Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3303/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3303
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.6963 din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de ridicat, Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj, prin sentința nr.6963 din 26 noiembrie 2008 admis acțiunea formulată de petentul împotriva intimatei SC SA.
A fost obligată intimata la plata către petent a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea a patru salarii medii nete pe unitate cuvenite și neacordate la încetarea contractului individual de muncă conform art. 50 alin.1 din CCM pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.
A fost obligată intimata la 100 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că pe fond, că atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța consideră că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Se poate observa că amendamentele la planul social au fost încheiate la data de 09.01.2006, respectiv 13.09.2006, deci ulterior încetării raporturilor de muncă ale petentei( 14.11.2005), astfel că aceste amendamente nu îi sunt aplicabile.
Totodată, în raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Cum prevederile din Acordul Social încheiat în anul 2005 nu înlătură dispozițiile art 50 alin.1 din CCM/2005, iar la alin.4 al aceluiași articol se menționează că "prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți", înțelegându-se astfel că cele două prevederi se cumulează nu se exclud, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga intimata la plata indemnizației de concediere cuvenită petentei în funcție de vechimea în unitate, conform art.50 alin.1 din CCM pe anul 2005, actualizată la data plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SA - Membru Grup.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune pusă în discuția părților de către prima instanță la termenul de judecată la care s-au pus concluzii, Curtea constată că în cauză problema prescripției dreptului la acțiune nu prezintă nicio relevanță, în condițiile în care reclamanta a fost concediată la data de 21.01.2008, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 26.05.2008.
Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
Iar în problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.
Potrivit art. 9 din contractele colective de muncă "interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens". Cu toate acestea, în mod greșit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părților cu privire la cuantumul negociat al indemnizațiilor de concediere, instanța de fond apreciază clauzele ca fiind neclare și consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părți.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, trecând peste intenția comună exprimată expres și neechivoc de părțile contractante.
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele instanței de fond în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 38 din Codul muncii. Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. Raportat la art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge pe fond cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.6963 din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
2 ex/
Red.jud. - -
02.06.2009
Jud.fond /
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Elena
