Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4090/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4090
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier
**************************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 396 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta pârâtă SC SA, reprezentată de avocat cu delegație de substituire pentru avocat, lipsind intimata reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă SC SA, a pus concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 396 de la 22 ianuarie 2009 respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârâtă.
A admis în parte acțiunea, cu precizarea ulterioară, formulată de petenta împotriva pârâtei - Membru Grup
A obligat pârâta la plata către reclamant a ajutorului material reprezentând contravaloarea cotei de 4000. gaze naturale/anual pentru anul 2005, actualizată cu indicele de inflație la data plății. precum și drepturile bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social și cele cuvenite și neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective.
A respins capetele de cerere privind acordarea cotei de participare la profit și a fondului de premiere pe anul 2005, ca prematur introduse.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o întrucât drepturile solicitate fiind de natură salarială, termenul de prescripție este de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit."c" Codul Muncii.
Pe fond a reținut că, susținerea pârâtei, în sensul că drepturile solicitate ar fi fost introduse în salariul de bază nu au fost dovedite.
O astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.
În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă legea părților prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art. 236 Codul Muncii.
În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile art. 154 Codul Muncii care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.155 menționează că salariul cuprindesalariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precumși alte adaosuri;astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, calificarea acestuia, funcția ocupată.
În art. 159 din Codul Muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
În altă ordine de idei, dacă din salariul de bază s-ar deduce c/val. adaosurilor prevăzute la art.176 din CCM la nivel de ramură, respectiv Paști, C, aprovizionare toamnă-iarnă și c/val. ajutorului material reprezentând cota de gaze naturale de 4000 mc./anual, despre care intimata susține că au fost introduse în salariul de bază din anul 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie.
În această situație reclamantul nu a avut un salariu care să corespundă muncii prestate, pregătirii profesionale și nu a beneficiat de indexările și majorările acordate prin hotărâri de guvern sau la nivel de societate cu ocazia negocierilor.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat de altfel și de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați erau îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al, " la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minima de concediere".
Se menționează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform Planului Social sus menționat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Petenta însă a beneficiat de plăți compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului anterior concedierii.
Potrivit art.7 si 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
Potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neindeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea partilor cares se fac vinovate de aceasta.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente( semnate de ambele părți,de altfel ) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau inlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin.4 din CCM/2007" prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuși de părți."
Referitor la capătul de cerere privind obligarea societății comerciale pârâte de a- acorda un număr de 10.000 acțiuni nominative la valoarea de piață din momentul pronunțării hotărârii, precum și a dividendelor corespunzătoare acestor acțiuni, la care se adaugă daunele produse prin faptul că aceste drepturi bănești nu au fost acordate la timpul cuvenit, Tribunalul Gorja considerat, de asemenea, că este prematur introdus în condițiile în care nun s-a făcut dovada încheierii actului adițional la contractul colectiv de muncă la nivel pe anul 2008, singurul act care poate produce efecte juridice în condițiile Legii nr. 130/1996.
Sub acest aspect s- constatat că la data de 10 august 2008, între SC SA și I s- încheiat Protocolul nr. 14 în baza art. 168 alin. 5 din CCM/2008, prin care s-a negociat numărul de acțiuni gratuite acordate de SC SA, salariaților săi, prevăzându-se că se va distribui cu titlu gratuit fiecărei persoane care beneficiază de acest drept un număr de 100 acțiuni ordinare nominative și de materializat ale SC SA, însă în prevederile art. III, din același protocol, s-a stipulate că prevederile art. 168 alin. 5 din CCM rămân fără obiect și nu vor produce nici un efect juridic începând de la data inițierii procesului prevăzut în art. I, părțile obligându-se, ca în termen de 30 de zile de la data la care procesul de distribuire al acțiunilor a fost inițiat să se încheie un act adițional prin care să se elimine prevederile art. 168 alin. 5.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs pune în discuție regimul prescripției extinctive aplicabil, recurenta susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 lit.e Codul Muncii, fiind astfel aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, ca urmare a faptului că cererea reclamantului nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, alte venituri ce au ca temei contractul colectiv de muncă.
Un prim motiv de recurs se referă la ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, susținând că a fost inclus în salariul de bază, începând cu anul 1997, acest ajutor nemaiacordându-se separat salariaților, sindicatul nu a mai intrat în negocieri cu patronatul pe tema acordării distincte a acestui ajutor, ca urmare a introducerii acestuia în salariul de bază al fiecărui salariat SA, cu respectarea art. 187 CCM.
Se mai arată că prin art. 176 din CCM la nivel de unitate se prevede că la nivelul ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe anul 1997. Astfel, începând cu data de 1 iulie 1997, recurenta susține că salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil incluzând contravaloarea ajutorului reprezentând cota de gaze, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lună de lună ca parte integrantă din salariu.
In ceea ce privește art. 50 alin. 1 și diferențele la Planul Social, susține că activitatea desfășurată de petenți a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată petenților a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Planului Social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale Planului Social și ale sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Un ultim motiv de recurs se referă la faptul că greșit instanța arătat că indemnizația de concediere trebuia calculată pe baza salariului mediu pe anul 2008.
Arată că raporturile de muncă ale petenților cu intimata au încetat în 2008, ca urmare a reorganizării activității zonei G, și la data concedierii nu era aplicabil Amendamentul nr. 1 la Planul Social în vigoare la data de 19.01.2006.
Acesta prevede la pct. 4 că "salariul mediu brut pe care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere".
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Referitor la capătul de cerere privind acordarea cotei de gaze de 4000 mc /anula, Curtea reține că potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA ( fila 16 dosar recurs), rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 ( filele 16 verso și 17 dosar recurs) rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
În aceste condiții sunt apreciate ca întemeiate criticile recurentei în ceea ce privește fondul cauzei.
Privitor la natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune și la excepția prescripției extinctive, criticile sunt neîntemeiate.
In mod greșit recurenta apreciază că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."e" din Codul Muncii, considerând că este prescris dreptul material al acțiunii formulată de către intimatul - reclamant, constatând în mod eronat ca fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni pentru exercitarea dreptului la acțiune.
Dispozițiile art. 283 alin. 1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit."c", termenul de 3 ani, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale salariaților față de angajator și termenul de 6 luni menționat la art. 283 lit."e" Codul Muncii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține aplicabilitatea unuia din cele două termene de prescripție, de 3 ani sau de 6 luni, trebuie clarificată natura juridică drepturilor solicitate prin acțiune.
Curtea apreciază că drepturile ce fac obiectul acțiunii introductive au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate. Acest fapt rezultă din cuprinsul art. 187 alin.2 CCM la nivel de ramură în care se precizează că modalitatea principală de acordare a acestui ajutor material este compensarea prin majorarea salariului de bază. Prin urmare, așa cum s-a dovedit, părțile semnatare ale CCM au convenit introducerea acestui ajutor în salariul de bază, devenind parte componentă a salariului de bază, astfel încât natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiunea introductivă este aceea a unor drepturi salariale neacordate prev.de art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii.
Prin urmare, termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prev.de art. 283 lit.c Codul Muncii.
Față de motivele expuse mai sus se constată că acest capăt de cerere este fondat și se va admite, se va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea indemnizației de concediere Curtea reține că art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite și acest capăt de cerere, va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea în ceea ce privește acordarea cotei de gaze, precum și a plăților compensatorii.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței referitoare la cota de profit și fondul de premiere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 396 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta,
Modifica sentința in sensul ca respinge toate capetele de cerere,
Menține soluția asupra cotei de profit și fondul de premiere.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/27.07.2009
fond:
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Mihaela Mitrancă, Tamara Carmen
