Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2195/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2195/R/2009

Ședința publică din data de 27 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Daniela Griga

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr. 1693 din 22.09.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați, G, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamanților intimați, avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 27.10.2009, prin fax, pârâta recurentă a depus o cerere prin care solicită comunicarea actelor procedurale depuse de reclamanții intimați.

Reprezentanta reclamanților intimați depune la dosarul cauzei practică judiciară și arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate, conform motivelor invocate în concluziile scrise pe care le depune la dosar. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1693 din 22.09.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțate în dosar nr-, s-a dmis acțiunea precizata formulată de reclamanții, G, împotriva pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamanților primele de vacanță pentru perioada 2001-2008, astfel cum urmează:

Nr. crt.

Nume și prenume

Suma

28.637

28.922

27.274

27.030

1.170

27.101

25.820

17.784

22.192

21.776

27.101

27.101

27.101

27.101

27.101

27.030

4.508

4.006

Sumele mai sus precizate au fost actualizate în funcție de rata inflației.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, analizându-se întregul material probator administrat în cauză s-a pronunțat mai întâi cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pe care a respins-o din următoarele considerente: pârâta Curtea de Conturi a invocat prescripția dreptului la acțiune, motivat de faptul că art.27 alin.2 din OG137/2000 termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei ori dacă s-a produs o discriminare personalului contractual angajat în cadrul autorităților administrației publice în termen de 3 ani de la publicarea în Monitorul Oficial.

În speță însă, reclamanții nu au solicitat decât plata unor drepturi bănești, respectiv prima de concediu aferentă perioadei 2001 - 2008 motiv pentru care termenul de prescripție este cel prevăzut de art.166 Codul Muncii, care arată că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexistarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care erau datorate.

Plata acestor drepturi nu a fost posibilă deoarece la 31 decembrie 2006 o serie de acte normative succesive au dispus suspendarea aplicării acelei prevederi legale cu privire la plata primei de vacanță, prin legile bugetului de stat ultimul fiind art.5(1) din Legea 380/2005 privind legea bugetului de stat pe anul 2006.

În acest fel, prescripția nu operează, deoarece suspendarea acordării primelor de concediu face inoperantă curgerea acelui termen. Dar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, deoarece existența dreptului respectiv nu a fost înlăturată prin nici un act normativ pentru intervalul 2001-2008.

De asemenea, Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Baa rătat că prevederile nr.OUG33/2001 și ale Legii 743/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune referitoare la prima de concediu, a cărei plată nu a fost posibilă datorită unor condiții financiare deosebite.

Prin aceste considerente a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei Finanțelor, tribunalul a respins-o din următoarele considerente: în conformitate cu prevederile art.28 din Legea nr.500/2002 proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, acestea întocmind prevederile legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de acreditare și bugetului propriu.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituia plata unor drepturi salariale, izvorâte în baza unor raporturi de muncă între reclamanți și pârâtele Curtea de Conturi. În speță, între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanți nu există raporturi de acest gen, și nici nu este plătitorul direct al drepturilor pretinse de aceștia.

Conform prevederilor art.60 Cod procedură civilă partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia se putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Pentru a fi admisă o asemenea cerere în speță trebuie ca între Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice să existe un raport obligațional pentru ca în situația admiterii acțiunii, Curtea de Conturi să se poată îndrepta împotriva Ministerului Finanțelor Publice. În speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de textul de lege (art.60 Cod procedură civilă) motiv pentru careva respinge cererea de chemare în garanție.

Pe fond tribunalul a reținut următoarele motive de fapt: reclamanții sunt angajați ai Curții de Conturi pe funcțiile de controlori financiari, fiind personal contractual cu raporturi de muncă guvernate Codul Muncii.

Fiind personal contractual beneficiază de salariu sub formă de indemnizație care reprezintă contravaloarea muncii prestate la fel ca funcționarii publici.

Conform prevederilor art.59 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național salariații au dreptul la primă de concediu, clauzele Contractului Colectiv de Muncă producându-și efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară (art.241 alin.1 lit.d Codul Muncii ).

Pentru perioada 2001 - 2008, reclamanții nu au beneficiat de plata primelor de concediu, fiind suspendată acordarea lor prin legile bugetului de stat, până la data de 31 decembrie 2006.

Începând cu anul 2007 prima de concediu a fost plătită funcționarilor publici, neexistând restricții în acest sens, iar Înalta Curte de Casație și Justiție B a statuat că prima de concediu, reprezintă o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal ( funcționari publici).

Prin nr.OG146/2007 Guvernul României a aprobat plata acestor prime (funcționarilor publici) funcționarilor publici cu statutul special personalului auxiliar din sistemul justiției, membri corpului diplomatic și consular al României și alte categorii de personal care beneficiază de prime de concediu în baza legilor speciale.

Conform art.40 alin.2 lit.c Codul Muncii angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege din Contractul Colectiv de Muncă și contractele individuale de muncă. Înlăturarea acestui drept contravine prevederilor art.412 din Constituția României, salariații având dreptul la măsuri de protecție socială prevăzute de art.53 din Constituția României, deoarece acest drept este unul de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocol nr.1 adițional la convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Art.1 alin.2 lit.e din OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare consacră principiul egalității între cetățeni excluderea privilegiilor și discriminărilor fiind garantate exercitarea drepturilor economice. Art.1 alin.3 din aceeași ordonanță prevede că exercitarea drepturilor mai sus menționate privește persoanele aflate în situații comparabile.

Prin neacordarea primei respective, reclamanților le-a fost invocat dreptul la egalitate de șanse și tratament, în condițiile în care funcționarii publici din cadrul pârâtei primesc indemnizația de concediu.

Art.114 din Legea 188/1999 republicată arată că dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, deci inclusiv controlorilor financiari, din cadrul Curții de Conturi care potrivit art.1 din Legea 94/1992 funcționează pe lângă Parlamentul României și își desfășoară activitatea în mod independent, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Constituție și în legile țării. Dispozițiile prezentei legi arată că pârâta Curtea de Conturi este autoritate administrativă care își desfășoară activitatea în mod independent și autonom.

Astfel situația reclamanților este comparabilă cu cea a funcționarilor publici încadrați în cadrul pârâtei încălcându-se principiul aplicării între cetățeni excludere privilegiilor și discriminărilor.

Neacordarea primei de concediu constituie o discriminare a acestora față de categoria celorlalți salariați ai pârâtei, un tratament diferențiat nejustificat de un scop obiectiv și legitim.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurspârâtaCURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, solicitând admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea plății primelor de concediu pentru perioada 2001-2005.

Potrivit art.1 din OG nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.

Consideră că această ordonanță a fost destul de explicită în ceea ce privește categoriile de personal căruia i se acordă dreptul la prima de vacanță, controlorii financiari neavând calitatea de funcționari publici au pârâtei, așa cum instanța de fond în mod greșit a considerat, chiar dacă prin întâmpinare pârâta a semnalat acest aspect.

Conform OG nr.160 din 13 octombrie 2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României, cu modificările și completările ulterioare prin OG nr.29 din 13 martie 2002, OG nr.98 din 16 august 2002, OG nr.186 din 12 decembrie 2002, OG nr.123 din 11 decembrie 2003, Legea nr.233 din 9 iunie 2006, OG nr.27 din 31 ianuarie 2007, OG nr.14 din 30 ianuarie 2008, controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi nu le-a fost acordat dreptul la prima de concediu așa cum prevede OG nr.146/2007 - "precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".

Controlorii financiari nu fac parte dintre categoriile de personal enumerate în OG nr.146/2007, nu sunt funcționari publici, iar prin legile speciale de salarizare acest drept nu le este acordat.

Instanța de judecată nu s-a pronunțat cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice

Examinănd sentința recurată prin prisma otivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

În raport de obiectul acțiunii cererea reclamanților înregistrată la data de 08.05.2008 este prescrisă pentru pretențiile aferente anilor 2001, 2002, 2003 și 2004. Concediul de odihnă aferent anilor 2001- 2004 putea fi efectuat cel mai târziu în luna decembrie a aceluiași an, astfel încât prima de concediu corespunzătoare putea fi pretinsă începând cu 31.12.2001, 31.12.2002, 31.12.2003, respectiv 31.12.2004, date în raport cu care pretențiile aferente anilor 2001-2004 sunt prescrise.

Astfel, drepturile salariale pretinse sunt supuse unui termen de prescripție de 3 ani, conform art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, care începe să curgă, potrivit art.7 din același act normativ, la data când se naște dreptul la acțiune.

Or, drepturile salariale pretinse au caracterul unor prestații succesive, astfel încât pentru fiecare prestație dreptul la acțiune se stinge, conform art.12 din Decretul nr.167/1958, printr-o prescripție distinctă, care a operat, în speță, pentru toată perioada la care se referă pretențiile reclamanților.

De asemenea Curtea, constată că în cauză nu a intervenit vreo cauză suspensivă sau interuptivă a cursului prescripției extinctive, ipoteza reținută de prima instanță, respectiv pronunțarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție neputând fi asimilată cazurilor limitativ prevăzute de art.13 și 16 din Decretul nr.167/1958.

În realitate prin Decizia nr. XXIII/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat unele dispoziții legale în sensul că rima p. de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.

Referitor la fondul cauzei, se reține că sunt întemeiate susținerile recurentei în sensul că dispozițiile OUG 146/2007 nu se aplică controlorilor financiari, în condițiile în care art. 1 alin.(2) din acest act normativ prevede expres că "Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare".

Contrar celor reținute de instanța de fond controlorilor financiari nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel rin p. Decizia nr. 28/2009, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că, prima de concediu prevăzută de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu se acordă controlorilor financiari (în prezent auditori publici externi) și celorlalte categorii de personal contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Conturi.

Pentru considerentele expuse anterior, constatând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 329 alin. (3) și 312 alin. (1)și (3) Curtea de Apel va admite recursul, va modifica sentința în sensul că se va respinge ca prescrisă a acțiunii împotriva pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI pentru pretențiile aferente anilor 2001, 2002, 2003 și 2004 și ca nefondată pentru pretențiile aferente anilor 2005, 2006, 2007 și 2008.

Având în vedere modul de soluționare al cererii principale în temeiul art. 60 Cod procedură civilă se va respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva Ministerul Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr. 1693 din 22.09.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțate în dosar nr-, pe care o modifică în întregime în sensul respingerii ca prescrisă a acțiunii reclamanților, G, împotriva pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI pentru pretențiile aferente anilor 2001, 2002, 2003 și 2004 și ca nefondată pentru pretențiile aferente anilor 2005, 2006, 2007 și 2008.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva Ministerul Finanțelor Publice.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./Dact.

5 EX/25.11.2009

Jud.fond. și

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu, Daniela Griga

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2195/2009. Curtea de Apel Cluj