Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2310/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2310

Ședința publică de la 23 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE- - --Vicepreședinte Instanță

-- -- Judecător

- - --Președinte Secție

Grefier -

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței civile nr. 5824/31.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G, A, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurenta pârâtă SC SA reprezentată de avocat, au lipsit intimații reclamanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.

Avocat reprezentanta recurentei pârâte SC SA- MEMBRU GRUP, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței Tribunalului Gorj, în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului civil de față

Prin sentința 5824/31.10.2008, Tribunalul Gorj, a admis acțiunea formulată de petenții, G, -A, și, împotriva intimatei

A obligat intimata să platească petenților drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă - iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol si gaze, pentru anii 2005, 2006 si 2007, pentru perioada 2005-2007, precum și suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorii de C pe anul 2007 și Paște 2008 în cuantum de 1 salariu de bază mediu la nivelul societății, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.

A obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.

În motivarea acțiunii, au arătat că sunt salariații intimatei, conform mențiunilor din carnetul de muncă.

Că, prin Contractele Colective de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 se prevede în mod expres, Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

Au mai arătat petenții că, deși art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pe anii 2004-2006 s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, acestea nu le-au fost acordate, pentru anul 2007, textul păstrând același conținut ca în contractele precedente.

În dovedirea acțiunii au depus în copie, carnetele de muncă și extras din la nivel de ramură pe anii 2006.

Deși citată cu mențiunea de a depune întâmpinare, intimata nu s-a prezentat și nu a propus probe în apărare.

În cauză dispozițiile legale aplicabile sunt următoarele:

Petenții sunt salariații intimatei așa cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă ale acestora.

Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă ), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

Potrivit art. 168 al. 1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004:" Cu ocazia sarbatorilor de Paste si C salariatii SNP SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se caorda suplimentarile vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor."

La aliniatul 2 al art. 168 din CCM/2004 s-a mentionat ca:" Pentru anul 2003 suplimentarile de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu."

Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textul al. 1 al. Art. 168 aducand o modificare de continut aliniatului 2 in sensul consemnarii ca:" in anul 2003 suplimentarile salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat."

Acelasi text se regaseste in ultima forma mentionata in CCM pe anul 2006. In fine, pentru anul 2007 textul pastreaza acelasi continut ca in contractele precedente.

Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca " partile semnatare confirma faptul ca in redactarea art. 168 al. 1 si 2 la momentul negocierilor colective vointa comuna a partilor a fost aceea ca incepand cu anul 2003 primele de Paste si de C sa fie introduse in salariile de baza ale fiecarui angajat."

Prin " Nota asupra precizarii situatiei primelor de Paste si de C prevazute in art. 168 din CCM al SA " din data de 31.08.2007 si semnata de reprezentanti ai patronatului si federatiei sindicale, se da o interpretare textului in discutie " potrivit vointei partilor la semnarea contractului".

Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate ori prin alt mod prevazut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind conditile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca."

Art 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica in scris organului la care se pastreaza si devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.

Conform art. 236 al. 4 din Codul muncii, contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.

Normele enunțate subscriu așadar contractele colective de muncă (în egală măsura ca și contractele individuale de munca) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.

Legea statueaza in sensul ca dispozitiile contractului colectiv de munca reflecta vointa partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste intotdeauna in conformitate cu prevederile legale.

Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care da posibilitatea modificarii clauzelor contractului colectiv de munca ori de cate ori partile convin acest lucru, dar cu precizarea formalitatilor care trebuie indeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificari.

Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa al partilor dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.

In acelasi sens si contractul colectiv de munca poate fi modificat de parti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea si reformarea continutului unei clauze urmand sa isi produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.

In speta, astfel cum a rezultat din situatia de fapt, apărarea facută de societatea intimata a vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 al. 1 si 2 din CCM la nivel de unitate, realizată după momentul incetarii efectelor fiecarui contract colectiv de munca anual si in totala contradictie cu textul neechivoc al prevederii.

Astfel, art. 168 al. 2 prevazut in fiecare din aceste contracte ca suplimentarile de la art. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul ca aceleasi drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al angajatilor si pe anul in curs, cata vreme s-a mentinut in acelasi timp si textul al. 1.

Pe de alta parte, partile nu au consemnat in contractul colectiv de munca pe anii 2005 si 2006 faptul ca aceleasi suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti, o asemenea interpretare fiind facută abia in 2007.

S-a retinut astfel ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost incheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 ( prin acte neinregistrate la directia teritoriala de munca) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.

Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a considerat că, intimata nu a respectat prevederile disp. art. 168 alin.1 și 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă, în cuantum de un salariu minim pe ramură.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică arătând că în mod greșit s-a respins excepția dreptului la acțiune.

Motivele care privesc fondul cauzei au în vedere faptul că aprovizionarea toamnă - iarnă au fost introdus în salariu în anul 1998, conform adresei nr. 2412/1998 conform CCM pe unitate. Cu referire la suplimentările de C pe anul 2007 se arată că în mod greșit au fost acordate deși cu ocazia negocierii colective din 2003 suplimentările salariale ale de la alin. 1 de 168 au fost introduse în salariu de baza al fiecărui salariat.

Primele de Paste pe 2008 au fost admise în mod greșit deși s-a făcut dovada prin act adițional al CCM înregistrat în februarie 2008 la Ministerul Muncii prin art. 14 se aduc modificări la art. 168 al. CCM în sensul că se statuează faptul că primele de Paști și C au fost introduse in anul 2003 în salariul de bază.

Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

Recursul este fondat pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Excepția prescripției invocată de recurentă nu este fondată deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 Codul muncii acțiunea fiind prescriptivă de 3 ani.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea găsește întemeiat primul motiv de recurs privind obligarea pârâtei la plata suplimentărilor salariale reprezentând aprovizionare toamnă -iarnă.

Referitor la motivul de recurs privind suplimentările salariale privind aprovizionarea toamnă-iarnă se reține că, potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.

Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".

Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".

Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.

În contractul colectiv de muncă la nivelul SC în 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.

In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.

În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.

Instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și eronat a apreciat că nu au fost respectate prevederile art.176 alin.1și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.

În aceste condiții sunt apreciate ca întemeiate criticile recurentei în ceea ce privește acest capăt de cerere.

Se apreciază a fi întemeiat și motivul de recurs privind acordarea suplimentărilor salariale Paște 2008. În actul adițional la CCM 2008 înregistrat la data de 12.01.2008 la. la art. 14 se aduc modificări art. 168 al CCM în sensul că se statuează faptul că primele de Paște si C au fost introduse din anul 2003, devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, începând cu anul 2003 să poată fi modificate în mod distinct față de salariu.

Având în vedere aceste considerente, se va admite recursul, se va modifica sentința în sensul că se va modifica sentința în parte și va fi obligată pârâta doar la plata suplimentărilor salariale C 2007 sumă actualizată cu indicele de inflație și a se respinge capetele de cerere privind aprovizionare toamnă - iarnă 2005-2007 și suplimentările salariale reprezentând prima de Paște 2008.

În baza art. 274 civ. se va admite în parte cererea de cheltuieli de judecată urmând a fi obligată pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței civile nr. 5824/31.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, G, A, având ca obiect drepturi bănești.

Modifică sentința nr. 5824/31.10.2008, admite acțiunea în parte.

Obligă pârâta la suplimentări salariale C 2007, sumă actualizată.

Respinge capătul de cerere privind aprovizionarea toamnă-iarnă și prima pentru Paște 2008.

Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată pentru suma de 300 lei.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2009.

PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Ioana Bodri

- -

JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehn. Red. /2.ex. 22.05.2009

/

Președinte:Mihaela Cotora Ioana Bodri
Judecători:Mihaela Cotora Ioana Bodri, Dorina Stoichin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2310/2009. Curtea de Apel Craiova