Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 247/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.247/
Ședința publică din 24 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL Al MUNICIPIULUI G, cu sediul în- împotriva sentinței civile nr.1755/12.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR - reprezentant legal al reclamanților ,., G, C, (), intimata-pârâtă ȘCOALA NR. 3 " " G și intimatul-chemat în garanție INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:pentru intimatul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR - reprezentant legal al reclamanților,., G, C, (), - consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind recurentul - pârât CONSILIUL LOCAL Al MUNICIPIULUI G, intimata-pârâtă ȘCOALA NR. 3 " " G și intimatul-chemat în garanție INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR a depus la dosar delegație și concluzii scrise; după care:
Reprezentantul intimatului SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului intimatului SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G în dezbateri.
Reprezentantul intimatului SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G solicită respingerea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL Al MUNICIPIULUI G, arătând că potrivit prevederilor Legii nr.631/2002, Legii nr.507/2003 și nr.HG538/2001 acesta este direct implicat în finanțarea instituțiilor de învățământ și acordarea cheltuielilor de personal.
CURTEA
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față, înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 1755/12.11.2009, Tribunalul Galația admis acțiunea formulată de reclamanții, G, C, și, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar G în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local G și Școala nr. 3 " "G, și a obligat pe pârâții Consiliul Local al mun. G și Școala nr. 3 "" G să plătească fiecărui reclamant diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea disp. Legii nr. 221/2008 prin care s-a aprobat OG nr. 15/2008, începând cu data de 01.10.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local G și s-a respins cererea de chemare în garanție a Inspectoratului școlar Județean G pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr- reclamanții, G, C, (), prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar G, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local G și Școala nr.3 "" G, plata diferențelor dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 începând cu 01.01.2008 actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii, au arătat că la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat nr.OG15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.82/01.02.2008.
Potrivit art.1 alin 1 lit. b din nr.OG15/2008 "coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitive, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007", iar conform lit. caa celuiași articol:"pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:
-1 ianuarie -31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:259,593 lei;
-1 aprilie-30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:275,168 lei, respective o creștere de 6%.
-1 octombrie-31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:291,678 lei, respective o creștere cu încă 6%.
Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă, poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii".
G nr.15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr.221/27.10.2008, publicată în Monitorul Oficial - Partea I, nr.730/28.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Legea de aprobare a nr.OG15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului de învățământ, a făcut obiectul controlului de constituționalitate, înainte de promulgarea acesteia, la sesizarea Guvernului, iar, prin Decizia nr.1093/15.10.2008 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.711/20.10.2008, Curtea Constituțională a constatat că această lege este constituțională, reținând în esență următoarele: "Aceste creșteri salariale suplimentare față de cele aprobate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008 reprezintă o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, legiuitorul fiind competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestora, deoarece potrivit art.61 alin 1 din Constituție Parlamentul este organul reprezentativ supreme al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării""cu referire la obligativitatea stabilirii sursei de finanțare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzută de art.138 alin 5 din Constituție, Curtea constată că aceasta constituie un aspect distinct față de cel al lipsei fondurilor pentru susținerea finanțării din punct de vedere bugetar.
Astfel, prin Decizia nr.47/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.233 din 28 septembrie 1993, Curtea Constituțională a reținut că stabilirea sursei de finanțare și insuficiența resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art.138 alin 5 din Constituție, iar al doilea nu are caracter constituțional, fiind o problemă exclusivă de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern.
Cu toate acestea, aplicarea Legii 221/2008 a fost blocată prin promovarea, mai întâi a OUG 136/2008, care a fost declarată neconstituțională și a doua oară blocată prin OUG 151/2008, declarată de asemenea neconstituțională în ședința Curții Constituționale din 2 iunie 2009.
Deși creșterile salariale prevăzute de lege, sunt aplicabile pe anul 2008 în cele trei etape, pârâții au refuzat aplicarea legii cu data de 1.10.2008 așa cum aceasta stipulează în conținutul său.
Refuzul aplicării legii creat prejudicii personalului didactic, rezultând diferență salarială începând cu data de 01.10.2008.
În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâtul Consiliul Local G, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu are atribuții în domeniul calculării drepturilor salariale personalului din învățământ.
De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar G, dat fiind faptul că potrivit disp. art. 11 al.5 din Legea nr. 128/1997, acesta are calitatea de angajator al reclamantei.
Reprezentantul chematului în garanție, Inspectoratul Școlar G, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că angajarea tuturor cadrelor didactice, se realizează pe bază de concurs de către unitățile de învățământ,
și mai mult, acesta nu are atribuții de salarizare, nu finanțează unitățile de învățământ.
Potrivit prevederilor art. 137 Cod de procedură civilă instanța va analiza excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Local
Potrivit art. 167 al.5 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Prin urmare, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal, revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ, respectiv Consiliului Local G, sens în care s-a respins ca nefondată excepția invocată.
Pe fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor Legii 221/2008, au fost aprobate cu unele modificări dispozițiile OG15/2008 privind creșterile salariale ce urmau a fi acordate în anul 2008 personalului din învățământ.
Articolul 1 alin. 1 litera b din OG15/2008 prevede creșterea cu 10% a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007, iar conform lit. c din același articol, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare va fi:
-1 ianuarie - 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei;
-1 aprilie 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;
-1 octombrie - 31 decembrie, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:291,678 lei,respectiv o creștere cu încă 6%.
Prin decizia numărul 1093/15.10.2008 Curtea Constituțională a constatat că Legea 221/2008 este constituțională.
La apariția Legii nr. 221/2008, pârâții aveau obligația de aplica coeficientul prevăzut în lege în ce îi privește pe reclamanți, începând cu 01.10.2008 și nimic nu poate justifica refuzul acordării acestor creșteri, cu atât mai mult cu cât OUG136/2008 și OUG151/2008 prin care a fost amânată aplicarea acestor creșteri, au fost declarate neconstituționale.
Astfel se poate observa, că prin neaplicarea Legii nr. 221/2008 reclamanții au fost prejudiciați de creștere salarială rezultată din aplicarea acestor coeficienți de multiplicare, motiv pentru care sub acest aspect acțiunea formulată este întemeiată fiind admisă.
Pârâții au fost obligați să procedeze la încadrarea fiecărui reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008 și la calculul și plata diferenței de salariu datorată începând cu 01.10.2008, între coeficientul de multiplicare aplicat potrivit OG 15/2008 și coeficientul de multiplicare datorat conform Legii nr. 221/2008, diferențe ce reprezintă drepturi salariale cuvenite lunar fiecărui reclamant conform anexei aprobată prin Legea nr. 220/2007.
Sarcina plății revine angajatorului, respectiv Școlii nr.3 "" G, la care reclamanții funcționează ca personal didactic, care prin directorul său va propune și corecțiile bugetare conform art. 8 din HG 2192/2004.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată sens în care a admis-o și au fost obligați pârâții să le plătească drepturile salariale în conformitate cu OG15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Cererea de chemare în garanție a Inspectoratului Școlar G, a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că acesta nu are obligația de plată a drepturilor salariale în ce privește personalul didactic.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs Consiliul Local prin reprezentant Primarul Municipiului G, criticând soluția dată de prima instanță doar sub aspectul respingerii excepției calității procesuale pasive.
Astfel, a considerat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.
Instituția recurentă nu are calitatea de angajator a reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâtă iar statele de plată au fost întocmite de către unitățile de învățământ care au personalitate juridică.
În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice local, în speță, Consiliul Local G pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.
Unitățile de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T prin intermediul Inspectoratului Școlar al județului G, conform disp. art. 141 și 142 din Legea nr. 84/1995, și nr.HG 741/2003.
În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice locale, pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii cu consecința obligării doar a pârâtului Ministerului Educației, Cercetării și T la plata fondurilor solicitate invocând, în drept, dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă.
Prin concluziile scrise formulate, intimații - reclamanți au solicitat respingerea recursului declarat de pârât și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală reprezintă îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raportului juridic dedus judecății, din punct de vedere al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și a obligației corelative (calitate procesuală pasivă).
Calitatea procesuală se stabilește funcție de dreptul ce face obiectul judecății, a cărui existență sau inexistență urmează a se constata prin hotărârea judecătorească.
Referitor la existența acestor drepturi salariale reglementate de dispozițiile art. 50 al.1 și 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, problema pusă în discuție vizează nu doar simpla plată a acestor drepturi ci și aspectele care țin de prevederea unor asemenea sume, reflectarea lor în situațiile economico - financiare, repartizarea pe categorii de cheltuieli, aprobarea și ulterior alocarea sumelor către ordonatorii de credite prevăzuți de lege.
Sub aceste aspecte, se constată că recurentului îi revin astfel de atribuții, împrejurare care justifică existența calității sale procesuale pasive.
Potrivit art. 167 al.3 din Legea nr. 84/1995 finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, de sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În cadrul finanțării de bază sunt cuprinse inclusiv cheltuielile de personal și care, potrivit reglementărilor de mai sus, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Ca urmare, nu pot fi primite motivele de recurs invocate în cauză în sensul că nu intră în sfera atribuțiilor ce revin pârâtelor consiliilor locale, asigurarea sumelor necesare plății unor asemenea drepturi salariale ce fac parte din finanțarea de bază a unităților de învățământ.
De altfel și prevederile art. 13 din nr.OUG 32/2001 stabilesc, începând cu anul 2001 asigurarea finanțării instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția unor cheltuieli care nu privesc cauza de față.
În aplicarea acestor prevederi au fost emise Norme metodologice prin nr.HG 538/2001, nr.HG2192/2004 și nr.HG 174/2003.
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL Al MUNICIPIULUI G, cu sediul în- împotriva sentinței civile nr.1755/12.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/05.03.2010
Tehnored./6 ex./ 08 Martie 2010
Fond:-
Asistenți jud.--
Com.4 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică