Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 308/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIECIVILĂ NR.308/CM
Ședința publică de la 15 aprilie 2008
Completul specializat pentru cauze
Privind conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta - pârâtă SC SA - GRUP, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr.2243/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă domiciliată în C,-, -.C,.79, județul C, având ca obiect drepturi bănești - suplimentări salariale de Paști și
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatul contestator, avocat, lipsind recurenta pârâtă A
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. Totodată aduce la cunoștința completului de judecată faptul că recurenta pârâtă a depus la dosarul cauzei la data de 11 aprilie 2008 concluzii scrise, raport de expertiză contabilă extrajudiciară și împuternicire avocațială din 10.04.2008 - avocat.
Apărătorul intimatei reclamante depune împuternicire avocațială din 10.04.2008, întâmpinare și chitanță onorariu avocat nr.423 din 10.04.2008.
Precizează apărătorul intimatei reclamante că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimatul - reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul Constanța, pentru următoarele considerente;
Ca răspuns la prima critică a hotărârii apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 168 alin.1 din la nivel de, prin raportare la salariul de bază mediu pe societate și prin urmare solicită respingerea criticii pârâtei ca nefondată
Cu privire la cea de-a doua critică privind soluționarea excepției prematurității formulării cererii de chemare în judecată, consideră că pârâta nu a formulat această excepție decât ca o apărare de fond și solicită respingerea criticii formulate ca nefondată.
Solicită totodată respingerea criticii privind nelegalitatea respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată, având în vedere că obiectul cererii introductive privește dreptul reclamantei la suplimentele salariale de Paști și C neacordate de pârâtă, drept solicitat în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care respectivul drept era datorat, așa cum este prevăzut de art. 166(1) din Codul muncii.
Același termen de 3 ani este prevăzut și de art. 283(1) lit.c codul muncii, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate
Pe fondul cauzei apreciază că pârâta nu și-a dovedit susținerile privind acordarea suplimentelor salariale, neexistând nici un document care să ateste încasarea acestor sume.
Pentru motivele expuse, apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamanta a solicitat obligarea B, la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, constînd în suplimentări salariale ocazionate de sărbătorile de Paști și C în perioada în care a activat în cadrul societății, actualizate cu rata inflației, în cuantum de 6.422 lei.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art. 168 alin. 1 că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Prin întâmpinare, - GRUP a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune invocând prevederile art.283 al.1 din Codul Muncii și excepția prematurității acțiunii invocând împrejurarea că acțiunea nu putea fi formulată până când nu au loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor să fie stabilit în conformitate art. 168 al.1 teza finală din contractul colectiv de muncă pentru anii 2003-2007.
S-a susținut că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții patronatului și cei ai federației sindicatelor au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și de Paști menționate prin art. 168 alin. 1 să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și inserat și alin. 2 al acestui articol.
Prin sentința civilă nr. 2243/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța au fost respinse ca nefondate excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția prematurității formulării acțiunii.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 6.422 lei reprezentând drepturi salariale neachitate reactualizate cu rata inflației.
A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a soluționa astfel instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
În conformitate cu art.137 Cod.proc.civ. Tribunalul reține că în cauză, obiectul acțiunii îl constituie pretenții în legătură cu drepturile salariale neacordate astfel încât, chiar dacă acestea sunt întemeiate pe prevederile CCM reprezintă în realitate tot o neexecutare contractului individual de muncă ale cărui prevederi se completează cu dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă în conformitate cu art. 238 alin.2 Codul muncii.
Ca urmare sunt incidente prevederile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii iar nu lit. e care se referă la neexecutarea altor clauze a Contractului Colectiv de Muncă.
Articolul 283 alin. 1 lit. e Codul muncii se aplică în ceea ce privește executarea altor obligații prevăzute de contractul colectiv de muncă.
În consecință excepția se va respinge.
Cu privire la excepția prematurității acțiunii:
Potrivit art. 109 Cod.proc.civ. oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări; pe cale de consecință, această apărare va fi respinsă ca nefondată.
Potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004,Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În alin. 2 al aceluiași articol s-a menționat că,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1vor fiintroduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu .
Din formularea folosită însă, nu rezultă în nici un mod că aceeași soluție este adoptată și pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Nu se poate reține nici apărarea că din anul 2003, în continuare în anii următori, s-ar fi procedat în același mod, în sensul că suplimentele salariale ar fi fost considerate ca fiind incluse în salariul de bază și au fost avute în vedere la negocierea anuală a salariului, în mod global.
Este adevărat că art. 31 din Legea nr. 130/1999 dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Conform art.1 alin. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Cu privire la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, apreciază că aceasta a fost în mod nelegal soluționată.
Totodată consideră recurenta că în mod nelegal a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Potrivit art. 283 al.1 din codul muncii " cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia",
Având în vedere faptul că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă apreciază că prezenta acțiune era prescrisă în momentul formulării.
Pe fondul cauzei, apreciază că în mod greșit instanța a respins apărarea pârâtei, în sensul că nu datorează drepturile salariale suplimentare, acestea fiind acordate și primite de către salariați, deoarece au fost incluse în salariul de bază.
Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul Constanța, pentru următoarele considerente;
Ca răspuns la prima critică a hotărârii apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 168 alin.1 din la nivel de, prin raportare la salariul de bază mediu pe societate și prin urmare solicită respingerea criticii pârâtei ca nefondată
Cu privire la cea de-a doua critică privind soluționarea excepției prematurității formulării cererii de chemare în judecată, consideră că pârâta nu a formulat această excepție decât ca o apărare de fond și solicită respingerea criticii formulate ca nefondată.
Solicită totodată respingerea criticii privind nelegalitatea respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată, având în vedere că obiectul cererii introductive privește dreptul reclamantei la suplimentele salariale de Paști și C neacordate de pârâtă, drept solicitat în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care respectivul drept era datorat, așa cum este prevăzut de art. 166(1) din Codul muncii.
Pe fondul cauzei apreciază că pârâta nu și-a dovedit susținerile privind acordarea suplimentelor salariale, neexistând nici un document care să ateste încasarea acestor sume.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins excepția prematurității cererii.
În cazul încălcării prevederilor contractului colectiv de muncă referitoare la suplimentele salariale, reclamanții se pot adresa instanței pentru respectarea acestor prevederi și plata drepturilor care li se cuvin.
În lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalităților de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar, ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.
O altă critica vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 Codul muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paști și de C începând cu decembrie 2004, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - august 2007 - acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
O ultimă critică vizează modalitatea de soluționare pe fond a pretenției deduse judecății.
Izvorul pretenției îl reprezintă dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:
(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
(2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Această dispoziție a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 și 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.
Dispoziția cuprinsă în alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare și anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu și pentru ceilalți ani.
Rațiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenția comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.
Argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 nu are nicio semnificație juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă.
O asemenea obligație rezultă din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Pe de altă parte, nu a fost adus în fața instanței niciun litigiu având drept scop interpretarea și, pe cale de consecință, modificarea art. 168 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă în discuție, toate aceste demersuri fiind invocate pe cale de apărare prin întâmpinare în fața Tribunalului.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod procedură civilă, însușindu-și totodată motivarea instanței de fond.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, conform chitanței nr. 424/10.04.2008, depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtaC SA - GRUP, cu sediul în B, - -lor nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2243/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă domiciliată în C,-, -.C,.79, județul
Obligă recurenta către intimată la 200 lei cheltuieli judiciare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
-
Jud.fond:;
Red.dec.jud.-/25.04.2008
: gref.-
2 ex./30.04.2008
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol