Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3216/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3216
Ședința publică din data de 20 Mai 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 269/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA - MEMBRU GRUP SA, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat, lipsind intimații reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care,
Neamifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința 269/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de către reclamant împotriva pârâtei SA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă instanța a respins-a ca neîntemeiată apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art 283 alin.1 lit.e din codul muncii ci dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c din codul muncii potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani în cazul în care obiectul cererilor de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială.
Ori potrivit art. 22 din OG nr. 7 / 2001 sunt considerate venituri din salarii denumite în continuare salarii toate veniturile în bani și / sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă și indiferent de denumirea veniturilor sau sub forma care ele se acordă.
În teoria de specialitate unii autori au susținut același lucru, respectiv că sunt venituri de natură salarială toate sumele cuvenite în baza unui raport de muncă, în executarea unui contract individual de muncă.
In speță nu are relevanță că suma primită este indemnizația de concediere, acordată conform prevederilor art. 50 din CCM completate cu prevederile Planului Social, pentru că denumirea de indemnizație de concediere nu exclude calificarea dată de legiuitor veniturilor din salarii conform art. 22 din OG nr. 7/2001 astfel că incidente cu privire la prescripție sunt prevederile art. 283 alin 1 lit. c din codul muncii, în raport e care acțiunea este formulată în termenul de 3 ani.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanta a fost angajata societății pârâte până la data de 09.08.2007, dată la care contractul individual de muncă a încetat, pârâta emițând decizia nr. 137/09.08.2007. Conform acesteia contractul individual de muncă al reclamantei a încetat în temeiul art. 65 și 66 din codul muncii, respectiv ca urmare a desființării postului ocupat de salariat.
Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2005, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție de vechimea sa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol sunt minime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
În Planul Social, la pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizației se majorează. În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Reclamanta consideră că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
Instanța a apreciaat neîntemeiată această susținere, pentru următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2005, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecințelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
Contractele colective de muncă aplicabile, negociate pentru anii 2005, 2006, 2007, 2008 prevăd în articolul 50 alin. 1 și 2 obligația angajatorului de a acorda o indemnizație de concediere salariaților, atât la concedieri individuale, cât și la cele colective. Această clauză contractuală stabilește totodată și condițiile de acordare, una dintre acestea fiind existența unei vechimi în muncă a salariatului. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranșelor de vechime și a cuantumului valoric al indemnizației. Astfel, părțile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizației prin intermediul Planului Social, însă nu și a condiției de acordare.
Așadar, instanța a constatat că în cauză s-au încheiat contractele colective de muncă în perioada 2005 - 2008 și în cuprinsul art. 50 s-a prevăzut plata unei indemnizații minime de concediere în situația concedierilor individuale în funcție de vechimea acestuia: de la o la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani - 3 salarii medii nete și peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
La alin. 2 s-a prevăzut că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă ".Pe cale de consecință în cazul concedierilor colective la calculul indemnizației minime de concediere si va pleca de la formula utilizată pentru concedierea individuală, dar valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu Sindicatul FSLI. Deoarece conform alin 3 al aceluiași articol "valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
Potrivit alin 4 "prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți".
Unitatea pârâtă pentru a se conforma prevederilor art. 50 alin 3 din CCM aplicabil a negociat cu sindicatul - formula de calcul pentru acordarea indemnizații de concediere.
La punctul nr. 4 din acest Plan Social, s-a prevăzut o formulă mai avantajoasă de acordare a indemnizației de concediere, comparativ cu formula de calcul utilizată de art. 50 alin 1 din CCM aplicabil, formula de calcul negociată de unitatea pârâtă cu sindicatul liber - pentru concedierile colective este mult mai avantajoasă valoarea indemnizației de concediere triplându-se, după cum urmează: de la 0,5 ani - 5 ani vechime - 8 salarii; de la 5 - 15 ani vechime - 12 salarii; peste 15 ani vechime - 15 salarii ".
Prin semnarea planului social părțile confirmă faptul că voința comună a părților, la data semnării acestuia, a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 Contractul Colectiv de Muncă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond a greșit admițând excepția, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c, drepturile salariale cuvenite angajaților concediați, sub forma unor indemnizații de concediere fiind drepturi bănești.
Mai mult, instanța a greșit și când a afirmat că, potrivit art. 154 alin. 1 codul muncii, sumele de bani pretinse reprezintă contraprestația muncii depusă în baza contractului de muncă de salariat, interpretând prin acewaasta că reclamanții nu mai erau salariați în momentul deciziei de concediere.
Un alt aspect învederat de către recurent vizează aplicarea greșită, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 155 codul muncii, concluzionându-se că cele 5 salarii medii nete ce trebuiau acordate salariatului sunt drepturi prescriptibile în termenul de 3 ani, conform art. 283 alin. 1 lit. e CCM.
Pe fond, s-a arătat că în mod greșit s- stabilit de către instanță că drepturile solicitate nu i s-ar cuveni întrucât intenția părților semnatare ale Planului Social a fost de a nu se cumula pachetul financiar prevăzut în acest plan cu cel prevăzut de art. 50 din CCM.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticlor formulate, Curtea constată următoarele:
Cu privire la criticile ce vizează excepția prescripției dreptului la acțiune, în speță, se impun următoarele precizări:
Observând considerentele și dispozitivul sentinței recurate, se constată că acțiunea a fost soluționatăpe fondși nu a fost respinsă ca fiind prescrisă.
Mai mult, prima instanță analizat excepția prescripției și a respins-o, apreciind că acțiunea trebuia formulată în termenul de 3 ani prev. de art. 283 lit. c codul muncii și nu este supusă termenului de prescripție de 6 luni.
Prin urmare, criticile recurentului referitoare la greșita soluționare a excepției sunt lipsite de obiect.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va respinge recursul, constatând nefondate criticile recurentului privind acordarea sumei reprezentând echivalentul diferențelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social și al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 269/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA - MEMBRU GRUP SA, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20 Mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./ 2 ex./ 15 iunie 2009
Tehn./Ex.2
Jud. fond.,
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mariana Pascu, Ligia Epure