Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 267/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 267
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții:-, ,(FOSTĂ I, R, (JUD., și împotriva sentinței civile nr. 63 din 23 I 2008 Tribunalului Iași, intimați fiind, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin I și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești - indexare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimatul Ministerul Justiției a depus la dosar, prin fax, întâmpinare într-un singur exemplar, recurenții I și au depus, în susținerea motivelor de recurs, practică judiciară iar toți recurenții au depus la dosar o cerere prin care precizează că nu doresc acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință de întâmpinările formulate în cauză. Recurenții, prin cererea de recurs au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 7469/99/01.10.2007, reclamanții:, -, -, -, () I, - (fostă ), R, -, -, -, și au chemat în judecată pe pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților la acordarea creșterii salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, de 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective și până la înlăturarea discriminării. De asemenea, reclamanții au solicitat efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că, prin nr.OG 10/2007, s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OG 24/2004, cu 5% de la 01.01.2007 față de nivelul din decembrie 2006, cu 2% începând ce 01.04.2007 față de nivelul din martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007. În anexa VII 2a a actului normativ menționat se prevede că "indemnizațiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei II/2 din Legea nr. 154/1998". Anexa II/2 din Legea nr. 154/1998 evidențiază persoanele din cadrul organelor autorității publice numite în funcții potrivit legii, iar prevederile Legii nr. 154/1998 și implicit și anexele acesteia sunt în vigoare până în prezent, nefiind abrogate.
Reclamanții au mai arătat că în anexa actului normativ nominalizat sunt incluși și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în prezent, tocmai pentru a înlătura orice formă de discriminare, salarizarea tuturor judecătorilor este reglementată printr-un singur act normativ, respectiv nr.OUG 27/2006. Prin abrogarea alin. 3 al art. 74 din Legea nr. 303/2004, prevederile Legii nr. 154/1998 nu s-au abrogat, astfel că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt beneficiari ai nr.OG 10/2007.
Reclamanții au mai precizat că disp. art. 35 din nr.OG 27/2006 au fost abrogate prin modificările și completările operate în baza Legii nr. 45/2007, dar acest text se referea la actualizarea drepturilor salariale prin indexare, ori drepturile reglementate prin nr.OG 10/2007 constituie creșteri salariale, ceea ce nu este echivalent cu o indexare.
S-a mai arătat că discriminarea s-a făcut prin excludere și are ca efect înlăturarea recunoașterii drepturilor prevăzute de lege pentru aceeași categorie de persoane.
Reclamanții au invocat și prevederile art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, ale art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, iar drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, aceștia neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a magistraților. Pe de altă parte, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat ce urmează a fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Pârâtul a mai susținut că, potrivit nr.OG 137/2000, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Textul art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000 potrivit căruia "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile" este de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
S-a mai arătat că, astfel cum a statuat și instanța europeană, nu orice diferență de tratament semnifică în mod automat încălcarea art. 14 din Convenție. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Or, în speță, precizează pârâtul că nu poate fi vorba de existența vreunei comparabilități sau analogii între situația judecătorilor și procurorilor și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care, în temeiul nr.OG 10/2007, beneficiază de majorări salariale.
La termenul de judecată din 31.10.2007, instanța a dispus citarea reclamantelor, și cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a semna cererea de chemare în judecată.
La termenul de judecată din 14.11.2007 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea capătului de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr.63/23.01.2008, Judecătoria Iașia respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins acțiunea formulată de reclamanții:, -, -, -, () I, - (fostă ), R, -, -, - și a declarat nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele, și.
Prin aceeași hotărâre, s-a disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii formulate de reclamanți privind efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Față de excepția invocată, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere prevederile art. 8 din Decretul nr. 92/1976.
În ceea ce privește pe reclamantele, și, instanța a constatat că, deși au fost citate cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a semna cererea de chemare în judecată, acestea nu s-au conformat, astfel că, în temeiul disp. art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată formulată de acestea este lovită de nulitate.
Pe fond, s-au reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Iași, iar prin acțiunea introductivă aceștia au solicitat obligarea pârâților TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției la acordarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007, de 2% începând cu data de 01.04.2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007, creșteri salariale prevăzute de nr.OG 10/2007.
S-a mai reținut de către instanță că, prin nr.OG 10/2007, au fost reglementate creșterile salariale care urmau să se acorde în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
Or, întrucât drepturile de salarizare ale magistraților, inclusiv ale magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt reglementate prin nr.OUG 27/2006, prima instanță a reținut că acestei categorii profesionale nu i se aplică prevederile nr.OG 10/2007.
S-a mai reținut de către instanță că sunt nefondate susținerile reclamanților referitoare la faptul că sunt discriminați față de alte categorii profesionale care beneficiază de creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007. Astfel, în art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000 se prevede că exercitarea drepturilor enunțate în acest articol privește persoane aflate în situații comparabile. În același sens, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Or, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte.
Modalitatea de salarizare a magistraților este distinctă de cea reglementată pentru alte categorii profesionale, diferențele fiind motivate de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii profesionale. Astfel, lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie. Situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați a determinat soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
În consecință, reținând că magistraților, salarizați în temeiul unei legi speciale, nu li se aplică acele creșteri salariale prevăzute de nr.OG 10/2007 și având în vedere faptul că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu situația celorlalte categorii de salariați, ce ar determina discriminarea, prima instanță a reținut că este neîntemeiată cererea acestora de obligare a pârâților la plata creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007, de 2% începând cu data de 01.04.2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs reclamanții:, -, -, -, () I, - (fostă ), R, -, -, -, și, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond s-a aflat în eroare atunci când a considerat ca fiind drepturi suplimentare de natură salarială, recunoscute doar unei categorii de salariați,creșterile salariale solicitate și acordate prin nr.OG10/2007.
Astfel, se consideră că indexarea reprezintă o măsură de protecție socială raportată la creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor, măsură care trebuie aplicată oricărui cetățean, fără discriminare, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut-o expres în art.35 din nr.OUG27/2006.
Reclamanții mai arată că, până în anul 2007, au beneficiat de indexări, în temeiul disp.art.39 din nr.OUG27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007 și art.49 din nr.OUG177/2002.
Se mai arată că prima instanță nu a ținut cont de faptul că reclamanții fac parte din categoria personalului unităților de justiție(unități bugetare, finanțate de la bugetul de stat), raporturile lor de muncă fiind guvernate de art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii.
În aceste condiții, reclamanții susțin că sunt părți în raporturi juridice de muncă, prestând o muncă, astfel încât au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără discriminări, limitări sau restrângeri datorate devalorizării monedei naționale.
În temeiul disp. art. 5,6,8,39 alin.1 lit.a), art.40 alin.2 lit. c) și f), art.154 alin.3, art.165 și 155 din Codul muncii, reclamanții au dreptul la un tratament egal în materie de salarizare.
Recurenții mai invocă disp.art.16 din Constituția României, art.2 pct.1 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Se mai arată că nici în ceea ce privește verificarea situației în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate, prima instanță nu a reținut o situație reală, raportat la actele normative invocate.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acesteia dintr-un drept garantat de lege, cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de reclamanții:, -, -, -, () I, - (fostă ), R, -, -, -,prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării muncii, au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale considerabil mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece, spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Curtea constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă, nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții invocă elementul categoriei socio-profesională a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, recurenții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin. 1-3, art.6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din: dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 trebuie coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora se reține că acțiunea formulată de reclamanții-recurenți este întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, Curtea va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil, oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civ. să se admită recursul declarat de reclamanții:, -, -, -, () I, - (fostă ), R, -, -, - și să se modifice în parte sentința pronunțată de prima instanță, în sensul de a se admite acțiunea formulată de acești reclamanți, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate.
Se va respinge recursul formulat în cauză de reclamantele și, întrucât în mod corect prima instanță a constatat nulitatea cererii lor de chemare în judecată, în temeiul disp.art.133 alin.1 Cod.proc.civ. pe motivul lipsei semnăturii acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții:, -, -, -, () I, - (fostă ), R, -, -, - împotriva sentinței civile nr.63 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte:
Admite acțiunea formulată de reclamanții:, -, -, -, () I, - (fostă ), R, -, -, - în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Obligă pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI să plătească reclamanților drepturile bănești rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007, în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007, în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007, în raport cu luna septembrie 2007, până la încetarea discriminării, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești acordate reclamanților.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de reclamantele și împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.:;
Tehnored.:;
2 ex.- 09.05.2008;
Jud.fond: TRIBUNALUL IAȘI: -;
-.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Carmen Bancu, Daniela Pruteanu
