Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2469/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1676/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 2469R
Ședința publică de la 13 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin A
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenții:, G, (fostă ), -, G, G, -, G, împotriva sentinței civile nr. 7564 din data de 05.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele: CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect " drepturi bănești primă de vacanță 2001-2007".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurenți, avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.11604, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 02.04.2009, de către intimata Curtea de Conturi a României, întâmpinare.
Curtea comunică avocatului recurenților copie întâmpinare.
Avocatul recurenților solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și în cadrul acesteia se solicită emiterea unei adrese către intimata Curtea de Conturi a României prin care să precizeze dacă dreptul salarial revendicat - prima de vacanță este plătit numai unora dintre salariați ce dețin funcția de controlor financiar, iar altor salariați ce dețin aceiași funcție acest drept nu li se acordă.
Curtea deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Codul d e procedură civilă încuviințează pentru recurenți proba cu înscrisuri. Respinge cererea acestora prin care solicită emiterea unei adresă către Curtea de Conturi a României, ca nefiind utilă soluționării cauzei, in raport de obiectul litigiului, problema de analizat fiind una de drept, iar nu de fapt.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă avocatului recurenților cuvântul în susținerea recursului.
Avocatul recurenților solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și obligării intimatei Curtea de Conturi a României la plata către recurenți a primei de vacanță aferente perioadei 2001-2007, arătând că, instanța de fond a admis eronat excepția prescripției extinctive pentru perioada 2001-2005. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința nr. 7564/05.12.2008, pronunțată în dosarul nr.30023/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția prescripției extinctive pentru perioada 2001- 2005 și a respins acțiunea, pentru acest interval ca prescrisă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea față de acest pârât ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată. S-a respins acțiunea pentru perioada 2006 - 2007 privind reclamanții, G, -, (căsătorita ), G, G, -, G, C în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, analizând cu prioritate excepțiile invocate ca, potrivit art. 283 lit. c din Codul muncii, cererile constând în plata unor drepturi salariale neacordate se introduc în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Dreptul la acțiune, în cazul drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță, s-a născut la data efectuării concediului de odihnă. Potrivit art. 141 alin. 1 din Codul muncii, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, ceea ce înseamnă că, pentru perioada 2001-2005, dreptul la acțiune s-a prescris. Nu poate fi reținută susținerea reclamanților, în sensul că dreptul s-a născut în anul 2007, la încetarea suspendării plății primelor de concediu cuvenite funcționarilor publici, întrucât aceștia nu fac parte din categoria menționată, pentru ca actele normative care au prevăzut suspendarea primelor de vacanță să le fie aplicabile.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, reținând că acesta nu are calitatea de angajator pentru a fi parte a conflictului de muncă, în sensul art. 281 din Codul muncii. Consecința admiterii excepției o constituie respingerea acțiunii față de acest pârât, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, prima instanța a reținut ca reclamanții fac parte din personalul contractual din sectorul bugetar, la baza raportului de muncă ale acestora cu pârâta stau contracte individuale de muncă, reclamanții neavând calitatea de funcționari publici. Funcția de controlor financiar nu se regăsește în anexa la Legea nr. 188/1999, cuprinzând lista funcțiilor publice.
In perioada 2001-2007, drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite de OUG nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, aprobată prin Legea nr. 711/2005, cu modificările și completările ulterioare. Nici un text de lege, în cuprinsul acestor acte normative, nu prevede dreptul controlorilor financiari la acordarea primei de concediu. Dreptul la concediul de odihnă plătit în cazul controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României a fost reglementat de un act normativ cu caracter special - Legea nr.50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi. De la data de 01.03.2003, data intrării în vigoare a Legii nr.53/2003 - Codul muncii, a fost abrogată Legea nr. 6/1992, în cazul controlorilor financiari dreptul la concediu de odihnă anual plătit, în sensul că salariatul beneficiază pentru perioada concediului de odihnă de o indemnizație de concediu, fiind reglementat la art. 145, care dispune ca, pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu care nu poate fi mai decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă.
Cât privește dispozițiile art. 11 alin.1 din Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, se reține că acestea prevăd acordarea unui premiu la sfârșitul anului calendaristic, corespunzător salariului de bază realizat în ultima luna din anul pentru care se acordă premiul. Din formularea textului nu rezultă că s-a avut în vedere premierea cu ocazia concediului de odihnă, care poate efectuat oricând pe parcursul anului, ci premierea cu ocazia sfârșitului de an, un argument în plus fiind modul de determinare a cuantumului primei, prin raportare la salariul de bază din ultim lună a anului.
In ceea ce privește susținerea reclamanților cu privire la discriminarea controlorilor financiari și încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi, consacrat de art. 16 alin 2 din Constituție, prin neacordarea primei de concediu, unica autoritate de jurisdicție constituțională din România, Curtea Constituțională, s-a pronunțat în sensul că egalitatea de drepturi a cetățenilor, consfințită de art. 16 din Constituție, nu înseamnă uniformitate, astfel încât "dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit". Neacordarea primei de concediu controlorilor financiari, față de alte categorii de salariați bugetari, nu constituie o faptă de discriminare conform art.2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, deoarece statutul, drepturile, obligațiile, raporturile de muncă ale controlorilor financiari și ale funcționarilor publici diferă semnificativ între ele.
Prin Deciziile nr.818-821/3 iulie 2008, definitive și general obligatorii, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin. 3 și art.27 al.1 din OG nr. 137/2000 privind sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
In această cauză nu sunt incidente nici prevederile OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, întrucât controlorii financiari nu intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței de urgență: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale. Reclamanții nu sunt funcționari publici, iar pe de altă parte, în actele normative specifice de salarizare nu a existat nici o dispoziție legală care să le recunoască calitatea de beneficiari ai acestui drept salariul.
Față de considerentele expuse, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea pentru perioada 2006- 2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal reclamanții, criticând sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenții-reclamanți susțin că au calitatea de angajați ai pârâtei, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, raporturile de muncă fiind reglementate potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii și făcând parte din categoria de personal contractual beneficiază de salariu sub formă de indemnizație, care reprezintă contravaloarea muncii prestate, la fel ca și funcționarii publici.
Potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
În perioada 2001 - 2006 a fost suspendată acordarea primelor de vacanță pentru funcționarii publici prin următoarele acte normative: art. 3 alin. 1 din OUG nr. 33/2001; art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001; art. 10, alin. 3 din Legea nr. 631/2002; art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003; art. 8 pct. 7 din Legea nr. 511/2004; art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005; %j începând cu anul 2007, prin legea bugetului de stat, nu a mai fost suspendată piața primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariate ale funcționarilor publici s-a prevăzut ca la plecarea în concediul de odihnă funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu.
Apoi, prin OUG nr. 146/2007, Guvernul României a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație, pentru funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de primă de concediu în baza legilor speciale.
Guvernul României a adoptat cele doua ordonanțe și ca urmare a faptului că anterior mulți funcționari publici au acționat în justiție autoritățile publice la care lucrează și au obținut plata primelor de concediu pentru perioada 2001-2006; de asemenea, și ca urmare a faptului că Secțiile reunite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au adoptat deciziile nr. XXIII/12.12.2005, XII/05.02.2007 și LXXVTI/05.11.2007 prin care a stabilit că primele de concediu se cuvin și altor categorii de personal precum polițiști, magistrați și personal auxiliar.
Este de menționat faptul ca salariații Curții de Conturi au beneficiat pana in anul 2001 de plata primelor de vacanta, prin urmare acest drept este un drept câștigat.
Prin urmare, in mod greșit instanța a de fond a admis excepția prescripției extinctive pentru perioada 2001 - 2005 si a respins acțiune pentru acest interval ca fiind prescrisa. Dreptul la acțiune nu s-a născut la data efectuării concediului de odihna, având in vedere dispozițiile art. 141 alin.1 din Codul muncii, astfel după cum in mod greșit retine instanța de fond, întrucât, in intervalul 2001-2006, prin acte normative succesive, acordarea primelor de vacanta a fost suspendata. Revendicarea unui drept a cărui aplicabilitate este suspendata prin lege nu poate forma obiectul unei cereri de chemare in judecata, întrucât acesta nu întrunește in intervalul respectiv condiția de a fi un drept actual.
Pe cale de consecința, in cauza de fata dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data adoptării OUG 6/2007 si respectiv OUG 146/2007, când s-a dispus plata primelor de concediu suspendata in intervalul 2001 - 2006.
Pe fondul cauzei, in mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, ca neîntemeiata, prin hotărârea pronunțata creându-se situație inacceptabilă de discriminare în cadrul aceleiași categorii socioprofesionale. Pârâta Curtea de Conturi a României are două categorii de angajați: o categorie având statutul de funcționari publici; o altă categorie având statutul de salariați cu contract de muncă. cu statut de funcționari publici ai Curții de Conturi României au beneficiat de primele de vacanță. In schimb, salariații cu contract de muncă nu au beneficiat de primele de vacanță.
Se considera că numai prin acordarea primei de vacanță tuturor categoriilor de personal - contractual sau funcționari publici - se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
In sprijinul celor de mai sus arătăm că art. 114 din Legea nr. 188/1999, republicată, prevede că dispozițiile legii se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, între care este și Curtea de Conturi a României.
Potrivit art. 1 alin. 2, din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României - fiind autoritate administrativă - și își desfășoară activitatea în mod independent - autonom - în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Constituție și în legile țări.
Coroborând dispozițiile art. 35 alin. 2 și art. 114 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu cele ale art. 1 alin. 2 din Legea nr. 94/1992 reclamanții considera ca rezultă fără echivoc că pentru perioada 2001 - 2007 li se cuvine anual o primă de vacanță, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
In sensul celor de mai sus s-a pronunțat și Tribunalul Teleorman prin sentința civilă nr. 608/05.-, din dosarul nr-, precum și Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 399/05.03.2008, Tribunalul Brăila și Tribunalul Vâlcea.
Deciziile Curții Constituționale nr. 818-821/3 iulie 2008 invocate de instanța de fond nu au aplicabilitate in cauza, in condițiile in care intre aceasta decizie si pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, egalitatea cetățenilor in fata legii si a autorităților publice, materializat in cazul relațiilor de munca in principiul egalității de tratament fata de toți salariații este ocrotit prin norme europene.
Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 7564/05.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr-, și, pe cale de consecință, menținerea ca fiind legală și temeinică a acestei hotărâri judecătorești, pentru următoarele considerente:
Intimata susține că, în fapt, prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat Tribunalului București, obligarea Curții de Conturi a României la plata primei de concediu pentru perioada 2001-2007, în esență, în temeiul art. 35 alin.(2) și art. 114 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, art. 18 din Legea nr. 10/1972, art. 39, art. 161 alin.(4) și art. 269 alin. (1) din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, art.27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Prin sentința civilă nr. 7564/05.12.2008, Tribunalul Bucureștia respins acțiunea, ca prescrisă, pentru perioada 2001-2005, și ca neîntemeiată, pentru anii 2006-2007, reținând că reclamanții nu au calitatea de funcționari publici, ci de personal contractual și, prin urmare, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art.35 alin.(2) și art.114 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și nici prevederile nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
In motivarea recursului, recurenții susțin, în principal, că au dreptul la acordarea primei de concediu, în temeiul art.114 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 1 alin. 2 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea și funcționarea Curții de Conturi a României.
Totodată, se arată faptul că, prin neacordarea primei de concediu tuturor categoriilor de salariați bugetari - contractuali sau funcționari publici - se încalcă principiul constituțional al "egalității cetățenilor", care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, având ca obiect plata primei de concediu, aferentă perioadei 2001-2007, în mod corect și legal, a fost admisă de instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (1) și art. 283 lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările, ulterioare, coroborate cu cele ale art.1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, republicată.
Este de subliniat faptul că în speța de față nu este incidență nici una dintre cauzele legale de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției extinctive, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 13-14 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
In mod eronat susțin recurenții că dreptul la acțiune a luat naștere la "data" adoptării nr.OUG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici, în anul 2007 și respectiv nr.OUG 146/2007, întrucât până la acest moment, prin acte normative succesive, acordarea primelor de vacanță a fost suspendată.
Recurenții, controlori financiari, fac parte din categoria personalului contractual din sistemul bugetar Aceștia nu se pot prevala, în susținerea pretențiilor, de prevederile nr.OG 6/2007 - intrată în vigoare la 01.01.2007, ale nr.OUG 146/2007 - intrată în vigoare la 20.12.2007 și nici de cele ale legilor bugetului de stat, care au suspendat aplicarea art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, deoarece aceste acte normative reglementează acordarea primei de concediu funcționarilor publici și altor categorii profesionale, cum sunt magistrații, membrii corpului diplomatic și consular al României, nicidecum auditorilor publici externi.
Este de observat și că cele două acte normative invocate au intrat în vigoare la date distincte, la o distanță de aproximativ 12 luni între ele, de aceea afirmația recurenților cu privire la data nașterii dreptului la acțiune apare ca fiind contradictorie și confuză.
Dreptul la acțiune, în cazul drepturilor bănești reprezentând prima de concediu, s-a născut la data efectuării concediului de odihnă corespunzător fiecărui an.
În conformitate cu dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă: "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție succesivă."
Pentru toate aceste considerente, vă solicităm să mențineți, ca fiind temeinică și legală, soluția de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune, având ca obiect plata primei de concediu, aferentă perioadei 2001-2007.
Pe fondul cauzei, acțiunea este neîntemeiata: art. 35 alin.(2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, dispune că: "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Recurenții din prezentul dosar fac parte din personalul contractual din sectorul bugetar - la baza raporturilor de muncă ale acestora cu pârâtă se găsesc contracte individuale de muncă.
Funcția de controlor financiar, așa cum rezultă din dispozițiile anexei nr.2 la Legea nr.50/1995 privind salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, este o funcție de execuție de specialitate a acestei instituții și care nu se regăsește în anexa la Legea nr.188/1999, republicată, cuprinzând lista funcțiilor publice.
Textul art.35 alin.(2) identifică ca titular de drept exclusiv al primei de concediu - funcționarul public.
Prin urmare, acordarea acestui drept salariat suplimentar este condiționată de calitatea de funcționar public, obținută în condițiile legii, și nu de locul de muncă - autoritate administrativă autonomă sau orice altă instituție sau autoritate publică centrală și locală.
Recurenții invocă în mod eronat în sprijinul pretențiilor bănești și dispozițiile art.114 din Legea nr. 188/1999, republicată, întrucât acestea dispun că prevederile acestei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, adică funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în acestea.
Este contrar dreptului de a aplica o lege numai după un fragment, un
articol, tară a lua în considerare conținutul întregului act normativ. Legea
nr.188/1999 reglementează statutul unei singure categorii de salariați
bugetari - cea a funcționarilor publici- la art.1(al.1) din acest act normativ legiuitorul inserând o dispoziție cu caracter special în care se precizează in claris că prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.
În cazul art.35 alin.(2) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind vorba, pe cale de consecință, de dispoziții speciale de salarizare, aplicabile expres și limitativ funcționarilor publici, acestea nu pot fi aplicate în mod extensiv și altor categorii de salariați bugetari, în lipsa unui text de lege care să-i prevadă ca titulari de drept.
In perioada 2001 - 2008, drepturile salariale ale recurenților au fost stabilite de nr.OUG160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, aprobată prin Legea nr.711/2005, cu modificările și completările ulterioare. Din această perspectivă subliniem faptul nu există vreun text de lege în cuprinsul acestui act normativ care să prevadă dreptul la acordarea primei de concediu controlorilor financiari.
Dreptul la concediul de odihnă plătit, în cazul controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României, este reglementat de un act normativ cu caracter special - Legea nr.50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi
La art.26 din acest act normativ se prevede că durata concediului de odihnă și a celorlalte concedii, cuantumul indemnizației cuvenite pe aceasta perioadă se stabilesc în conformitate cu Legea nr.6/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților, prin regulament aprobat de Plenul Curții de Conturi a României.
Conform art.3 din Legea nr.6/1992: "Pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere luate împreună."
De la data de 01.03.2003, data intrării în vigoare a Legii nr.53/3003 - Codul muncii, în cazul controlorilor financiari dreptul la concediu de odihnă anual plătit, în sensul că salariatul beneficiază pentru perioada concediului de odihnă de o indemnizație de concediu, este reglementat la art.145, care dispune: " Pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă. "
Așadar, dreptul la concediul de odihnă este un drept unic, de natură complexă, el fiind definit prin legătura indisolubilă a 2 laturi: a) -nepatrimonială, constând în însăși efectuarea concediului, în folosirea timpului liber, în suspendarea obligației salariatului de a presta munca; b) patrimonială, care constă în dreptul la indemnizația de concediu pentru perioada efectuării lui.
Examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor și
conformitatea acestora cu principiul egalității, statuat în Constituția
României, revine Curții Constituționale.
Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, prima de concediu se încadrează în sfera drepturilor salariale suplimentare, care nu sunt drepturi fundamentale garantate de Constituție, iar dreptul la concediul de odihnă plătit, ca măsură de protecție socială garantată de prevederile constituționale, nu se confundă cu dreptul la prima de concediu.
In consecință, legiuitorul este în drept să acorde drepturile salariale suplimentare, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă. (decizia nr.503/2004, decizia nr.12/2004, decizia nr.38/2005, decizia nr.175/2005).
Pentru identitate de rațiuni, pentru aplicarea unitară a legii, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate în deciziile anterioare își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
În ceea ce privește discriminarea controlorilor financiari, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitatea sa de expert în materie și instituție abilitată și investită să pună în aplicare legislația antidiscriminare pe teritoriul României, a hotărât în mod unitar în practica sa faptul că neacordarea primei de concediu controlorilor financiari față de alte categorii de salariați bugetari, nu constituie o faptă de discriminare
Conform art.2 coroborat cu art.1 alin.(3) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminarea, republicată deoarece statutul, drepturile, obligațiile derivând din raporturile de muncă ale controlorilor financiari și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, diferă semnificativ între ele, prin urmare nu există o situație analogă. In situația în care s-ar considera că situațiile ar fi analoage, legile speciale privind statutul specific al diferitelor categorii de personal bugetar ar deveni caduci, (hotărârile nr. 282/21.05.2008 și 250/22.04.2008 ale ).
În drept, s-au invocat dispozițiile art.115 și art.308 alin.(2) din Codul d e procedura civila, art.155, art.166 alin. (1), art. 283 lit. c) și art. 145 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, art.1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, art.35 alin.(2) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deciziile Curții Constituționale nr.818-821 din 3 iulie 2008, publicate în Of al României, Partea I, nr.537 din 16.07.2008, precum și decizia Curții Constituționale nr.1325 din 4 decembrie 2008, publicată în Of. al României, Partea I, nr.872 din 23 decembrie 2008.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat". În baza art. 2 alin. (2) din același act normativ: "Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii într-o funcție publică", iar sintagma "funcție publică", a fost definită prin alin.(1) al aceluiași articol ca reprezentând "ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome".
Din interpretarea normelor enunțate, rezultă că legiuitorul a condiționat acordarea dreptului la prima de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, de calitatea de funcționar public, dobândită de persoana numită în condițiile legii într-o funcție publică ce implică atribuții și responsabilități în vederea realizării prerogativelor de putere publică.
Controlorii financiari și celelalte categorii de personal contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Conturi a României nu intră în categoria funcționarilor publici, întrucât sunt persoane angajate în baza unui contract individual de muncă, pe o perioadă nedeterminată, în posturi de natură contractuală care nu au fost stabilite și avizate ca funcții publice, în sensul dispozițiilor art. 111 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și, ca atare, nu pot beneficia de drepturile salariale stabilite potrivit salarizării funcțiilor publice, în înțelesul alin (4) al articolului precizat.
Funcțiile publice sunt prevăzute în mod expres și limitativ în lista din Anexa Legii nr. 188/1999, fără ca printre acestea să se regăsească funcția de controlor financiar sau alte funcții prevăzute de lege pentru personalul contractual.
Drepturile salariale ale controlorilor financiari au fost stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, aprobată prin Legea nr. 711/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar cele ale personalului contractual din instituția menționată, care desfășoară activități de secretariat, administrative, gospodărire, întreținere-reparații, deservire sau pază, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, prin acte normative succesive, au fost aplicate creșteri salariale pentru aceste categorii de personal angajate pe bază de contract individual de muncă, dar niciunul din aceste acte normative nu cuprinde dispoziții cu privire la acordarea primei de concediu.
Dreptul la concediu de odihnă pentru personalul contractual din cadrul Curții de Conturi este reglementat prin Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, care în art. 26 precizează "Durata concediului de odihnă și a celorlalte concedii, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihnă, precum și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se stabilesc în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 6/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților, prin regulament aprobat de Plenul Curții de Conturi".
In baza art. 3 din Legea nr. 6/1992 "pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere luate împreună".
Ulterior abrogării Legii nr. 6/1992, prin art. 145 alin.1 din Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus:"Pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă".
Din textele precizate, rezultă că salariații din categoria cărora face parte și personalul contractual angajat la Curtea de Conturi, beneficiază numai de indemnizația de concediu, calculată potrivit legii.
Totodată, dispozițiile art. 157 alin. (2) din Codul muncii, stabilesc: "Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
Deci reglementarea criteriilor de determinare a indemnizațiilor sau salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor și primelor la indemnizațiile și salariile de bază constituie un atribut exclusiv al legiuitorului, singurul care poate stabili dacă și în ce măsură anumite sporuri sau adaosuri se acordă unor categorii de salariați.
Principiul prestabilirii drepturilor salariale ale personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice, prin lege, reprezintă excepția de la principiul negocierii și se justifică având în vedere calitatea de salariat în sectorul de stat, ale cărui venituri se suportă din fonduri bugetare.
Ca atare, personalul contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Conturi nu se poate prevala de dispozițiile Contractelor colective unice la nivel național încheiate în perioada în discuție, întrucât drepturile salariale cuvenite acestei categorii profesionale sunt stabilite prin acte normative, care nu prevăd prima de concediu, iar contractele nu conțin o normă imperativă cu privire la acordarea primei de concediu, în toate situațiile dispunând supletiv că "prin contractele colective de muncă de la celelalte nivelurise poate stabili ca în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță".
In baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, care stipulează: "Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".
Mai mult, dispozițiile art. 6 lit.a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici stabilesc: "Prevederile prezentei legi nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii".
Prin aceste dispoziții, legiuitorul a exceptat, în mod expres, de la beneficiul primei egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, prevăzută de art. 35 alin. (2) din aceeași lege, personalul care nu exercită prerogative de putere publică, acestei categorii profesionale fiindu-i aplicabile prevederile din legislația muncii.
Norma inserată în art. 114 din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia "dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome", se impune a fi interpretată în sensul că prevederile acestei legi, care au un caracter general în ceea ce privește statutul funcționarilor publici, se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative autonome, ținând cont de prevederile cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, cuprinse în legile de organizare și funcționare ale unor astfel de autorități, cum este și cazul Curții de Conturi, care are o lege proprie de organizare și funcționare, respectiv Legea nr. 94/1992, republicată.
Deci nu se poate reține că art. 114 din Legea nr. 188/1999 ar avea ca scop și efect lărgirea domeniului de aplicare a legii și asupra altor categorii de personal în afara funcționarilor publici care au obținut această calitate în condițiile legii și își desfășoară activitatea într-o autoritate administrativă autonomă sau orice altă instituție ori autoritate publică din administrația publică centrală și locală.
În consecință, de prima de concediu beneficiază, în exclusivitate, funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Conturi.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 129 din 1 martie 2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 493 din 13 iunie 2005, a arătat că beneficiul lui nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării unor drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să le înceteze acordarea, precum și să stabilească perioada pentru care le acordă. Instituirea unor reguli speciale în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, deoarece art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea, în favoarea acestora, a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic. Ca atare, se justifică nu numai existența unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui, deoarece respectarea principiului constituțional nu presupune o uniformitate, respectiv o egalitate de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni, în comparație cu alta. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Nu se poate vorbi nici de un tratament preferențial ori de o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât în cauză, nu ne aflăm "în situații analoage sau comparabile",în ceea ce privește activitatea desfășurată de funcționarii publici și personalul încadrat printr-un contract de muncă individual.
O diferență de tratament are natură discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil, de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
In jurisprudența CEDO, statele dispun de o anumită marjă de apreciere, pentru a determina dacă, și în ce măsură, diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim, existând așadar o marjă de apreciere a statelor, în materie.
Instanțele judecătorești nu posibilitatea de a extinde aplicarea unor norme juridice edictate pentru anumite categorii profesionale și altor categorii neprevăzute în ipotezele normelor juridice, prin substituirea acestora cu norme cuprinse în alte acte normative, pentru ca aceasta echivalează cu o încălcare a principiului separației puterilor în stat, consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și a dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
În acest sens, Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008 și Decizia nr. 1325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din 23 decembrie 2008) a stabilit că doar Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective
Ca atare, controlorii financiari și celelalte categorii de personal contractual din cadrul Curții de Conturi, nu intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 172/2008 care reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anulare succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006, deoarece potrivit alin. (2) al aceluiași articol, prevederile acestei ordonanțe de urgență sunt aplicabile doar funcționarilor publici, funcționarilor publici cu statut special, personalului auxiliar din justiție, membrilor corpului diplomatic și consular al României, precum și altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare.
Aceste categorii profesionale nu au statut de funcționar public, iar actele normative în baza cărora sunt salarizați nu prevăd acordarea primei de concediu de odihnă.
Totodată, prima instanța a reținut temeinic ca nu sunt incidente nici prevederile OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, întrucât controlorii financiari nu intră în categoria personalului căruia acestea îi sunt destinate: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
In ce privește excepția prescripției, pentru primele de concediu aferente perioadei 2001-2005, potrivit art. 283 lit. c din Codul muncii, cererile constând în plata unor drepturi salariale neacordate se introduc în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Dreptul la acțiune, în cazul drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță, s-a născut la data efectuării concediului de odihnă, respectiv în fiecare an, ceea ce înseamnă că, pentru intervalul 2001-2005, dreptul la acțiune s-a prescris.
Nu se poate retine nici motivarea conform căreia, in perioada 2001-2006, prin acte normative succesive, acordarea primelor de vacanta a fost suspendata, întrucât reclamanții nu fac parte din categoria menționată, pentru ca actele normative care au prevăzut suspendarea primelor de vacanță să le fie aplicabile.
Așa cum Curtea a arătat mai sus, legiuitorul a condiționat acordarea dreptului la prima de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, de calitatea de funcționar public, dobândită de persoana numită în condițiile legii într-o funcție publică ce implică atribuții și responsabilități în vederea realizării prerogativelor de putere publică.
Controlorii financiari și celelalte categorii de personal contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Conturi a României nu intră în categoria funcționarilor publici, întrucât sunt persoane angajate în baza unui contract individual de muncă, pe o perioadă nedeterminată, în posturi de natură contractuală care nu au fost stabilite și avizate ca funcții publice, în sensul dispozițiilor art. 111 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și, ca atare, nu pot beneficia de drepturile salariale stabilite potrivit salarizării funcțiilor publice.
Așadar, cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a pronunțat o soluție legala si temeinica, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții - reclamanți, G, (fostă ), -, G, G, -, G, împotriva sentinței civile nr.7564 din data de 05.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
tehnored.
2.ex./07.05.2009.
Jud. fond: Dalina
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Enache Daniela Georgeta
