Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3028/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3028
Ședința publică de la 14 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE- - --Judecător
-- --Președinte Secție
- - --Vicepreședinte Instanță
Grefier-
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 6189/11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurenta pârâtă SC SA, prin avocat, a lipsit intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentanta recurentei pârâte, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței Tribunalului Gorj, pe fond respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, petiționarul a chemat în judecată intimata SC SA B solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunța să fie obligată intimata la plata drepturilor salariale cuvenite în funcție de vechimea în muncă, conform art.50 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă, precum și la plata diferenței dintre sumele reprezentând plățile compensatorii acordate și cele cuvenite conform, Planului Social", sume actualizate la data plății.
În motivarea acțiunii, a arătat petentul că a fost salariatul intimatei așa cum rezultă din carnetul de muncă.
Ca urmare a încetării raporturilor de muncă trebuia să primească o indemnizație compusă din echivalentul a 15 salarii medii brute la nivel conform punctului 4 din Planul Social, echivalentul a 4 salarii medii nete la nivel conform art.50 alin.1 din CCM/2007.
S-a menționat că la încetarea raporturilor de muncă petenții au primit doar o parte a drepturilor cuvenite, astfel că sumele cuvenite cu titlu de plăți compensatorii trebuia majorate cu același procent cu care s-au majorat salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune conform art. 283 alin.1 lit. e din Codul Muncii, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, motivând în esență că petentul a primit o indemnizație de concediere ținând cont de vechimea în cadrul calculată conform dispozițiilor Planului Social, completat prin amendamentul din data de 09.01.2006.S-a arătat că cele două categorii de măsuri nu pot fi cumulate (respectiv planul social și art. 50 din CCM).Că atât planul social cât și amendamentele la acesta reprezentând " legea părților ".
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 6189 din 11.11.2008, a admis acțiunea formulată de petenta și a fost obligată intimata SC "" SA la plata diferenței de plați compendatorii dintre cele încasate conform Planului Social și cele cuvenite și neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă precum și la plata a unui salariu mediu net conform art. 50 alin. 1 din CCM la data încetării contractului individual de muncă, actualizate la data plății efective.
Analizând acțiunea, în raport de actele depuse la dosar și de dispozițiile legale aplicabile, instanța reținut și constatat următoarele:
Petenții au fost concediați prin deciziile nr.29 și 32/25.02.2008 în temeiul art.65 si art. 66 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din data de 07.06.2005 si 09.08.2005.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat de altfel și de intimată în preambulul deciziei de concediere (fila 4 din dosar ), angajații disponibilizați erau îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere calculate conform art. 50 din CCM-art.6 din decizia mai sus amintită.
Conform art. 50 din Contractul Colectiv de munca pe anul 2007 al, " la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minima de concediere".
Se menționează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform adresei nr.504/11.06.2007(fila 13), începând cu data de 01.06.2007 în cadrul structurilor teritoriale conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între și conducerea, se va aplica cuantumul de 2000 lei RON pentru salariul mediu brut.
Conform Planului Social sus mentionat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Petenții însă au beneficiat de plăți compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2007, iar decizia de concediere a fost emisa la 25.02.2008.
Indemnizația de concediere pe anul 2007 trebuia calculată luându-se în considerare salariul mediu brut pe anul 2007, de 2000 lei RON.
Potrivit art.7 si 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
Potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neindeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea partilor cares se fac vinovate de aceasta.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente( semnate de ambele părți,de altfel ) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau inlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin.4 din CCM/2007" prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuși de părți."
Față de motivarea expusă, în conformitate cu dispozitiile art.243 Codul Muncii si prevederile din Contractul colectiv de munca pe anul 2007 si punctul 4 al Planului social anexa la contractul colectiv de munca al societății, a fost admisă acțiunea petenților și obligată intimata la plata diferenței dintre indemnizatia de concediere reprezentând 15 salarii medii brute din la nivelul anului 2008 si cea reprezentand 15 salarii medii brute din acordata la nivelul anului 2007, precum si contravaloarea a 5 salarii medii nete la nivelul pe anul 2008, sumă ce va fi actualizată la data plății efective.
Împotriva sentinței declarat recurs pârâta SC"" SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de petenți a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată petenților a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Planului Social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale Planului Social și ale sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Un ultim motiv de recurs se referă la faptul că greșit instanța arătat că indemnizația de concediere trebuia calculată pe baza salariului mediu pe anul 2008.
Arată că raporturile de muncă ale petenților cu intimata au încetat la data de 25.02.2008, ca urmare a reorganizării activității zonei G, și la data concedierii nu era aplicabil Amendamentul nr. 1 la Planul Social în vigoare la data de 19.01.2006.
Acesta prevede la pct. 4 că "salariul mediu brut pe care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere".
Rezultă că, în speță, petenții fiind concediați în anul 2008, salariul mediu brut care va fi luat în considerare pentru stabilirea indemnizației de concediere va fi cel din anul 2007 și nu cel din 2008, cum greși a stabilit instanța.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 6189 din 11 noiembrie 2008 admis acțiunea formulată de petenta și a obligat pârâta SC SA la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii pe unitate, cuvenite și neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, reactualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că atât planul social cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008 "la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere ", în cazul petentului - peste 10 ani vechime - 5 salarii medii nete. Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestuia.
În raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea, rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2008.
Cum intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 4 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă, aplicabil la data concedierii, instanța admis acțiunea și a obligat intimata la plata drepturilor solicitate în cuantum de 4 salarii medii pe unitate.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține că instanța a dat interpretare greșită art. 50 din CCM și acordurilor sociale și nu a înțeles exact situația reală a acordării indemnizațiilor de concediere.
Că, prin hotărârea pronunțată nu a făcut altceva decât să oblige recurenta la plata de două ori dreptului bănesc numit "indemnizație de concediere", cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile (indemnizația ce se acordă conform acordurilor sociale) cu cele mai puțin favorabile (indemnizația ce se acordă până la momentul încheierii acordurilor sociale și care se calcula prin cumul aritmetic al unui număr de maxim 4 sau 5 salarii medii nete).
Precizează că prin admiterea cererii, instanța de fond ignorat convenția părților CCM trecând peste puterea de lege a unei convenții legal încheiate, interpretând clauzele CCM total opus față de voința părților, exprimată în mod clar și fără a lăsa loc interpretărilor, faptul că salariații care sunt concediați din motive care nu țin de persoana acestora primesc o singură sumă de bani cu titlu de indemnizație de concediere.
Susține că prin Sociale încheiate la 07-.12.2005, 03.01.2006 și 09.01.2007, semnate și recunoscute de către ambele părți semnatare ale CCM-ului, au fost stabilite următoarele: ". Plata unei indemnizații de concediere pentru vechimea în petrol, mai mare decât cea stabilită prin Contractul Colectiv de Muncă și - stabilirea unor tranșe pentru vechimea în petrol, favorabile salariatului, după care se va calcula indemnizația de concediere".
Recursul este fondat.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferențelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social și al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 6189/11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Ioana Bodri - - | JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 3: Mihaela Cotora - - |
Grefier, |
Red.
Tehn. Red. /2 ex 19.05.2009
/
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Dorina Stoichin, Mihaela Cotora