Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 388/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.388
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 8.04.2009
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
GREFIER-- -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenții, împotriva sentinței civile nr.832/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMĂRIA COMUNEI SURAIA și PRIMARUL COMUNEI SURAIA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au răspuns recurenții-reclamanți, și, lipsă fiind recurenții, și intimații-pârâți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recurenții precizează că fac parte din personalul contractual al Primăriei Suraia, fiind părți în dosar.
Se depune la dosar la termenul de azi, întâmpinare din partea intimatei Primăria com.Suraia.
Se comunică un exemplar recurenților prezenți care nu solicită acordarea unui termen pentru aos tudia.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul arată că funcționarilor publici li s-a acordat indemnizația de dispozitiv iar lor nu li s-a acordat, deși au același regim de lucru, considerându-se discriminați.
Solicită admiterea recursului și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor solicitate.
Recurenții, și achiesează la concluziile puse de recurentul.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.832/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă pentru drepturi bănești formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Suraia și Primarul comunei Suraia.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.4501/91/4.12.2008 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții, au chemat în judecată Primăria comunei Suraia jud.V solicitând ca aceasta să fie obligată la alocarea, calcularea și plata către ei a drepturilor bănești reprezentând,indemnizația de dispozitiv" salariul de bază, cu începere de la 11.01.2008 și până la data de 30.11.2008, actualizarea sumelor în raport de rata inflației și înscrierea acestor drepturi în carnetul de muncă, invocând în drept Ordinul MAI nr.496/2003, Legea nr.138/1999, OUG nr.24/2000 și OUG nr.30/2007.
În dovedirea acțiunii sale reclamanții au depus la dosar acte.
Pârâta Primăria comunei Suraia a depus la dosar întâmpinare solicitând admiterea acțiunii.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de salariați la Primăria comunei Suraia, jud.V calitate în care au pretins că le sunt aplicabile dispozițiile Ordinului MAI nr.496/2003, și că li se cuvin acordarea sporului reprezentând indemnizația de dispozitiv prevăzută de pct.9 al acestui act normativ.
Acest spor este prevăzut de art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională și reprezintă 25% din solda de bază, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariile de bază.
Potrivit pct.9.2 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003 care a modificat Ordinul MAI nr.275/2008, indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil care-și desfășoară activitatea în cadrul administrației publice.
Potrivit pct.31.1 din ordin, prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației Internelor, ori, administrația publică locală nu face parte din acest minister, împrejurare ce se desprinde din dispozițiile art.4 din OUG nr.30/2007 potrivit cărora MIRA colaborează cu autoritățile publice.
Pe de altă parte, un ministru poate reglementa prin ordin cu privire la ministerul pe care-l conduce și cu privire la personalul acestui minister, dar nu în afara lui.
În ce privește discriminarea invocată de reclamanți această situație nu poate fi analizată de către instanță, având în vedere decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale prin care se constată ca fiind neconstituționale prevederile art.2 și art.27 al.1 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale juridică sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Astfel, dacă reclamanții se consideră discriminați au la îndemână alte căi legale pentru înlăturarea acestei stări de fapt dar nu pot invoca un temei juridic de care beneficiază doar personalul MIRA.
Considerând cele de mai sus, tribunalul a constatat că acțiunea este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică în raport de prevederile art.13 din Legea 138/1999.
Au mai invocat prevederile art.9 al.4 din OUG nr.63/2003 și Ordinul MAI nr.496/2003, potrivit cărora indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Avându-se în vedere că sunt personal civil în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și reprezintă o autoritate publică, au considerat că au dreptul la indemnizația de dispozitiv de 25% prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999.
Au menționat faptul că sunt personal contractual în cadrul primăriei comunei Suraia, județul V și fac parte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Au solicitat admiterea recursului și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor bănești conform legii.
Intimata Primăria comunei Suraia, județul Vas olicitat admiterea acțiunii, cu acordarea sporului de dispozitiv și în continuare.
Examinând recursul astfel declarat potrivit motivelor invocate de reclamanți cu interpretarea dispozițiilor legale incidente în mterie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041pr.civilă curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Ordinul nr.496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor modifică și completează Ordinul nr.275/2002 al Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii, cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr.1, care, conform art.64 din Legea nr.138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare a legii astfel cum este circumscrisă în art.1 al acesteia.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții " Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le aplicabile și prevederile Ordinului nr.275/2002 completat prin Ordinul nr.496/2003 și anume: personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate, clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr.275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat: "După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut: "9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Din art.13 al Legii nr.138/1999, în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului, reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil; "Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Interpretarea legii trebuie realizată la sfera generală de reglementare a Legii nr.138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi, astfel cum sunt menționate în art.1.
În ceea ce privește completarea adusă prin pct.9.2 introdus prin Ordinul nr.496/2003, curtea reține că, pentru a se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Or, reclamanții funcționează în cadrul Primăriei comunei Suraia iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, astfel că reglementările art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art.9.2 din Ordinul nr.275/2002 modificat prin Ordinul nr.496/2003 nu le sunt aplicabile.
Nu se poate reține discriminarea în sensul OG nr.137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unei asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin OG nr.137/2000.
Potrivit art.1 din OG nr.137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 al.(3) și art.27 al.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles constituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe cale le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, conscacrat în art.1 al.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 al.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul are competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția-art.126 al.(1) din Legea fundamentală-, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 pr.civilă, urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.832/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.832/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.F/12.05.2009
Dact./2 ex/15.05.2009
FOND: -
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu