Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 272/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 272
Ședința publică din data de 5 martie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Cristina Pigui Vera
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1648 din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, cu domiciliul ales la cabinet avocatură, B,-,.1,.10, sector 4,
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA B reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimatul-reclamant reprezentat de avocat din Baroul București.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar întâmpinare, filele 12-14, un exemplar comunicându-l și reprezentantului recurentei. În continuare arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Avocat având cuvântul depune la rândul său la dosar în copie, notă de ședință, adresele nr.2919/2007, nr.3081/2007 și practică judiciară în materie respectiv sentința civilă nr.546/2008 pronunțată de Tribunalul București - secția VIII, sentința civilă nr.1697/2007 Tribunalului Tulcea, sentința civilă nr.566/2007 a Tribunalului Vrancea, sentința civilă nr.1562/2007 a Tribunalului Galați, sentința nr.1086/2007 pronunțată de Tribunalul O l t, un număr de patru certificate de grefă emise de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarele nr-, nr-, nr- și nr-, precum și sentința civilă nr.2039/2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, filele 15-42. În continuare arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond
Curtea ia act de declarațiile reprezentanților părților și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentă susține motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicitând în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul constatării prescripției dreptului la acțiune al reclamanților. Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar într-un subsidiar îndepărtat solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale solicitate raportat la salariul de bază mediu, așa cum este prevăzut în CCM și nu la salariul mediu brut. Mai arată că sumele reprezentând salariul de bază mediu rezultă din adresa nr.2919/2007 emisă către Direcția Corporative - Juridic din cadrul recurentei de Departamentul Resurse Umane ale societății.
Avocat având cuvântul pentru intimatul-reclamant solicită respingerea recursului, susținând în esență că față de primul motiv de recurs acesta este neîntemeiat deoarece în cauză sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.c și nu lit. Codul muncii, în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune - obiectul acesteia vizând drepturi salariale neachitate, astfel că termenul de prescripție este de 3 ani.
În ceea ce privește motivul doi de recurs referitor la împrejurarea că drepturile salariale solicitate ar fi fost incluse în salariul de bază începând cu anul 2003 și în continuare, nu poate fi luat în considerare întrucât, așa cum reiese din conținutul art.168 alin. 2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2004-2006, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al aceluiași articol au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, nu și în continuare, așa cum încearcă a se acredita ideea.
Față de înscrisurile depuse de recurentă la acest termen de judecată referitor la cuantumul salariului de bază, solicită înlăturarea acestora întrucât acestea nu reprezintă rezultatul negocierii dintre patronat și sindicat, adresa nr.2919/2007 fiind întocmită pro causa, nefiind cuprins cuantumul real al salariului de bază, cel real fiind menționat prin adresele depuse la instanța de fond rezultat în urma negocierilor. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei totale de 7480 lei, reprezentând drepturi salariale suplimentare de Paște și de C aferente anilor 2004 - 2006, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 1982-20.02.2007 a fost salariatul pârâtei la Sucursala.
A mai susținut reclamantul că, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urma să beneficieze, conform art.168 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate pe anii 2004-2006, și de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu de bază pe unitate. Astfel, dispozițiile art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006 prevedeau că salariații SA vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
S-a mai arătat că deși contractul colectiv de muncă prevedea aceste obligații pe anii 2004, 2005 și 2006, reclamantul nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paște, care se ridică la suma totală de 7480 lei potrivit calculului depus de acesta, salariul mediu la nivelul fiind de 980 lei în anul 2004, 1400 lei în anul 2005 și 1850 lei pe anul 2006, astfel cum rezultă din adresele pârâtei nr. 1666/2003, 313/2005 și nr.713/2006, anexate acțiunii.
În drept, au fost invocate disp.art.166, art.161 și urm.din Codul muncii, art.9 și art.168 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pentru anii 2004, 2005, 2006.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, susținând, în esență, că sumele de bani menționate în acțiune, cu caracter premial, au fost negociate și stipulate în anul 2003, după cum rezultă din actul adițional la contractul colectiv de muncă înregistrat la DGMPS sub nr. 8080/23.05.2000, arătându-se că pentru anul 2003 suplimentările respective vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
A mai învederat pârâta că această formulare s-a păstrat și în CCM pe anul 2004, iar în anul 2005, când s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, s-a prevăzut că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, formulare ce se păstrează și în contractele colective de muncă pentru anii 2006 și 2007.
În continuare, pârâta a arătat că rostul menținerii acestei formulări a fost acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzute în alin.1 al art. 168 din CCM în anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau acele contracte colective de muncă, astfel că suplimentările salariale au fost incluse și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 în salariul de bază al fiecărui angajat, acesta fiind și punctul de vedere al Comisiei Paritare SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă.
La termenul din 16 noiembrie 2007 pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova în soluționarea prezentei cauze, excepție respinsă de instanță pe motiv că pârâtul are domiciliul în comuna, sat, județ
Ulterior, pe parcursul procesului, pârâta a invocat și excepția prescrierii dreptului la acțiune solicitând respingerea acțiunii ca prescrisă întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia și cum acțiunea se întemeiază pe disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, reclamantul pretinzând că aceste dispoziții nu au fost respectate, în cauză este aplicabil termenul prev. de art.283 alin.1 lit. din Codul muncii pentru introducerea acțiunii.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză la cererea ambelor părți, prin sentința civilă nr. 1648 din 14 decembrie 2007, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a admis acțiunea precizată formulată de reclamant, obligând pârâta să plătească acestuia suma de 7480 lei din care se va reține CAS 9,5%, CASS 6,5% și impozit 16%, iar suma rezultată va fi actualizată conform indicelui de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, pârâta fiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 550 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată întrucât termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani, prev. de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, obiectul acțiunii constituindu-l plata drepturilor salariale, iar în raport de data introducerii acțiunii, aceasta apare ca fiind formulată înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a fost încadrat la societatea pârâtă, Sucursala, în perioada 1982-20.02.2007, când raporturile de muncă ale acestuia cu pârâta au încetat prin disponibilizare.
S-a mai reținut că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 se prevede, la art. 168, dreptul salariaților de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, cu prilejul sărbătorilor de Paște și de C, iar prin alin.2 al art.168 s-a stipulat că pentru anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
De asemenea, s-a învederat că în contractele colective de muncă pe unitate s-au menținut suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 și pe anii 2004, 2005, 2006.
Coroborând disp.art.168 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu cele ale art.168 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006, tribunalul a apreciat că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al aceluiași articol din și pe parcursul anilor 2004, 2005, 2006, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
A mai reținut instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu a făcut dovada plății către reclamant a acestor suplimentări salariale de C și de Paște pentru perioada în discuție, astfel că drepturile salariale ale reclamantului se ridică la suma de 7480 lei, iar în baza art.161 alin.1 Codul muncii, tribunalul a admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, se susține că în mod greșit instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentă, arătându-se că în speță sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit. Codul muncii, termenul în care puteau fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă fiind de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, afirmând că aceste dispoziții nu au fost respectate și în condițiile în care temeiul pretențiilor reclamantului este contractul colectiv de muncă, textul de lege incident în speță este art.283 alin.1 lit.e Codul muncii și nu art.283 alin.1 lit. Codul muncii, după cum greșit a considerat instanța de fond, fără a motiva de ce textul de lege aplicabil este art.283 alin.1 lit.c Codul muncii.
Pe fondul pricinii, se susține că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003 - 2007, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007 fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau aceste contracte colective de muncă.
Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamantul necontestând că în anul 2003 primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.
De asemenea, pasivitatea intimatului-reclamant, care în toată perioada 2004-2007 nu a spus nimic despre faptul că nu și-a primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că acesta cunoștea că și-a primit banii în salariul de bază.
Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.
Ulterior, la data de 31.08.2007, aceeași comisie a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere și această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă sau, pe fond, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării recurentei la plata către intimat a primelor pe perioada în discuție în prezenta cauză, stabilite în raport de salariul de bază mediu la nivel de societate, ce rezultă din adresa emisă către Direcția Corporative - Juridic și înregistrată sub nr.2919/12.11.2007 la această direcție.
În recurs au fost depuse la dosar, în copie, o serie de înscrisuri din partea recurentei, respectiv: adresele nr.2919/2007 și nr.3081/2007, precum și practică judiciară, reprezentând hotărâri judecătorești ale mai multor instanțe din țară și o serie de certificate eliberate de Curtea de APEL PLOIEȘTI, privind soluții pronunțate în spețe similare, depunându-se și note de ședință.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, este neîntemeiată critica recurentei prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă de către prima instanță excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentă.
Conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, așa cum justificat a reținut și instanța de fond, acesta fiind și termenul expres folosit în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2003 - 2007, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că acțiunea reclamantului trebuie respinsă întrucât primele de C pe anul 2004, de Paște și C pe anul 2005 și de Paște și C pe anul 2006 au fost incluse în salariul de bază pe anii 2004, 2005 și respectiv 2006.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractele colective de muncă pe anii 2005 și 2006 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004, 2005 și 2006 primelor de Paște și de C în salariul de bază.
În raport de cele mai sus-arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu poate justifica respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C pe anul 2004, de Paște și C pe anul 2005 și de Paște și C pe anul 2006, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006, ar fi fost acordate reclamantului prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestuia pe anii respectivi.
Împrejurarea că acțiunea reclamantului a fost introdusă abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea acțiunii în condițiile în care acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006 încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, prevede dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Suma de 7480 lei stabilită de prima instanță drept obligație de plată în sarcina recurentei-pârâte reprezentând: primă C pe anul 2004 - 980 lei, primă Paște și C 2005 - câte 1400 lei și primă Paște și C 2006 - câte 1850 lei, sumă din care s-a dispus reținerea cotelor legale de CAS, CASS și impozit și actualizarea conform indicelui de inflație, de la data scadenței fiecărei prime și până la plata efectivă, a fost acordată de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr.1666/2003, 313/2005 și 713/2006 ale recurentei-pârâte către toate sucursalele, înscrisuri de care s-a prevalat intimatul-reclamant, privind nivelul salariului mediu brut la nivelul societății începând cu 1.04.2003, 01.01.2005 și respectiv 15.05.2006.
Or, noțiunea de salariu mediu brut nu se confundă cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din pe anii 2004, 2005 și 2006.
Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar acesta a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.
Din cuprinsul adresei către Direcția Corporative - Juridic din cadrul societății-recurente, înregistrată sub nr.2919/12.11.2007, depusă chiar la dosarul de fond (fila 79), rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007, reieșind un cuantum de 799 lei pentru luna noiembrie 2004, de 850 lei pentru luna aprilie 2005, 927 lei pentru luna noiembrie 2007, 1047 lei pentru luna martie 2006, 1160 lei pentru luna noiembrie 2006, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care se impunea acordarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paște și de C, astfel cum rezultă din adresa societății-recurente înregistrată tot la Direcția Corporative - Juridic sub nr.3081/28.11.2007, depusă în copie la dosar, în recurs.
Faptul că cele două adrese sus-menționate nu sunt semnate și de reprezentantul legal al sindicatului, nu poate constitui un argument suficient pentru acordarea către reclamant a unor sume de bani mai mari pe perioada în discuție în cauză, echivalente salariului mediu brut pe societate, după cum solicită practic acesta, câtă vreme dispozițiile art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006 fac în mod clar trimitere la salariul de bază mediu pe societate, care, în mod evident, nu poate fi același cu salariul mediu brut pe societate, cele două noțiuni fiind distincte.
În consecință, în raport de acest ultim considerent, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 pr.civ. coroborat cu art.3041Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin.2 și 3.pr.civ. va modifica în parte sentința în sensul că va admite în parte acțiunea precizată, obligând pârâta la plata către reclamant a sumei de 4783 lei reprezentând: 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, 927 lei primă C 2005, 1047 lei primă Paște 2006 și 1160 lei primă C 2006, sume ce se vor actualiza conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la plata efectivă, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul municipiul B, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1648 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul ales în B,-,.1,.10, sector 4 - la Cabinet de Avocatură și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea precizată și obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4783 lei reprezentând: 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, 927 lei primă C 2005, 1047 lei primă Paște 2006 și 1160 prima C 2006, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Cristina Pigui Vera
- - - - - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.3ex./11.03.2008
/
dos.fond - Trib.
jud. fond
R -
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Cristina Pigui Vera
