Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2353/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2353
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă
Grefier - -
*********************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC SA B împotriva sentinței nr. 6213 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC SA B prin avocat, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta a învederat că împotriva societății pârâte SC SA B s-a deschis procedura generală a insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006 și a fost numit administrator judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS B, conform certificatului de grefă depus la dosarul cauzei.
De asemenea, a depus la dosarul cauzei decizia nr.2/31.03.2009 a administratorului judiciar prin care s-au menținut contractele de asistență judiciară încheiate de societatea recurentă anterior deschiderii procedurii insolvenței, astfel că pentru termenul de azi este împuternicit să reprezinte interesele societății, conform art.2 din această decizie, astfel încât nu solicită suspendarea cauzei.
Curtea, a constatat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise pe care le-a dezvoltat și oral, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 6213 de la 12 noiembrie 2008 admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu intimata B (fosta ).
A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii nete pe unitate conform CCM și neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, reactualizate la data plății efective.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei și i-a fost desfăcut contactul individual de muncă în temeiul art.65-66 din Codul muncii la data de 23.12.2005, ca urmare a reorganizării activității societății.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății punctul 4 " financiare" - invocat, de altfel, și de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art.50 din Contractul Colectiv de munca pe anii 2005-2007, "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, în cazul petentului, 4 salarii medii nete.
Se menționează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța consideră că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."
Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.
Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2005,prevederile domeniului vizat în prezentul articolse completeazăcu prevederile planului social însuși de părți."
În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, amendamentul la planul social prin care se menționează că drepturile acordate nu se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, este nul conform art.38 Codul muncii, instanța obligat pârâta la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2007.
Pârâta nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 4 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la data concedierii.
Față de motivarea expusă, în conformitate cu dispozițiile art.243 Codul muncii și prevederile din Contractul colectiv de munca pe anii 2005-2007, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii nete pe unitate conform CCM și neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, reactualizate la data plății efective.
În temeiul art.274 pr.civ. a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul pentru avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs susține că instanța a dat interpretare greșită art. 50 din CCM și acordurilor sociale și nu a înțeles exact situația reală a acordării indemnizațiilor de concediere.
Că, prin hotărârea pronunțată nu a făcut altceva decât să oblige recurenta la plata de două ori dreptului bănesc numit "indemnizație de concediere", cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile (indemnizația ce se acordă conform acordurilor sociale) cu cele mai puțin favorabile (indemnizația ce se acordă până la momentul încheierii acordurilor sociale și care se calcula prin cumul aritmetic al unui număr de maxim 4 sau 5 salarii medii nete).
Precizează că prin admiterea cererii, instanța de fond ignorat convenția părților CCM trecând peste puterea de lege a unei convenții legal încheiate, interpretând clauzele CCM total opus față de voința părților, exprimată în mod clar și fără a lăsa loc interpretărilor, faptul că salariații care sunt concediați din motive care nu țin de persoana acestora primesc o singură sumă de bani cu titlu de indemnizație de concediere.
Susține că prin Sociale încheiate la 07-.12.2005, 03.01.2006 și 09.01.2007, semnate și recunoscute de către ambele părți semnatare ale CCM-ului, au fost stabilite următoarele: ". Plata unei indemnizații de concediere pentru vechimea în petrol, mai mare decât cea stabilită prin Contractul Colectiv de Muncă și - stabilirea unor tranșe pentru vechimea în petrol, favorabile salariatului, după care se va calcula indemnizația de concediere".
Recursul este fondat.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferențelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social și al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B prin administrator judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS B, împotriva sentinței nr. 6213 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
3 ex/
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Cristina Raicea, Mihaela Mitrancă
