Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3295/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(2145/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3295/

Ședința publică de la 13.05.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu

JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA ). prin administrator judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS împotriva sentinței civile nr.22/LM/23.01.2009 pronunțate de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.83606/2004, lipsă fiind intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul avocat al recurentei-pârâte depune la dosar o cerere prin care solicită ca instanța să ia act că s-a deschis procedura prevăzută de legea nr.85/2006 asupra SC SA.

Nemaifiind cereri de formulat excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.22/LM/23.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA (fostă SC "", a omologat raportul de expertiză tehnică întocmit de expert.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 5092 lei reprezentând drepturi salariale restante pentru perioada 2004-2007 actualizate cu indicele de inflație și să plătească reclamantului suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit Contractului Colectiv de Muncă, în varianta anterioară anului 2003, art. 168 alin. 1 "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații SC SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC SA.

În anul 2003 pe calea unui act adițional la Contractul Colectiv de Muncă, în urma negocierilor dintre patronat și sindicatul reprezentativ al reclamantului, s-a convenit ca în salariul de bază al fiecărui salariat să fie incluse suplimentările salariale acordate de C și Paști.

Pentru anii următori (2004, 2005, 2006) în actele adiționale la contractul colectiv de muncă a fost reiterată dispoziția referitoare la ncluderea suplimentărilor salariale în salariul de bază al fiecărui salariat.

Astfel formularea conținută, în acte adiționale din anii 2004-2006 la Contractele Colective de Muncă, în speță art. 168 alin. 2 specifică: "în anul 2003 suplimentările salar iale de la alin. 1 au fost Introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Argumentul esențial al pârâtei este acela că atât în anul 2003, cât și în anii ulteriori, drepturile alariale suplimentare cuvenite angajaților cu titlu de suplimentări alariale de Paști și de au fost incluse în salariul de bază primit de reclamanți, astfel încât nu se mai justifică pretenția lor din prezent de a i se plăti separat aceleași drepturi.

n opinia pârâtei această situație este atestată de reașezările de salarii ce au avut loc an de an în cadrul societății, precum și de interpretarea comisiei paritare ( mecanism prevăzut în Contractul Colectiv de muncă) dată clauzei confuze conținute în art.168 din Contract, în sensul de a-și explica propria voință, de la momentul redactării clauzei neclare, comisia constituită din membrii patronatului și sindicatului ajungând la concluzia că atât în anul 2003, cât și în anii 2004-2007 drepturile salariale suplimentare au fost deja plătite reclamanților prin Includerea lor în salariul de bază al angajaților.

Pentru verificarea concretă a mprejurărilor ce au generat acest litigii între reclamant și pârâtă, în acord cu jurisprudența constantă a instanței superioare - Curtea de APEL BUCUREȘTI, tribunalul a ordonat efectuarea unei expertize contabile, având nevoie de opinia unui specialist, care să lămurească anumite aspecte esențiale ale procesului de față:

- să verifice apărarea pârâtei în sensul dacă drepturile salariate suplimentare de Paști și C au fost incluse (și plătite în acest mod - ns.)în salariul de bază al reclamanților în anul 2003 și în anii ulteriori (2004-2007), situație în care acțiunea acestora ar fi fost nejustificată;

- sau, în cazul contrar, al neplății drepturilor prin ncluderea în salariu acordat reclamanților, să se determine cuantumul sumelor ce li se cuvenea.

Din verificările expertului contabil a rezultat că în perioada de referință, pentru care reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale suplimentare (anul 2004 și ulterior) aceste drepturi nu au fost plătite reclamanților, procedându-se la determinarea în concret a sumelor cuvenite.

Așadar, în ciuda documentelor preconstituite prezentate de angajator, nu s-a putut demonstra plata efectivă a drepturilor salariale reclamate de angajați prin Includerea în salariul de bază.

Potrivit art.168 alin.1 teza II din Contractul de muncă aplicabil la nivel de unitate: "Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările ( Paște și C -ns.) vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

Verificând actele depuse la dosar de către pârâtă, dar și apărările propuse prin întâmpinare, nu rezultă că pentru anii 2004-2007 între sindicat și patronat au avut loc negocieri pentru determinarea criteriilor și condițiilor prevăzute de teza II a art. 168 alin.1

Așadar, atât timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat privind stabilirea valorii concrete, a modalității de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarilor, cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare eveniment, nu se poate susține apărarea pârâtei de a fi achitat drepturile salariale suplimentare prin includerea în salariu de bază plătit reclamanților.

în ceea ce privește validitatea hotărârii Comisiei Paritare, tribunalul a făcut aprecierea că, din perspectiva art.38 alin.2 din Codul muncii care interzice orice convenție prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, sindicatul și-a depășit atribuțiile, rolul său fiind acela de a acționa în interesul membrilor, iar nu în defavoarea lor.

Sub aspectul opozabilității aceleași hotărâri reclamantului se constată că acesta nu mai are calitatea de salariat al pârâtei, astfel încât efectele hotărârii nu se pot răsfrânge asupra acestuia atât timp cât nu mai are statut de angajat cu contractul de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal intimata SC SA, criticând soluția pentru motive ce nu au fost încadrate în drept, dar a căror dezvoltare face posibilă încadrarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 pr. civ.

În motivarea recursului se susține că în martie 2003, sumele reprezentând primele pentru Paște și C au fost incluse în salariile de baza ale tuturor angajaților SC SA.

Ceea ce nu înțeleg instanțele de fond este faptul că, prin operațiunea de includere a primelor în salarii a operat o abrogare implicită a dispozițiilor art. 168 alin.1 din CCM, reclamanții ne mai având astfel dreptul la primirea primelor, atât timp cât acestea au fost incluse în salariile de baza. Existența sumelor/primelor în salariile angajaților și după includerea din 2003, mai exact în perioada 2004-2008, este atestată și de rapoartele de expertiza contabilă efectuate în dosarele SC SA.

Niciodată SC SA nu a susținut teza, greșit reținută de către instanța de fond, conform căreia "atât în anul 2003, cât și în anii ulteriori, drepturile salariale suplimentare cuvenite angajaților cu titlu de suplimentari salariale de Paște și C au fost incluse în salariul de baza."

Apărarea SC SA, susținută în fața tuturor instanțelor ce judecă astfel de cauze este după cum urmează:

- salariale reprezentând primele pentru Paște și C au fost introduse în salariile de baza ale angajaților în martie 2003;

- aceste sume ce au rămas încorporate în salarii;

- pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 nu au mai fost acordate prime, având în vedere că salariile angajaților (majorate în martie 2003) nu au fost diminuate, menținându-se în continuare sumele reprezentând primele pentru Paște și C ce au fost introduse în martie 2003.

Recurenta solicită admiterea recursului, reținerea cauzei spre judecare a fondului și respingerea ca neîntemeiata a cererii introductive.

Intimata-reclamanta nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate dar și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea introdusă de intimata-reclamanta s-a solicitat obligarea (în prezent SC la plata unor drepturi bănești reprezentând suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și de din anii 2004-2007, pe temeiul art.168 alin.1 din contractul colectiv de munc la nivelul societ ății.

Potrivit acestui articol, cu ocazia sarbatorilor de Pasti si C salariatii SNP SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA.

Art.168 din Contractul Colectiv de Muncă in forma aplicabila i anul 2003 avea urmatoarea formulare: "cu ocazia sarbatorilor de Pasti si C salriatii SC SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SC SA. Cu minimum 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor.

Potrivit alin.2 din acest articol:"Pentru anul 2003 suplimentarile de la aliniatul 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu."

Obiectul actiunii prin care a fost sesizata instanta consta in pretentiile reprezentand suplimentările salariale pentru Pasti si C începând cu anul 2004.

Pentru aceasta perioada, raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de contractul individual de munca si de prevederile contractelor colective de munca aplicabile.

Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar, instanta constata ca prevederile art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003-2004 s-au mentinut si in anii urmatori prin prelungirea aplicabilitatii contractului colectiv de munca prin acte aditionale.

În actul aditional nr.3 la Contractul colectiv de munca nr.902/31.10.2003, inregistrat la - Mun.B la data de 3078/4.05.2006, pe langa prelungirea valabilitatii contractului colectiv, partile, patronatul si sindicatul, au hotarat si modificarea unor clauze contractuale, printre care si alin.2 al art.168

Modificarile negociate au privit si alin. 2 al art.168, acesta stabilind ca"înanul 2003, suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Pentru a hotarî asupra temeiniciei si legalitatii pretentiilor intimatului-reclamant, instanta este chemata sa interpreteze dispozitiile art.168 din contractul colectiv de munca, acesta fiind temeiul invocat atat de reclamant in sustinerea actiunii, cat si de parata in aparare.

n interpretarea temeiului invocat de parti, Curtea va avea in vedere regulile generale si regulile speciale de interpretare a contractelor, avand in vedere natura contractuala a acestor dispozitii, pentru a determina intelesul exact al acestora, prin examinarea manifestarii de vointa a partilor in stransa corelatie cu vointa lor interna.

articolului invocat este determinata de o gresita exprimare sau redactare concretizata in preluarea aliniatului 2 alarticolului 168, introdus in anul 2003,exact cu acelasi continut si in contractul colectiv de munca aplicabil in anul 2004. Instanta va trebui sa stabileasca vointa interna a partilor, rezumandu-se in fapt sa aprecieze asupra sensului pe care cele doua prepozitii( "pentru" si " ") il dau aliniatului 2 din texul mentionat, pentru a determina insasi forta obligatorie a dispozitiei contractuale invocate.

În acest sens, instanta va avea in vedere dispozitiile art.977 Cod civil, care impun principiul prioritatii vointei reale a partilor, interpretarea pornind de la acordul real al vointelor partilor si nu de la cuvintele in care acest acord este exprimat.

Din inscrisurile administrate in cauza, rezulta ca vointa reala a partilor la data incheierii contractelor colective de munca ulterioare anului 2003, cand au preluat aliniatul doi al articolului 168, articol care se referea la drepturile aferente anului 2003, fost aceea de a sublinia ca suplimentarile salariale de Pasti si de C, pentru anii 2005, 2006respectiv 2007, sunt drepturi ce inca din anul 2003, au fost incluse in salariul de baza si urmeaza sa fie executate in acest mod si in acesti ani, deci prin includere in salariul de baza.

In concluzie vointa reala a partilor pentru perioada la care se refera pretentiile reclamantului-intimat a fost de a stabili ca si in anii 2004-2007, suplimentarile salariale raman incluse in salariul de baza, includere care a avut loc in anul 2003.

Aceasta situatie rezulta si din mentiunile efectuate in carnetul de munca si din adresele eliberate de privind salariul minim si salariul mediu brut pe unitate, constatandu-se că a operat o creștere a salariului mediu brut, situație față de care se înlătură susținerea reclamantului, că nu a primit suplimentările de Paști și de C, drepturi care nu au fost excluse pentru viitor din salariul de bază negociat de părți în anul 2003. În actele aditionale la contractele colective, încheiate în anii 2005 - 2007, s- menținut alineatul 1 al art.168, dar la alin.2 al acestui articol, s-a precizat că în anul 2003, suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat. Mai mult, a fost respectata si raportarea acestor suplimentari la salariul mediu brut, deoarece, in fiecare an angajatii au beneficiat de majorarea salariului de baza, ce includea si suplimentarile introduse din anul 2003. Prin aceste majorari, suplimentarile introduse in salariul de baza au fost echivalente salariului brut de baza majorat.

Aspectele privind interpretarea contractului colectiv de munca si a actelor aditionale la acestea revenreau instantei de fond, care trebuia sa coroboreze probele administrate in cauza, respectiv inscrisurile cu expertiza tehnica. In mod gresit instanta de fond s-a limitat la concluziile raportului de expertiza, care nu aduce lumina in mod unilateral asupra problemei puse in discutie, ci trebuia coroborat cu celelalte probe.

Curtea constata ca insusi expertul desemnat in cauza stabileste ca la data de 01.03.2003 a avut loc o reașezare a salariilor în sensul majorării acestora dar din documentele puse la dispoziție în dosarul cauzei nu reiese și că această majorare a constat în introducerea în salariile de bază a unei reprezentând prevederi ale CCM art. 168 alin. 1 ce se acordau salariaților cu ocazia sărbătorilor religioase.

Valoarea salariului mediu pe societate, asa cum a fost majorat prin introducerea lunara a contravalorii drepturilor anuale prevazute de art.168 din CCM, a crescut in anii urmatori, astfel incat sumele introduse lunar corespunzator suplimentarilor de Pasti si C, au ramas incluse in salariul de baza, care a cunoscut alte majorari in anii urmatori, majorari aplicate la salariul astfel marit prin introducerea suplimentarilor. Acest aspect a fost sesizat si de expert si rezulta din comunicarile salariilor medii pe anii 2004-2007, dar si din mentiunile carnetului de munca.

Sustinerea in sensul ca acordul incheiat de comisia paritara produce efecte numai pentru viitor, iar nu si pentru trecut nu va fi retinuta de C, intrucat, desi acesta a fost incheiat la data de 06.11.2007, scopul sau a fost de a da o interpretare "unica si eficenta" dispozitiilor art.168 alin.1 si alin.2 pentru perioada 2004-2007, fiind doar un acord cu privire la interpretarea clauzelor neclare ale unui contract, potrivit vointei lor comune la data incheierii actului si anume ca sistemul introdus in anul 2003 prin alin.2 al art.168 a fost preluat in contractele colective ulterioare si ca se va aplica si in continuare pana la alte modificari.

Numai daca decizia comisiei paritare ar fi introdus prevederi noi s-ar fi pus problema retroactivitatii acestor prevederi, insa nu si in cazul dat, cand textele interpretate produc efecte prin ele insasi, chiar si in lipsa existentei actului interpretativ si au fost aplicate in perioada 2004-2006 chiar in sensul in care au fost ulterior interpretate, respectiv in sensul ca executarea drepturilor prevazute la alin.1 al art.168 a fost indeplinita prin includerea acestora in salariile de baza ale angajatilor inca din anul 2003, iar acest salariu majorat rezultat dupa includere a stat la baza majorarilor salariale ulterioare.

Clauza cuprinsa in art.168 alin.2 din Contractele colective de munca aplicabile pe anii 2004-2006 este o clauza indoielnica, motiv pentru care interpretarea acesteia se face si potrivit art.978 Cod civil. In acest sens, clauza indoielnica se interpreteaza in intelesul in care aceasta produce un efect.

Mentinerea aliniatului 2 in contractul colectiv de munca aplicabil pe anul 2004-2005, cu aceeasi formulare, nu se poate interpreta decat in sensul ca incepand cu anul 2003, suplimentarile de la aliniatul 1 au fost incluse in salariul de baza, deoarece numai in acest sens clauza ar avea un efect. O interpretare contrara, in sensul ca doar pentru anul 2003 suplimentarile au fost incluse, ar lipsi de orice efect aliniatul doi, in conditiile in care acesta este preluat in toate contractele colective de munca ce stabilesc drepturi si obligatii pentru anii ulterior anului 2003, an la care se refera acest aliniat.

Preluarea nu este deci accidentala, ci a fost voita tocmai pentru a clarifica situatia drepturilor prevazute la aliniatul precedent.

În concluzie se constată că reclamantul-intimat a beneficiat de drepturile solicitate, prin acțiune, conform clauzelor din Contractelor Colective de Muncă aplicabile pe perioada dedusă judecății, interpretate de Comisia Paritară, având în vedere și regulile de interpretare ale contractelor, fata de prevederile art.969, 977, 978, 982, 983 Cod civil, motiv pentru care Curtea, în temeiul art.312 coroborat cu art. 3041Cod de procedură civilă, va admite recursul și va modifica hotărârea recurată în sensul ca va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA ). prin administrator judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS împotriva sentinței civile nr.22/LM/23.01.2009 pronunțate de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

Modifică sentința recurată în sensul că:

Respinge acțiunea ca nefondată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.LH/th.red.

2ex-04.06.2009

Jud. fond:

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3295/2009. Curtea de Apel Bucuresti