Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1516/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1516/

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Juravschi

JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță

Grefier - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC COM SRL Tg. împotriva sentinței civile nr. 740/5 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil cu același nr.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 3 2009 și apoi pentru 9 2009.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 740/2009, Tribunalul Covasnaa dispus următoarele: a admis acțiunea formulată de Sindicatul," Tg. S, în numele membrilor de sindicat:, -, - și, în contradictoriu cu pârâta -Com, și pe cale de consecință:

A obligat pârâta să plătească fiecărui membru de sindicat de mai sus sumele cuprinse în tabelul de la fila 11 din dosar, care face parte integrantă din prezenta, sume reprezentând sporul cuvenit pentru perioada de consemn prevăzută la art. 37, alin.3, lit h, din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, personalului consemnat la domiciliu, retroactiv pentru perioada mai 2006-31 august 2008, actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.05.2009 sub nr. dosar de mai sus, reclamantul SINDICATUL "" Tg. S, a solicitat, în numele și pentru membri de sindicat, -, - și, în contradictoriu cu pârâta -Com Tg. S, obligarea pârâtei la plata fiecărui membru de sindicat de mai sus sumele cuprinse în tabelul de la fila 11 din dosar, reprezentând sporul cuvenit pentru perioada de consemn prevăzută la art. 37, alin. 3, lit. h, din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, personalului consemnat la domiciliu, retroactiv pentru perioada mai 2006-31 august 2008, actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la plata efectivă, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Membri de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea au calitate de personal contractual, exercitând funcțiile de instalatori, mecanic auto, muncitori necalificați și conducător auto, respectiv subinginer în cadrul - Com SRL Tg. S, după cum rezultă din copiile contractelor individuale de muncă de pe filele 62-68 din dosar.

Conform dispozițiilor art. 37 alin.(3), lit. j), actual lit. h) din Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate( 15-21), pentru consemnarea la domiciliu în zilele de repaus, pentru lucrări în caz de urgență, salariații aflați în această situație au dreptul la plata unui spor de 25% din salariul de bază pentru întreaga perioadă de consemnare.

Având în vedere aceste prevederi contractuale, instanța apreciază că salariații, membri de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea sânt îndreptățiți să primească sporul de consemn de 25% din salariul de bază, pentru perioada de consemnare la domiciliu în zilele de repaus, deoarece în accepțiunea art. art. 969. civil - CCM este legea părților

Referitor la susținerea pârâtei că orele de consemn au fost compensate cu ore libere în CCM la nivel de unitate nu s-a prevăzut posibilitatea compensării acestor drepturi, neaflându-ne nici în situația prestării de ore suplimentare, conform art. 119 Cod., respectiv art. 13 CCM, iar pârâta nu a făcut dovada celor susținute în acest sens.

SC - Com SRL Tg. S prin situația depusă la fila 11 din dosar a procedat la stabilirea sumelor solicitate cu titlu de spor pentru perioada de consemn potrivit CCM pe anii 2006-2008, pentru membri de sindicat - salariați din prezenta cauză Ca atare, cererea de chemare în judecată va fi admisă în sensul obligării pârâtei la plata acestui drept pentru fiecare membru de sindicat nominalizat în cererea introductivă, retroactiv pentru perioada mai 2006-31 august 2008, conform tabelului de la fila 11 din dosar, care face parte integrantă din prezenta.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen, motivat, pârâta Com SRL Tg.

În motivele de recurs, sentința este criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Solicită suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului 759/18.06.2009 și vizează contestația la executare formulată de gosp Com SRL pentru executarea dispozițiilor sentința civilă nr. 1419/2009, definitivă și irevocabilă.

Prin această sentința civilă au fost soluționate pretențiile având același obiect, formulate de același sindicat dar în numele altor membrii de sindicat.

Recurenta nu și-a mai susținut cererea de suspendare care, de altfel, nu era întemeiată, cauza pentru care se solicitase suspendarea fiind soluționată irevocabil în 24.11.2009.

În ceea ce privește soluționarea pretențiilor prin sentința atacată se arată că instanța de fond a admis acțiunea fără a lua în considerare anumite aspecte de ordin financiar, administrativ și juridic legale de firma acesteia.

Se arată că orele de consemn efectuate de salariați au fost compensate în două forme, prin acordarea de tichete cadou și prin acordarea de ore, respectiv zile libere, această evidență constituind responsabilitatea șefilor de sector.

Întrucât salariații solicita și plata în bani a orelor de consemn, este întemeiată și fondată solicitarea din cererea reconvențională privind plata contravalorii tichetelor cadou, având în vedere că firma trebuie să se încadreze și să respecte cheltuielile salariale în limitele prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, în caz contrar, va depăși cheltuielile salariale aprobate prin buget de Consiliul Local Târgu S, fiind de altfel și în proces de reorganizare.

Examinând sentința în raport cu motivele de recurs și prin prisma prevederilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recurs este nefondat.

Conform art.37 alin.3 lit.j actual lit.h din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate, salariații beneficiază pentru consemnarea la domiciliu în zilele de repaus, pentru lucrări în caz de urgență, de un spor de 25% din salariul de bază.

Prin urmare, Contractul Colectiv de Muncă este legea părților conform art.969 cod civil și în consecință, părțile trebuie să-și respecte și să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract. Susținerea recurentei că sporul de consemn a fost compensat salariaților prin acordarea de ore libere și tichete cadou a fost corect înlăturată de instanța de fond, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile mai sus reținute, iar această modalitate de compensare nu este reglementată legal nici de prevederile Codului Muncii și nici ale Contractului Colectiv de Muncă.

De altfel, recurenta prin probele anexate la dosar nu a demonstrat situația compensării orelor de consemn cu timp liber corespunzător și nici dovada acordării tichetelor cadou în compensare întrucât din tabelul depus de pârâtă rezultă că aceste tichete cadou au fost acordate tuturor salariaților cu ocazia sărbătorilor religioase ( filele 82 și urm. dosar fond) și de altfel, sunt menționate în majoritatea tabelelor, ca fiind tichete de masă care au alt regim juridic.

Motivul referitor la încadrarea și respectarea recurentei a bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de Consiliul Local Târgu S, este înlăturat de C pe considerentul că nu are relevanță în cauză, având în vedere convenția părților, respectiv, dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă.

Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul și va menține ca legală sentința civilă recurată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat e recurenta pârâtă SC Com SRL împotriva sentinței civile nr. 740/5.10.2009 a Tribunalului Covasna pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 9 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. AP - 21.12.09

Dact. GG - 7.01.10

4 ex.

Președinte:Camelia Juravschi
Judecători:Camelia Juravschi, Anca Pârvulescu, Cristina Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1516/2009. Curtea de Apel Brasov