Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 322/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr.6934,-
DECIZIA nr. 322
Ședința publică din data de 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- -
Grefier - a
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de de contestatorii, domiciliat în P,-,. 3E,.E,.8,. 34, județul P, G, domiciliat în comuna Mari, sat nr. 39, județul P, domiciliat în comuna, sat nr. 104, județul P, domiciliat în P,-,. 68,.A,. 25, județul P, domiciliat în,-,. 16,.A,.9, județul P, domiciliată în P,-,. 3E,.E,.8,.34, județul P, domiciliat în comuna, sat nr.76, județul P, domiciliată în comuna, sat nr. 151, județul P, -, domiciliată în P, Erou nr. 2,. 18,.B,.4,.50, județul P, domiciliată în comuna, sat nr. 40, județul P, împotriva deciziei civile nr. 2103 din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații în contestație, domiciliat în comuna, sat,-, județul P, G, domiciliat în P,-,.7A,.8,.45, județul P, domiciliat în P,-,. 62,.1, județul P, domiciliat în comuna, sat de nr.14, județul P, domiciliat în comuna, sat nr. 8, județul P, domiciliată în P,-,. 8D,.A,.2,.8, județul P și intimata în contestație SC SA, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1.
Contestație în anulare scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 februarie 2010, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate intimatei in contestație să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18 februarie 2010, pronunțând următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra contestației de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, G, G, -, au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada 27.10.2005- 27.10.2008, de care au fost lipsiți prin neachitarea contravalorii muncii suplimentare prestate peste programul normal de lucru, cu sporurile corespunzătoare, a contravalorii alimentației de efort pe ultimii 3 ani, la plata actualizată a acestor drepturi cu coeficientul de inflație, precum și a cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei, îndeplinind o serie de funcții și că în baza acestor funcții și atribuțiilor îndeplinite aveau dreptul să presteze activitate pe o durată de 6 ore și nicidecum de 8 ore, motiv pentru care pârâta este obligată să le achite contravaloarea celor două ore prestate peste timpul normal de muncă de 6 ore la care să adauge și contravaloarea alimentației de efort la care aveau dreptul pentru perioada menționată.
In cauză s-au administrat probe cu acte și o expertiză salarizare.
La data de 24.03.2009 reclamanții G, au formulat cereri în baza cărora au arătat că înțeleg să renunțe la judecata acțiunii.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1267 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a luat act că reclamanții G, au renunțat la judecata acțiunii.
Prin aceeași sentință s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, G, -,.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit cărților de muncă depuse la dosar și raportului de expertiză salarizare, reclamanții au fost și sunt salariații pârâtei, însă în perioada 27.10.2005 - 27.10.2008 pârâta nu le-ar fi achitat suma totală de 324.745 lei, reprezentând ore prestate peste programul normal de lucru de 6 ore, respectiv 2 ore și contravaloarea alimentației - protecție de efort actualizate până la 30.04.2009.
A mai reținut instanța de fond că, potrivit art. 63 alin.1,2 din CCM la nivel de unitate pentru perioada 2005-2007 salariații care-și desfășoară activitatea în locuri de muncă, cu condiții deosebite beneficiază de reducerea duratei normale a timpului de lucru sub 8 ore pe zi în condițiile prevăzute de lege fără a fi afectate salariul și vechimea în muncă.
De asemenea, s-a mai reținut că disp. art.174 din CCM la nivel de unitate pentru perioada 2005-2007, art. 183 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 stipulează că salariații pârâtei beneficiază de alimentație - protecție efort în valoarea unei sume zilnice reprezentând minimum 1% din salariul minim de bază lunar actualizat pe societate în cazul operațiilor speciale la sonde activităților, negru de fum, sulfură de sodiu din sectorul de prelucrare țiței, iar personalul din activitățile de foraj, probe de producții, intervenții, reparații capitale sonde, detubări și mine de petrol, montaj turle petroliere și săparea puțurilor pentru repararea coloanelor la sonde vor primi la intrarea în schimb alimente - protecție efort.
Totodată, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanții au fost și sunt salariații pârâtei, îndeplinind diferite funcții de operatori, maiștrii, însă în perioada octombrie 2005 - octombrie 2008, reclamanții și-au desfășurat activitatea în cadrul pârâtei pe o perioadă normală de lucru de 8 ore pe zi, încasând drepturile salariale aferente.
Ca atare, atât timp cât nu există nicio dovadă la dosar care să ateste locurile de muncă în care au lucrat efectiv reclamanții, condițiile în care și-au desfășurat activitatea, activitățile prestate efectiv, instanța de fond a apreciat că reclamanții nu pot pretinde obligarea pârâtei la plata contravalorii alimentației de efort și a celor două ore prestate peste cele 6 ore în lipsa unor asemenea dovezi mai ales că niciodată, timp de trei ani, reclamanții nu au solicitat reducerea programului de lucru și acordarea alimentației de efort.
S-a mai reținut de instanța de fond că, din analiza art.63, art.183, 174 din contractele colective menționate reiese că nu era și nici nu este obligatorie reducerea programului de lucru și nici acordarea la intrarea în schimb a alimentației de protecție efort, caz în care reclamanții nu pot pretinde obligarea pârâtei la acordarea acestor drepturi.
A apreciat instanța de fond că, faptul că în cuprinsul raportului de expertiză salarizare - s-a menționat că reclamanții fac parte din categoria salariaților care trebuie să beneficieze de sumele solicitate, nu înseamnă în mod automat că pârâta are obligația să acorde suma totală de 324.745 lei calculată, atât timp cât raportul de expertiză constituie o dovadă cu privire la modalitatea de calcul sumelor solicitate și nicidecum recunoașterii în favoarea reclamanților acestor drepturi, recunoaștere care este atributul exclusiv al instanței de judecată.
Prin urmare, tribunalul având în vedere aceste considerente și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 63 alin.1, 2 din CCM la nivel de unitate și disp. art.174 din CCM la nivel de unitate pentru perioada 2005-2007, art.183 din CCM la nivel de ramura pe anul 2006, respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care au invocat dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Au precizat recurenții, că din probele dosarului rezultă că locurile de muncă în care și-au desfășurat activitatea sunt cele prevăzute de art. 63 rap.la anexa 5, pct.18 din codul d e procedură civilă.
Totodată din expertiza efectuată de un expert normare-salarizare, rezultă că sunt îndreptățiți la acordarea acestor drepturi salariale.
În ceea ce privește sarcina probei, recurenții au arătat că prima instanță a interpretat greșit disp.art. 287 din codul muncii, întrucât au fost puși în situația de a face pe deplin sarcina probei.
Pe fondul cauzei, recurenții au arătat că sunt îndreptățiți la acordarea acestui drept salarial, în baza dispozițiilor legii 319/2006 a securității și sănătății în muncă ce prevăd acordarea, în mod obligatoriu și gratuit a alimentației de protecție și efort în timp ce contractele colective de muncă stabilesc numai cuantumul în care se acordă - art.174 din CCM. De altfel, au exemplificat recurenții, unitatea intimată acordă suplimentar tichete sociale - alimentație protecție în temeiul Legii 319/2006 angajaților care se încadrează în prevederile art. 63 rap.la anexa 5 din CCM, mai puțin personalului din activitatea de prelucrare țiței și produse petroliere.
Au mai precizat recurenții, că întrucât CCM au fost încheiate între patronat și salariați, sindicatul fiind doar un intermediar, conform dispozițiilor legale incidente, ele reprezintă legea părților și părțile sunt obligate să le execute.
Sub un ultim aspect, au arătat recurenții, sentința este criticabilă întrucât instanța reține existența unei obligații solidare a unității față de salariați, sens în care a fost menționată suma totală de 324.725 lei, deși în cauză au fost conexate mai multe cauze individuale și, totodată, sentința nu este nici motivată în acord cu dispozițiile art. 261 alin.1 pct. 3 și 5 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin decizia nr.2103 din data de 5 noiembrie 2010, Curtea de Apel Ploieștia respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții, G, -, împotriva sentinței civile nr. 1267 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, și cu intimata-pârâtă SC SA.
Instanța de control judiciar, examinând sentința recurată, în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și prin prisma dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei și de dispozițiile art. 3041od procedură civilă,a constatat că recursul este nefondat, potrivit următoarelor considerente:
Conform cărților de muncă depuse la dosar, recurenții reclamanți au fost si sunt salariații intimatei.
Din expertiza efectuată în cauză rezultă că recurenții au lucrat pe întreaga perioadă supusă discuției (2005-2008) programul normal de lucru de 8 ore pe zi, încasând în acest sens drepturile salariale aferente. Documentele analizate de expert au fost cărțile de muncă, copii de pe fluturașii de salariu pe o anumită perioadă, copii de pe foile colective de prezență pe o anumită perioadă precum și indicii prețurilor de consum. În baza acestor înscrisuri expertul a concluzionat că recurenții-reclamanți fac parte din categoria salariaților care trebuie să beneficieze de aceste drepturi, drepturi pe care unitatea intimată nu le-a acordat și pe care expertul le-a cuantificat la suma totală de 324.745 lei.
Curtea a privit însă ca nefondate criticile recurenților privind greșita soluționare a cauzei, întrucât, pe de o parte, așa cum a reținut și prima instanță, expertul a prezentat doar o modalitate de calcul în raport de înscrisurile prezentate, aprecierea acestuia neconstituind o recunoaștere a drepturilor solicitate, această recunoaștere fiind atributul doar al instanței de judecată.
Curtea a reținut că, în raport de probele administrate în cauză, prima instanță a apreciat în mod corect că în cauză nu rezultă îndeplinirea, fără echivoc a dispozițiilor legale invocate ca temei de drept al acțiunii, iar pe de altă parte, Curtea reține și faptul că în raport de dispozițiile art. 174 alin.2 din CCM la nivel de unitate, nu este permisă compensarea în bani a drepturilor prevăzute la alin.1, așa cum au solicitat reclamanții, care, așa cum s-a precizat, au lucrat programul normal de 8 ore, fiind plătiți corespunzător și neinvocând aceste aspecte timp de mai bine de 3 ani.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că sentința primei instanțe este legală și temeinică, criticile invocate neputând fi reținute, sens în care în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 2103 din data de 5 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, au formulat contestația în anulare recurenții, G, -, care au invocat în acest sens dispozițiile art. 318 teza a doua Cod procedură civilă.
Au susținut contestatorii că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra a trei dintre motivele de recurs, respectiv:
- referitor la netemeinicia hotărârii, întrucât la dosar se află documente care atestă locurile de muncă în care și-au desfășurat activitatea;
- în considerentele deciziei nu se face nicio mențiune cu privire la acordarea alimentației de protecție și efort, respectiv la izvorul juridic privitor al acestei obligații a angajatorului, Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă și nici cu privire la dezdăunările solicitate pentru nereducerea programului de lucru;
- instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la critica vizând nemotivarea sentinței în acord cu cerințele dispozițiilor art.261 alin.1 punctul 3 și 5 Cod procedură civilă;
Au mai precizat contestatorii că întrucât recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, instanța de recurs trebuia să examineze cauza sub toate aspectele invocate, conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, contestatorii au solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și fixarea unui nou termen pentru rejudecarea pe fond a recursului.
Curtea analizând contestația formulată, în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și prin prisma dispozițiilor legale care au incidență în materie, constată că este nefondată, potrivit următoarelor considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Prezenta contestație se întemeiază pe dispozițiile art. 318 teza a doua Cod procedură civilă, respectiv instanța de recurs, respingând recursul a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Examinând decizia contestată, rezultă că motivele de recurs care au fost supuse examinării sunt:
- din probele dosarului rezultă că locurile de muncă în care și-au desfășurat activitatea sunt cele prevăzute de art. 63 rap. la anexa 5, pct.18 din
- Totodată din expertiza efectuată de un expert normare-salarizare, rezultă că sunt îndreptățiți la acordarea acestor drepturi salariale.
- În ceea ce privește sarcina probei, recurenții au arătat că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 287 din Codul muncii, întrucât au fost puși în situația de a face pe deplin sarcina probei.
- Pe fondul cauzei, recurenții au arătat că sunt îndreptățiți la acordarea acestui drept salarial, în baza dispozițiilor legii 319/2006 a securității și sănătății în muncă ce prevăd acordarea, în mod obligatoriu și gratuit a alimentației de protecție și efort în timp ce contractele colective de muncă stabilesc numai cuantumul în care se acordă - art.174 din CCM. De altfel, au exemplificat recurenții, unitatea intimată acordă suplimentar tichete sociale - alimentație protecție în temeiul Legii 319/2006 angajaților care se încadrează în prevederile art. 63 rap.la anexa 5 din CCM, mai puțin personalului din activitatea de prelucrare țiței și produse petroliere.
- Au mai precizat recurenții, că întrucât CCM au fost încheiate între patronat și salariați, sindicatul fiind doar un intermediar, conform dispozițiilor legale incidente, ele reprezintă legea părților și părțile sunt obligate să le execute.
- Sub un ultim aspect, au arătat recurenții, sentința este criticabilă întrucât instanța reține existența unei obligații solidare a unității față de salariați, sens în care a fost menționată suma totală de 324.725 lei, deși în cauză au fost conexate mai multe cauze individuale și, totodată, sentința nu este nici motivată în acord cu dispozițiile art. 261 alin.1 pct. 3 și 5 Cod procedură civilă.
Din cele prezentate, rezultă că instanța de recurs a examinat motivele de recurs invocate, însă nu și le-a însușit.
Instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivele de casare sau de modificare a sentinței ci, poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurenților, nu deschide calea contestației în anulare prevăzută de art.318 Cod procedură civilă.
În cauza de față, instanța de recurs, în urma analizării criticilor invocate, a apreciat că nu pot fi reținute, și că în raport de probele administrate, sentința primei instanțe este legală și temeinică,atât sub aspectul cererii principale, cât și a celor accesorii.
Prin considerațiile expuse în cadrul cererii, contestatorii invocă în realitate elemente care vizează stabilirea situației de fapt, în legătură cu aprecierea probelor și a interpretării faptelor, ceea ce echivalează cu solicitarea judecării din nou a aceluiași recurs, fapt care nu este admisibil prin prisma dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă, care reglementează contestația în anulare specială ca fiind o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita numai în cazurile și condițiile prevăzute limitativ de lege.
Întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a sistematizat criticile formulate și analizându-le, a motivat concluzia la care a ajuns în legătură cu obiectul dedus judecății, în baza ansamblului probator analizat, Curtea privește prezenta contestație în anulare ca nefondată, urmând să o respingă, pentru aceste considerente, conform dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii, domiciliat în P,-,. 3E,.E,.8,. 34, județul P, G, domiciliat în comuna Mari, sat nr. 39, județul P, domiciliat în comuna, sat nr. 104, județul P, domiciliat în P,-,. 68,.A,. 25, județul P, domiciliat în,-,. 16,.A,.9, județul P, domiciliată în P,-,. 3E,.E,.8,.34, județul P, domiciliat în comuna, sat nr.76, județul P, domiciliată în comuna, sat nr. 151, județul P, -, domiciliată în P, Erou nr. 2,. 18,.B,.4,.50, județul P, domiciliată în comuna, sat nr. 40, județul P, împotriva deciziei civile nr. 2103 din 5 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații în contestație, domiciliat în comuna, sat,-, județul P, G, domiciliat în P,-,.7A,.8,.45, județul P, domiciliat în P,-,. 62,.1, județul P, domiciliat în comuna, sat de nr.14, județul P, domiciliat în comuna, sat nr. 8, județul P, domiciliată în P,-,. 8D,.A,.2,.8, județul P și intimata în contestație SC SA, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
Grefier,
a
Red.
Tehnored.
19 ex./15.03.2010
Operator date cu caracter personal,
Nr.notificare 3120
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
