Speta drepturi salariale, banesti. Sentința 151/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PEENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 151/F-CM
Ședința publică din 03 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Lică Togan Monica
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar
Grefier
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, în primă instanță acțiunea civilă formulată de reclamanții, G, A, și, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și cu intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Cauza a avut termen la 29 octombrie 2008, când s-a întocmit încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
La data de 19.03.2008, sub nr- s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamanții:, G, și, în contradictoriu cu pârâții Curtea De APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și cu intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT, ținând seama și de funcțiile deținute de unii dintre reclamanți, echivalente cu cele similare din cadrul DIICOT și DNA, începând cu luna aprilie 2006 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective, după cum urmează:
- pentru reclamanții:, G, și, judecători la Curtea de APEL PITEȘTI, diferența dintre coeficientul de multiplicare 17 și coeficientul 19, neacordat în mod discriminatoriu, pe întreaga perioada indicată la punctul 1 din cerere;
- pentru, în prezent președintele secției civile, începând cu data de 20.09.2006, diferența dintre coeficientul de multiplicare 17 și coeficientul 19 pe perioada cât a îndeplinit funcția de judecător, începând cu luna aprilie 2006 și până la data de 20.09.2006; diferența dintre coeficientul de multiplicare 18 și cel de 21,5 începând cu 20.09.2006 și în prezent, precum și pentru viitor până la încetarea stării de discriminare;
- pentru, președintele secției comerciale, diferența dintre coeficientul de multiplicare 18 și coeficientul de 21,5, începând cu luna aprilie 2006 și până în prezent, precum și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare;
- pentru G, vicepreședintele curții, începând cu data de 1.08.2006 și în prezent, precum și pentru viitor, diferența dintre coeficientul de multiplicare 18 și cel de 21,5, începând cu luna aprilie 2006, până la 1.08.2006, când a deținut funcția de președinte a secției mixte de minori și familie; diferența dintre coeficientul de multiplicare de 21,5 și cel de 22,5, începând cu 1.08.2006;
- pentru, judecător, pe perioada aprilie 2006, până la 01.decemrie 2006, când s-a transferat de la această instanță;
- pentru, președintele secției penale, începând cu 01.08.2006, și în prezent, precum și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare, diferența dintre coeficientul de multiplicare 18 și cel de 19, pe perioada aprilie 2006 - 1.08.2006; diferența dintre coeficientul de multiplicare 18 și cel de 21,5, pe perioada 1.08.2006 și în prezent, precum și pentru viitor.
De asemenea se solicită efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și obligarea pârâtului, Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că se consideră discriminați față de procurorii din cadrul și, din punct de vedere al modului diferit de salarizare, dar și al condițiilor efective de promovare și numire.
Astfel, potrivit nr.OUG27/2006, nr.6-13 de la lit.A din anexă, procurorii din cadrul și sunt salarizați pe baza coeficienților de multiplicare cuprinși între 19 și 23, acești coeficienți nefiind prevăzuți și pentru restul magistraților.
Pe de altă parte, selecția procurorilor în cadrul T și se face pe baza unui interviu la care poate participa orice procuror cu o vechime de doar 6 ani în această funcție, în timp ce judecătorii, pentru a fi promovați la Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru a beneficia de indemnizație stabilită pornind de la coeficientul de multiplicare 19, trebuie să parcurgă toate treptele ierarhice, de la judecătorie la tribunal și curte de apel, cu respectarea condițiilor de vechime și de promovare a unor examene complexe, conform dispozițiilor Legii nr.303/2004.
Susțin reclamanții că un procuror, odată selectat la sau și salarizat la nivelul unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, își păstrează această indemnizație după revenirea la parchetul de unde provine, ceea ce înseamnă că, prin rotație la și toți procurorii pot ajunge la nivelul de salarizare al unui procuror de la Parchetul de pe lângă
Întrucât instanțele competente să instrumenteze rechizitoriile sau sesizările din faza de urmărire penală ale acestor structuri, sunt în majoritatea lor tribunalele, rezultă că se creează o diferențiere nejustificată între procurorii care instrumentează astfel de cazuri în faza de urmărire penală și judecătorii investiți cu judecarea acestora.
Discriminarea instituită prin lege este nejustificată, de vreme ce toți magistrații din parchete și instanțe judecătorești necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Prin punctul de vedere formulat de către expertul, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării aflat la filele 7-10 dosar, se solicită respingerea acțiunii, nefiind întrunite cumulativ condițiile pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminare.
Prin întâmpinarea formulată (filele 12-15 dosar fond), pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că între această instituție și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă, atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților având-o Ministerul Justiției și că rolul său este numai acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea finanțelor publice nr.500/2002. Ministerul Economiei și Finanțelor, ca și Ministerul Justiției, sunt ordonatori principali de credite, iar creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Mai arată pârâtul că Legea bugetului de stat nu poate fi modificată decât printr-o lege, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor neavând atribuții în acest sens.
Prin întâmpinarea de la filele 41- 43 dosar, formulată de pârâtul Ministerul Justiției s-a solicitat respingerea acțiunii, arătând că discriminarea la care fac referire reclamanții rezultă din lege, iar nu din modul de interpretare și aplicare a acesteia. Pe de altă parte se arată că Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare, singura autoritate legislativă fiind Parlamentul României.
Susține pârâtul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000, iar, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
De asemenea, pârâtul a arătat că acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul și s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului în care funcționează, în concordanță cu dispozițiile art.3 din nr.OUG27/2006 și art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004. Rezultă că nu se poate vorbi despre o discriminare, câtă vreme acordarea coeficienților de multiplicare este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează procurorii și
În ceea ce privește promovarea în cadrul acestor structuri, pârâtul Ministerul Justiției a arătat că legiuitorul a menținut regula numirii procurorilor la și, iar nu pe cea a promovării, dar și regula exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
Prin încheierea din 11.07.2008, pronunțată de Tribunalul Argeșs -a dispus scoaterea de pe rol și înaintarea acesteia spre competentă soluționare la Curtea de APEL PITEȘTI, cauza fiind înregistrată la data de 7.08.2008.
Prin notele scrise formulate, pârâtul Ministerul Justiției a invocat deciziile nr. 818-821/3.07.2008 ale Curții Constituționale, prin care s-a constatat că prevederile art.1 alin.2, art.2, art.6 și art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea analizând acțiunea prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, constată că aceasta este nefondată, urmând aor espinge ca atare pentru următoarele considerente.
În conformitate cu dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, urmează a fi analizate cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anulează pregătirea proiectelor de lege bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005 Ministerul Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, are în principal printre atribuții:"elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificarea corespunzătoare".
Iar, în conformitate cu disp. art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat.
În ceea ce privește admisibilitatea unei acțiuni în discriminare, rt.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit.e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, redate mai sus au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că, aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002 prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În altă ordine de idei, instanța reține că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, din actele dosarului rezultă că reclamanții sunt judecători la Curtea de APEL PITEȘTI și se consideră discriminați față de procurorii care funcționează în cadrul și, apreciind că se află într-o situație similară cu aceștia.
Înființarea, organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reglementată de Legea nr.508/2004, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (art.1).
Art.75 alin.3 și 4 din Legea nr.304/2004 prevede că se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii, iar pentru a fi numiți în cadrul procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.
Art.2 din Legea nr.508/2004 reglementează următoarele atribuții pentru: a) efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute în prezenta lege și în legile speciale; b) conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziția procurorului de către ofițerii și agenții de poliție judiciară aflați în coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; c) sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege și pentru judecarea cauzelor privind infracțiunile date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; 1) conducerea, supravegherea și controlul activităților de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; d) studierea cauzelor care generează săvârșirea infracțiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică și terorism și a condițiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale în acest domeniu; e) constituirea și actualizarea bazei de date vizând infracțiunile ce sunt date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; f) exercitarea altor atribuții prevăzute de Codul d e procedură penală și de legile speciale.
Conform art.75 alin.11 din Legea nr.303/2004, la data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.
Pe de altă parte, potrivit art.80 din Legea nr.304/2004, Direcția Națională Anticorupție se organizează ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public, funcționând pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este coordonată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, are personalitate juridică, este specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, potrivit legii, și își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României.
Conform art.87 din Legea nr.304/2004 se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii, iar pentru a fi numiți în cadrul, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop.
Potrivit art.87 alin.9 din Legea nr.303/2004, la data încetării activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.
Rezultă din toate dispozițiile legale arătate mai sus că pentru procurorii din cadrul și condițiile de numire în funcție și atribuțiile sunt diferite față de ceilalți magistrați - judecători și procurori.
Aceștia din urmă, potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.303/2004, după ce au promovat examenul de capacitate, sunt numiți de Președintele României la propunerea De asemenea, potrivit art.33 alin.1 pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art.14 alin.2, foști judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici etc. cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.
În ceea ce privește promovarea judecătorilor și procurorilor conform art.43 din Legea nr.303/2004 se poate face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente, concursul de promovare fiind organizat anual sau ori de câte ori este necesar de către Consiliul Superior la Magistraturii prin Institutul Național al Magistraturii.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, din dispozițiile art.75 alin.11 și art.87 alin.9 din Legea nr.303/2004, rezultă că la încetarea activității în cadrul sau, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, ceea ce înseamnă că funcția de procuror la și este exercitată pe o perioadă limitată de timp, la sfârșitul mandatului procurorul revenind la parchetul de unde a plecat. Rezultă deci că în cazul procurorilor din cadrul acestei structuri nu se poate vorbi despre o promovare în funcție, ci numai de o numire temporară în funcția respectivă. Mai mult, nici o dispoziție legală nu prevede pentru un procuror ce a funcționat în cadrul sau și care nu are grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă, dreptul de a păstra această salarizare și după ce s-au întors în unitatea din care a făcut parte.
În altă ordine de idei, instanța constată că, potrivit art.3 din nr.OUG27/2006, udecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din actul normativ.
Conform art.11 alin.1 din același act normativ, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Prin urmare, diferența de tratament în salarizarea celor două categorii de personal decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționează.
Câtă vreme reclamanții nu se află în situații analoage sau comparabile cu procurorii din cadrul și, curtea constată că nu poate fi reținută existența discriminării, în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție numai atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În speță însă diferența de salarizare în cadrul categoriei profesionale a magistraților rezultă din gradul diferit al instanței sau parchetului în care aceștia funcționează.
Față de aceste considerente, Curtea, se va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții reclamanții, G, A, și, toți cu domiciliul ales la Curtea de APEL PITEȘTI,-, județul A, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în P,-, județul, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, intimat fiind CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.11.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător,
- - - - - -
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
- -
Grefier,
Red.
/26 ex./18.11.2008
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Lică Togan Monica
