Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1715/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.8681/2008
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 1715/
Ședința publică de la 18 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta, împotriva sentinței civile nr.6247 din data de 13.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12807/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Feroviară Română (), având ca obiect:"drepturi bănești".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 11.03.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate recurentei să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18.03.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.6247 din data de 13.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a dmis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Feroviară Română (); s-a obligat pârâta la plata sumei de 560 lei, reprezentând parte din prima pentru concediul de odihnă și la plata sumei de 935 lei, reprezentând parte din indemnizația aferentă concediului de odihnă și s-au respins, ca neîntemeiate, celelalte cereri.
Prin aceeași sentință s-a obligat pârâta la plata sumei de 222 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamanta este angajată a pârâtei pe postul de expert II, contractul său individual de muncă fiind suspendat, începând cu data de 06.08.2007, în temeiul art.51 lit.a Codul muncii, pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani.
În privința cererilor având ca obiect plata sumelor de 935 lei si 560 lei, s-a constatat că în lunile ianuarie și martie 2007 reclamanta a beneficiat de concediu de odihnă, conform fișelor de prezență, fiindu-i achitate drepturile bănești la care era îndreptățită, și anume indemnizația pentru concediu de odihnă și prima de vacanță.
S-au avut în vedere prevederile art.164 Codul muncii, conform cărora reținerile din salariu cu titlu de daune nu pot fi efectuate decât dacă datoria este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și s-a apreciat că această dispoziție vizează orice reținere din salariu, inclusiv cele pentru sume considerate de angajator nedatorate.
S-a reținut că pârâta a procedat la recuperarea unor sume de bani considerate nedatorate, fără a exista un titlu executoriu, ajungându-se la diminuarea nejustificată a altor drepturi ce se cuveneau reclamantei.
S-a considerat că dispozițiile textelor menționate sunt imperative interzicând angajatorului să efectueze rețineri din drepturile bănești în mod unilateral și fără o verificare prealabilă de către autoritatea judecătorească competentă a îndeplinirii condițiilor răspunderii patrimoniale ale salariatului, în scopul evitării prejudicierii acestuia din urmă.
Cu privire la cererea de a se constata că reclamanta beneficiază de plata primelor pe durata concediului de maternitate, s-a reținut că reclamanta are în vedere în realitate plata primelor pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani, după cum a rezultat din motivele cererii de chemare în judecată, unde s-a arătat că acest concediu a început la data de 06.08.2007. S-a precizat că aceasta este data la care contractul de muncă a fost suspendat conform art.51 lit.a Codul muncii, care are în vedere situația la care s-a făcut referire, iar nu concediul de maternitate.
Astfel, s-a ținut seama că potrivit art.49 Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.
De asemenea, s-a avut în vedere că primele solicitate de reclamată se includ în noțiunea mai largă de drepturi de natură salarială la care art.49 Codul muncii face referire, fiind drepturi bănești suplimentare, pe durata suspendării contractului acestea necuvenindu-se salariatului.
S-a menționat că drepturile de natură salarială vizează toate sumele încasate ca urmare a unor relații contractuale de muncă, iar nu doar salariul propriu-zis, sume ce se plătesc în mod stabil potrivit unor acte ce reglementează relațiile de muncă, contractului colectiv de muncă, în speță.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenta a învederat că instanța de fond a redus greșit cheltuielile de judecată, reținând în mod eronat faptul ca fiind neîntemeiate capetele de cerere referitoare la acordarea primelor de Paște, pentru aniversarea Instituției, de 8 Martie si de C, de vreme ce intimata a achitat de bună voie în cursul procesului sumele ce făceau obiectul acestor cereri, care astfel au rămas fără obiect.
În ceea ce privește prima ce fusese acordată salariaților în cursul lunii noiembrie 2007 - cu ocazia Zilei Naționale, recurenta a arătat că instanța de fond a omis să ia în considerare faptul că prin întâmpinare pârâta a recunoscut că suma de 1500 lei a fost acordată salariaților în cursul lunii noiembrie 2007, în legătură cu activitatea efectivă a salariatului cu contract individual de muncă, activ, premierea nefiind cuprinsă în Contractul Colectiv de Muncă.
S-a susținut că recurenta s-a aflat în imposibilitate de a administra probe cu privire la prima amintită, fiind vorba de un act intern al intimatei și că angajatorului îi revenea sarcina probei, potrivit art. 287 Codul Muncii, iar refuzul acestuia de a se conforma dispozițiilor instanței și de a depune la dosar acele acte pe care numai acesta le deține, dar care i-ar putea fi defavorabile, impunea decăderea pârâtei din beneficiul probei respective, conform dispozițiilor art. 288 Codul Muncii.
În situația în care intimata ar fi depus actul de instituire a primei acordate în cursul lunii noiembrie 2007 și din acel act ar fi rezultat că prima respectivă a fost acordată doar salariaților activi, recurenta a susținut că o astfel de soluție ar fi fost ilegală, în raport de dispozițiile art. 5 din Codul Muncii, precum și față de dispozițiile art. 4 din Regulamentul Intern, care interzic discriminarea pe motive de situație familială și impun regimul egalității de tratament.
Recurenta a mai susținut că suspendarea de drept a contractului de muncă nu echivalează cu pierderea calității de salariat, ci presupune exclusiv suspendarea executării unora dintre obligațiile ce deriva din acest contract.
S-a arătat că orice interpretare contrară (reductio ad absurdum) ar duce la concluzia că, după încetarea concediului de maternitate, ar trebui încheiat un nou contract de muncă (cu consecința reluării tuturor demersurilor legale în acest sens - concurs, informare etc.).
Recurenta a invocat prevederile art. 66 din CCM unic la nivel național 2007-2010, care denumește salariate femeile aflate în concediu de maternitate, cât și prevederile art. 44 din Contractul Colectiv de Muncă (CCM) 2007-2008 încheiat la nivel de instituție, conform cărora salariații vor beneficia de o primă de vacanță pentru recuperarea forței de muncă egală cu salariul corespunzător clasei 26, care se acordă o singură dată pe an calendaristic la o tranșă de concediu de concediu de odihnă de cel puțin 10 zile consecutive.
De asemenea, s-a precizat că în același contract colectiv de muncă se prevede că în funcție de posibilitățile financiare ale unității, salariații vor mai beneficia de o primă de Paște egală cu din salariul corespunzător clasei 24, o primă de C egala cu 1/2 din salariul corespunzător clasei 23, sau echivalentul în bonuri de tip cadou; primă în cuantum de până la 150 de lei acordată femeilor cu ocazia zilei de 8 Martie; primă de Ziua (1 Octombrie) în cuantum de 100 lei.
Prin urmare, recurenta a susținut că singura condiție impusă de CCM 2007-2008 pentru dobândirea primelor solicitate pe calea prezentei acțiuni o constituie calitatea de salariat, care subzistă în cauză.
S-a mai precizat că potrivit art.49 alin.3 muncii "pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților decât cele prevăzute la alin. 2 (drepturile de natură salarială) dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil", or primele solicitate pe calea prezentei acțiuni nu constituie drepturi de natură salarială, fiind acordate pentru împrejurări care nu au nici o legătură cu contravaloarea muncii prestate, ci cu anumite evenimente tradiționale/legate de istoria instituției, cu ocazia cărora instituția înțelege să gratifice pe toți salariații, indiferent de cuantumul sau calitatea muncii prestate, ci doar în virtutea caracterului festiv al evenimentului unanim sărbătorit.
S-a menționat că aceste prime au fost acordate de-a lungul timpului salariatelor aflate în concediu de maternitate, inclusiv reclamantei, cu ocazia primelor doua nașteri.
Recurenta a învederat că refuzul de acordare a primelor constituie și o discriminare din perspectiva atât a Codului Muncii, cât și a OG 137/2000, de vreme ce conduce la defavorizarea cu totul nejustificată a unei categorii de salariați.
În concluzie, recurenta a solicitat menținerea dispoziția instanței de fond de obligare a intimatei pârâte la plata sumelor de 560 lei (reprezentând parte din prima pentru concediul de odihnă) și 935 lei (reprezentând parte din indemnizația aferentă concediului de odihnă); obligarea intimatei și la plata sumei de 1500 lei acordată salariaților în cursul lunii noiembrie 2007, cu titlul de primă și constatarea, conform dispozițiilor art. 111 Cod pr. civ. a dreptul său, în calitate de salariata a, la plata primelor mai sus menționate, pe perioada întregului concediu de creștere a copilului; precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în valoare totală de 2000 lei, reprezentând onorariul avocațial achitat în vederea susținerii acțiunii.
Prin întâmpinarea formulată de către intimata s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurenta reclamantă, încadrată în cadrul în funcția de expert, în cadrul serviciului Autorizări Stații si Centre de Instruire Personal (), aflată în concediu pentru creșterea copilului, cu începere din data de 1 august 2007, prin cererea adresată instanței de fond, a solicitat obligarea intimatei pârâte Autoritatea Feroviară Romană (), în calitate de angajator, la plata următoarelor drepturi: prima de 1 Octombrie (aniversarea instituției) în valoare de 100 RON, aferenta anului 2007; prima în valoare de 1500 RON acordată salariaților în cursul lunii noiembrie 2007; prima de C aferentă anului 2007, în valoare de 644 RON; prima de 8 Martie, în valoare de 150 RON; prima de Paște, în valoare de 750 RON; parte din prima pentru concediul de odihnă efectuat în cursul lunii ianuarie 2007, respectiv suma de 560 RON; parte din drepturile bănești aferente concediului de odihnă efectuat în cursul lunilor ianuarie și martie 2007, respectiv suma de 935 RON; orice alte prime care au fost acordate salariaților începând cu 6 august 2007 la zi; să se constate, potrivit cu dispozițiile art. 111. pr. civ. dreptul său, în calitate de salariată a, la plata primelor mai sus menționate, pe perioada întregului concediu de maternitate.
În privința cheltuielilor de judecată, critica recurentei reclamante adusă hotărârii recurate este întemeiată, având în vedere faptul că intimata pârâtă a respins inițial cererea nr.2713/6.02.2008 adresată de către salariată conducerii cu privire la drepturile pretinse în acțiune, sumele ce făceau obiectul capetelor de cerere 1,3,4 si 5 (respectiv primele de Paste, de aniversarea Instituției, de 8 Martie și de C) fiind achitate abia în cursul procesului derulat în fața instanței de fond.
Ca atare, în condițiile în care plata drepturilor amintite s-a efectuat ulterior sesizării instanței, Curtea reține culpa procesuală a intimatei pârâte, pe care o va obliga la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, în conformitate cu prevederile art.274 pr.civ. proporțional cu pretențiile admise.
Referitor la plata primei acordată în luna noiembrie 2007, Curtea nu poate primi susținerea recurentei reclamante, întrucât intimata pârâtă prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe a menționat doar că premierea nu este cuprinsă în contractul colectiv de muncă și nu a recunoscut faptul că a acordat primă pentru Ziua Națională în cursul anului 2007 salariaților săi activi.
În condițiile în care prin lege specială sau prin contract colectiv de muncă nu s-a prevăzut acordarea primei pentru Ziua Națională, prima instanță a respins corect solicitarea recurentei reclamante, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cauză nu a rezultat că persoanele aflate în activitate sau în concediu de creștere a copilului au beneficiat de această primă.
Curtea reține că încălcarea principiului egalității și nediscriminării ar putea fi constată doar în cazul în care se aplică un tratament juridic diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
În acest sens este și practica instanței de contencios european al drepturilor omului, dată în aplicarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, cât și jurisprudența Curții Constituționale, care a reținut în mod constant că dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României vizează egalitatea în drepturi a cetățenilor în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale.
Cele arătate nu contravin documentelor internaționale privind drepturile omului, la care România este parte și care, potrivit prevederilor art. 11 și 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern, nefiind încălcat în cauză nici unul dintre criteriile nediscriminării, conținute de Carta socială europeană revizuită Partea a V-a - Nediscriminarea, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74/1996.
Or în cauză, nu se poate reține existența unei discriminări între recurenta intimată, aflată în concediu de creștere a copilului și ceilalți salariați ai societății, aflați în activitate, în sensul avut în vedere de prevederile enunțate sau de către art.5 muncii sau art.4 din Regulamentul intern al societății.
În fine, Curtea reține ca fiind neîntemeiată și ultima critică adusă hotărârii recurate referitoare la constatarea dreptului recurentei reclamante pe perioada întregului concediu de creștere a copilului la acordarea primelor pentru împrejurări care nu au nici o legătură cu contravaloarea muncii prestate, ci cu anumite evenimente tradiționale/legate de istoria instituției.
Astfel, prima instanță a interpretat și aplicat judicios prevederile art.49 alin.3 muncii, care stipulează că " pe durata suspendării contractului de muncă pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților altele decât drepturile de natură salarială, dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil", apreciind corect faptul căprimelesolicitate de reclamantă prin acțiunea introductivă reprezintă drepturi salariale suplimentare, care fac parte din noțiunea mai largă adrepturilor de natură salarială, acordate în baza raporturilor de muncă, alături de salariu propriu-zis, de care beneficiază persoanele salariate active, iar nu persoanele aflate în concediul de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, al căror contract de muncă este suspendat pe această perioadă, cum este cazul dedus judecății.
Pentru toate considerentele arătate, în baza art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta la plata unei sume de 1500 lei către reclamantă, reprezentând total cheltuieli de judecată efectuate în fond, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.6247 din data de 13.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12807/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Feroviară Română ().
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta la plata unei sume de 1500 lei către reclamantă, reprezentând total cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
22.04.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță
