Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 255/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 255/
Ședința publică din 11 martie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M și Ministerul Educației Cercetării și T, cu sediul în B, str. G-ral, nr. 28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1668/06.10.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate în termen legal și sunt scutite de la plata taxei de timbru.
Având în vedere că recurenții și intimatul pârât Consiliul local S au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza în vederea pronunțării.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1668/6 octombrie 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean M, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, prin reprezentant legal Sindicatul " " Târgu M, în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu Program Prelungit "" - Centrul Bugetar S, Inspectoratul Școlar Județean M, Primarul municipiului S, Consiliul local al municipiului S și, drept consecință:
- a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007 pentru perioada 01.01.2007 - 01.07.2007;
- a dispus că despăgubirile menționate vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului;
Prin aceeași hotărâre, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T și, drept consecință, chemații în garanție au fost obligați să aloce în favoarea pârâtului Inspectoratul Școlar Județean M fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a despăgubirilor obținute prin hotărâre.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art. 2, art. 31 alin. 2 și art. 54 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
Ministerul Educației, Cercetării și T are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât are atribuții privind elaborarea cadrului normativ, metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile în domeniul învățământului, incluzând și politicile salariale, acest minister fiind totodată și semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel de ramură. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, finanțarea de bază a unităților de învățământ cuprinde printre altele și cheltuielile de personal, iar prin bugetul acestui minister se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar.
Ministerul Economiei și Finanțelor dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.16 din G nr. 2192/2004 și art. 13 din cap. IV al Legii nr. 379/2005, acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții sunt încadrați la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic în învățământul preuniversitar, având grad didactic
Prin anexa nr. 2 nr.OG 11/2007, au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitare, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, începând cu luna ianuarie 2007.
Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 nr.OG 11/2007 a fost aprobată cu modificări, fiind rectificați coeficienții de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din învățământul preuniversitar, fără a se modifica și prevederile art. 9 din nr.OG 11/2007 privind aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
Deci, Legea nr. 220/2007 nu retroactivează, contrar dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece nu intervine în mecanismele unor raporturi juridice executate și stinse anterior (raporturile salariale ale cadrelor didactice pentru perioada ianuarie 2007 - iulie 2007), prin instituirea unor obligații salariale cu scadențe retroactive. Dimpotrivă, legiuitorul instituie o majorare salarială, recunoscând debite salariale pentru perioade anterioare, însă a căror scadență este situată în timp doar după intrarea în vigoare a acestei legi.
În concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadențe viitoare, constând în majorări salariale, iar nu în confiscări abuzive ale unor drepturi salariale licit dobândite anterior, deci problema retroactivității nu se pune nici sub acest aspect. Același mecanism legislativ se întâlnește și în ipoteza acordării prin lege a unor despăgubiri în favoarea unor anumite categorii de cetățeni pentru prejudicii anterioare intrării în vigoare a legii, sau în ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). În toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.
Deci, legea nouă (Legea nr. 220/2007) nu se aplică faptelor și actelor juridice petrecute anterior intrării ei în vigoare ("facta praeterita") constând în faptul prestării muncii și în actul juridic al plății salariului pe perioada ianuarie - iulie 2007. Dimpotrivă, Legea nr. 220/2007 reglementează o "facta pendentia" și o "facta futura", constând în situația juridică nouă recunoașterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorările salariale) și a scadenței acestora după intrarea în vigoare a legii noi, ca efect al rectificării de către legislativ a unor coeficienți de multiplicare salarială stabiliți inițial de Guvern.
Însă, pârâții au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art.161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
În consecință, prima instanță a admis acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată.
Cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T, a fost admisă în temeiul art. 123 din nr.OUG 32/2003, ale nr.HG 223/2005 și ale art. 16 din nr.HG 2192/2004 și art. 13 din cap. IV al Legii nr. 379/2005, aceștia răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat recurs chemații în garanție Ministerul Educației, Cercetării și T și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Recurentul Ministerul Educației, Cercetării și Tai nvocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, arătând, în cuprinsul memoriului de recurs, că instanța de fond a reținut în mod eronat prevederile nr.HG 2192/2004, deoarece dispozițiile acestui act normativ se aplică doar în județele pilot nominalizate prin nr.HG 1942/2004, or, județul M nu se află printre acestea.
S-a mai arătat că invocarea prevederilor nr.HG 223/2005 nu este legală, deoarece acest act normativ a fost abrogat prin nr.HG 366/2007, iar referirea în considerentele hotărârii la dispozițiile nr.OUG 32/2003 este străină de natura pricinii, întrucât vizează pregătirea populației pentru apărare.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și T, s-a susținut că aceasta a fost în mod greșit admisă, deoarece în litigiile de muncă raporturile juridice se stabilesc între angajator și salariat, iar conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, calitatea de angajator o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică. În plus, potrivit dispozițiilor art. 13 din nr.OUG 32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, iar nu din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și
Cu referire la fondul cauzei, s- susținut că instanța de fond a încălcat prevederile Legii nr. 220/2007 și ale art. 15 alin.2 din Constituție, deoarece legea menționată a fost publicată în Monitorul Oficial al României la 17 iulie 2007, prin urmare a intrat în vigoare la 3 zile de la această dată, întrucât nu se înscrie în condițiile pentru retroactivitatea legii.
La rândul său, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamantă și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ."Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a susținut că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile legale în raport cu situația de fapt învederată de intimata-reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
S-a mai arătat că pretențiile reclamanților sunt nefondate și contrare principiului neretroactivității legii, consacrat de dispozițiile art. 1 Cod civil, și ale art. 15 alin. 2 din Constituția României, deoarece legea menționată a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 17 iulie 2007, intrând în vigoare, potrivit dispozițiilor art. 78 din Constituție, la 3 zile de la acest moment. Prin urmare, sporul pretins de reclamantă se impune a se aplica începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 220/2007, iar nu și pentru perioada anterioară.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și T, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.142 din Legea nr. 84/1995 - Legea învățământului - Inspectoratul Școlar Județean M este organ administrativ descentralizat în teritoriu al Ministerului Educației, Cercetării și T, subordonat acestuia și ținut a pune în aplicare ordinele ministrului educației. Raportat la obiectul litigiului dedus judecății, Inspectoratul Școlar Județean Maa plicat cadrul legal din domeniul salarizării personalului didactic, astfel că în conformitate cu art. 60 Cod procedură civilă, în situația în care ar cădea în pretenții, cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și T este fondată. Nu este de omis nici faptul că plata salariilor cadrelor didactice este asigurată de la bugetul de stat prin Ministerul Educației, Cercetării și T, care virează sumele prin consiliile locale și primării, de unde ulterior se alimentează conturile unităților de învățământ preuniversitar.( nr.HG 538/2001).
Instanța nu poate împărtăși punctul de vedere exprimat de recurent, conform căruia acesta nu are niciun fel de responsabilitate în ceea ce privește salarizarea personalului din învățământul preuniversitar, în contextul în care politicile de personal în sistemul de învățământ sunt în responsabilitatea acestui minister, iar o politică coerentă de personal la nivelul întregii țări nu poate să facă abstracție de una din componentele sale principale, și anume salarizarea personalului didactic. Mai mult, potrivit dispozițiilor Legii nr. 84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară, iar finanțarea de bază (care cuprinde și cheltuielile de personal) se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.(art.167 din Legea nr. 84/1995).
Argumentele aduse în cuprinsul memoriului de recurs, potrivit cărora instanța de fond a indicat în mod greșit prevederile nr.HG 223/2005, act normativ în prezent abrogat, vor fi înlăturate de către instanța de recurs, întrucât nr.HG 366/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 25 aprilie 2007. Prin urmare, în perioada de referință din litigiu au fost în vigoare ambele acte normative, nr.HG 223/2005 fiind succedată de nr.HG 366/2007.
Față de cele arătate, Curtea apreciază că susținerile pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T, în calitatea sa de ordonator principal de credite, prin raportare la structurile din subordine și prin raportare la atribuțiile conferite de lege, nu pot fi primite, acest minister având calitate procesuală în cauză.
Criticile privitoare la invocarea greșită, de către instanța de fond, a prevederilor nr.HG 2192/2004, sunt întemeiate prin prisma dispozițiilor art. 2 din actul normativ menționat, însă eliminarea acestui temei legal nu are drept consecință înlăturarea argumentelor expuse mai sus și nu poate avea ca efect exonerarea Ministerului Educației, Cercetării și T de obligațiile ce îi revin potrivit dispozițiilor legale.
În același context, nu este fondată nici critica vizând reținerea unor motive străine de natura pricinii -constând în invocarea unui act normativ referitor la pregătirea populației pentru apărare ( nr.OUG 32/2003), deoarece din ansamblul considerentelor care au determinat admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și T rezultă că au fost avute în vedere dispozițiile legale referitoare la finanțarea unităților de învățământ preuniversitar. Prin urmare, indicarea prevederilor art. 123 din nr.OUG 32/2003 nu poate fi privită decât ca o eroare materială, în realitate fiind vizate dispozițiile art. XIII din nr.OUG 32/2001, pentru reglementarea unor probleme financiare ( printre care, și finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat ).
Cât despre admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, soluția primei instanțe este, de asemenea, legală, întrucât acest minister este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, (republicată) conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin. 4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
În ceea ce privește fondul cauzei, criticile recurenților sunt, de asemenea, nefondate, întrucât prin art. 9 din nr.OG 11/2007 s-a prevăzut aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
Cum această ordonanță a fost aprobată cu modificări, prin Legea nr. 220/2007, însă doar sub aspectul coeficienților de multiplicare prevăzuți inițial - aceștia fiind majorați, iar nu și cu privire la data de început a aplicării noii salarizări (astfel cum s-a prevăzut prin art. 9 din ordonanță), este evident că prevederile legale menționate nu au fost aplicate în mod retroactiv.
Față de cele ce preced, neregăsind în cauză motivele de nelegalitate invocate de recurenți și neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, instanța va respinge ca nefondate recursurile deduse judecății, în baza prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B str. G-ral, nr. 28-30, sector 1, și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr.1668 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 11 martie 2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./02.04.2009
Jud.fond. Dr.;
Asist. jud. -;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
