Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2630/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2630
Ședința publică din data de 29 Aprilie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.2102/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 2102/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a respins excepția prescrierii acțiunii.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA.
S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma netă actualizată la data de 31.10.2008 în cuantum de 6.130 lei reprezentând suplimentări salariale de Paști și
A fost obligată pârâta la 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamantul este salariatul societății pârâte așa cum rezultă din carentul de muncă depus la dosar.
Pentru munca prestată, reclamantul beneficiază de un salariu conform contractului individual de muncă. Pe lângă aceste drepturi salariale, s-a prevăzut în art.168 CCM că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societatea, cu ocazia sărbătorilor de Paști și
Pentru anul 2003, suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Ulterior, prin contracte colective de muncă negociate și aplicabile la nivel de SNP SA pe anii 2004, 2005 și 2006, s-au menținut drepturile prevăzute la art.168, însă acestea nu au mai fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
In speță, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau potrivit dispozițiilor art.168 din CCM, în sensul că nu a achitat reclamantului suplimentările salariale de C și de Paști, începând cu anul 2003 și până la încetarea raporturilor de muncă.
S-a efectuat expertiza contabilă care a constatat că din ștatele de plată și din carnetul de muncă nu reiese că, în salariul de bază al reclamantului începând cu anul 2003 ar fi fost inclusă și suma ce reprezintă suplimentarea drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu.
Din concluziile expertizei rezultă că, reclamantul este îndreptățit la plata suplimentărilor salariale, iar conform raportului de expertiză întocmit de expert suma este de 6.130 lei suma actualizata la data de 31.10.2008.
Suplimentarea salarială de care beneficiază salariații pârâtei este în cuantum de un salariu de bază mediu pe și nu în raport de salariul mediu brut așa cum a solicitat reclamantul.
Este irelevantă împrejurarea că la nivelul societății s-a purtat corespondență între sucursalele județene, în sensul că suplimentările salariale să fie calculate în raport de salariul mediu brut atâta vreme cât există o prevedere expresă cuprinsă în art.168 CCM în sensul că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști și
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă, în sensul că cererea este formulată peste termenul de 6 luni prev. de art.283 lit.e Codul muncii, instanța constatat că este neîntemeiată.
Acțiunea reclamantului are ca obiect plata unor despăgubiri cu titlul de suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști și C solicitate în temeiul art.269 (1), situație în care acestea pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune conform art. 283 (1) lit.c
De asemenea, chiar pârâta a susținut că suplimentările de Paști și C au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, fiind deci drepturi salariale.
Referitor la excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a constatat-o neîntemeiată.
Drepturile bănești solicitate de reclamant reprezintă suplimentări salariale prevăzute de art.168 de care beneficiază salariații cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, care reglementează și faptul că, în termen de minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu, în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pârâta nu a făcut dovada că începând cu anul 2004, s-a negociat o altă modalitate de aplicare a dispozițiilor art. 168 al.(1) din CCM.
Cu privire la despăgubirile materiale solicitate de reclamant, s- apreciat că acest capăt de cerere este nefondat, întrucât suma datorată de pârâtă a fost actualizată în funcție de rata inflației și acoperă integral prejudiciul încercat de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SA - Membru criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, pârâtă invocă greșita respingere de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.
Cu referire la fondul cauzei, recurenta pârâtă arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.
Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.
Cu adresa nr. 2919/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Intimata formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea constată a fi nefondat recursul pârâtei.
Criticile recurentei pârâte privind modul de soluționare de către prima instanță a excepției prescripției și a cererii privind acordarea primelor de Paști /2005și C/2004-2005, sunt nefondate pentru următoarele argumente.
Din modalitatea de redactare a art. 168 din CCM rezultă că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din și ca urmare termenul de prescripție este cel reglementat de disp. art. 283 lit. c din
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, normă cuprinsă în art. 166 al. 1 din.
Pe fondul cauzei criticile recurentei pârâte sunt nefondate pentru următoarele argumente:
CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, angajații cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.
La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 vor introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispoz. art. 168 al.1.
Al. 2 al art. 168 fost însă modificat în sensul că " în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Coroborând dispoz. art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispoz. art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.
Prin adresa Comisiei paritare din 2007 se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Conf. Art. 1 al. 1 din Lg. 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.
Norma prevăzută de art.31 din Lg. 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel de unitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Lg. 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.
Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor CCM, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.
Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va respinge recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, împotriva sentinței civile nr.2102/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./ 2 ex./29 mai 2009
Tehn./Ex.2
/ și
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mariana Pascu, Ligia Epure