Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 252/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 252
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier
Xxxx
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, I, (), (), (), (), C, împotriva sentinței civile nr.1720 din 4 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederând depunerea răspunsului la adresă și raportul de expertiză extrajudiciară.
S-a arătat că recurenții reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1720 din 04 octombrie 2007, Tribunalul Gorja admis în parte acțiunea formulată de petenții, I, (), (), (), (), C,.
Au fost obligate intimatele Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Gorj la plata către reclamanți a indemnizației lunare de 10% din salariul brut pentru perioada 24.04.2004-01.01.2006 reactualizată în funcție de indicele de inflație.
S-a respins acțiunea pentru perioada de 01.11.2003-23.04.2004 ca prescrisă.
S-a respins capătul doi de cerere, precum și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul Muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României dispozițiile privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Potrivit art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport de timpul efectiv lucrat.
Reclamanții din cauza de față îndeplinesc și ei funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Tg-J, parte din ei neefectuând activități din cele enumerate mai sus.
Deși îndeplinesc aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciați, discriminați. Are loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri, conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că toți reclamanții au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 și nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamanților, modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, I, (), (), (), (), C, și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin G, criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
Se critică modul de soluționare al cererii privind acordarea în continuare a indemnizației de 10 %, în condițiile în care instanța de fond a respins această cerere, deși reclamanții sunt îndreptățiți la plata acestui spor, în conformitate cu dispoz.art.19 pct.3 din Lg.50/1996.
De asemenea, se arată că practica altor instanțe este în sensul acordării sporului până la încetarea discriminării.
Sentința a fost recurată și de către pârâții Ministerul Justiției, precum și de Ministerul Economiei și Finanțelor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâtul Ministerul Justiției critică sentința în ceea ce privește art.19 alin.3 din Legea 50/1996 care prevăd că beneficiază de procentul de 10 % din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
A mai arătat recurentul că nu poate fi reținută motivarea din cererea de chemare în judecată, în sensul că între grefierii care participă la activitățile prevăzute la art. 19 din Legea 50/1996 și cei care nu participă la acestea ar exista o stare de discriminare, întrucât, așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
A apreciat recurentul că nu se poate reține culpa Ministerului Justiției pe considerentul că dispoz. art. 19 alin.3 din legea 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt apreciate de reclamanți ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
Pârâta DGFP D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința pentru faptul că între reclamantă și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă și ca urmare nu poate fi obligat la plata unor drepturi salariale, întrucât calitatea de angajator o are Ministerul Justiției care este și ordonatorul principal de credite, astfel încât acesta trebuie să plătească aceste drepturi salariale.
Analizând motivele de recurs invocate de către fiecare parte, instanța urmează a arăta următoarele:
Cu privire la motivul de recurs invocat de pârâtul Ministerul Justiției, referitor la inexistența discriminării, se constată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată se poate observa că reclamanta ca de altfel toți ceilalți reclamanți au invocat în susținerea pretențiilor lor o practică discriminatorie instituită prin prevederile legale ce reglementează salarizarea acestora, în sensul acordării acelui spor la salariu doar anumitor salariații din cadrul instituției în care își desfășoară activitatea.
Instanța de fond a reținut că în speță nu s-a dovedit existența unui scop legitim care să justifice discriminarea respectivă, faptul că reclamanta nu a desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din legea 50/1996, neputând conduce la faptul că nu ar avea dreptul la indemnizația respectivă, deoarece modalitatea de acordare a acesteia reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie.
Recurentul în recursul formulat a arătat că in speță nu există discriminare deoarece nu poate fi vorba de existența unor persoane aflate în situații comparabile sau analoage așa cum prevede art. 14 din CEDO, în condițiile în care personalul prevăzut de art. 19 din legea nr. 50/1996, îndeplinește sarcini diferite și suplimentare față de ceilalți.
Critica recurentului nu este întemeiată.
Potrivit art. 14 din CEDO diferența de tratament devine discriminare,atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
De asemenea potrivit art 2 din OG 137-2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex sau orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice
Salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc potrivit art.3 din OG nr 8/2007,pe baza valorii de referință sectorială, și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate și de nivelul instanței.
Prin alin. 8 al aceleiași articol, au fost preluate prevederile din art 19 din legea 50/1996, în sensul că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,a actelor de executare penală și civilă, beneficiază de o indemnizație de 10% din salariul lunar calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Această prevedere este discriminatorie, așa cum a reținut și instanța de fond, întrucât nu stabilește un criteriu obiectiv care să o justifice.
În principiu activitatea grefierilor unei instanțe sau parchet este aceeași, constând în participarea la ședințele de judecată, la întocmirea și comunicarea diferitelor acte de procedură, atât în faza judecării cauzelor cât și în faza executării dispozițiilor judecătorești sau a celor date de procurorii parchetelor de pe lângă instanțele de judecată.
Din acest punct de vedere aceștia se află în situații comparabile și analoage, neexistând un criteriu obiectiv care să stabilească că activitatea desfășurată de către cei vizați de alin. 8 al OG 8/2007, ar fi una mai complexă decât a celorlalți.
Această concluzie este întărită și de faptul că judecătorii sau procurorii care au de asemenea atribuții în efectuarea actelor de executare penală sau civilă precum și în soluționarea cauzelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, nu beneficiază de această indemnizație considerându-se deci că nu efectuează o muncă mai complexă decât ceilalți.
Nici faptul că prin fișa postului sunt stabilite atribuțiile fiecărui grefier pe secții și compartimente, nu constituie o împrejurare care să înlăture caracterul discriminatoriu al prevederilor respective, așa cum susține recurentul, acesta neputând constitui un criteriu obiectiv, în înțelesul prevederilor și practici CEDO.
De asemenea nu se poate spune că aceștia depun o muncă suplimentară așa cum susține recurentul, deoarece activitatea acestora se desfășoară tot în cadrul aceluiași program de lucru, și nu există o normare concretă a muncii fiecăruia pentru a se pute spune cu obiectivitate că cei îndreptățiți la acea indemnizație desfășoară o muncă suplimentară sau esențial diferită de ceilalți.
Este întemeiată, însă critica pârâților privind categoria personalului ce beneficiază de sporul de 10 %.
Astfel cum este prevăzut de art.19 din Legea 50/1996 și art.3 din OG 8/2007 și art.38 alin.2, art.42 alin.2 și art.48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Național al Magistraturii nr.387/2005, legea definește în mod expres categoria personalului ce îndeplinește funcția de grefier în cadrul unei instanțe.
Astfel, se constată că dintre reclamanții ce au promovat acțiunea de față, o parte dintre aceștia nu îndeplinesc condițiile pentru acordarea indemnizației, așa cum reiese din adeverința nr.680 din 14.01.2008 (filele 102,109- dosar de recurs), acest personal neîndeplininâd funcția de grefier în cadrul instanței de judecată, în înțelesul dispozițiilor legale arătate mai sus.
Urmează a se constatata că acțiunea promovată de reclamanții, C; este neîntemeiată, pe cale de consecință urmează a fi respinsă prin modificarea hotărârii instanței de fond. Aceasta în condițiile în care, prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legii, făcând astfel incidente condițiile prev. de art.304 pct.9 pr.civ.
Motivul invocat de reclamanții-recurenți privind perioada acordării sporului se constată că este întemeiată, în condițiile în care reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata indemnizației lunare pe perioada 01.11.2003-01.11.2006, precum și în perioada următoare, sumele urmând a fi reactualizate.
Astfel, se constată că instanța a fost sesizată cu acordarea indemnizației de la data solicitată prin acțiune și până la data pronunțării hotărârii instanței de fond, termenul în continuare arătat de reclamanți incluzând și perioada în care s-a desfășurat soluționarea cauzei pe fond.
Pe cale de consecință hotărârea primei instanțe va fi modificată în sensul că perioada pentru care se va calcula indemnizația lunară de 10% din salariul brut și care va fi acordată va fi 24.04.2004-04.10.2007, data pronunțării hotărârii instanței de fond.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către recurenții reclamanți privind plata în continuare a indemnizației de 10 % și pe viitor, se constată că acest motiv este nefondat.
Ceea ce recurenții reclamanți pun în discuție prin criticile aduse, sunt elementele acțiunii civile, acțiune civilă al cărui titular este reclamantul recurent.
Alături de părți, acțiunii civile îi sunt proprii obiectul și cauza, una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile constând în cerința pentru partea ce a declanșat procesul, de a fi titular al unui drept subiectiv.
Ori, pentru a putea fi exercitat, dreptul trebuie să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat potrivit scopului economic și social, pentru care a fost recunoscut de lege, art.3 alin.2 din Decretul 31/54, dreptul trebuie să fie exercitat cu bună credință și el trebuie să fie actual.
Există un moment pentru a acționa, înainte de acest moment, acțiunea promovată este prematură iar după ce acest moment s-a scurs cererea este tardivă, dreptul trebuie să fie corespunzător unei obligații exigibile.
Fără îndoială că, instanța de judecată se poate pronunța numai asupra unui drept actual, drepturile bănești ale reclamantului până la data efectuării expertizei, cum este cazul speței deduse judecății și cum corect a apreciat prima instanță.
Obligațiile viitoare ale angajatorului privind respectarea normelor legale ale contractelor în care, acesta este parte nu pot forma obiectul unei judecăți atâta timp cât aceste obligații nu au devenit exigibile, legea necunoscând procesul preventiv.
În ceea ce privește recursul formulat de Ministrul Economiei și Finanțelor, instanța reține că prin sentința atacată, acesta a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor respective.
Este adevărat că ordonatorul principal de credite este Ministerul Justiției însă acesta nu are posibilitatea de a face aceste plăți decât printr-o lege de rectificare bugetară, reglementare în cadrul căreia recurentului îi revine obligația alocării fondurilor respective prin bugetul Ministerului Justiției, astfel încât criticile formulate de acest pârât privind inexistența obligației de plată, sunt nefondate, pe cale de consecință urmează a fi înlăturate motivele de recurs invocate de către acest recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanții, I, (), (), (), (), C, și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin G în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr.1720 din 4 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții, C, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică sentința în sensul că perioada pentru care se calculează indemnizația lunară de 10% din salariul brut este de 24.04.2004 până la data pronunțării hotărârii instanței de fond, 04.10.2007, sumele urmând a fi reactualizate la data plății.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
Tehn. /Ex.4/28.02.2008
/St. Ultem
Și
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Tamara Carmen Bunoiu, Ioana
