Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3617/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3617
Ședința publică de la 27 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier -- -
Xxxx
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, -, -, -, -a, -, împotriva sentinței civile nr.80 din 29.01.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B, Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării B, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile lipsind: recurenții reclamanți și intimații pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că s-a solicitat de către recurenții reclamanți, în temeiul art 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.80 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L T, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - O, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și cerere de chemare în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN O, ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții dețin calitatea de personal auxiliar în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul O l t, iar potrivit statutului personalului auxiliar din sistemul autorității judecătorești, drepturile de care aceștia beneficiază formează obiectul unor reglementări speciale, distincte față de cele prevăzute pentru alte categorii de personal.
Astfel cum rezultă din Ordonanța nr. l37/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege - orice deosebire,excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, sex, religie, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Rezultă că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret diferit al atribuțiunilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situația comparabilă între categorii profesionale distincte, magistrați, personal auxiliar, demnitari, funcționari publici.
Actele normative invocate de către reclamanți prevăd acordarea sporului de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor clasificate așa cum sunt definite in legea nr. l82/2002, iar reclamanții nu pot beneficia de sporul solicitat întrucât in primul rând nu manipulează și nu gestionează informații clasificate, iar legile invocate nu prevăd expres acordarea sporului și pentru personalul auxiliar de specialitate. Mai mult, actele normative invocate de reclamanți prevăd acordarea sporului de confidențialitate condiționat de încadrarea acestuia în limitele bugetelor aprobate de către ordonatorul principal de credite.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispoz. art. l6 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi.
În mod evident exercitarea unor drepturi la care se face referire în OG l37/2000 vizează modul de aplicare al unor dispoziții legale, care instituie acele drepturi și nu examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor, astfel că, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul OG l37/2000.
Față de aceste considerente, instanța apreciat că nu este cazul să se mai pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În acest sens au arătat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art. 3 din Legea 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publicii cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul-avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea, art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Or, deși grefierii conform art. 78 din Legea nr. 567/2004 sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ei au cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat Parchetul, sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
În acest sens constituie abateri disciplinare, nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
În conformitate cu prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului purtând titlul "Interzicerea discriminării", exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație, acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii. Lista cuprinsă în art. 14 nu este limitativă, dreptul la nediscriminare "protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit".
Conform art. 21 alin. 1 din OG 137/2000 grefierii, în calitate de persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de OG 137/2000.
Conform art. 16, egalitatea în drepturi din Constituția României, potrivit cu care cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări, și grefierii trebuie să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat să se constate că recursul formulat este nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.
Prin hotărârea nr.437 din 05.11.2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că nu se poate constata existența discriminării prin neacordarea sporului de 15 % pentru confidențialitate personalului din autoritatea judecătorească, iar pe de altă parte invocă practica Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat frecvent în a aprecia că "a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare".
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare a solicitat la rândul său admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.
Recursul se respinge pentru considerentele care se vor expune în continuare:
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz. art. 3041. Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenții reclamanți au statutul de personal auxiliar în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul O l
Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi al personalului din organele autorității judecătorești, care este actul normativ aplicabil pentru perioada pentru care a fost solicitat sporul de confidențialitate de până la 15%, precum și OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești - în vigoare în prezent - nu au dispoziții în sensul acordării dreptului solicitat de reclamanți.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea reține că acesta este nefondat întrucât nu există discriminare nici în raport cu dispozițiile prevăzute în Codul Muncii cu privire la această instituție și nici în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din OG 137/2000, care prevede că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Potrivit art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă.
Codul muncii definește noțiunile de discriminare directă și discriminare indirectă. Astfel, alineatul 3 al art. 5 din Codul muncii arată că, constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevăzute la alineatul 2, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii. Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alineatul 2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
OG 137/2000 reglementează explicit modalitățile prin care se realizează eliminarea tuturor formelor de discriminare și anume prin instituirea unor acțiuni afirmative sau a unor măsuri speciale pentru persoanele și grupurile de persoane aparținând minorităților naționale, pentru comunitățile minorităților naționale, respectiv în vederea protecției grupurilor defavorizate atunci când acestea nu se bucură de egalitatea șanselor, precum și prin sancționarea comportamentului discriminatoriu.
Curtea reține că, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr. 567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin legea specială.
Este adevărat că potrivit art. 78 din Legea nr. 567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, însă situația acestei categorii de personal nu poate fi considerată comparabilă cu ce a altor categorii de personal pentru care se prevede în mod expres în legislație acordarea sporului de confidențialitate.
Situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și îndatoririle acestora sunt diferite. Totodată categoriile de informații pentru care se acordă sporul de confidențialitate la care se referă OG 19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și anume informațiile clasificate este diferit de cele la care se referă Legea nr. 567/2004, privind statutul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, și anume informații confidențiale.
Pe de altă parte, situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu poate fi considerată comparabilă cu cea a funcționarilor publici, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite - Lega 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, OG 6/2007, privind măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Astfel, OG 6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționai publici, și anume, funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Curtea reține că acest act normativ menționat mai sus nu se referă la alte categorii de salariați din sistemul public precum personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor.
Situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor nu poate fi considerată comparabilă nici cu cea a membrilor plenului și a altor salariați din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și nici cu cea a personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite, respectiv Legea nr. 656/2002, privind prevenirea spălării banilor, OG 137/2000, OG 2/2006 și OUG 24/2000.
Este nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reținând că dreptul solicitat de recurenții reclamanți nu face obiectul art. 14 al CEDO, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea 103/2006, consacră expres la art. 1 că, exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată în special pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare situație, astfel că nu poate fi aplicat, în speță, câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
Prevederile art. 14 din Convenție, așa cum CEDO a statuat în jurisprudența sa, nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relația cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și protocoalelor sale. Se reține că dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental apărat și garantat de Convenție.
Acest drept nu face obiectul reglementării constituționale din art. 16, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât Curtea Constituțională a statuat în numeroase decizii de speță - decizia nr. 108/14.02.2006 - că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și apărate de Constituție.
Față de cele statuate de decizia Curții Constituționale, sporurile, premiile și alte stimulente nu reprezintă drepturi fundamentale atunci când sunt acordate prin acte normative, deci cu atât mai mult acestea nu sunt drepturi fundamentale dacă nu sunt acordate pin acte normative.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în hotărârea nr. 232/29.08.2007 a statuat că diferitele categorii de salariați determină soluții diferite legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea reține că hotărârea instanței de fond prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților este legală și temeinică, astfel că în baza art. 312. se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, -, -, -a, -, împotriva sentinței civile nr.80 din 29.01.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor B, Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării B, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
Ex.2//09.06.2008
Jud.fond.
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Marian Lungu
