Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2618/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2618
Ședința publică din data de 29 Aprilie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul ales la sediul profesional al Societății Civile de Avocatură & Avocații, B,-,.3,.7, sector 1. împotriva sentinței civile nr.5224/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în C,str. -,nr.17-.1,.1,.4, județul D având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând împuternicirea avocațială, avocat -, lipsind intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul părții prezente.
Avocat - pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 5224/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a dmis acțiunea formulată de petenta, împotriva intimatei (fostă )
A fost obligată intimata să plătească petentei drepturile bănești reprezentând contravaloarea salariilor cuvenite si neacordate conform art.50 alin.1 din CCM pe anul2006, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective și la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prim ainstanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea formulată de petenta și înregistrată sub nr- s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată intimata (fostă ) la plata a 4 salarii medii nete pe unitate, cuvenite la încetarea contractului individual de muncă, sume care să fie actualizate la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, petenta a arătat că a fost salariatul intimatei până la data de 11.09.2006 când au încetat raporturile de muncă în temeiul art.65-66 din Codul muncii, având o vechime în unitate de peste 15 ani așa cum rezultă din carnetul de muncă și decizia de concediere, iar la momentul concedierii trebuia să primească o indemnizație reprezentând echivalentul a 4 salarii medii nete la nivel de unitate, conform art.50 alin.1 din /2005-2006.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că petentului i-a fost acordată o indemnizație de concediere în baza unor sociale, care au fost încheiate cu scopul de a stabili salariaților ce urmau să fie concediați drepturi mai mari decât cele prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă, drepturi care însă nu pot fi cumulate.
Față de aceste susțineri s-au constata următoarele:
Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța de fond a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2005,2006,2007 la concediere, din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere " în cazul petentului -peste 15 ani vechime- 4 salarii medii nete.
Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestea.
În raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că "prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea" rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, și nicidecum nu se exclud, instanța obligând-o pe intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2005-2007-2008.
S-a mai arătat că intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 4 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005-2006-2007, aplicabil la data concedierii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs reclamantul învederează că instanța de fond greșit a respins acțiunea,deoarece conform art.50 alin.3 din CCM valorile efective ale indemnizațiilor de concediere urmau să fie stabilite prin negociere cu.Prin aneastă negociere se stabileau doar valorile efective ale indemnizațiilor de concediere și nu a fost modificat obiectul în raport de care se calcula indemnizația de concediere,respectiv să se înlocuiască vechimea în muncă cu vechimea în petrol.
La art. 7 din CCM 2004-2007 s-a prevăzut că "drepturile salariaților prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea".
În CCM 2002 s-a prevăzut la alin.1 al art.50 acordarea indemnizației de concediere în raport de vechimea în muncă,iar la alin.2 s-a prevăzut că dacă există reglementări mai favorabile se aplică acestea.
În CCM 2003 s-a prevăzut la art.50 valoarea indemnizației de concediere în raport de vechimea în muncă,iar la alin.4 s-a prevăzut din nou că dacă există reglementări mai favoreabile,se aplică și aceasta,iar în 2004-2007 nu s-a mai menționat prevederea de la alin.4,fiind înlocuită mențiunea completării cu prevederile Planului Social.
Nu pot fi încălcate disp.art.7 din CCM 2004-2007.
Potrivit art. 9 din CCM 2004-2007, " interpretarea clauzelor din prezentul CCM se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează conform principiilor dreptului munci, în favoarea salariațior".
Susține, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (alin. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Curtea constată a fi nefondatecriticile recurentului reclamant vizând modul de soluționare al cereii prin care a solicitat acordarea indemnizației de concediere prev.la art.50 alin.1 din CCM pentru următoarele considerente.
Art. 50 alin. 1 din CCM menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere funcție de vechimea acestora.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale Acordului Social însușit de părți.
În Acordul Social încheiat la 7.12.2005 s-a menționat că salariații vor primi o indemnizație de concediere în funcție de vechimea în petrol,mai mare decât cea stabilită prin contractul colectiv de muncă.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale acordului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în acest acord social.
Este evident că vechimea la care face trimitere art.50 alin.1,nu este vechimea în muncă,ci vechimea în petrol la care face trimitere acordul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că și în Acordul Social încheiat în 2006,în 2007și în Amendamentul la Acordul Social din 2008, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în petrol vor primi indemnizație de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea constată că hotărârea primei instanțe nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare prev.de art.304 pr. și în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DECIDE
Respinge recursul declarat pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.5224/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mariana Pascu, Ligia Epure