Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1749/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1749

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 641/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul C-S, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și și pârâții intimați Tribunalul Arad și Curtea de APEL TIMIȘOARA, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 641/28.05.2008, Tribunalul C-S a admis acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul Arad, a obligat pârâții la plata drepturilor reprezentând diferențe salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5% începând cu 01.02.2007; 2% începând cu 01.04.2007 și 11% începând cu 01.10.2007.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, reținând că potrivit Legii nr. 500/2002, a nr.HG 208/2005 și a nr.HG 386/2007, pârâtul coordonează acțiunile care se află în responsabilitatea Guvernului, referitoare la sistemul bugetar și, de asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Referitor la fondul cauzei, s-a stabilit că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile bugetare, finanțate de la bugetul de stat, având funcția de magistrați în cadrul Judecătoriei Chișineu Criș iar raporturile juridice de muncă ale acestora sunt supuse dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 Codul muncii.

Astfel, reclamanții prestează o muncă față de care au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare, astfel cum prevede legislația muncii.

Printr-o serie de acte normative, personalul din sistemul bugetar a beneficiat de majorări salariale anuale pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale, constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.

Majorările respective au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind exemplificate categoriile de personal bugetar cărora li s-au aplicat acele majorări și indexări salariale, iar criteriul acordării acelor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.

Cu toate acestea, reclamanții nu au beneficiat de acele adaosuri salariale aferente anului 2007, iar omisiunea de a li se acorda acele drepturi se răsfrânge mai pregnant asupra acestora, întrucât nu pot obține alte venituri decât cele salariale.

Referindu-se la noțiunea de "sistem de salarizare", prima instanță a arătat că aceasta este guvernată de cele două principii fundamentale izvorâte din dispozițiile art. 154 Codul muncii, cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cantitatea și calitatea muncii, respectiv condițiile de muncă și cel al egalității de tratament în salarizare, care implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Reclamanții se află într-o situație identică cu personalul din unitățile bugetare, astfel că nu pot fi tratați diferit prin refuzul de a primi adaosurile salariale pentru anul 2007.

Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.

Potrivit art. 6 alin. 2 Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală iar dispozițiile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevăd faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nicio discriminare la un salariu egal pentru muncă egală iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.

Cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților s-a apreciat a fi procentele de majorări prevăzute de art. 1 din nr.OG 10/2007, iar acordarea acestora nu reprezintă o adăugare la lege, ci aplicarea dispozițiilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Obligația de plată a drepturilor bănești reprezintă o obligație solidară, izvorâtă din dispozițiile art. 44, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004 raportate la dispozițiile nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006, potrivit cărora pârâții sunt ordonatori de credite (principal, secundar, terțiar), iar plata drepturilor bănești către reclamanți nu se poate realiza decât cu aprobarea prealabilă a acestora.

Răspunderea Ministerului Finanțelor Publice este solidară cu a celorlalți pârâți, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 47 din Legea nr. 507/2003, art. 42 din Legea nr. 511/2004, Legea nr. 486/2006, art. 3 din HG nr. 386/2007, precum și Hotărârea din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului.

Cererea privind actualizarea prejudiciului a fost apreciată întemeiată, conform art. 1082 cod civil raportat la art. 161 alin. 4 Codul muncii, sens în care s-a aplicat indicele de inflație la creanța stabilită.

Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursurilor, modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

În cererea de recurs, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința ca fiind nelegală, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și scoaterea sa din cauză, cu aceleași motivări arătate la instanța de fond, în sensul că acest minister nu trebuie confundat cu statul și bugetul de stat; fiind ordonator principal de credite și nu poate fi obligat la plata salariaților altor instituții; între pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reclamanți și instituțiile pârâte nu există raporturi de muncă.

În recursul declarat, Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că hotărârea este nelegală, întrucât instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, hotărând în favoarea reclamanților în mod exhaustiv majorările solicitate, adăugându-se în acest mod la legea specială de salarizare a magistraților (G nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007), precum și greșita reținere a stării de tratament discriminatoriu al reclamanților, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din G nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea este nelegală prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât instituirea acestor drepturi în beneficiul reclamanților reprezintă o problemă de legiferare, ceea ce nu există, iar prevederile art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.

Așa cum a statuat constant instanța europeană, orice diferență de tratament nu semnifică în mod automat încălcarea art. 14 din Convenție, ci se impune stabilirea unui tratament preferențial, distinct între situații analoage sau comparabile și o astfel de distincție să nu-și găsească vreo justificare obiectivă sau rezonabilă.

În speță, nu este vorba despre o situație comparabilă și nici analogă între magistrați și alte categorii de personal din sectorul bugetar.

Examinând recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art. 304 pct. 4, 7 și 9 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente:

Reclamanții sunt magistrați în cadrul Judecătoriei Chișineu Criș, făcând parte dintr-un raport juridic de muncă, guvernat de legislația muncii, întrucât prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a,art. alin. 2 lit.c și lit.f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Codul muncii.

Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.

Reclamanții se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din cadrul unităților bugetare, sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferențiat față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor de la acordarea adaosurilor salariale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același:creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.

Tribunalul nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a intrat în sfera puterii legiuitoare, cum neîntemeiat susține recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, întrucât prin analiza situației în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale nu se înlătură și nici nu se anulează anumite dispoziții legale, după cum nici nu se adaugă la lege, ci s-a constat că reclamanții sunt îndreptățiți a beneficia de dispozițiile cuprinse în legislația muncii, astfel cum au fost analizate mai sus, precum și legislația CEDO raportat la categoriile socio-profesională din care fac parte și munca pe care o prestează.

Prin neaplicarea adaosurilor salariale reprezentând majorări și indexări aplicate salariilor începând cu 01.01.2007, astfel cum au fost solicitate de către reclamanți, pârâții sunt culpabili în producerea unui prejudiciu pentru reclamanți, constând în primirea unui salariu mai mic față de criteriul avut în vedere de către legiuitor în aplicarea acelor majorări și indexări, și anume: creșterea indicelui prețului de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.

Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauză, deoarece dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art. 18 lit. g, care prevăd că elaborarea bugetelor se realizează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite,avizându-le favorabil sau respingându-le în etapele de elaborare a acestora, fiind important să stea în judecată în prezenta cauză tocmai pentru a aloca sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților.

Motivul de recurs prevăzut la pct. 7 art. 304, nu se regăsește în hotărârea recurată, observându-se că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, motivele nefiind contradictorii sau străine de natura pricinii. Astfel, motivarea este clară, precisă, răspunzând în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de reclamanți și respectiv la apărările pârâților, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

În considerarea celor de mai sus, cum sentința este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate și cum în cauză nu sunt date nici alte motive de nulitate a hotărârii, ce s-ar putea invoca din oficiu, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 641/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul C-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red. / 21.12.2009

Tehnored /21.12.2009/2 ex

Prima instanță: și

Tribunalul C-S

Notă:

Cu opinia separată a domnului judecător, în sensul admiterii recursului și respingerii acțiunii.

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE

Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că, recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public Justiției trebuiau admise, și sentința modificată în sensul respingerii acțiunii promovate și a cererii de intervenție, pentru următoarele considerente:

OG 10/2007 reprezintă actul normativ prin care s-au acordat creșterile salariale în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivitOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivitanexelor nr. IIșiIIIla Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

În anexele acestei OG, au fost prevăzute expres categoriile sociale și demnitarii cărora li se aplică aceste creșteri salariale, iar magistrații, deși sunt numiți prin decret prezidențial și ocupă funții de demnitate publică, alături de ceilalți membrii ai puterii executive și legislative, nu au fost incluși în aceste anexe.

Nu se poate reține nici motivarea instanței de fond cu privire la faptul că "nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006", întrucât OG 10/2007 nu a realizat o indexare pentru a acoperii creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației pe anul 2007, ci a acordat creșteri salariale doar unor categorii profesionale si doar unor anumiți demnitari aleși sau numiți. Neacordarea acestor creșteri salariale magistraților, nu este discriminatorie pentru aceștia, așa cum nu sunt discriminatorii creșterile salariale acordate magistraților prin adoptarea OUG 27/2006, prin care s-a instituit un sistem unitar de salarizare pentru magistrați, sistem diferit de cel al celorlalți bugetari sau demnitari numiți sau aleși, și care nu a fost aplicat și acestora din urmă. A considera astfel, ar trebuii ca și creșterile salariale aplicabile magistraților să fie acordate tuturor salariaților bugetari sau demnitarilor aleși sau numiți, or prin OUG 27/2006, au fost acordate creșteri salariale magistraților, creșteri care nu au avut corespondent și în legile de salarizare ale categoriilor profesionale și demnitarilor menționați în OG 10/2007.

În anexele acestei OG, au fost prevăzute expres categoriile sociale și demnitarii cărora li se aplică aceste creșteri salariale, iar magistrații, deși sunt numiți prin decret prezidențial și ocupă funții de demnitate publică, alături de ceilalți membrii ai puterii executive și legislative, nu au fost incluși în aceste anexe, astfel încât nu se pot aplica prin analogie alte acte normative.

Având în vedere cele expuse, consider că recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției trebuiau admise, și sentința modificată în sensul respingerii acțiunii promovate.

JUDECĂTOR,

- -

Red./tehnored.//2 ex

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de drept civil:

    Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 1749/2009. Curtea de Apel Timisoara