Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 3755/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3755
Ședința publică de la 09 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2009, privind recursul declarat de reclamanții -, -, Fosta, G, -, și, împotriva sentinței civile nr.667/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinți, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect, drepturi bănești.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.06.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei la data de 09.06.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 667/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a luat act că reclamanta a renunțat la acțiunea formulată împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, cu sediul în Tr.S, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, G, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanții au calitatea de magistrați judecători la Tribunalul Mehedinți iar drepturile salariale sunt reglementate prin Lg. 45/2007 de aplicare a OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii din sistemul justiției.
Potrivit art. 3 al. 1 din OUG 27/2006 judecătorii, procurorii personalul asimilat acestora și magistrați asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor în funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 Lg. 303/2004, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Conform art. 11 din OUG 27/2006 procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul DIICOT sunt salarizați potrivit criteriilor 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
și DIICOT sunt structuri organizatorice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care coeficientul de multiplicare acordat s-a făcut avându-se în vedere criteriul, gradul instanței sau al parchetelor în acord cu disp. art. 3 OUG 27/2006 și ale Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Ca atare susținerile reclamanților că aceste dispoziții legale instituie o gravă discriminare sunt nefondate deoarece acordarea coeficientului de multiplicare pentru procurorii din cadrul DNA și DIICOT s-a făcut în condițiile legii, iar acordarea acestui coeficient de multiplicare și reclamanților ar fi contrară legii, respectiv sistemului de salarizare stabilit de OUG 27/2006.
De remarcat este și faptul că numirea unui procuror la DNA sau DIICOT se face pe o perioadă temporară și nu este necesar ca acesta să aibă grad profesional de procuror al Parchetului de pe lângă ICCJ.
Organizarea și funcționarea acestor două direcții este de altfel reglementată de OUG 43/2002 și Lg.508/2004.
Față de această situație, s- constat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile OUG 137/2000 referitoare la prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, deoarece reglementarea prin lege sau printr-un act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrul legal stabilit prin OG 137/2000.
Împotrivaacestei sentințe au formulat recurs reclamnații, criticând-o pentru netemeinicie și nelgalitate.
În motivarea recursului s-a arătat că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, art. 14 din CEDO și art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția privind Protecția Proprietății.
S-a menționat că îmbunătățirea substanțială a actului de înfăptuire a justiției nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențeiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar la apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, ținând seama de apartenența magistraților la anumite structuri organizatorice, determinată doar de includerea lor în anumite structuri pe scară ierarhică, este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și al art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
In final, s-au mai invocat dispozițiile OG nr. 137/2000, în temeiul cărora Înalta Curte de Casație și Justiție a mai înlăturat și alte discriminări de salarizare ce au existat între magistrați, respectiv, sporurile salariale de 30% și 40% pentru cei care soluționau cauze de corupție.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 3 din acest act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul la o indemnizație lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, funcția deținută, și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la legea respectivă.
Anexa respectivă prevede anumiți coeficienți de ierarhizare a salariilor în funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor.
În speță, reclamanții au solicitat să fie salarizați cu același coeficient care este prevăzut pentru procurorii din cadrul A și, motivând că există o discriminare între ei și salariații instituțiilor respective.
Curtea constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, reținând următoarele:
Potrivit OUG nr. 43/2002, precum și Legii nr. 508/2004, atât Direcția Națională Anticorupție cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea procurorilor din aceste direcții este făcută cu același coeficient de ierarhizare prevăzut pentru procurorii acestui parchet, fapt ce nu contravine legii.
În aceste condiții fiind vorba de instituții de nivel diferit nu se poate vorbi de o discriminare a reclamanților, potrivit art. 2 alin 1 și 2 din OG 137/2000.
Potrivit rt. 27 (1) din OG nr. 137/2000 "ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Pentru a ne afla în prezența unei discriminări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, în mod corect, prima instanță a stabilit că situațiile invocate de reclamanți nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare obiectivă, rezonabilă.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cererea reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 este argumentată tocmai pe ideea că legea este discriminatorie pentru că favorizează anumite categorii de personal, propunând înlocuirea, respectiv completarea normelor juridice care reglementează salarizarea magistraților din cadrul instanțelor judecătorești cu norme juridice create pe cale judiciară, prin preluarea unor dispoziții legale care reglementează salarizarea altor categorii profesionale.
Față de cele arătate anterior, date fiind dispozițiile art. 312 cod. pr. civ. Curtea urmează a respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții -, -, Fosta, G, -, și, împotriva sentinței civile nr.667/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinți, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./ 2 ex./ 10 iulie 2009
Tehn./Ex.2
/ și
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu
