Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3474/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi 1544/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3474/
Ședința publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, -, și împotriva sentinței civile nr.4493 din data de 28.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.43981/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți Guvernul României, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul București și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenții-reclamanți, -, și, intimații-pârâți Guvernul României, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, declară cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.43981/3/LM/2007, reclamanții, -, și au chemat în judecată pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București și Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de chemat în garanție, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților și a chematului în garanție la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr.10/20007 în trei tranșe, actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Prin sentința civilă nr.4493/28.05.2008, Tribunalul Bucureștia respins acțiunea formulată împotriva pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Guvernul României ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate juridică civilă și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat acordarea unor majorări salariale în procentele prevăzute de art.1 al.1 din OG nr.10/2007, respectiv 5%, 2% și 11%. S-a constatat că acest act normativ nu este aplicabil reclamanților în calitatea lor de personal auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului București, deoarece legea nominalizează categoriile de personal care beneficiază de aceste majorări salariale. De asemenea, s-a apreciat că neincluderea categoriei reclamanților în prevederile OG nr.10/2007 nu constituie o discriminare în sensul OG nr.137/2000.
Împotriva acestei hotărâri reclamanții au declarat recurs la data de 17.07.2008, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 06.08.2008 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, se critică hotărârea tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul încălcării și aplicării greșite a legii și se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Susțin recurenții-reclamanți că prin OG nr.6,10 și 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale pentru funcționarii publici, personalul salarizat în baza OG nr.24/2000, personalul salarizat conform anexelor 2 și 3 din Legea nr.154/1998, pentru personalul didactic din învățământ. Prin urmare, toate aceste ordonanțe prevăd creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, iar excluderea categoriei recurenților dintre aceștia creează o discriminare.
La data de 26.01.2009, intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că dispozițiile invocate de recurenți privind discriminarea cuprinse OG nr.137/2000 au fost declarate în mod repetat neconstituționale.
Prin decizia nr.1178/06.02.2009, cauza a fost declinată spre competentă soluționare Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale unde a fost înregistrată la data de 03.03.2009 sub nr-.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Critica de recurs a recurenților-reclamanți vizează aplicarea și interpretarea greșită a legii de către prima instanță în sensul unei greșite neaplicări a OG nr.10/2007 în privința categoriei personalului auxiliar de specialitate din instanțe, ca urmare a discriminării create prin actul normativ menționat.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecății sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
În cauză nu subzistă în privința recurenților-reclamanți vreo stare de discriminare.
Conform art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, sunt discriminatoriiprevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de drept comun o cerere, în condițiile art.27 din OG nr.137/2000, pentru acordarea de despăgubiri, fiind ținută să dovedească faptele care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Ori, faptul discriminatoriu invocat de reclamanți este prevederea legală numai în favoarea personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 și personalului salarizat în baza Legii nr.154/1998, precum și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică numite sau alese a unor majorări salariale în trei tranșe, în cursul anului 2007.
Concret, reclamanții au solicitat să se constate că dispozițiile OG nr.10/2007 li se aplică și lor pe motiv că s-a creat o nejustificată discriminare și o disproporție între categorii profesionale aflate în situații identice.
Argumentația propusă de reclamanți nu poate fi primită de C câtă vreme fiecare dintre categoriile profesionale menționate sunt salarizate în baza unei legi speciale, în baza unui statut propriu.
Așadar, deși toți se includ categoriei de salariați bugetari în sens larg, adică persoane salarizate din fonduri alocate din bugetul de stat iar nu din fonduri private, nu se poate susține că între aceste persoane există identitate sub aspectul salarizării pentru că nu se găsesc în aceeași situație. Personalul auxiliar de specialitate din instanțe, categorie profesională salarizată din bugetul de stat, beneficiază de drepturi bănești stabilite prin lege specială, OG nr.8/2007, la fel cum și personalul contractual bugetar, precum și persoanele care sunt alese sau sunt numite în funcții de demnitate publică beneficiază de salarizare în baza OUG nr.24/2000, respectiv a Legii nr.154/1998. Prin urmare, fiecare din această categorie este salarizată din aceeași sursă, dar diferit, pornindu-se de la importanța muncii prestate, de la răspunderea și complexitatea activității, de la interdicțiile stabilite prin lege.
Ori, legiuitorul are atributul de a majora salariul fiecărei categorii, de a acorda sporuri sau indexări, pe rațiuni justificate, de moment, între care poate fi și aceea a unui salariu inferior față de puterea de cumpărare a monedei naționale, care nu le mai asigură acelora un trai decent. În atare situație, indexările acordate la nivelul anului 2007 diferitelor categorii de bugetari, mai puțin personalului din justiție sunt justificate în fiecare caz în parte și nu pot fi extinse prin analogie situației acestora. Aceștia din urmă nu pot pretinde existența unei discriminări în privința lor pe motiv că nu au fost beneficiarii vreunui act normativ care să acopere creșterea prețurilor, tarifelor și inflația prin intermediul indexării, pentru că nu se găsesc în situație comparabilă cu ceilalți bugetari. A accepta teza contrară ar însemna a accepta raționamentul potrivit căruia toate celelalte categorii de bugetari ar putea invoca discriminarea lor față de categoria personalului din justiție sau oricărei alte categorii de bugetari, ceea ce nu poate fi primit.
În plus, simpla apartenență a personalului auxiliar de specialitate din instanțe la categoria socială a salariaților bugetari nu constituie o situație premisă pentru a se constata că se găsesc în situație comparabilă cu cei care au recunoscute prin legile de salarizare speciale drepturi bănești suplimentare, iar nu fundamentale, constând în indexări ale salariului de bază în funcție de indicele de inflație. Așadar, nu este îndeplinită în cauză condiția încălcării vreunui drept al omului sau a vreunei libertăți fundamentale ori a vreunui drept recunoscut de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice. Trebuie menționat aici că reclamanții nu au indicat în cererea de chemare în judecată care drept fundamental sau care drept recunoscut de lege în domeniul economic le-a fost încălcat de Guvern prin ordonarea unor creșteri salariale unor alte categorii de bugetari prevăzute expres în textul OG nr.10/2007.
Numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată în înțelesul prevăzut de art.41 din Constituție și art.39 alin.1 lit. a din Codul muncii este un drept de natură economică care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și indexarea acestuia în conformitate cu devalorizarea monetară.
În practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că statul, în cadrul unor politici cu caracter general și social, poate crea "inegalități de drept", destinate a înlătura sau a atenua consecințele unor "inegalități de fapt".
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit că de la data înregistrării cererii și până la data soluționării acesteia, dispozițiile OG nr.137/2000 au fost supuse completării prin OUG nr.75/2008, dar și analizei constituționalității de către instanța de contencios constituțional.
Curtea notează că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din OG nr.137/2000, invocate de reclamanți pentru acordarea majorărilor salariale pretinse ca urmare a unei discriminări, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.818/03.07.2008 a Curții Constituționale (similar și în deciziile nr.819, nr.820 și nr.821/03.07.2008). A stabilit instanța de contencios constituțional că textele indicate anterior contravin principiilor Constituției, în măsura în care din aceste texte de lege se desprinde înțelesul că instanța de judecată are competența de a anula ori de a refuza aplicarea prevederilor unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și de a le înlocui cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Așa fiind, instanța nu are în nici un fel competența de a anula dispoziții legale vizând salarizarea reclamanților asistenți judiciari și de a aplica dispoziții prevăzute în actele normative indicate de acestea, aplicabile însă altor subiecte de drept, față de care reclamanții s-au considerat discriminați, pentru a restabili un eventual echilibru între subiectele de drept. A proceda în sens contrar, adică aplicarea unor dispoziții reglementate strict de lege unor situații premisă, situației reclamanților care nu se încadrează în ipoteza textelor de lege ar însemna ca instanța să încalce principiul constituțional al separației puterilor în stat și să își aroge putere legislativă, ceea ce, evident, nu este posibil.
Față de cele arătate, Curtea constată că nu există o situație comparabilă, ca premisă a constatării unei discriminări, între situația personalului auxiliar de specialitate din instanțe și situația personalului contractual din sistemul bugetar sau situația persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite care beneficiază prin lege de majorare salarială în cursul anului 2007. Neexistând situație comparabilă, este justificat tratamentul diferit aplicat acestor persoane, cu atât mai mult cu cât nu există nici un text de lege care să consacre în favoarea reclamanților dreptul pretins.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va păstra în tot hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, -, și împotriva sentinței civile nr.4493 din data de 28.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.43981/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți Guvernul României, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./03.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
