Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1598/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1598
Ședința publică din data de 23 iulie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI P și PRIMARUL ORAȘULUI P, împotriva sentinței civile nr. 332 din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în oraș, sat Crâng, județul B, domiciliat în orașul, sat, județul B, domiciliat în orașul, județul B, intervenienta, domiciliată în oraș, județul B și pârâții:ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI B, cu sediul în B, str. -. -, nr.30, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22 iulie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea având nevoie de timp mai îndelungat pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi data de mai, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului,
reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Consiliul local al orașului P, Primarul orașului P și Inspectoratul Școlar Județean B, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale restante reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr. 128/1997, precum și la indemnizația de mediu rural prevăzută de art. 49 alin. 2 din aceeași lege.
În motivarea cererii d3e chemare în judecată, reclamanții au susținut că au fost profesori titulari la Școala cu clasele I-VIII, actualmente fiind pensionari și că în calitate de cadre didactice aveau dreptul de a fi încadrați la tranșele de vechime de 30-35 și peste 40 ani de vechime învățământ, fără a beneficia de drepturile stabilite prin art. 50 alin.1, 2 din Legea nr.128/1997.
În plus, potrivit art.49 alin.2 din același act normativ stabilește dreptul personalului didactic care desfășoară activitate în mediu rural sau în localități izolate, la plata unei indemnizații de 5-80% din salariul de bază al funcției îndeplinite care nu le-a fost acordată de pârâți deși îndeplinesc cerințele legii.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus adeverințe privind salariile de încadrare și tranșele de vechime corespunzătoare, copia carnetului său de muncă,
Reclamanta, și-a precizat acțiunea(fila 39)solicitând numai obligarea la plata indemnizației de mediu rural actualizată cu indicele de inflație, renunțând la plata tranșelor suplimentare de vechime de 30, 35 și peste 40 de ani activitate în învățământ, deoarece acestea a făcut obiectul dosarului nr-
( fila 39).
La data de 24 februarie 2009 (fila 52) a formulat cerere de intervenție în nume propriu la care a atașat înscrisuri (filele55-60) solicitând ca în temeiul art.49 alin.2 cod pr.civ.pârâții să fie obligați la plata drepturilor salariale reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 actualizate cu indicele de inflație pentru perioada 01.09.2006-31.08.2007 și plata indemnizației de mediu rural prevăzut de art. 49 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, pentru perioada 01.09.2006-31.08. 2007.
Reclamanții -, și au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a Școlii cu clasele I-VIII Mărunțișu, cu sediul în orașul P, județul B (fila 61) și au precizat acțiunea (filele 62-64) menționând pentru fiecare, perioadele în care au funcționat în învățământ, în mediu rural, ce le dă dreptul de a beneficia de indemnizație de mediu rural, întrucât unitatea școlară unde au lucrat, Școala Mărunțișu, se încadrează și își păstrează caracterul preponderent rural, aplicându-se reglementările legale în vigoare specifice mediului rural, conform art. 3 alin. 2 și 3 din nr.OG 53/2002 aprobată prin Legea nr. 96/2003.
Reclamanții au administrat proba cu înscrisuri(filele 65-80).
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean a formulat întâmpinare(filele 42-43) prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât conform prevederilor art. 23 lit. f) din Ordinul Ministerului Educației și Cercetării. nr. 4925/2005 privind Regulamentul de Organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, în care se precizează că directorul răspunde de corectitudinea încadrării și de întocmirea, la termen, a ștatelor lunare de plată a drepturilor salariale.
Personalul didactic nu încheie contract de muncă cu Inspectoratul Școlar, ci cu unitatea la care prestează activitatea didactică. Mai arată că în conformitate cu dispozițiile nr.HG 538/2001 privind funcționarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, proiectul de buget se face de către unitatea de învățământ și nu de Inspectoratul Școlar, iar plata se face prin bugetele locale ale unității administrativ - teritoriale pe raza căreia își desfășoară activitatea.
Pârâții Primarul Orașului P și Consiliul Local P au formulat la rândul lor întâmpinare(filele 40-41) prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu aceștia stabilesc salariile și alte drepturi bănești ale cadrelor didactice, ci sunt doar plătitori ai salariilor cadrelor didactice în funcție de
sursele de venituri alocate capitolului învățământ de la bugetul de stat și consideră că angajator este Inspectoratul Școlar Județean B în contradictoriu cu care trebuie purtat procesul.
Cât privește fondul acțiunii, cei doi pârâți au susținut că reclamanții au primit tranșele de vechime, fiind incluse în salariul de bază iar referitor la indemnizația de mediu rural, pârâții consideră că aceasta nu se mai poate acorda, deoarece din anul 2007, comuna Paf ost declarată oraș, iar satele componente ale acestui oraș nu sunt considerate sate izolate pentru ca reclamanții să fie îndreptățiți la plata indemnizației de mediu rural.
Prin sentința civilă nr. 332 din 25.03.2009 Tribunalul Buzăua admis acțiunea formulată de reclamanți și cererea de intervenție formulată de intervenienta, așa cum au fost modificate și precizate și a obligat pârâții Școala cu clasele I-VIII Mărunțișu, Primarul și Consiliul Local P să achite reclamanților -, și intervenientei, drepturile salariale reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin1, 2 din Legea nr. 128/1997 actualizate în funcție de indicele de inflație pentru perioada 19.12.2005-31.08.2008 pentru -; perioada 19.12.2005-31.08.2006 pentru și perioada 1.09.2006-31.08.2007 pentru.
Prin aceeași sentință instanța de fond a obligat pârâții să achite reclamanților și intervenientei indemnizația de mediu rural prevăzută de art. 49 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, actualizată în funcție de indicele de inflație la data plății efective pentru perioada 19.12.2005-31.08.2008 pentru -; pentru perioada 19.12.2005-31.08.2006 pentru; pentru perioada 19.12.2005-31.08.2007 pentru și pentru perioada 1.09.2006-31.08.2007 pentru intervenienta.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți, în raport de prevederile art. XIII din OUG nr. 32/2001 aprobată prin Legea nr. 374/2001, potrivit cărora începând cu anul 2001, finanțarea unităților din învățământul preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe raza cărora desfășoară activitatea, cu excepția unor cheltuieli, printre care nu se regăsește salarizarea personalului din învățământ, astfel încât aceste instituții cu atribuții în asigurarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor salariale prevăzute de Legea nr. 128/1997, au calitatea de pârâți, tribunalul a stabilit că excepția este neîntemeiată și a respins-o ca atare.
În fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au fost cadre didactice la Școala cu clasele I-VIII Mărunțișu și potrivit adeverințelor emise de angajator au ocupat, până la pensionare funcția de cadre didactice ca profesori, iar intevenienta ca educatoare, fiind încadrați la tranșele de vechime de 30, 35 și respectiv 40 de ani.
Instanța a mai reținut că în conformitate cu art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ iar potrivit alin. 2, al aceluiași act normativ, pentru fiecare dintre aceste tranșe suplimentare se acordă o
creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25, din coeficientul corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Deși reclamanții - și precum și intervenienta îndeplineau condițiile pentru acordarea acestor tranșe suplimentare, nu au beneficiat de aceste drepturi.
În acest context, instanța a apreciat că primul capăt de cerere este întemeiat și în conformitate cu dispozițiile art. 154, 155 și 156 raportat la art. 161 din codul Muncii, a admis acest capăt de cerere și a obligat pârâții Școala cu clasele. I-VIII Mărunțișu, Primarul și Consiliul Local P să achite reclamanților și precum și intervenientei tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, actualizate cu indicele de inflație pentru perioada indicată de fiecare în precizarea la acțiune și respectiv în cererea de intervenție.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere privind indemnizația de mediu rural, instanța de fond a reținut că și în condițiile declarării localității P oraș, conform Legii nr. 203/2004, satele componente enumerate la art. 1 alin. 2 din aceeași lege, printre care și Mărunțișu își păstrează în continuare caracterul preponderent rural și li se aplică reglementările legale în vigoare, specific mediului rural, așa cum s-a statuat la art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 53/2002, privind Statutul cadru al unităților administrativ teritoriale.
Prevederile nr.HG167/2002 privind aprobarea diferențierii pe zone geografice și localități a indemnizației ce se acordă personalului didactic se aplică în continuare pentru ca aceste localități nu și-au schimbat regimul juridic, însuși legiuitorul a statuat că li se aplică reglementările legale în vigoare specifice mediului rural, iar scopul acestui act normativ a fost stimularea cadrelor didactice să se stabilească în zone mai puțin atractive.
Prin declararea localității P ca oraș nu a intervenit nici o modificare în evoluția satelor din punct de vedere al zonei geografice încadrate în criteriile pentru acordarea indemnizației de mediu rural.
Așa fiind prima instanță a admis și acest capăt de cerere și a obligat pârâții să achite reclamanților și intervenientei indemnizației de mediu rural prevăzută de art. 49 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective pentru perioada 19.12.2005-31.08.2008 pentru -; pentru perioada 19.12.2005-31.08.2006 pentru; pentru perioada 19.12.2005-31.08.2007 pentru și perioada 01.09.2006-31.08.2007 pentru .
Împotriva acestei sentințe au exercitat recurs în termen legal pârâții Consiliul local al orașului P și orașul P prin primar(filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții au reiterat apărările din întâmpinarea depusă la instanța fondului și au susținut că printr-o greșită aplicare a legii, prima instanță a soluționat eronat excepția lipsei calității lor procesuale pasive pe de o parte, iar pe de alta, nu a avut în vedere efectivitatea calcului drepturilor salariale ale reclamanților și intervenientei în grila de salarizare a cărora au fost incluse tranșele suplimentare de vechime cu acordarea coeficientului de ierarhizare distinct și actualizat, conform art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, astfel că primul capăt de cerere trebuia respins ca neîntemeiat.
Recurenții au mai susținut că în anul 2004 după declararea comunei P oraș, a fost solicitată la Prefectura interpretarea art.49 alin.2 din Legea nr.128/1997 pentru diferențierea pe zone geografice a cadrelor didactice în scopul acordării indemnizației de mediu rural, iar cu adresa nr.9219 din 29.09.2004 i s-a comunicat că în temeiul HG 167/2002 și anexelor acesteia în cazul orașului P nu mai pot fi acordate indemnizațiile pentru mediul rural care se plătesc numai cadrelor didactice ce își desfășoară activitatea în localități (sate) izolate, acesta fiind motivul pentru care nu a recunoscut și nu a achitat reclamanților și intervenientei indemnizația prevăzută de art.49 alin.2 din Legea nr.128/1997.
Recurenții au solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii și a cererii de intervenție în întregul lor.
Intimatul-reclamant - a formulat și depus note scrise (filele 15-16) iar intimata-intervenientă, prezentă în instanța de recurs a solicitat cu prilejul dezbaterilor, respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:
Este mai de orice îndoială că reclamanții și intervenienta au fost cadre didactice în calitate de profesori titulari, astfel: la Școala cu clasele I-VIII -pensionată la data de 1 09.2007, --pensionat la 1.09.2008, -pensionat la1.09.2006, așa cum rezultă din adrtesa nr.1087/22.dec.2008 depusă la fila 7 dosar fond, iar intervenienta ca educatoare la Grădinița Viei, conform adeverinței nr.1091/22.dec.2008 aflată la fila 8 dosar fond.
Din adeverințele emise de Școala cu clasele I-VIII Mărunțișu (filele 8,10,23 și 29) precum și din copiile carnetelor de muncă ale reclamanților și intervenientei depuse în dosarul de fond rezultă că la respectivele unități școlare aceștia au fost încadrați la tranșele de vechime de 30-35 ani și peste 40 ani vechime în învățământ, situație în care le sunt aplicabile prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997.
Astfel cum în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat aceste dispoziții legale, se constată că în salariul reclamanților și precum și în cel al intervenientei nu se regăsesc creșterile salariale la care erau îndreptățiți încă de la data intrării în vigoare a acestui act normativ în privința creșterii coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, conform art.50 alin.1 și 2 din legea -citată.
Deși atât în întâmpinarea depusă la instanța de fond cât și în recursul exercitat, recurenții-pârâți au susținut că în grila de salarizare a cadrelor didactice se regăsesc creșterile salariale corespunzătoare art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 modificată și completată, în realitate cum în mod legal și temeinic a argumentat instanța de fond, raționamentul teoretic exemplificat de recurenți dovedește că majorările salariale practicate nu au fost aplicate în mod efectiv la salariul de încadrare al funcției didactice la care se adaugă și celelalte sporuri și indemnizații prevăzute de Statutul personalului didactic și de celelalte acte normative incidente în cauză.
Mai mult, în carnetele de muncă ale intimaților din prezenta cauză nu există mențiunea referitoare la majorarea salarială determinată de aplicarea art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997 modificată și completată (filele 25-28, 56-60, 70-80 dosar fond).
Nici susținerea recurenților privind includerea în noile tranșe de vechime și a tranșelor suplimentare nu este întemeiată, deoarece prin art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 modificată și completată, au fost acordate personalului didactic două categorii de tranșe de vechime, respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime, ceea ce impunea modificarea grilelor de salarizare ale cadrelor didactice în sensul majorării specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, pe de o parte, iar pe de alta, în sensul creșterii coeficientului de ierarhizare cu 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Cum reclamanții -, și intervenienta au solicitat instanței plata drepturilor salariale reprezentate de tranșele suplimentare pentru vechimea de 30, 35 și peste 40 ani, prevăzute de art.50 alin.1, 2 din Legea nr.128/1997 pentru perioadele arătate în precizarea acțiunii, în mod legal instanța de fond a verificat și constatat dreptul la plata sumelor cuvenite cu acest titlu.
În egală măsură, cercetând excepția-invocată de pârâți ca apărare la instanța fondului, iar în recurs ca și critică a sentinței-tribunalul a constatat că aceștia au calitate procesuală pasivă.
Sub acest aspect, Curtea constată că odată cu descentralizarea învățământului preuniversitar, transferul de autoritate, responsabilitate și resursele financiare aferente deciziilor și managementului general și financiar pentru unitățile de învățământ de la comunitatea locală presupune ca administrația locală să asigure resursele umane, materiale și financiare necesare funcționării unităților școlare preuniversitare inclusiv salariile și celelalte drepturi bănești ale cadrelor didactice, astfel cum a motivat și prima instanță constatând incidente prevederile art. XIII din OUG nr. 32/2001 aprobată prin Legea nr. 374/2001 și HG 538/2001 potrivit cărora începând cu anul 2001, finanțarea unităților din învățământul preuniversitar se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora desfășoară activitatea, cu excepția unor cheltuieli, printre care nu se regăsește salarizarea personalului din învățământ, astfel încât aceste instituții au atribuții în asigurarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor salariale prevăzute de Legea nr. 128/1997.
De altfel, chiar în întâmpinare și în cererea de recurs, pârâții-recurenți au afirmat că "sunt plătitori ai salariilor personalului didactic din învățământul preuniversitar" așa încât pentru opozabilitatea hotărârii, ambii pârâți sunt parte în raportul juridic civil dedus judecății, fiindcă au calitatea de potențiali debitori ai obligației de executat, dacă cererile reclamanților și intervenientei vor fi găsită justificate și drepturile bănești revendicate de aceștia-achitate, tocmai pentru a asigura fondurile financiare necesare aducerii la îndeplinire a dispozițiilor hotărârii judecătorești irevocabile.
Referitor la dreptul de indemnizație pentru mediu rural, Curtea constată că acesta este expres prevăzut de art.49 alin.2 din Legea nr.128/1997-modificată și completată.
Faptul că printr-o interpretare eronată a acestui act normativ, Prefectura Bac onsiderat că indemnizațiile nu mai pot fi acordate după anul 2004, după declararea comunei P oraș, nu exonerează pârâții de obligația calculării și plății pentru intimații din prezenta cauză, care sunt îndreptățiți a primi indemnizația de mediu rural având în vedere că prin art.1 alin.2 din Legea nr.203/2004 s-a stabilit că satele, de, lui și Viei aparțin orașului P, iar în conformitate cu art.3 alin.3 din OG 53/2002, satele aparținătoare( orașului) își păstrează caracterul preponderent rural, acestora aplicându-li-se reglementările legale în vigoare specifice mediului rural.
Prin HG 167/2002 privind aprobarea diferențierii pe zone geografice si localități a indemnizației ce se acordă personalului didactic calificat, în conformitate cu prev.art.49 alin.(2)din Legea 128/1997, s-au stabilit zonele geografice, localitățile din mediul rural sau izolate și procentele diferențiate ale indemnizațiilor care se acordă personalului didactic calificat, pe județe (anexă) în județul B regăsindu-se satele aparținătoare în care reclamanții și intervenienta au profesat, astfel cum s-a reținut în cele ce preced.
În consecință, constatând că în mod corect instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile legale citate, Curtea va respinge ca nefondat recursul exercitat de recurenți, în temeiul art.312 cod.pr.civ. menținând în totalitate ca legală și temeinică sentința civilă nr.332 pronunțată la data de 25 martie 2009 de Tribunalul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI P și PRIMARUL ORAȘULUI P, împotriva sentinței civile nr. 332 din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în oraș, sat Crâng, județul B, domiciliat în orașul, sat, județul B, domiciliat în orașul, județul B, intervenienta, domiciliată în oraș, județul B și pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI B, cu sediul în B, str. -. -, nr.30, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 iulie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- - - - - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.10 ex./31.07.2009
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
