Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 266/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.266/2009
Ședința publică de la 9 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani președintele Curții de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA B împotriva sentinței civile nr. 1546/02.12.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr -.
Se constată că s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate completare la concluzii scrise
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 23 februarie 2009 și 2 martie 2009, care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-,reclamanta a chemat în judecată pârâta " " B solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta la plata sumei de 550 lei, cu titlu de aprovizionare pentru anul 2005, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 1.11.2005 și până la data plății efective precum și a sumei de 650 lei, cu titlu de aprovizionare pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 1.11.2006 și până la data plății efective;
- să fie obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că fost salariata societății pârâte și că pe lângă salariul de bază pentru munca prestată trebuia să beneficieze și de o primă anuală pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, plătibilă în luna octombrie, conform art.170 din încheiat la nivelul ramurii energiei electrice, termice, petrol și gaze pe anii 2005-2006. mai arătat că această primă era în cuantum de un salariu minim pe agent economic, calculat la data evenimentului și că pe anul 2005, la nivelul societății pârâte, această primă a fost în sumă de 550 lei, iar la nivelul anului 2006, în sumă de 462 lei.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar, reclamanta a arătta că sumele datorate de pârâtă sunt de 462 lei, pentru anul 2005 și de 546 lei, pentru anul 2006.
Prin întâmpinarea depusă, în condițiile art.115-118 Cod proc.civ. pârâta " " a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind, în principal, prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Sub aspectul excepției prescripției extinctive, pârâta a susținut că obiectul cauzei îl reprezintă plata unor drepturi bănești, rezultate în urma concedierii, și nu a unor drepturi salariale, derivate din contractul individual de muncă al salariatului, și că în aceste condiții, acțiunea trebuia promovată, conform art.283 alin.1 lit. a Codul muncii, în termen de 30 de zile de la data disponibilizării.
Totodată, s-a susținut că, în situația în care se va aprecia că pretențiile deduse judecății decurg din aplicarea dispozițiilor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art.283 alin.1 lit. e Codul muncii, respectiv de 6 luni, de la data nașterii dreptului material la acțiune, care înseamnă data concedierii și care a fost de asemenea depășit.
Pe fondul cauzei, a arătat că, prin aplicarea Planului social negociat cu, reclamantei i s-a acordat indemnizația de concediere, calculată ca fiind drepturi bănești acordate cu ocazia desfacerii contractului individual de muncă, astfel încât aceasta nu mai este îndreptățită să primească alte drepturi bănești decât cele acordate în urma disponibilizării ei.
Prin sentința civilă nr.1546/2.12.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.
Pe fond, s-a admis acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta " " B, și în consecință:
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantei, suma de 550 lei, cu titlu aprovizionare toamnă-iarnă în luna octombrie, pentru anul 2005, supusă impozitării și plății obligațiilor față de bugetul asigurărilor sociale de stat, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 1.11.2005 și până la data plății efective;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantei, suma de 650 lei, cu titlu aprovizionare toamnă-iarnă în luna octombrie, pentru anul 2006, supusă impozitării și plății obligațiilor față de bugetul asigurărilor sociale de stat, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 1.11.2006 și până la data plății efectiv;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 300 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod prima instanță a reținut, sub un prim aspect că excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă nu este întemeiată deoarece reclamanta a solicitat plata acestor sume de bani, ca o suplimentare a drepturilor sale salariale astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii, care reglementează un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului și nicidecum termenul de 30 de zile, prevăzut de art.283 alin.1 lit. a Codul muncii sau cel de 6 luni, prevăzut de art.283 alin.1 lit. e Codul muncii.
Pe fondul cauzei, s-a reținut de către prima instanță, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului că, reclamanta a fost salariata societății pârâte până la data de 23.10.2006, când a fost disponibilizată, în baza deciziei nr.148/2006 emisă de pârâtă.
Prin decizia de desfacere a contractului de muncă, în urma disponibilizării, reclamantei i s-au calculat salariile compensatorii care i se cuvin, conform art. 50 din, completat cu Planul social negociat cu
Potrivit art.170 din încheiat la nivel de ramură, cu ocazia unor evenimente anuale cum ar fi: sărbătorile de Paști, Ziua, sărbătorile de C și aprovizionarea de toamnă iarnă, în luna octombrie, salariații din cadrul societății pârâte erau îndreptățiți să primească suplimentări ale drepturilor lor salariale, în cuantum de un salariu minim pe agent economic, calculau la data evenimentului.
Din cuprinsul adrese3lor nr.655/2005 și nr.713/15.05.2006, instanța de fond a reținut că salariile minime pe unitate, la nivel de " " au fost de 550 RON / persoană pentru anul 2005 și de 650 RON/ persoană pe anul 2006 și că pârâta nu a dovedit că începând cu luna octombrie 2005 și apoi cu luna octombrie 2006 ar fi plătit reclamantei, aceste drepturi salariale.
În consecință, s-a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată.
Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâta " " B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă.
În expunerea motivelor sale de recurs, a susținut că instanța de fond a greșit respingând excepția prescripției dreptului material la acțiune deoarece sumele solicitate prin acțiune, derivă din aplicarea unor clauze din, și că în aceste condiții, termenul în care ele pot fi solicitate este cel de 6 luni, prevăzut de art.283 alin.1 lit. e Codul muncii.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că soluția pronunțată a fost dată cu interpretarea greșită a prevederilor legale deoarece drepturile bănești pretinse de reclamantă au fost stabilite în anterior anului 1997, ca fiind drepturi bănești care se acordau o dată pe an pentru aprovizionare, în perioada toamnă - iarnă, și că ulterior, prin anexele la. și prin modificat în anii următori, aceste drepturi bănești au fost incluse în salariile lunare ale angajaților societății recurente, astfel încât ele nu se mai plăteau separat.
În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ.
La termenul de judecată din 23.02.2009, recurenta a depus o completare a motivelor inițiale de recurs, invocând excepția necompetenței teritoriale Tribunalului Alba și susținând că în cauză nu sunt incidente prevederile art.284 alin.2 Codul muncii, ci dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, coroborate cu cele ale art.2 pct. 1 lit. c Cod proc.civ. potrivit cărora competența soluționării conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, în speță Tribunalului București.
Prin urmare, s-a apreciat că deși atât Legea nr.168/1999 cât și Codul muncii ( Legea nr.53/2003) sunt două legi organice, primul act normativ are un caracter special, reglementând procedura de soluționare a conflictelor de muncă, pe când cea de-a doua, reprezintă dreptul comun în materie.
În consecință, recurenta a apreciat că soluția instanței de fond este nulă, fiind dată cu încălcarea normelor imperative de procedură civilă, referitoare la competență, și că prin urmare se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod proc. civ. Curtea constată că recursul formulat de pârâta "" este fondat.
Prima critică adusă de pârâtă soluției pronunțate, vizând încălcarea normelor de competență, este nefondată urmând să fie respinsă din următoarele motive:
Potrivit art.284 alin.2 din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau, după caz, sediul, aceasta fiind o derogare de la prevederea generală înscrisă în art.5 Cod proc.civ. conform căreia cererea se adresează instanței domiciliului pârâtului precum și dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, invocată de pârâtă în recurs.
Art.72 din Legea nr.168/1999 invocat de recurentă și care stabilea o competență a instanței din circumscripția unde își are sediul unitatea, a fost abrogat implicit de art.298 alin.2 Codul muncii, care prevede că de la data intrării în vigoare a prezentului cod (1 martie 2003), se abrogă orice dispoziții contrare.
Prin urmare, în privința competenței teritoriale în conflictele de muncă, dispozițiile legii speciale au fost abrogate în mod expres de legea generală, incidente fiind prevederile art.284 alin.2 Codul muncii, care dispun imperativ că este cea de la domiciliul ori reședința reclamantului astfel că nu se impune casarea hotărârii sub acest aspect.
Legat de critica referitoare la greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, se constată că este de asemenea nefondată și că în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit. c din Codul muncii, în conformitate cu care, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariat.
În cauză, nu sunt incidente nici prevederile art.283 lit. a din Codul muncii, întrucât pretențiile invocate de reclaman nu decurg din încetarea contractului individual de muncă și nici prevederile art.283 lit. e din același act normativ, întrucât pretențiile formulate de reclaman nu sunt urmarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia.
Ne aflăm, însă, în prezența unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susținerilor pârâtei, reclamantul se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecății.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamanta a fost salariata societății pârâte până la data de 23.10.2006, cănd prin decizia nr.148/2006 emisă de pârâtă a fost disponibilizată, conform art.65 și urm. Codul muncii ( 6).
Prin cererea adresată instanței de fond reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 550 lei, cu titlu de aprovizionare pentru anul 2005, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 1.11.2005 și până la data plății efective precum și a sumei de 650 lei, cu titlu de aprovizionare pentru anul 2006, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 1.11.2006 și până la data plății efective, pretenții întemeiate pe prevederile art.170 din încheiat la nivel de ramură pe anii 2005-2006.
Criticile pârâtei referitoare la interpretarea greșită pe care instanța de fond a dat-o normelor incidente sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe prevederile art.170 din încheiat la nivel de ramură, pe anii 2005-2006.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că doar în anul 2006, fost încheiat nr.288/02 din 15.02.2006, la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 și că până la acea dată au fost aplicabile dispozițiile încheiat la nivel de ""
De asemenea se constată că art.170 din încheiat la nivel de ramură pe anul 2006 invocat de reclamantă prevedea care sunt ajutoarele de care vor beneficia salariații care se vor pensiona, indiferent de cauza pensionării, nicidecum sumele solicitate de reclamantă cu titlu aprovizionare toamnă - iarnă pe anii 2005-2006.
Aceste ajutoare sunt reglementate însă într-adevăr la art.176 din 288/02 din 15.02.2006, la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006.
Astfel, potrivit art. 176 alin.1 "Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub formă de adaosuri, stimulente etc.
(6)Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază."
Ori, începând cu anul 1997, în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate ( "" " ) s-a stipulat în mod expres, faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază (60-74), astfel că acordarea acestui supliment nu mai apare acordat separat.
În consecință, susținerile recurentei potrivit cărora aceste sume solicitate cu titlu aprovizionate toamnă - iarnă au fost incluse în salariul de bază, sunt fondate fiind dovedite cu actele depuse la dosar, astfel că instanța de fond a apreciat în mod greșit că ele sunt datorate de către societatea pârâtă, reclamantei.
În raport de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ. coroborat cu art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999, Curtea va admite ca fondat recursul declarat de pârâta "" B și va dispune modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Deși recurenta a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 148 lei, acest capăt de cerere va fi respins deoarece recurenta nu a depus acte doveditore în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca fondat recursul declarat de pârâta "" B împotriva sentinței civile nr. 1546/02.12.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr -.
Modifică sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamanta împotriva pârâtei "" - Membru Grup
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
Jud. fond.
Președinte:Adriana Petrașcu Ana DorianiJudecători:Adriana Petrașcu Ana Doriani, Manuela Stoica
