Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3510/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi 1371/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.3510/
Ședința publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
******************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.919 din data de 07.02.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33401/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, - și și cu intimații-pârâți Guvernul României, Ministeril Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București - având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți, - și și intimații-pârâți Guvernul României, Ministeril Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.919 din data de 07.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pentru Guvernul României și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins acțiunea formulată împotriva pârâților Guvernul României și Ministerul economiei și Finanțelor, ca fiind îndreptată față de persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis acțiunea formulată de reclamanții:, - și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
A obligat pârâții la plata către fiecare salariat a sumei constând în creșterile salariale prevăzute de OG nr.10/2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că au fost unite cu fondul exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive invocate de paratul Ministerul Economiei si Finantelor si din oficiu pentru Guvernul Romaniei.
Din oficiu, instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in privinta paratilor Guvernul Romaniei si Ministerul Economiei si Finantelor.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca reclamantii au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului B, fapt necontestat de către pârâți.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in privinta paratilor Guvernul Romaniei si Ministerul Economiei si Finantelor, a retinut ca prezenta cauza are ca obiect drepturi banesti decurgand, din raporturile de munca (de servicui) stabilite intre reclamanti si Ministerul Public. Prin urmare, paratii Guvernul Romaniei si Ministerul Economiei si Finantelor nu pot justifica prezenta in cauza in calitate de parat, in conditiile inexistentei raporturilor de munca intre reclamanti si aceste institutii, astfel incat a apreciat că exceptia este fondata, admițând-o ca atare.
Constatand ca Guvenul Romaniei nu are calitate procesuala pasiva, a apreciat că nu se mai impune analizarea exceptiilor si motivelor de fond invocate de acesta.
Pe fond, a retinut ca actiunea reclamantilor este intemeiata. Astfel, prin OG nr. 10/2007 tuturor demnitarilor numiti sau alesi precum si functionarilor publici si salariatilor contractuali din sectorul bugetar le-a fost recunoscut dreptul la anumite majorari salariale, in mai multe etape, pentru acoperirea ratei inflatiei. Prin urmare, aceasta majorare reprezinta de fapt o indexare a salariilor cu rata inflatiei, ca urmare a devalorizarii monedei nationale.
Conform Directivei nr. -/CE privind crearea cadrului general in favoarea tratamentului egal pentru OCuparea fortei de munca si conditiile de angajare, in vederea definirii si constatarii directe, tratamentul diferentiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate in situatii comparabile.
A Considerat că, prin neacordarea acestor drepturi, reclamantii nu numai ca au fost discriminati fata de alte categorii profesionale, dar au suferit si un prejudiciu din cauza reducerii puterii de cumparare.
Instanța de fond a apreciat că nu pot fi retinute argumentele paratului Ministerul Justitiei, întrucat aceste drepturi banesti au, în fapt, natura de indexari salariale.
În acelasi timp, a mai reținut că reclamantii sunt îndreptatiti să le fie achitate aceste drepturi bănesti actualizate cu indicele de inflatie, calculat la data efectivei plati, deoarece prin neacordarea acestora au fost prejudiciati.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.4, pct.7 și pct.9 Cod proc.civilă, recurentul susține că un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situatia în care instanta a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, față de obiectul acțiunii și de precizarea făcută de către intimații-reclamanți privind cuantumul sumelor solicitate - egale cu creșterile salariale acordate personalului contractual și personalului salarizat, în temeiul Legii nr.154/1998 în anul 2007, precum și în temeiul nr.OG 10/2007, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, nefiind îndreptățiți să beneficieze de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legea specială pentru salarizarea magistraților.
Atunci când legiuitorul a dorit ca magistrații să beneficieze și de alte drepturi decât cele prevăzute în actele normative de salarizare, a reglementat această situație ca pe una cu caracter excepțional.
În acest sens, sunt prevederile art. 32 din nr.OUG27/2006, act normativ în baza căruia sunt salarizați în prezent magistrații.
Ori, arată recurentul, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți, la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007, constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Un alt motiv de recurs invocat de recurent este cel prevăzut la punctul 9 al art.304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Susține că nici un criteriu dintre cele prevăzute de art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 nu se referă la drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege și că în afara legii nu se poate vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Desigur, arată recurentul, există organe reglementate de Constituție care au competența de a analiza discriminarea instituită prin dispoziții legale - Curtea Constituțională - care s-a pronunțat în multe rânduri în sensul constituționalității sau neconstituționalității unor prevederi legale, raportat la art.16 din Constituție privind egalitatea în fața legii. Mai mult decât atât, nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind în mod constant, în jurisprudența sa, că:"nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia"(Decizia nr. 171/2006).
Cu atât mai puțin, consideră recurentul, instanțele nu pot avea competența de a recomanda ori impune adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziții legale.
Mai arată că magistrații nu sunt singura categorie profesională care nu a beneficiat de majorările salariale acordate în baza OG nr.10/2007 sau OG nr.6/2007 și că, astfel cum a arătat și prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond, există categorii de personal care în cursul anului 2007 au beneficiat de majorări salariale considerabile, având astfel capacitatea de a acoperi nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum în anul 2007, față de anul 2006 și cărora, în consecință, nu li s-au acordat creșteri sau majorări ale veniturilor.
Arată că, pe lângă personalul din autoritatea judecătorească, se află în aceeași situație și personalul cu statut special din poliție ori a celui din Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
O altă interpretare, în această cauză, ar duce și la concluzia inversă, respectiv că și ceilalți bugetari sunt discriminați față de judecători și procurori și că ei ar trebui să ceară drepturile acestora pentru înlăturarea discriminării.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 pct.4, pct.7 și pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Prin acțiunea formulată, reclamanții, în calitate de judecători în cadrul Tribunalului București au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor corespunzătoare creșterilor salariale prevăzute în Ordonanța nr.10/2007, art.1 alin.2, în etape, astfel:
- cu 5 % începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006
- cu 2% începând cu 1 aprilie 2007în raport cu luna martie 2007
- cu 11% începând cu 1 octombrie 2007, în raport cu luna septembrie 2007.
Din redactarea expresă a textelor nr.OG6, nr.8, nr.10 și nr.11/2007, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art.147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separaților puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Totodată, Curtea reține că, în această chestiune, nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform art. 17 din OG nr. 137/200, care să constate o situație discriminatorie între magistrați și categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate, care să poată eventual constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
Nu se poate invoca, în sens contrar, nici cadrul general european în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare sau principiul nediscriminării consacrat de art. 14 din Convenția Europeană ori art. 16 din Constituție, pe de o parte pentru că acestea nu se referă și la personalul din cadrul autorității judecătorești care dispune de condiții speciale de salarizare, pe de altă parte pentru că principiul egalității de tratament în salarizare pe care-l consacră, nu are conținutul pe care încearcă să-l acrediteze reclamanții
Astfel, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, pentru toate considerentele expuse mai sus, față de absența oricărui temei al pretențiilor formulate de către intimații-reclamanți, de a beneficia de creșterile salariale acordate altor categorii profesionale, Curtea, în temeiul art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul proc. civilă, va admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și, în consecință, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge în tot acțiunea, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.919 din data de 07.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33401/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații-reclamanți:, și intimații-pârâți GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERIL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge, în tot, acțiunea.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 13.07.2009
Jud. fond: ta;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
