Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1610/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1610/
Ședința publică din 26 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, sector1, str.G-ral. nr.28-30 și Ministrul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector5,-, prin M, cu sediul în Târgu-M, str.-.- nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr.1606 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția civilă în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, pârâtul intimat Inspectoratul Școlar Județean Mad epus le dosar întâmpinare și totodată s-a cerut judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242 pct.2 din Codul d e procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursurile sunt în stare de judecată, ca atare reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1606 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean
Prin aceeași sentință, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, prin reprezentant legal Sindicatul " " Târgu-M, în contradictoriu cu pârâții Școala Generală, Inspectoratul Școlar Județean M, primarul comunei, Consiliul Local al comunei, obligând pârâții în solidar, la calcularea și plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007 pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 20 iulie 2007, urmând ca despăgubirile să fie actualizate în funcție de rata inflației până la plata efectivă.
S-au respins excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T, obligându-i pe aceștia să aloce fondurile necesare plății despăgubirilor.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art. 2, art. 31 alin.2 și art. 54 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții sunt încadrați la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic, având grad didactic
Prin anexa nr. 2 nr.OG 11/2007, au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, începând cu luna ianuarie 2007.
Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 nr.OG 11/2007 a fost aprobată cu modificări, fiind rectificați coeficienții de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din învățământul preuniversitar, fără a se modifica și prevederile art. 9 din nr.OG 11/2007 privind aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
În concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadențe viitoare, constând în majorări salariale, iar nu în confiscări abuzive ale unor drepturi salariale licit dobândite anterior, deci problema retroactivității nu se pune. Același mecanism legislativ se întâlnește și în ipoteza acordării prin lege a unor despăgubiri în favoarea unor anumite categorii de cetățeni pentru prejudicii anterioare intrării în vigoare a legii, sau în ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). În toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.
Deci, legea nouă (Legea nr. 220/2007) nu se aplică faptelor și actelor juridice petrecute anterior intrării ei în vigoare ("facta praeterita") constând în faptul prestării muncii și în actul juridic al plății salariului pe perioada ianuarie - iulie 2007. Dimpotrivă, Legea nr. 220/2007 reglementează o "facta pendentia" și o "facta futura", constând în situația juridică nouă recunoașterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorările salariale) și a scadenței acestora după intrarea în vigoare a legii noi, ca efect al rectificării de către legislativ a unor coeficienți de multiplicare salarială stabiliți inițial de Guvern.
Însă, pârâții au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
În consecință, instanța a admis acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată și de asemenea, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și T și Ministerului Economiei și Finanțelor.
Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării și T Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M.
Chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării și Tas olicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și T, iar pe fondul cauzei, să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond nu a motivat admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și T, deși avea obligația să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere.
S-a mai invocat faptul că în litigiile de muncă raporturile juridice se stabilesc între angajator și salariat, drepturile fiecărei părți fiind trasate de clauzele contractului individual de muncă, iar în speță calitatea de angajator o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică. În ipoteza admiterii cererii de chemare în garanție, Ministerul Educației, Cercetării și T nu poate calcula și plăti salariile personalului didactic din învățământ.
S-a solicitat de asemenea să se constate faptul că opozabilitatea nu poate forma obiectul cererii de chemare în judecată, opozabilitatea nefiind echivalentă cu calitatea procesuală.
Recurentul a mai arătat că sumele de bani reprezentând salariile personalului didactic sunt cuprinse în bugetul autorităților locale conform prevederilor OUG nr. 32/2001 și ale HG nr. 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului de stat. Conform prevederilor din actele normative invocate, ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar este consiliul local, iar finanțarea cheltuielilor de personal nu se face prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, acest minister neavând atribuții în finanțarea cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a susținut că instanța de fond a aplicat greșit prevederile Legii nr. 220/2007 și prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României. S-a invocat faptul că drepturile salariale ale cadrelor didactice pe lunile mai-iunie 2007 au fost plătite în conformitate cu prevederile legale, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 220/2007, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 478 din 17 iulie 2007 și a intrat în vigoare în 3 zile de la publicare, conform prevederilor art. 78 din Constituția României.
Recurentul a invocat, de asemenea, faptul că în conformitate cu principiul efectului imediat al legii noi, prevederile acestei legi se aplică de la data intrării în vigoare și nu de la data de 1 ianuarie 2007.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței atacate iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în garanție ca nefondată.
În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamantă și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ."Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale și prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
Ministerul Economiei și Finanțelor este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin. 4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării și T, instanța de recurs reține că Ministerul Educației, Cercetării și T și Ministerul Economiei și Finanțelor au fost chemate în garanție de Inspectoratul Școlar Județean M pe considerentul că inspectoratul școlar județean este organ administrativ descentralizat teritoriu al Ministerului Educației, Cercetării și T și pe de altă parte, plata salariilor cadrelor didactice este asigurată de la bugetul de stat.
Prin sentința atacată instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemații în garanție să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a despăgubirilor obținute prin hotărâre. Este adevărat că instanța de fond nu a motivat expres admiterea cererii de chemare în garanție, însă din ansamblul considerentelor sentinței pronunțate rezultă că s-a apreciat ca fiind fondată cererea în discuție și totodată trebuie avut în vedere faptul că dispozitivul hotărârii este cel care intră în puterea lucrului judecat și nu considerentele. Pe de altă parte, chematul în garanție nu a fost obligat la plata despăgubirilor echivalente cu majorările salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007, ci a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor despăgubiri, or, în contextul în care, prin bugetul acestui minister se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, în mod corect a fost admisă cererea de chemare în garanție.
Sub aspectul calității procesuale a Ministerului Educației, Cercetării și T, trebuie avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară. Potrivit alin. 3 teza a II-a a aceluiași articol, finanțarea de bază se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ teritoriale din sumele defalcate din unele venituri ale bugetelor de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea de bază cuprinde printre altele și cheltuielile de personal (art.167 alin.5 din Legea nr.84/1995). Potrivit aliniatului 15 al aceluiași articol directorul unității de învățământ de stat este ordonator terțiar de credite iar potrivit alin.17 de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar potrivit enumerării făcute de legiuitor. Mai mult, Ministerul Educației, Cercetării și T precum și structura sa teritorială respectiv Inspectorul Școlar Județean este responsabil de modul de organizare și funcționare rețelei de învățământ preuniversitar, asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, asigură calitatea învățământului etc. Toate aceste atribuții ale ministerului nu pot fi examinate separat de componenta socială, obiect al prezentului litigiu, respectiv dreptul oricărui cadru didactic de a fi retribuit potrivit dispozițiilor legale aplicate în litera dar mai ales în spiritul lor.
Nu în ultimul rând așa cum susțin recurenții, Ministerul Educației, Cercetării și T este semnatar a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, fiind responsabil așadar de îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract.
În altă ordine de idei potrivit art.4 lit.d și s din HG 366/2007, Ministerul Educației, Cercetării și T are atribuții privind elaborarea cadrului normativ metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile în domeniul învățământului(incluzând și politicile salariale), și asigură modul de formare și utilizare aresurselorumane, materiale șifinanciare,necesare realizării procesului de învățământ și educație.
În consecință, instanța de recurs apreciază că în mod nejustificat se susține că Ministerul Educației, Cercetării și T nu are calitate procesuală în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că abordarea primei instanțe este, de asemenea, corectă, sub acest aspect reținându-se următoarele considerente:
Prima instanță a dispus în mod corect acordarea majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007,nefiind încălcat principiul neretroactivității legii civile, invocat de către pârâții-recurenți, deoarece prin art. 9 din nr.OG 11/2007 s-a prevăzut aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
Cum această ordonanță a fost aprobată cu modificări, prin Legea nr. 220/2007, însă doar sub aspectul coeficienților de multiplicare prevăzuți inițial - aceștia fiind majorați, iar nu și cu privire la data de început a aplicării noii salarizări (astfel cum s-a prevăzut prin art. 9 din ordonanță), este evident că prevederile legale menționate nu au fost aplicate în mod retroactiv.
În privința neretroactivității Legii nr. 220/2007 nu s-au reținut aspecte contradictorii, instanța de fond apreciind că această lege nu a instituit obligații salariale cu scadențe retroactive, ci prin aprobarea nr.OG11/2007 fără modificarea prevederilor referitoare la aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice a recunoscut drepturi salariale pentru perioade anterioare și care urmează să fie plătite în viitor.
Față de cele ce preced, recursurile deduse judecății se constată a fi neîntemeiate, astfel că, nefiind incident motivul de nelegalitate invocat și neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, instanța va dispune, în baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, sector 1, str.G-ral. nr.28-30 și Ministrul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector5,-, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str.-.- nr.1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr.1606 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-20.01.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
