Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3582/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2013/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3582/
Ședința publică de la 20.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, împotriva sentinței civile nr.50/07.10.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.29647/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații-pârâți Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea invocă excepția dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Ministerul Finanțelor Publice și având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 24.03.2009, recurenții, au criticat sentința civilă nr.50/07.10.2008 pronunțată în fond de Curtea de Apel București în dosarul nr-, arătând că sentința recurată este lipsită de temei de legal și dată cu încălcarea esențială și aplicarea greșită a legii, instanța de fond schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, ca efect al interpretării eronate a acestuia din urmă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au susținut că Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale nu era incidentă în speță, întrucât nu s-a solicitat instanței subrogarea în rolul legiuitorului, suplinirea legii sau lărgirea ariei de aplicare a acesteia, ci doar aplicarea legii, ca efect al interpretării acesteia, pornindu-se de la o stare de fapt și anume existența obligației de confidențialitate, prevăzută în acte normative pentru care personalul auxiliar de specialitate, asemenea celorlalte categorii de personal, este îndreptățit la o contraprestație din partea unității angajatoare.
În drept recurenții-reclamanți și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.
Intimații-pârâți Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice nu au formulat întâmpinare.
Asupra recursului, prin prisma dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă, cu referire la dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.50/07.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamanților-recurenți arătându-se că nu există un text de lege care să întemeieze acțiunea, instanța neputând amenda opțiunile legiuitorului în materia politicii salariale.
Dimpotrivă, pentru a permite menținerea unui echilibru între puterile statului de drept și pentru a înlesni salariatului accesul efectiv și real la instanță de judecată, aceasta trebuie să fie în măsură să răspundă în mod concret pretențiilor formulate, fără a crea, modifica sau abroga norme juridice a căror edictare intră în atribuția Parlamentului.
Politica salarială nu reprezintă o prerogativă a Guvernului pentru că, din prisma categoriilor socio-profesionale bugetare, salarizarea acestora se realizează prin lege, iar legile sunt adoptate de Parlament, Guvernul fiind abilitat doar să emită acte de punere în aplicare a acestor legi.
Prin urmare, departe de a fi atributul Guvernului, politica salarială în privința bugetarilor este reglementată de lege.
Sporul de confidențialitate este prevăzut de lege pentru anumite categorii socio-profesionale, fără ca vreun alt act normativ să interzică expres acordarea acestui spor și altor bugetari care își desfășoară activitatea în condiții identice.
Făcând această constatare, Curtea nu anulează și nu refuză aplicarea unor acte normative, după cum nu le înlocuiește cu norme create pe cale judiciară.
Nimic nu împiedică instanța de judecată să constate că, atât timp cât nici o dispoziție legale nu interzice personalului auxiliar de specialitate acordarea sporului de confidențialitate, această posibilitate trebuie să fie analizată prin prisma existenței condițiilor care au permis acordarea acestui spor pentru activitatea desfășurată de alte categorii socio-profesionale.
Baza legală există pentru că anumite norme juridice consacră existența sporului de confidențialitate, iar extinderea aplicării acestui spor nu are rolul de a crea norme juridice, ci doar de a da o interpretare logică și rațională unor dispoziții legale al căror scop este să răsplătească pecuniar condițiile în care se desfășoară o activitate, iar nu activitatea în sine.
Activitatea profesională în sine este valorizată distinct pe categorii socio-profesionale prin criteriul salariului de bază, și acest criteriu având o bază legală, fiind prevăzut în actele normative ce reglementează salarizarea diferitelor categorii socio-profesionale bugetare.
Ca o consecință, nivelul salariilor de bază poate destul de mult, reflectând, mai mult sau mai puțin, importanța în cadrul societății a activității desfășurate de o categorie profesională bugetară sau alta.
În nivelul și modul de stabilire a acestui salariu de bază, instanța nu poate interveni pentru că salarizarea în înțelesul stabilirii remunerației de bază pentru activitatea prestată este atribuția angajatorului obligat să facă acest lucru în conformitate cu grilele de salarizare cuprinse în diferitele acte normative.
Rolul acordării sporurilor are o cu totul altă finalitate și anume compensarea pecuniară pentru activitatea desfășurată în anumite condiții apreciate ca vătămătoare, potențial periculoase sau speciale (cum este cazul sporului pentru munca de noapte).
În categoria acestor condiții speciale se încadrează și activitatea desfășurată de bugetarii cărora li se solicită să păstreze confidențialitatea lucrărilor efectuate, indiferent de natura lucrărilor sau de gradul mai mult sau mai puțin abstract al acestora.
A se susține că personalul auxiliar de specialitate nu are dreptul la acest spor doar pentru că sunt salariați în baza unei reglementări speciale, înseamnă a se ignora rolul și scopul acordării unui spor,și anume recompensarea pecuniară în cazul întrunirii unor condiții identice în care se pot desfășura activități diferite, de categorii de personal bugetar distincte.
Astfel, acordarea sporului de confidențialitate militarilor nu are în vedere activitatea specifică pe care ei o realizează ca efect al mânuirii și folosirii tehnicii de luptă, ci confidențialitatea pe care sunt obligați să o respecte în legătură cu activitatea desfășurată. Situația este identică în cazul personalului auxiliar de specialitate, care, deși nu folosește tehnică de luptă, este totuși obligată să mențină confidențialitatea lucrărilor și actelor dosarelor cu care intră în contact în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Sporul de confidențialitate prevăzut de lege nu răsplătește calitatea de militar, polițist, grefier sau magistrat, ci recompensează financiar îndeplinirea unei condiții comune în care se desfășoară activități distincte, respectiv confidențialitatea lucrărilor executate, sau despre care au luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
O lege specială nu trebuie și nu poate deveni pretext pentru negarea drepturilor salariale ce nu se raportează la activitatea specifică pe care o desfășoară personalul auxiliar, ci sunt legate de constatarea existenței unor anumite condiții identice în care se desfășoară activități distincte.
De altfel, nici o prevedere din legea specială ce reglementează salarizarea personalului auxiliar de specialitate nu interzice în mod expres ca aceștia să beneficieze,alături de alte categorii socio-profesionale bugetare, de acordarea unor sporuri pentru care activitatea lor îndeplinește condițiile necesare și suficiente.
Cele mai sus expuse nu înlătură posibilitatea reglementării prin acte normative speciale a unor sporuri aplicabile doar unor anumite categorii socio-profesionale în considerarea specificului strict al activității desfășurate.
Prin însăși natura sa, sporul de confidențialitate nu are un asemenea caracter pentru a se putea justifica imposibilitatea obiectivă și legală de a acorda acest spor mai multor categorii socio-profesionale a căror activitate îndeplinește condițiile necesare.
În spiritul argumentelor mai sus expuse, este și decizia în interesul legii nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căreia judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%.
Față de caracterul obligatoriu al recursului în interesul legii, în raport de dispozițiile art.329 Cod pr.civilă, Curtea, reținând că instanța de fond a dat o interpretare greșită legii, urmează să admită recursul și să modifice în parte sentința în sensul acordării contravalorii sporului de 15% pentru recurenții-reclamanți, cu excepția reclamanților, și, începând cu data de 01.09.2004 și în continuare, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, urmând ca angajatorul, respectiv pârâtul Tribunalul București, să procedeze la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În privința acordării pe viitor a contravalorii sporului de 15%, Curtea reține din formularea clară a dispozitivului deciziei în interesul legii nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție că acesta reprezintă, prin raportare la dispozițiile art.155 din legea nr.53/2003, un drept salarial.
Salariul se acordă salariaților pentru perioada cât persoanele își păstrează această calitate. Din acest motiv acordarea pe viitor a acestui spor are acoperire în menținerea calității de salariat a recurenților-reclamanți care au dreptul să primească lunar salariul din care trebuie să facă parte și contravaloarea sporului de 15%.
Față de faptul incontestabil că plata acestui spor nu a fost făcută de către angajator, nemenținerea obligării sale pentru viitor la plata acestui spor, ar deschide calea ignorării în fapt a acestui drept, cu consecința neplății acestuia ulterior pronunțării deciziei.
Dreptul la salariu, din care face parte și dreptul la acordarea sporului de 15%, se naște odată cu dobândirea calității de salariat, doar pentru datoriile restante operând termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003. Este important a nu se confunda dreptul la salariu, cu faptul plății salariului la termenele lunare stabilite de angajator. Acordând pe viitor acest spor pentru personalul auxiliar de specialitate, Curtea nu are în vedere împrejurarea plății efective a salariului care există un termen de exigibilitate ulterior pronunțării deciziei, ci dreptul la primirea salariului complet din care face parte și sporul de confidențialitate, câtă vreme raporturile de muncă se mențin, iar recurenții-reclamanți își păstrează calitatea de personal auxiliar de specialitate.
O ultimă mențiune pe marginea acestui spor se cuvine a fi făcut în sensul că se poate susține acordarea contravalorii acestui spor,pentru trecut, doar pentru perioada de 3 ani înaintea formulării acțiunii, existând prevederi legale în acest sens, respectiv dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din legea nr.53/2003.
Din această perspectivă, analizând pretențiile recurenților-reclamanți, Curtea constată că pentru pretențiile aferente perioadei cuprinse între iulie-august 2004, față de data introducerii pe rolul instanței a acțiunii, operează prescripția dreptului material la acțiune, ce urmează a fi admisă de către
În privința capătului de cerere având ca obiect înscrierea în carnetul de muncă a sporului de 15%, Curtea apreciază întemeiată această pretenție, raportat la conținutul art.11 din Decretul nr.92/1976, potrivit căruia există obligația angajatorului, respectiv a Tribunalului București, de a înscrie în cărțile de muncă, alături de alte mențiuni, retribuția tarifară de bază, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. aceste dispoziții cu prevederile art.155 din Legea nr.53/2003 rezultă că sporul de confidențialitate, reprezentând un drept salarial ce se adaugă salariului de bază, trebuie înscris în carnetele de muncă.
În privința acordării reactualizării sumelor datorate cu indicele de inflație, Curtea arată faptul că reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci doar aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, chiar dacă, sub raport nominal, aceeași valoare va fi reprezentată de mai multe bancnote. În realitate, este vorba despre aceeași valoare, față de faptul că salariul se raportează și la puterea de cumpărare a salariatului, iar nu numai la valoarea nominală a sumelor primite cu titlu de salariu.
Prin urmare, reactualizarea nu reprezintă o valoare economică primită în plus de salariat, cum e cazul dobânzii, ci realizează păstrarea aceleiași valori economice a banilor primiți cu mult timp după data scadentă. Practic, dacă s-ar admite că reactualizarea nu este datorată de angajator, s-ar ajunge la situația în care, doar aparent, salariatul își primește retroactiv, partea datorată din salariu, câtă vreme acesta din urmă este oricum diminuat ca valoare economică din cauza procesului inflaționist.
Concluzionând, Curtea consideră că salariul nu reprezintă doar o sumă de bani primită periodic, ci este, înainte de orice, o valoare economică ce trebuie să rămână neschimbată atât timp cât nu s-a dispus în sens contrar prin acte normative sau prin negocieri colective de muncă.
În privința pretențiilor formulate de reclamantele-recurente, și, Curtea reține că din actele dosarului de fond rezultă că acestea îndeplinesc funcția de agent procedural.
Dispozițiile Legii nr.567/2004, singura în vigoare la data pronunțării asupra recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.46/2008, enumeră într-o manieră exhaustivă categoriile de persoane care alcătuiesc personalul auxiliar de specialitate. Astfel, potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 din Legea nr.567/2004 personalul auxiliar de specialitate este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.
În conformitate cu prevederile cuprinse în alin.3 al aceluiași articol, funcțiile de aprod și agent procedural sunt conexe personalului auxiliar de specialitate, prin urmare nu fac parte din categoria acestui personal, pentru că, altminteri, nu mai era necesară enumerarea cuprinsă la alin.1 din art.3 și cea redată în conținutul alin.3 al aceluiași articol.
Decizia nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind pronunțată în anul 2008, este evident că nu putea avea în vedere decât acele categorii de personal din cadrul puterii judecătorești și Ministerul Public pe care legile în vigoare le definesc.
Astfel, referirea la categoria personalului auxiliar de specialitate nu poate fi interpretată decât prin raportare la definirea componenței acestei categorii cuprinsă în art.3 alin.1 din Legea nr.567/2004, singura în vigoare în ceea ce privește statutul personalului auxiliar de specialitate la momentul adoptării deciziei nr.46/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe cale de consecință, cele trei reclamante-recurente, nefiind incluse de legiuitor în categoria personalului auxiliar de specialitate, nu beneficiază de efectele deciziei nr.46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pretențiile acestora urmând a fi respinse ca neîntemeiate.
În privința pretențiilor îndreptate împotriva Ministerului Finanțelor Publice,potrivit dispozițiilor legale, respectiv HG nr.386/2007, în vigoare la data pronunțării hotărârii de către instanța de fond, acest minister avea printre atribuții și pe aceea de a elabora proiectul bugetului de stat.
În acest context, devine evident că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu avea prerogativa de a adopta bugetul pentru a hotărî destinația și repartiția sumelor ce compun bugetul de stat. Această atribuție este recunoscută exclusiv în zona de competență a puterii legislative, respectiv a Parlamentului.
Pe cale de consecință, Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să aloce fonduri pentru că, legal, nu are această atribuție, împrejurare față de care Curtea urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și să respingă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Analizând sentința recurată, Curtea nu găsește întemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod pr.civilă. Instanța de fond nu a schimbat natura sau înțelesul actului juridic dedus judecății, nefăcând referiri în acest sens în conținutul motivării.
Pentru ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va admite recursul cu consecința modificării în parte a sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante, și împotriva sentinței civile nr.50/07.10.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.29647/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații-pârâți Tribunalul București, Ministerul Finanțelor Publice și expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Admite recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de recurenții-reclamanți ,.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parter acțiunea.
Obligă pe pârâtul Tribunalul București să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar începând cu 01.09.2004 la zi și în continuare, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență până la plata efectivă.
Obligă pârâtul să efectueze mențiunile corespunzătoare drepturilor recunoscute prin prezenta hotărâri în carnetele de muncă ale reclamanților.
Admite excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei iulie-august 2004 și respinge aceste pretenții ca prescrise.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./22.06.2009
Jud.fond:;
Președinte:Amelia FarmathyJudecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
