Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 184/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.184
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.03.2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci
GREFIER-- -
-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în com. jud.V împotriva sentinței civile nr.35/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât CONSILIUL LOCAL și intimații- reclamanți, și -, având ca obiect drepturi băneșți.
La apelul nominal a răspuns pentru recurent secretarul comunei doamna, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a depus la dosar încă un exemplar al motivelor de recurs, după care:
Reprezentantul recurentei depune la dosar scurte note scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul reprezentantul recurentei arată că drepturile solicitate nu pot fi acordate pentru instituțiile publice, în speță consiliile locale și primăriile.
Solicită admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 35/16.01.2008 a Tribunalului Vrancea, s-a admis În parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local și Primăria com..
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 05.12.2004-15.08.2006 actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea privind acordarea contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 01.01.2003-05.12.2004 ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înreg.la nr- reclamanții:, au chemat în judecată pârâții Consiliul local și Primăria com. pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați să le plătească drepturile bănești reprezentând contravaloarea actualizată a tichetelor de masă de care în mod nejustificat nu au beneficiat în perioada 01.01.2003 - 15.08.2006.
Prin întâmpinare pârâta Primăria comunei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați cu contract individual de muncă, încheiat cu Primăria comunei.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.142 din 09.07.1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral, pe costuri de angajator care se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, după caz ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
În baza art.41 al.2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Reclamantul, în calitate de salariat la o instituție bugetară, avea și are dreptul să primească o alocație individuală de hrană lunară sub forma tichetelor de masă, asigurându-i-se o protecție privind securitatea muncii, constând în posibilitatea de a-și asigura zilnic hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a-i oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
Împrejurarea că Legea nr.142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora nu înseamnă că reclamantul nu are dreptul la asemenea tichete, întrucât, prin caracterul și natura lor ele constituie o măsură de protecție a salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă.
Apărarea pârâților, potrivit căreia, tichetele de masă nu pot fi acordate deoarece în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație iar acordarea lor este lăsată la latitudinea angajatorului, nu poate fi primită. Indiferent că sunt sau nu prevăzute în buget sume cu această destinație, angajatorii au obligația acordării tichetelor de masă și să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop.
Relevant este și faptul că, atâta timp cât reclamantul are calitatea de salariat în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de tichete de masă, ne aflăm în fața unei discriminări din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială, între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art.41 al.2, art.53 din Constituție, art.5 al.3 din Codul Muncii și art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzic orice discriminare între salariați, din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate, în cazul de față sectorul bugetar.
Pe de altă parte, acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului și de includerea sau nu a sumelor în buget, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială, care nu se justifică în condițiile în care nu există nici o dovadă că o asemenea restrângere ar avea un caracter necesar unitar într-o societate democratică, astfel cum cer dispozițiile constituționale.
Acordarea tichetelor de masă în funcție de voința angajatorului și includerea sau nu în buget a sumelor de bani cu acest scop este neîntemeiată și nejustificată. Astfel este lăsată la aprecierea angajatorului aplicarea unor norme de protecție a muncii a salariatului, care, fie că nu va aloca aceste sume în favoarea salariaților, fie le va aloca după preferințe, creându-se astfel o situație discriminatorie între salariații sectorului bugetar.
Pentru aceste considerente, acțiunea a fost admisă în parte și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților contravaloarea actualizată a tichetelor de masă cuvenite pentru perioada 05 decembrie 2004 - 15 august 2006.
Față de disp.art. 283 lit.c Codul Muncii, au fost respinse ca fiind prescrise, prevederile anterioare datelor de 05 decembrie 2004.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Primăria com., considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Conform disp. art. 1 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.
Prin Legile bugetului de stat pe anii 2003- 2005, s-a prevăzut că în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume în scopul acordării tichetelor de masă, deoarece nu au fost prevăzute în buget.
În consecință, au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9.pr. civilă.
Intimații reclamanții și intimata pârâtă Consiliul Local al com. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamanți, respectiv Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă "salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Aceste tichete de masă se pot acorda la limita prevederilor bugetului de stat, în conformitate cu dispozițiile art 1 alin. 2 din același act normativ, în conformitate cu care "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 4 din Legea nr. 631/2002, legea bugetului de stat pe anul 2003, " în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților de pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație". Aceleași considerente sunt reiterate de legiuitor și în dispozițiile art. 46 alin. 4 din legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art. 40 din legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, art. 24 din legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006.
În această situație, instanța nu poate reține afirmația reclamanților în conformitate cu care, prin neacordarea tichetelor de masă s-ar crea o situație de discriminare între diferitele categorii de bugetari, încălcându-se astfel un drept fundamental ocrotit de Constituție, deoarece, în speță, legiuitorul nu a prevăzut o obligație în sarcina angajatorului ci o facultate.
În aceste condiții, considerăm că această facultate a angajatorului de a acorda tichete de masă se transforma în obligație doar în momentul în care în buget erau prevăzute fonduri pentru acordarea acestor drepturi iar angajatorul refuza să le achite.
De altfel, principiile egalității în fața legii și egalității de tratament, nu exclud, ci dimpotrivă, presupun un tratament juridic identic în situații egale, iar situațiile în mod obiectiv diferite justifică chiar și din punct de vedere constituțional tratament juridic diferit.
Deși condiționând existența acestui drept de posibilitățile financiare ale angajatorului se creează premisa unor situații juridice diferite care implică un tratament diferențiat între salariați, nu se încalcă principiul egalității de tratament invocat, deoarece acesta se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică.
Pe de altă parte, prevederile din tratatele internaționale interzic discriminările care au la bază considerente arbitrare, însă nu impun uniformitatea de tratament, oferind posibilitatea legiuitorului național de a reglementa în mod diferențiat situațiile juridice diferite"( - decizia 102/11.03.2003).
În speță este vorba de o situație juridică diferită și nu de o aplicare discriminatorie a textului de lege, acesta izvorând din faptul că Legea 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă în sistemul bugetar de alocarea de fonduri cu această destinație în bugetul de stat, contrar celor reținute de către prima instanță.
În ceea ce privește interpretarea art. 1 din legea 142/1998, instanța de fond nu a analizat corect textul, acesta necesitând a fi interpretat în sensul că reiese cu claritate faptul că nu se stabilește în sarcina autorității publice o obligație, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu în funcție de dispozițiile Legii privind bugetul de stat.
Intenția legiuitorului ce rezultă din interpretarea gramaticală a textului legal, prin folosirea verbului "pot", induce concluzia că este vorba de o normă dispozitivă.
Deoarece nu au fost prevăzute fonduri în legile bugetelor de stat pentru anii anteriori în vederea acordării tichetelor de masă, angajatorii nu pot fi obligați la acordarea lor.
Față de toate considerentele expuse mai sus, devine aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civilă, hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind în parte nelegală, și în baza disp. art. 312 alin. 1, 2 și 3.pr. civilă, se va admite recursul cu consecința modificării în parte a sentinței civile recurate și, în rejudecare.
Se va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți pentru perioada 05.12.2004-15.08.2006.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în com. jud.V împotriva sentinței civile nr.35/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.35/16.01.2008 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți privind perioada 5.12.2004-15.08.2006.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.03.3008.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/25.04.2008
FOND: -
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci
