Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 333/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2365/2009)

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.333R

Ședința publică din data de 22.01.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Opriș Daniela Elena

JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții, G, C, și împotriva sentinței civile nr.530 din data de 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.33292/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul INSTITUTUL CLINIC, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul G personal și asistat de avocat G cu împuternicire avocațială la fila 24 dosar și restul recurenților prin același avocat, lipsă fiind intimatul Institutul Clinic.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Întrebat fiind de instanță, d-nul avocat G arată că îi reprezintă și pe moștenitorii defunctei, respectiv pe și,în baza împuternicirii avocațiale existentă la fila 24 dosar recurs.

De asemenea, avocatul recurenților arată că din eroare s-a menționat prenumele recurentei ca fiind, iar nu, astfel cum este corect și solicită în consecință solicită să se ia act de faptul că prenumele corect este.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.

Recurenții, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul acordării sporurilor salariale prevăzute de lege. Depun la dosar concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată conform chitanței atașate la fila 56 dosar.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.530/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, G, C, și în contradictoriu cu pârâtul Institutul Clinic.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.7837/14.12.2006, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, pârâtul a fost obligat la plata către aceeași reclamanți a sporurilor prevăzute de nr.721/2005.

Sentința a fost pusă în executare, iar salariaților li s-a calculat spor în cuantum de 50% în perioada 01.02.2006-14.12.2006, dispunându-se totodată și înregistrarea în carnetele de muncă a sporului astfel modificat.

Reclamanții au promovat cererea de față solicitând recunoașterea dreptului la acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase și pentru perioada ulterioară datei de 14.12.2006, până la încetarea calității de salariați ai pârâtei sau până la data abrogării nr.721/2005.

Instanța de fond a avut în vedere că inițial, prin art.13 din OUG nr.115/2004 s-a stabilit ca în raport de condițiile în care se desfășoară activitatea personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar pot fi acordate pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, iar pentru condiții deosebit de periculoase un spor de 50-100% din salariul de bază.

Prin ordinul nr.721/2005 a fost aprobat regulamentul privind acordarea sporurilor la salariul de bază în conformitate cu prevederile art.13 din OUG nr.15/2004, care în anexele nr.1 și 2 enumeră locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru salariații care își desfășoară activitatea în condiții periculoase și deosebit de periculoase.

Art.9 din regulament prevede că în unitățile care au în structură secții sau compartimente de diferite profiluri se acordă spor numai personalului care lucrează permanent în secțiile sau compartimentele prevăzute în anexe.

Instanța de fond a considerat că interpretarea logică a reglementărilor conținute de regulament conduce la concluzia că noțiunile de "condiții periculoase și condiții deosebit de periculoase" sunt bine delimitate, că lucrul în condiții deosebit de periculoase presupune un risc profesional crescut și dovedit din cauza mediului extrem de contagios, toxic sau de încordare psihică, în care anumiți salariați își desfășoară activitatea, domeniile respective fiind clar enumerate de lege și că reclamanții, salariați ai Laboratorului Institutului Clinic, nu lucrează în condiții deosebit de periculoase pentru a fi îndreptățiți la sporuri între 50 și 100% din salariul de bază.

S-a avut în vedere și buletinul de determinare în expertizare nr.56/2005 eliberat de Direcția de Sănătate Publică B, prin care s-a stabilit că personalul angajat la locurile de muncă expertizate din structura Institutului Clinic va beneficia de facilități financiare într-un procent variabil cuprins între 7% și 100% la decizia Consiliului Director, dându-se ca exemplu pentru cele două limite, Laboratorul de Analize Medicale și alte laboratoare cu risc de contaminare.

A mai reținut instanța de fond că, din cuprinsul buletinului arătat, rezultă că în structura Institutului Clinic există și compartimente ce se regăsesc cuprinse în anexa 2 la regulament și anume Laborator de Patologică, astfel explicându-se indicarea limitei superioare a sporului de 100%.

Ori, reclamanții nu au făcut dovada că lucrează efectiv în laboratorul de anatomie patologică sau în alte laboratoare în care, prin specificul lor se manipulează culturi vii de BK, alte produse de degradare a BK, în laboratoare de bacteriologie BK ori în cele în care se lucrează teste / și alte asemenea pentru a beneficia de spor în mod corespunzător art.9 din regulament, excluzând implicit de la acordarea sporului personalul care numai accidental vine în contact cu produse biologice extrem de periculoase.

În ceea ce privește faptul că reclamanții au învederat că alți salariați ai laboratorului primesc spor pentru condiții deosebit de periculoase, invocând astfel discriminarea la care sunt supuși de către conducerea Institutului Clinic, instanța de fond a arătat că reclamanții au omis să precizeze și dacă acei salariați funcționează în compartimentele indicate în anexa 2 la regulament.

S-a reținut că reclamanții desfășoară activitate în laboratoare de analiză medicale obișnuite, în condiții de lucru cel mult periculoase și nu pot pretinde tratament egal cu cei care lucrează în condiții deosebit de periculoase, pentru care condițiile de îmbolnăvire este maxim și permanent.

Referitor la Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară din perioada 2005-2007, prima instanță a reținut că acesta nu conține alte drepturi în favoarea reclamanților decât cele prevăzute în regulament, în anexa nr.4.2. la contract fiind redat conținutul anexei nr.2 la regulament.

Mai mult decât atât, Legea nr.304/2008 stabilește limitativ domeniile în care se desfășoară activitate în condiții deosebit de periculoase și pentru care cuantumul sporului este de 50-100% din salariul de bază, iar laboratoarele de analiză medicală, altele decât cele care deservesc specialități ca, anatomie patologică, etc. nefiind avute în vedere.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen și motivat reclamanții, -Roșie, G, C, și.

În motivarea recursului s-a arătat că pârâtul a acordat sporuri de 100% doar unor salariați, preferați de conducerea institutului, deși activitatea este desfășurată de toți salariații în aceleași condiții și că în această situație a fost promovată acțiunea de față.

Au arătat recurenții că intimatul a interpretat eronat art.8 al nr.721/2006, atâta vreme cât aplicarea legilor trebuie să se facă nu preferențial, ci în mod necondiționat, iar recurenții au solicitat aceleași drepturi pentru toți cei care lucrează în Laboratorul de analize medicale, respectiv sporul salarial de 50%.

Au precizat recurenții că instanța nu a ținut seama de existența unei hotărâri judecătorești anterioare cu privire la acordarea sporului în discuție și că sentinței civile recurate îi lipsesc anumite puncte ale prevederilor art.261 al.1 Cod pr.civilă.

Recurenții au menționat și că buletinul de expertizare nr.56/2005 emis de Direcția de Sănătate Publică B, arată clar că personalul angajat la locurile de muncă expertizare din structura Institutului Clinic va beneficia de facilități financiare (sporuri) într-un procent variabil de 7-100%, dându-se exemplu: Laboratorul analize medicale și alte laboratoare cu risc de contaminare, la decizia Consiliului Director, fără ca aceste exemplu să reprezinte o delimitare între cele două laboratoare arătate, astfel cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

Recurenții au arătat că fac parte din unicul laborator de analize medicale din structura Institutului Clinic, toți lucrând cu aceleași produse biologice cu viruși de contaminare și BK, însă, doar unii dintre salariați primesc sporul de 50%.

Au susținut recurenții și încălcarea prevederilor art.6, art.12 și 13 din regulamentul intern al Institutului Clinic.

Recurenții au criticat hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește reținerea OUG nr.115/2004 care prevede că lucrul în condiții deosebit de periculoase presupune un risc profesional crescut și dovedit, nu numai prezumat din cauza mediului în care salariații își desfășoară activitatea, fără însă ca prima instanță să ia în considerare îndeplinirea acestor cerințe în cazul reclamanților, ci reținând în mod greșit, că reclamanții nu au făcut dovada că lucrează într-un laborator în care se manipulează tulpini vii de BK sau alte produse de degradare BK, sau că lucrează teste.

În acest context, recurenții s-au referit la situația salariatei, reclamantă de asemenea în cauza de față, arătând că aceasta posedă certificat de boală profesională, cu diagnosticul tuberculoză pulmonară profesională, diagnostic confirmat chiar de către pârât și că această asistență lucrează urina care conține potențial și agenți BK și virusul în stare vie, astfel fiind contaminată.

De asemenea, recurenții au expus și alte două situații similare de contaminare, specificând că este vorba de recurentele și, precizând că au avut loc și decese datorită condițiilor de lucru deosebit de periculoase.

În ceea ce privește reținerea primei instanțe privind faptul că recurenții nu lucrează în Laboratorul de anatomie patologică, s-a precizat că acest laborator nu are nicio legătură cu laboratorul de analize medicale.

Au precizat recurenții că solicitarea de a li se acorda spor de 100% pentru lunile februarie și martie 2006, fost determinată de faptul că în această perioadă anumite persoane din același laborator au primit spor în acest procent, că ulterior în urma solicitărilor lor sporul a fost redus la 50% și că acest spor doresc a le fi acordat tuturor salariaților, iar nu doar câtorva persoane nominalizate de șefa de laborator.

Au mai arătat recurenții și că au formulat o contestație împotriva deciziei nr.94/01.08.2008 emisă de intimat, însă nu au primit niciun răspuns.

Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În Anexa nr.2 la Regulamentul de aplicare a Ordinului Ministrului Sănătății nr.721/2005, privind acordarea sporurilor la salariul de bază, în conformitate cu prevederile art.13 din OUG nr.115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2005, sunt prevăzute locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, stabilindu-se la lit.A din această anexă - pct.5-8 - că beneficiază de spor de 50-100% din salariul de bază, personalul care lucrează în laboratoarele de bacteriologie BK, în laboratoarele de cercetare care manipulează culturi vii de BK, în compartimentele de producere a vaccinurilor sau a altor produse de degradare a BK; personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din secții sau compartimente cu paturi în care sunt îngrijiți bolnavi de și în laboratoarele ce deservesc aceste paturi; personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din laboratoarele de microbiologie din cadrul Institutului Național de "Prof.Dr." B și centrele de transfuzie sanguină, care lucrează teste /; personalul de specialitate medico-sanitar de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar, din laboratoarele medicale care lucrează teste /. Aceste prevederi legale apar inserate și în Anexa nr.4.2. lit.A pct.5-8 la Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pentru perioada 2005-2007.

Se are în vedere că, potrivit Buletinului de determinare prin expertizare nr.56/2005 întocmit de Direcția de Sănătate Publică B (în considerarea art.5 din Anexa nr.4 la Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pentru perioada 2005-2007), au fost supuse expertizei locurile de muncă stabilite de angajator, inclusiv Laboratorul de analize medicale, apreciindu-se că, potrivit nr.721/2005 personalul angajat la locurile de muncă expertizate din structura Institutului Clinic este îndreptățit să beneficieze de sporuri pentru activitatea desfășurată, care comportă risc profesional, la decizia Consiliului Director (angajatorul fiind cel care apreciază asupra cuantumului sporului acordat pentru activitatea desfășurată în condiții deosebit de periculoase).

Se reține și faptul că prin sentința civilă nr.7837/14.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, s-a constatat că reclamanții din acea cauză, printre care figurau și persoanele care au calitatea de reclamant și în cauza de față, lucrau în cadrul laboratorului de analize medicale, desfășurându-și activitatea în condiții deosebit de periculoase.

Intimatul-pârât nu a susținut în prezenta speță că ar fi intervenit schimbări în ceea ce privește locul de muncă al unora dintre recurenții-reclamanți, iar din actele existente la dosarul cauzei nu rezultă acest lucru.

Din adresa nr.13075/4.11.2009 emisă de Institutul Clinic (fila 39 dosar recurs), rezultă că în cadrul Laboratorului de analize medicale 1 (recurenții-reclamanți fiind și ei angajați în cadrul acestui laborator astfel cum reiese din chiar decizia nr.94/01.08.2008 emisă de angajator) beneficiază de spor pentru condiții deosebit de periculoase de 50% din salariul de bază, conform pct.8 lit.A din Anexa nr.2 la Regulamentul aprobat prin nr.721/2005, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar, respectiv: medici, biologi, chimiști, asistenți de laborator, îngrijitoare, care își desfășoară activitatea în laboratoarele în care se lucrează teste / și/sau BK, care lucrează cu sânge și controale sigur pozitive pe două nivele și.

În acest context, se are în vedere că potrivit art.8 din Anexa la nr.721/2005, în toate cazurile în care se menționează "personalul din unități, secții, compartimente, etc." se va înțelege întreg personalul unităților, secțiilor, compartimentelor respective, iar în celelalte cazuri când se menționează personalul de specialitate medico-sanitar, personalul de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare, personalul din activitatea de cercetare, personalul auxiliar sanitar, etc. se înțelege numai personalul cuprins în categoriile respective, conform nomenclatorului de funcții în vigoare.

Ori, astfel cum s-a stabilit de altfel și anterior, în mod irevocabil, dispozițiile cuprinse în art.15 din Anexa nr.4 la Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007, nu sunt de natură a justifica excluderea unor persoane care lucrează efectiv în condiții de muncă deosebit de periculoase, de la acordarea sporului cuvenit, pentru faptul că nu ar fi fost nominalizate de șeful ierarhic superior, atribuția acestuia fiind, ținând seama și de art.8 la care ne-am referit în cele ce preced, doar de a indica personalul din cadrul secției, compartimentului, etc. care lucrează în aceste locuri, fără a-i fi permis să selecteze anumite persoane din categoria de personal amintită. De altfel, în același sens, s-a stabilit și prin decizia civilă nr.2644/R/4.09.2007 a Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul Institutul Clinic împotriva sentinței civile nr.7837/14.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la care ne-am referit în cele ce preced.

Pentru considerentele arătate, în baza art.304 pct.9 și art.312 Cod pr.civilă, recursul urmează a fi admis și modificată în tot sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii, cu consecința obligării pârâtului la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul lunar calculat conform nr.721/2005, cu respectarea 4 și 4.2. lit.a pct.5,6,8 din Contractul colectiv de muncă publicat în Monitorul Oficial nr.2/31.01.2006 și salariul efectiv primit începând cu data de 14.12.2006 (până la acea dată sporul fiind acordat, în raport de hotărârea judecătorească anterior pronunțată, prin decizia nr.94/01.08.2008 emisă de Institutul Clinic ) până la data de 01.01.2010, data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a le fi acordată diferența dintre sporul de 100% pentru lunile februarie-martie 2006 și cel efectiv primit pentru această perioadă, cu motivarea că anumiți salariați din cadrul aceluiași laborator de analize medicale au beneficiat în perioada respectivă pentru activitatea desfășurată în condiții deosebit de periculoase de spor în cuantum de 100%, Curtea urmează să admită acest capăt de cerere în raport de art.287 din Codul muncii, care prevede că în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Ori, este de observat că deși prin adresa emisă de instanța de recurs la data de 24.11.2009 s-a solicitat intimatului-pârât să precizeze dacă există o categorie de angajați din cadrul laboratorului de analize care beneficiază de spor de 100% pentru desfășurarea activității în condiții deosebit de periculoase, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței, necomunicând niciun răspuns la adresa înaintată.

Va fi respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea deciziei nr.94/01.08.2008, având în vedere că aceasta a fost emisă de angajator în executarea sentinței civile nr.7837/14.12.2006 a Tribunalului București, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.2644/R/4.09.2007 a Curții de Apel București și ținând seama de faptul că potrivit încheierii dată în Camera de Consiliu la 4.09.2008 de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, obligarea pârâtului la plata sporurilor financiare prevăzute de nr.721/2005 s-a dispus pentru perioada solicitată în acțiunea introductivă, respectiv începând cu 01.02.2006 și până la data pronunțării hotărârii - 14.12.2006.

Având în vedere cele dispuse prin prezenta hotărâre și prevederile Decretului nr.92/1976, pârâtul va fi obligat să efectueze mențiunile necesare în carnetele de muncă ale reclamanților.

În baza art.274 al.1 Cod pr.civilă, va fi obligat pârâtul la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat al cărui cuantum va fi redus în raport de art.274 al.3 Cod pr.civilă, având în vedere valoarea pricinii și munca desfășurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenții, G, și, moștenitori ai defunctei, C, și împotriva sentinței civile nr.530 din data de 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.33292/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul INSTITUTUL CLINIC.

Modifică în tot sentința atacată în sensul că:

Admite acțiunea în parte.

Obligă pârâtul la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul lunar calculat conform nr.721/2005, cu respectarea 4 și 4.2. lit.a pct.5,6,8 din Contractul colectiv de muncă publicat în Monitorul Oficial nr.2/31.01.2006 și salariul efectiv primit începând cu data de 14.12.2006 și până la data de 01.01.2010.

Obligă pârâtul la plata către reclamanți a diferenței dintre sporul de 100% pentru lunile februarie-martie 2006 și cel efectiv primit pentru această perioadă.

Respinge capătul de cerere privind anularea deciziei nr.94/01.08.2008, ca neîntemeiat.

Obligă pârâtul să efectueze mențiunile necesare în carnetele de muncă ale reclamanților.

Obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată (fond și recurs) reprezentând onorariu avocațial redus.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 22.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact.LG/2 ex./16.02.2010

Jud.fond:;

Președinte:Opriș Daniela Elena
Judecători:Opriș Daniela Elena, Comșa Carmen Georgiana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 333/2010. Curtea de Apel Bucuresti