Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4066/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4066
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier
*****************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J, împotriva sentinței nr. 6811 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA GENERALĂ NR 12 " " și reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea formulată de recurentul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea formulată de petenta - și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați Consiliul Local Tg-J și Școala Generală nr.12, Tg-J la stabilirea salariului de bază minim brut de 880 lei lunar, la plata diferențelor salariale rezultate pentru perioada 01.01.2007-31.08.2007, sume actualizate, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
In motivarea cererii, petenta a arătat că a fost detașată cu nprmă întreagă pe postul de profesor de limba engleză, la Școala Generală, iar conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel național /2007-2010, salariul minim a fost majorat la 880 lei pentru salariații cu studii superioare, dispoziție care nu a fost respectată de angajator pentru perioada 01.01.2007-31.08.2007.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Local Tg-J a solicitat respingerea acțiunii întrucât acesta nu are calitate procesuală pasivă, neputând fi obligat la plata drepturilor salariale către petentă.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 6811 din 24 noiembrie 2008 respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Consiliul Local Tg-
A admis acțiunea formulată de petenta, împotriva intimaților Consiliul Local Tg-J și Școala Generală nr.12, Tg-J,
Au fost obligați intimații la plata către petentă a drepturilor bănești constând în diferențele salariale dintre salariul de bază minim brut de 880 lei și salariul efectiv încasat în perioada 01.01.2007-31.08.2007, sume ce vor fi actualizate la data plății în funcție de indicele de inflație.
A fost obligată intimata Școala Generală nr.12, Tg-J să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al petentei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Petenta și-a desfășurat activitatea ca profesor de limba engleză în cadrul Școlii Generale nr.12, în perioada 01.09.2006-31.08.2007, potrivit adeverinței nr.919/04.09.2007(fila 3) din dosar, fiind salarizată cu un salariu de bază brut mai mic decât cel stabilit în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare.
Potrivit art.40 alin.1 lit.d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010,Se stabilesc următorii coeficienți minimi de ierarhizare, pentru următoarele categorii de salariați: personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare =2, iar potrivit.4,Salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore, în medie, este de 440 lei începând ca 01.01.2007., iar începând cu 01.01.2008, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore, în medie, este de 500 lei, astfel încât persoanele încadrate pe posturi care necesită studii superioare trebuia să fi fost salarizate ținând seama de salariul de bază minim brut de 880 lei pentru perioada 01.01.2007-31.12.2007 și de 1000 lei salariul de bază minim brut de 880 lei pentru perioada începând cu 01.01.2008.
Cum petenta a fost încadrată pe un post ce necesita studii superioare, trebuia să fie încadrată cu salariul de bază minim brut de 880 lei pentru perioada 01.01.2007-31.08.2008, însă intimații nu au încadrat cu respectarea salariului de bază minim brut stabilit prin art.40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010.
Întrucât bugetul local se aprobă de către Consiliul Local, este întemeiată obligarea acestuia la plata sumelor ce reprezintă drepturile salariale, alături de unitatea școlară (acesteia revenindu-i și obligația calculării sumelor pentru fiecare din cadrele didactice reprezentate de sindicat) și, pe cale de consecință, cu motivarea că, acesta are obligația de a asigura finanțarea întrucât, potrivit art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, HG nr.1942/2004 și art.13 din OUG nr.32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, iar plata și calculul drepturilor salariale din unitățile școlare se realizează de către unitățile care îndeplinesc în mod direct și nemijlocit calitatea de ordonatori de credite.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg.J, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs arată că, în mod greșit a fost admisă acțiunea și a fost obligat la plata unor drepturi salariale, actualizate cu rata inflației, deoarece nu are calitatea de a acorda drepturi salariale personalului din învățământ nefiind angajator pentru aceste categorii de salariați.
De asemenea, Consiliul Local alocă doar sumele de bani din prelevări de la bugetul de stat - sume defalcate din TVA pentru bugetele locale, pentru salarizarea personalului din Învățământul preuniversitar, neavând autoritatea de a acorda alte drepturi salariale. În sprijinul acestui argument invocă dispozițiile cap. IV art. 13 din Legea nr. 486/2006.
A mai susținut recurentul că instanța de fond în mod eronat că programul complet de lucru este de 170de ore lunar fără să observe că art.43 litera c din Legea nr.128/1997 prevede că activitatea profesorilor nu poate depăși 18 ore pe săptămână deci nu poate fi mai mare de 90 de ore /lună în situația care ar lucra 31 de zile.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă,art.167 alin.13 și 14 din Legea nr.84/1995,republicată,HG.nr.2192/2004, codulmuncii,art.10,157,236,Legea nr.128/1997.
Recursul este nefondat.
Calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local este conferită de atribuțiunile sale de ordonator de credite privind Învățământul preuniversitar.
Finanțarea acestuia se realizează conform OG 32/2001 din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar repartizarea fondurilor se realizează în baza Hot. Consiliului Local conform art. 167 al. 1 din Lg. 84/1995, art. 38 lit.n din Lg. 215/2001.
Având în vedere normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG 2192/2004, instanța constată că principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt unitatea de învățământ, Consiliul Local, primarul, astfel:
Potrivit art.3 - unitățile din învățământ au conturi la Trezoreria Statului și au propria lor activitate financiar contabilă. directorul unității de învățământ are calitatea și exercită atribuțiile de ordonator terțiar de credite.
In conformitate cu art.5 lit.e directorul elaborează proiectul de buget al unității de învățământ, care este apoi vizat de consiliul de administrație al unității de învățământ, așa cum prevede art.7 lit.
Proiectele de buget elaborate de unitatea de învățământ preuniversitar de stat se prezintă autorității administrației publice locale, în faza de fundamentare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale (art.39 alin.1).
Potrivit atribuțiilor pe care le are stabilite prin Legea nr. 215/2000 art.68 lit.c, primarul întocmește proiectul bugetului local, care cuprinde, ca și capitol distinct, bugetul unităților de învățământ.
Acesta este supus aprobării consiliului local conform art.38 alin.2 din Legea nr. 215/2000, iar după aprobare este înaintat consiliului județean pentru a fi avut în vedere la întocmirea și fundamentarea bugetului la nivel de județ și mai departe la întocmirea bugetului de stat.
După aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean, prin hotărâre repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate (art.40 alin.1).
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. aprobate se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități (art.40 alin.2 din norme).
Astfel fiind, rezultă că recurentul are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât și OG 32/2001 și Normele Metodologice pentru Finanțarea Învățământului aprobate prin HG 538/2001 arată că "începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat".
Cheltuielile legate de salarizarea personalului didactic nu fac parte din cele reglementate ca excepții de la regula privind finanțarea din bugetele locale, astfel încât Curtea apreciază că recurentul are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la motivele de recurs referitoare la fondul cauzei,Curtea reține următoarele:
Începând cu data de 01.01.2007, unitatea școlară pârâtă trebuia să procedeze la aplicarea dispozițiilor art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel național, și anume acordarea reclamantei a salariului de bază minim brut de 440 lei și a coeficientului minim de ierarhizare corespunzător condiției de pregătire a reclamantului.
Curtea constată că, potrivit adeverinței nr.919/04 09 2007 emisă de Școala Generală Tg.J depusă de reclamantă la dosar, acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 128/1997.
Reclamanta, în perioada ianuarie-decembrie 2007 avut un salariu de încadrare inferior celui prevăzut de art.40 al.1 din contractul colectiv de muncă la nivel național, de 880 lei, rezultat din aplicarea coeficientului de ierarhizare 2 la salariul minim brut de 440 lei,așa cum prevede CCM unic la nivel național pe anii 2007-2010.
La data de 29 decembrie 2006 a fost înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 2895/2006 CCM unic la nivel național pe anii 2007-2010.
În urma negocierii s-au stabilit coeficienții minimi de ierarhizare pentru salariați în funcție de condiția de pregătire a acestora, precum și salariul de bază minim brut pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie începând cu data de 01.01.2007.
În acest sens, art. 40 al.1 prevede coeficienți minimi de ierarhizare de 1, respectiv 1,2- pentru muncitorii necalificați( lit.a pct.1) respectiv calificați ( lit.a pct.2) de 1,2 și 1,25 pentru personalul administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este liceală ( lit.b,pct.1) respectiv postliceală ( lit.b, pct.2) de 1,3 și 1,5 pentru personalul de specialitate încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștrii ( lit.c, pct.1) respectiv studii superioare de scurtă durată ( lit.c, pct.2) și de 2 pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare.
Potrivit dispoz. art. 40 din. pe anii 2007-2010 rezultă că, începând cu 01.01.2007 salariul de bază minim total negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore este de 880 lei lunar, pentru personalul încadrat pe funcții ce necesită studii superioare.
Unitatea școlară avea obligația ca începând cu 01.01.2007 să respecte dispoz. pe perioada 2007-2010 în sensul stabilirii drepturilor salariale pornind de la un salariu de bază minim brut de 880 lei
Intimata pârâtă Șc. nr.12 Tg.J avea obligația de a aplica dispozițiile Contractului colectiv, deoarece obligația acestuia derivă din dispoz. art.2 și art.3 al. 1 lit.a din care prevăd, că toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, de stat sau privat, român sau străin/mixt, beneficiază de clauzele acestui contract, dar și din dispoz. art. 11 al. 1 lit. d din Lg. 130/1996 privind CCM și art. 241 al. 1 lit. d, din care rezultă că aceste clauze produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, iar potrivit art. 101 din CCM rezultă că, drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă nu pot fi sub nivelul celor stabilite prin contractele colectiv de muncă.
Totodată, potrivit art. 8 al.2 din Lg. 130/1996 CCM nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin CCM încheiate la un nivel superior, iar potrivit al. 3 contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă.
De asemenea, potrivit art. 24 al.1 din Lg. 130/1996 clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prev. art.8 sunt lovite de nulitate.
Potrivit art.3 din în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective de muncă la un nivel inferior, înaintea contractului de muncă la nivel superior, cele de la nivelurile inferioare se vor adapta CCM la nivel superior.
Art. 241 lit. d Codul muncii arată că dispozițiile contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național.
Obligativitatea aplicării clauzelor contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 reiese și din prevederile art. 95 din Legea nr.128/1997, care arată că personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturile și obligațiile care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din Carta universitară, precum și din prevederile contractului colectiv de muncă.
n consecință, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J, împotriva sentinței nr. 6811 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA GENERALĂ NR 12 " " și reclamanta.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex7IE/02.07.2009
fond:
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Mihaela Mitrancă, Tamara Carmen