Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3409/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Cod operator 2928

SECȚIA CONFLICTE de muncă

și Asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 3409

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru

JUDECĂTOR: Dr. - -

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta "" SA B împotriva sentinței civile nr. 200 pronunțată la data de 12 iunie 2008 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, reclamantul-intimat solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin registratura instanței, a fost depusă întâmpinare de către reclamantul-intimat.

Instanța constată cauza în stare de judecată, reținând-o spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care aceasta din urmă să fie obligată la plata către reclamant a suplimentărilor salariale, cuvenite și neachitate, pentru C 2005 - 1.400 lei, Paști 2006 - 1.850 lei, C 2006 - 1.850 lei și Paști 2007 - 1.850 lei, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenței și până la achitarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că a fost salariatul societății pârâte la punctele de lucru din județul A, și că potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004, și care s-a menținut și pentru anul 2007, la încheiat la nivelul între reprezentanții angajatorului și reprezentanții sindicatului reprezentativ reiese că, " cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații pârâtei vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate".

Prin urmare, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, era îndreptățit la toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă, încheiat la nivel de societate.

Pentru calculul sumelor pretinse s-a folosit adresa SA, nr. 713/2006, cu privire la cuantumul salariului mediu brut pe unitate pe anul 2007.

În drept, a invocat dispozițiile art.168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, art. 166, art. 281, 283 alin. 1 pct. c, 284-291 din Codul muncii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând, pe cale de excepție, prematuritatea sa, întrucât dreptul de a formula prezenta acțiune nu se poate considera născut cât timp nu au avut loc negocieri în baza cărora să fi fost stabilit cuantumul corect al sumelor.

De asemenea, s-a mai invocat excepția prescripției, conform art. 283 alin. 1 din Codul muncii, învederându-se că termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în anul 2003, ca urmare a negocierilor dintre reprezentanții societății și cei ai sindicatelor, s-a hotărât ca în conformitate cu art. 168 (1), drepturile salariale suplimentare de C și de Paști să fie incluse în salariul de bază.

Pârâta a mai susținut că prin Decizia nr. 3793/18.06.2007, Comisia Paritară, constituită la nivelul societății tocmai pentru a rezolva diferendele rezultate din interpretarea și aplicarea Contractului colectiv de muncă, a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, contestându-se totodată și cuantumul pretențiilor solicitate, arătând că în mod greșit pretențiile s-au raportat la salariul mediu brut și nu la salariul de bază mediu, întrucât între cele două noțiuni există diferențe semnificative.

Prin sentința civilă nr. 200/12.06.2008 a Tribunalului Arad, s-a admis în parte acțiunea formulată și în consecință: pârâta a fost obligată să plătească reclamantului drepturile salariale restante și neachitate cu titlu de prime de Paști 2006 în cuantum de 1.047 lei, Paști 2007 în cuantum de 1.260 lei și a primei de C 2005, în cuantum de 927 lei, C 2006, în cuantum de 1.160 lei precum și dobânda legală la aceste sume, începând cu data nașterii dreptului la acțiune, și până la data plății efective.

Prin aceeași hotărâre, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în speță, printre alte drepturi salariale, reclamantul este beneficiar al primelor de Paști prevăzute la art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2003 care prevede că, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu".

Coroborând dispozițiile art. 168 alin. din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2003 cu dispozițiile art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă pentru anii următori, instanța a apreciat că părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin. 1 art. 168 din CCM și în cursul acestor ani.

Această dispoziție, clauză contractuală, reprezintă voința părților la semnarea contractului colectiv de muncă și s-a menținut în continuare pe anii următori.

și în legislația muncii principii ce derivă din natura de act juridic bilateral a contractului colectiv de muncă, art. 31 din Legea nr. 130/1999 conferă posibilitatea modificării clauzelor numai prin convenția părților și doar până la momentul încetării efectelor acestuia, exigențele cerute pentru modificarea contractelor fiind necesar a fi respectate și în situația interpretării contractului de către părți.

În fine, a concluzionat Tribunalul că nu sunt întemeiate susținerile pârâtei, potrivit cărora drepturile salariale ce fac obiectul prezentului proces ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților începând cu anul 2003.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, în esență, următoarele motive de recurs și anume:

- referitor la drepturile suplimentare solicitate prin acțiune, nu au caracter de drepturi salariale, neavând caracter permanent, reglementarea acestora găsindu-se la Capitolul VI din CCM, intitulat,Protecția Socială a Salariaților și alte Drepturi", care conțin norme privind acordarea unor drepturi fără caracter periodic, tinzând spre rezolvarea unor aspecte de ordin social, în strânsă legătură cu persoana salariatului și familia sa.

Dacă aceste prime ar fi fost drepturi salariale, ar fi fost cuprinse în Capitolul V din contractul colectiv de muncă, intitulat,Salarizarea", ori având în vedere sfera de cuprindere a noțiunii de,salariu", dedusă din normele CCM, se impune concluzia că primele de C și de Paști solicitate prin acțiune, nu sunt drepturi salariale în înțelesul art. 128 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, ci sunt drepturi fără caracter periodic. Mai mult, și în CCM la nivel în versiunea 2008, dispozițiile art. 168 se regăsesc reglementate în același capitol, Capitolul VI. De asemenea, s-a convenit cu Sindicatul ca acestea să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce a căpătat o formă juridică obligatorie în art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă și pentru anii la care se referă acțiunea promovată de reclamant, situație confirmată și de versiunea art. 168 din CCM din anul 2008.

- având în vedere că primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor intrate în sfera noțiunii de,salariu", dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept

- a fost respinsă greșit de instanță și excepția prescripției dreptului la acțiune, cu încălcarea dispozițiilor "art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii ", chiar și termenul de 3 ani fiind împlinit pentru solicitarea sumelor reprezentând primele de Paști 2004 și C 2004.

- instanța a respins în mod greșit "excepția prematurității acțiunii" fiind de principiu în opinia recurentei că salariații nu beneficiază din oficiu de plata drepturilor suplimentare salariale de C și de Paști, ci ca urmare a "negocierilor purtate", ori motivul pentru care aceste negocieri nu au mai avut loc este acela că, după cum s-a stabilit de către Comisia Paritară formată din reprezentanții Sindicatului și ai Patronatului, primele de C și de Paști au fost incluse în salariul de bază atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.

- s-a înființat o Comisie paritară pentru rezolvarea amiabilă a "eventualelor diferende rezultate din interpretarea și aplicarea" Contractul colectiv de muncă, ale cărei decizii, de asemenea nu au fost avute în vedere de instanță, la rezolvarea litigiului prin sentința recurată, instanța de fond nerecunoscând caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei Paritare nr. 3793/18.06.2007.

- au fost acordate greșit sumele solicitate - calculate la nivelul salariului mediu brut la nivel de unitate, făcându-se în acest fel interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor Codului Muncii privitoare la noțiunile de salariu de bază șui de salariu brut, care nu sunt identice.

- în mod greșit prima instanță a dispus acordarea unei despăgubiri constând în actualizarea sumei acordate cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede OG9/2000.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9, 3041Cod procedură civilă.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea a constatat că este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Referitor la excepțiile invocate, dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii se impun a fi coroborate cu dispozițiile art. 166 Codul muncii și din interpretarea lor unitară rezultă că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 3 ani conform art. 283 lit. c Codul muncii, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit.

Susținerile recurentei că primele de C și de Paști solicitate prin acțiune, nu sunt drepturi salariale în înțelesul art. 128 alin. 2 din CCM, ci sunt drepturi fără caracter periodic, nu pot fi reținute, având în vedere chiar sensul noțiunii de,suplimentare a drepturilor salariale", încercându-se a se da o interpretare per a contrario noțiunii de salariu, acțiunea nefiind prescrisă nici față de data introducerii acțiunii (18 aprilie 2008), fiindu-i acordate doar prima de Paști pentru anul 2005.

Plata drepturilor salariale este o obligație care derivă din contractul individual de muncă, fiind de esența executării acestuia și pretinzând drepturi de natură salarială, reclamantul nu solicită executarea unei clauze din contractul colectiv de muncă chiar dacă aceste drepturi își au izvorul în contractul colectiv de muncă.

În ce privește excepția prematurității, nu există nicio dispoziție legală care să facă trimitere la dispozițiile art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă și nicio prevedere în contractul colectiv de muncă în același sens.

Faptul că nu au avut loc negocieri pentru a da eficiență sau a pune în executare o obligație prevăzută în contractul colectiv de muncă (art. 168 alin. 1) nu poate fi interpretat în sensul că nu s-ar fi născut dreptul la acțiune așa cum pretinde pârâta.

Cât privește motivele de recurs invocate, privind interpretarea clauzei art. 168 din contractul colectiv de muncă, se va constata că dispozițiile aliniatului 1 acestui articol, au rămas neschimbate și pe anii următori.

Astfel, art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 încheiat între reprezentanții angajatorului și reprezentanții sindicatului reprezentativ prevede:"Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SNP vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".

Art. 168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006 dispune că:,în anul 2003, suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articol au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ".

Din modul de formulare al ambelor variante ale art.168 alin. 2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006, rezultă că drepturile prevăzute de art.168 alin.1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003.

De altfel, salariul de bază mediu pe, la care se referă art.168 alin.1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului, iar angajatorul nu a probat susținerea sa referitoare la faptul că suplimentările prevăzute de art.168 alin.1 din CCM pe anii următori se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 287 din Codul muncii.

Referitor la această situație, Curtea constată că Adresa nr. 3793/2007, prin care Comisia Paritară s-a pronunțat asupra includerii în salariul de bază a primelor aferente anilor 2004-2007 abia la 18.06.2007 a încercat să redea efectele juridice a unor contracte colective de muncă deja executate, prin reinterpretarea clauzelor art. 168, în contradicție cu textul neechivoc al prevederii contractuale supusă analizei.

Prin urmare, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil, iar în ce privește stabilirea pretențiilor la salariul mediu brut, aceasta s-a făcut prin raportare la conținutul adreselor emise de angajator chiar din perioada de referință a nașterii drepturilor salariale datorate și care atestă salariul mediu brut în cadrul acestei unități.

De vreme ce suplimentele salariale au avut drept bază de calcul salariul mediu brut pe unitate pe fiecare an în parte, este firesc ca și drepturile bănești astfel cuantificate să fie supuse impozitării, aspect de altfel analizat și de instanța de fond.

În privința actualizării creanței, în mod corect instanța a procedat în acest fel, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și 1000 alin. 3 Cod civil, reclamantul fiind îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la actualizarea în raport de rata inflației, actualizare care practic, nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamantului să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale, acesta fiind de altfel și scopul și obiectul procedurii de executare, reglementare statuată în dispozițiile art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă.

De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, iar potrivit practicii judiciare constante în materie, actualizarea creanței se realizează conform indicelui de inflație, ci nu conform dobânzii legale, așa cum pretinde recurenta.

Așadar, constatându-se că nu este prezent în cauză nici unul dintre motivele de recurs invocate de pârâtă, consecința fiind aceea a respingerii recursului, potrivit dispozițiilor art. 312 (1) din Codul procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de către pârâta "" SA B împotriva sentinței civile nr. 200 pronunțată la data de 12 iunie 2008 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu

- - - - Dr. - -

GREFIER

- -

Red.:. /27.11. 2008

Tehnored.: C/ 2 ex./27.11. 2008

Prim inst.: și

Președinte:Ioan Jivan
Judecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3409/2008. Curtea de Apel Timisoara