Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 2952/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2952
Ședința publică din 16 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de pârâții Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Județean T și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr. 2499/19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T afiliat la Federația Educației Naționale
La apelul nominal se prezintă, pentru recurentul Inspectoratul Școlar Județean T, consilier juridic, iar pentru intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T afiliat la Federația Educației Naționale L, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2008; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta decizie când pronunțarea s-a amânat pentru data de 16 octombrie 2008.
CURTEA,
În deliberare constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- din 18 februarie 2008, reclamantul reprezentat de Sindicatul Învățământului Preuniversitar T (afiliat la Federația Educației Naționale), a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Județean T, Consiliul Local, Primăria - Instituția Primarului și Școala cu cls. I-VIII, pentru a fi obligați să-i plătească retroactiv salariul minim de 880 lei lunar, începând cu data de 01.01.2007 și până la data pronunțării hotărârii, precum și să i se "acorde daune interese pentru repararea prejudiciului cauzat prin neplata salariului datorat".
În motivarea acțiunii se susține, în esență, că reclamantul, fiind cadru didactic cu studii superioare, beneficiază conform reglementărilor legale în vigoare de un salariu lunar de 880 lei, reprezentând dublul salariului minim pe economie, așa cum este stabilit, potrivit legii, în Contractul Colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, prin art.40 alineat 4 și art.40 alineat 1 lit.
În drept au fost invocate dispozițiile art.16, 41 alineat 2 și 5 din Constituție, art.161 alineatele 1 și 4, art.236 alineat 4, art.283 lit.c din Codul muncii, art.11 alineat 1 lit.d din Legea nr.130/1996.
Acțiunea reclamantului a fost precizată, în termenul legal (fila 20 din dosarul primei instanțe) în sensul că solicită "obligarea pârâților la plata retroactivă a salariului minim de 880 lei pe perioada 01.01.2007 - 30.09.2007".
Prin sentința civilă nr. 2499/PI din 19 iunie 2008 Tribunalului Timișs -a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Consiliul Județean.
Totodată, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar din județul T acțiune civilă formulată și precizată în numele membrului de sindicat, în contradictoriu cu Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Județean T, Consiliul Local, Primăria - Instituția Primarului și Școala cu cls. I-VIII.
Au fost obligați pârâții la plata retroactivă a salariului minim de 880 lei garantat prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010 față de personalul din învățământ preuniversitar încadrat pe funcții care îndeplinește condiția de a avea studii superioare conform art. 40 alin. 1 lit. a și d, alin. 2 și 4 din același contract, începând cu data de 01.01.2007-30.09.2007 actualizat cu rata inflației la data plății efective, iar în rest a fost respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată.
De asemenea a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Consiliul Județean T, împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Prin încheierea de ședință din data 22.05.2008, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Județean T și Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât aceste instituții au atribuții în procedura de finanțare a învățământului, așa încât este necesară judecata în contradictoriu cu toți pârâții în vederea asigurării opozabilității hotărârii.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că prin art.40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/21 din data de 29.12.2006 publicat in Monitorul Oficial partea a V - a nr.5 din data de 29.01.2007, s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie este de 440 lei începând cu data de 01.01.2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, salariul de bază minim brut negociat este de 880 lei începând cu data de 01.01.2007.
Tribunalul a mai reținut dispozițiile art. 3 alin. 1, art. 40 alin. 4, art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, precum și art. 9 din Legea nr. 130/1996, art. 283 alin1 și art. 247 din Codul muncii.
Capătul de cerere privitor la acordarea daunelor interese a fost respins cu motivarea că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că pârâții ar fi refuzat plata salariilor.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost admisă în baza prevederilor art. 14 alin. 5 din Legea nr. 486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 coroborat cu Legea nr. 388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008, din care rezultă că fondurile necesare pentru finanțarea învățământului preuniversitar provenite de la bugetul de stat, se repartizează de directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice județene.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, Inspectoratul Școlar Județean T și Consiliul Județean
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ormulat recurs prin care a invocat lipsa calității procesule pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a solicitat modificarea în parte a sentinței civile atacată, în sensul rejudecării cauzei sub toate aspectele și respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Consiliul Județean T, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive s-a arătat că între Ministerul Economiei și Finanțelor și membrii de sindicat reprezentați de reclamant nu există nici un raport de muncă, iar acest minister nu trebuie confundat cu statul român sau cu bugetul de stat. Totodată, s-a susținut că atribuțiile în angajarea și salarizarea reclamanților aparțin Ministerului Educației, Cercetării și T, care este ordonator principal de credite bugetare.
Cu privire la cererea de chemare în garanție s-a arătat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 60-63 Cod procedură civilă, neexistând în speță obligația de garanție sau despăgubire în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
În recursul declarat, pârâtul Consiliul Județean Tas olicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât, ca urmare a lipsei calității procesuale pasive.
S-a motivat că până la data de 1.01. 2007, consiliul județean figura ca o verigă intermediară între bugetul de stat ( de la care provin sumele de bani destinate finanțării învățământului preuniversitar de stat) și unitatea de învățământ preuniversitar, însă de la această dată, este exclusă orice competență legală pentru Consiliul Județean, iar reclamanții urmăresc obținerea unor fonduri din perioada ulterioară datei de 01.01. 2007.
Începând cu anul financiar 2007, potrivit art. 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și a art. 14 alin. 5 din Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007, Consiliul Județean nu mai are calitatea de repartizare a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, această competență revenind directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene, soluția instanței de fond fiind în contradicție cu textele de lege mai sus invocate, precum și cu soluția de admitere a cererii de chemare în garanție.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean, în recursul declarat, a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean, întrucât între Inspectoratul Școlar Județean T și membrii de Sindicat nu s-au născut raporturi juridice de muncă în sensul art. 10 și 14 din Codul Muncii.
Chiar Ministerul Educației, Cercetării și T dorind să elucideze excepția invocată, cu adresa nr. 291/29.02.2008 precizează că:, Inspectoratele școlare județene nu sunt angajatorii cadrelor didactice. Angajarea pe post este de competența directorului unității de învățământ (care este parte în dosar) pe baza deciziei de repartizare semnată de inspectorul școlar general".
În ce privește fondul cauzei, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacată în sensul respingerii acțiunii față de Inspectoratul Școlar Județean T, care să fie exonerat de la plată, precum și menținerea sentinței cu privire la daunele interese.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Taa rătat că membrii de sindicat sunt angajații Scolii cu clasele I-VIII și sunt salarizați conform nr.OUG 8/2000 și, prin urmare, fiindu-le aplicabile o lege specială de salarizare, față de prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În susținerea aceleiași idei au fost invocate dispozițiile nr.OG 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ personalului didactic din învățământ și nr.OG 10/2007 privind criteriile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000, subliniindu-se supremația legii în raport cu contractele colective de muncă, potrivit Legii nr. 130/1996.
S-a mai arătat că persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar iar salariile se stabilesc în funcție de elementele prevăzute în art. 5 din actul normativ menționat, respectiv pe bază de "valoare de referință universală, care este baza unică de determinare a valorii de referință proprie fiecărui sector de activitate bugetară".
În fine, s-a susținut că salariul de bază minim brut negociat stabilit pentru anul 2007 la 440 lei prin Actul adițional la Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, ca și nivelul de 880 lei pentru funcții cu studii superioare, nu sunt utilizabile pentru salariații din sectorul bugetar ale căror drepturi sunt stabilite prin legi, ordonanțe și hotărâri de Guvern, neputându-se efectua negocieri în domeniul învățământului pentru că salariul personalului didactic este stabilit prin dispoziții legale.
Examinând sentința pronunțată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele de recurs invocate, Curtea constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente:
Un prim motiv comun de recurs al recurenților Inspectoratul Școlar Județean T și Consiliul Județean T privește lipsa calității lor procesuale pasive, cu susținerea ideii că reclamanților, ca salariați bugetari, le sunt stabilite salariile conform legii și plata lor făcându-se de la bugetul de stat, începând cu anul 2007, "fondurile necesare pentru finanțarea învățământului preuniversitar provenite de la bugetul de stat sunt repartizate de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene".
Acest motiv de recurs a constituit și excepția ridicată în fața primei instanțe care a respins-o în mod justificat.
Astfel, recurenții au calitate procesuală pasivă, deoarece prin atribuțiile legale pe care le au, contribuie la stabilirea fondului bugetar necesar, inclusiv pentru salarii, instituțiilor școlare preuniversitare, fie și numai prin constatările la care participă în acest scop la repartizarea sumelor din taxa pe valoare adăugată (art.14 alineat 4 lit.a și art.5 din Legea nr.486/2006).
Chiar dacă raporturile juridice de muncă ființează între fiecare cadru didactic și unitatea școlară în care își desfășoară activitatea, acest lucru nu constituie un motiv în considerarea căruia pârâții, cărora legiuitorul le conferă rolul de a asigura administrarea și finanțarea procesului de învățământ, să fie socotiți de a nu avea calitate de subiect pasiv în raportul obligațional al cărui titular de drepturi este reclamanta din cauză.
Elocvente în acest sens sunt și dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995, art. I și II din Legea nr. 349/2004 prin care au fost aduse modificări Legii nr. 128/1997, texte prin care au fost consacrate principiile noului sistem de administrare și finanțare a unităților de învățământ.
De asemenea, conform art. (5) din 486 din 27 decembrie 2006, directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene are în competență repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (4) pe comune, orașe, municipii, însă după consultarea Consiliului județean și al primarilor, dar și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar, după caz, în funcție, de regulă, de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
În consecință, se poate concluziona că recurenții au calitate procesuală pasivă, deoarece prin atribuțiile legale pe care le au, contribuie la stabilirea fondului bugetar necesar, inclusiv pentru salarii, instituțiilor școlare preuniversitare, fie și numai prin constatările la care participă în acest scop la repartizarea sumelor din taxa pe valoare adăugată (art.14 alineat 4 lit.a și art.5 din Legea nr.486/2006), iar actele normative succesive în ce privește această materie nu le abrogă pe cele anterioare, ele coroborându-se în mod reciproc.
În ce privește celelalte motive de recurs și care vizează fondul cauzei, cu referire la nelegalitatea aplicării în speță a clauzei conținute în Contractul Colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, potrivit căreia pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția este de a avea studii superioare, cum este și profesorul reclamant intimat în cauză, coeficientul minim de ierarhizare nu este cel prevăzut de art.40 alineatele 1 și 4 lit.d din enunțatul contractul colectiv de muncă, respectiv de 880 lei, Curtea constată că argumentele susținerii acestor motive de recurs, nu sunt întemeiate.
Astfel, în discuție sunt două chestiuni privitoare la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru anul 2007 cât și aplicabilitatea acestui contract colectiv de muncă pentru fiecare dintre persoanele reprezentate de Sindicatul Învățământului Preuniversitar.
Prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/21 din 29.12.2006 s-a stabilit că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie este de 440 lei începând cu 1.01.2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare coeficientul minim de ierarhizare, pentru personalul încadrat pe funcții pentru condiția de pregătire de studii superioare, este egal cu 2, deci de 880 lei începând cu 1.01.2007.
În art. 3 alin. 2 din Contract se arată că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor publice dar nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Prevederile acestor două articole din Contractul colectiv de muncă la nivel național trebuie interpretate prin raportare la prevederile Legii 130/1996 art. 8 cât și al Legii 53/2003, art. 239, în care se arată că prin dispoziții legale se poate stabili un cuantum minimal al drepturilor salariaților iar prevederile contractului colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților indiferent dacă aceștia sunt din instituții publice sau din unități din sectorul particular.
Potrivit art. 12 din Legea 130/1996, Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații din instituțiile bugetare. Prin aceste acte nu se pot însă negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Pe de altă parte, potrivit art. 13 din același act normativ părțile au obligația să precizeze în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate.
Instanța mai are în vedere faptul că prin Legea 130/1996 art. 8 alin.4, s-a statuat că la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal fără a se distinge dacă salariații provin din sectorul particular sau instituții publice.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național nr. 2895/29.12.2006 pe anii 2007-2010, cum părțile aflate în litigiu nu au negociat salariul minim pe unitate la care să se aplice coeficientul de ierarhizare prevăzut la alin. 1, dar cum, în conformitate cu disp. art. 238 alin. 2 din Codul muncii, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractul colectiv de muncă, coeficientul de ierarhizare se va aplica la salariul de bază minim brut stabilit prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Reclamantul face parte din personalul unităților de învățământ (unități bugetare) și, prin lege, i-a fost impusă o limitare a marjei de negociere a drepturilor salariale, ori de natura negocierii contractelor colective de muncă este și salarizarea, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, obligație imperativă, potrivit art. 11 lit. d din a actul normativ menționat mai sus.
Curtea constată, analizând susținerile recurenților, că în prevederile Legii nr. 128/1997 nu există nici un articol în care să se arate cuantumul salariului minim de bază brut garantat în plată la nivelul ramurii învățământ, astfel că nu devin aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea 130/1996 atâta timp cât legiuitorul nu a stabilit un nivel minim al salariului aplicabil personalului didactic ce ocupă funcții pentru care condiția de pregătire este de studii superioare.
Pe de altă parte, cu privire la stabilirea existenței sau inexistenței pretențiilor reclamantului, prin neacordarea drepturilor salariale cuvenite, conform dispozițiilor legale ale art. 40 din contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2010, trebuie cercetată situația în care se găsesc reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
Nu poate fi reținut ca refuz al acordării drepturilor negociate și stabilite în Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 dispozițiile art. 12 alin. 1, având în vedere Directiva 2000/CE/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în sens contrar s-ar încălca dispozițiile Constituției care prevăd că "dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Se vor avea în vedere și numărul mare al textelor de lege precum și modul clar de redactare al normelor în materie, astfel: art. 11 și 30 din Legea nr. 130/1996, republicată privind contractul colectiv de muncă, art. 236 alin. 4, art. 238 alin. 2, art. 239, art. 240 alin. 1 lit. d și art. 243 din Codul muncii, dispunând că executarea contractului este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților, prevederile acestuia aplicându-se pentru toți salariații încadrați, la toți angajatorii din țară, iar contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
În mod evident, în circumstanțele legale descrise, în materia dreptului muncii, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național reprezintă un izvor de drept și dispozițiile sale produc efecte directe în planul drepturilor și obligațiilor părților contractului individual de muncă, chiar dacă prevederile respective nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă.
De altfel, în Anexa 7 Contractului Colectiv de Muncă, Ministerul Educației și Cercetării figurează ca parte semnatară, iar în Anexa 4 părțile au stabilit lista ramurilor pentru care se vor încheia contracte colective de muncă la pct. 27 figurând ramura învățământ cu un număr de 115 835 de salariați, iar convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, trebuind a fi executate cu bună-credință, așa cum dispun dispozițiile art. 969 alin. 1 cod civil și respectiv art. 970 alin.1 Cod civil.
În raport cu cele arătate mai sus, instanța constată că prevederile art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național - sunt aplicabile și personalului din instituțiile publice deci, implicit și celui din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și T, relevantă în acest sens fiind prevederea din art. 95 din Legea 128/1997 care arată că personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din Carta universală, precum și din prevederile contractului colectiv de muncă.
Potrivit și cu dispozițiile art.312 (1) din Codul d e procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții: Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Județean T și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr. 2499/PI/19.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /14.11. 2008
Tehnored. /15.11.2008/2 ex.
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Aurelia Schnepf
