Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 41/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 41
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Florin Dogaru
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă C " Romania" SRL T împotriva sentinței civile nr.2155/25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului-intimat și avocat în reprezentarea pârâtei-recurente.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei-intimată depune întâmpinare, copia deciziei civile nr. 1176/18.05.2007 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 1521/C/2006, împuternicirea avocațială și chitanța nr. 0262/18.01.2008 în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Reprezentantul pârâtei-recurente depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța procedează la comunicarea exemplarului doi al întâmpinării cu partea adversă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris.
Reprezentanta reclamantei-intimată solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta SC " Romania" SRL T, solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta să acorde reclamantului sporul de vechime aferent vechimii sale, pe perioada 29.06.2004 -28.06.2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată se arată că reclamanta este angajatul pârâtei din data de 25.01.2000, iar la 29.06.2004 avea o vechime în muncă de 14 ani 9 luni și 23 zile, fiind îndrituită să beneficieze de un spor de vechime de 15% calculat lunar, însă pârâta nu i-a acordat sporul de vechime, prejudiciind-o prin încălcarea unui drept salarial.
În drept, se invocă dispozițiile art. 16 pct. 3, art. 155, art. 296, art. 238 și art. art.285 din Codul muncii, Contractului colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2003-2006 și art. 51 alin. 1 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pentru anii 2003-2004, 2005-2006.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, întrucât sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază. Potrivit art. 27 pct. 2. din contractul colectiv de muncă pe anii 2001-2003, încheiat la nivel de unitate, sporul de vechime al salariaților pârâtei este inclus în salariul de bază negociat.
Prin sentința civilă nr. 2155/25.10.2007, Tribunalul Timișa admis acțiunea civilă precizată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.978,80 lei, reprezentând sporul de vechime cuvenit și neacordat reclamantului pe perioada iunie 2004-aprilie 2006 și la plata sumei de 1.100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariu avocațial și onorariu de expert.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere clauzele cuprinse în contractele colective de muncă la nivel național și la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, aplicabile în perioada 2003 - 2006, precum și vechimea în muncă a reclamantei, și a stabilit cuantumul total al sporului de vechime, calculat pentru perioada de referință, ca fiind, după reactualizarea cu rata inflației, de 3.978,80, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză judiciară.
În contractul individual de muncă al reclamantei sau în actele adiționale la acesta nu este stipulat sporul de vechime separat, salariul fiind negociat fără spor de vechime, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Împotriva hotărârii a declarat recurs, în termenul legal, pârâta, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea cererii de recurs se arată că, în speță, sunt incidente motivele de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, întrucât instanța de fond a acordat greșit reclamantei sporul de vechime, atâta timp cât prevederile art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator și angajat.
Instanța de fond a făcut o interpretare restrânsă a prevederilor art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, ignorând dispozițiile alineatului doi al acestui articol, care prevăd că "sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază"; precum și pe cele ale alineatului 1, potrivit căruia numai în măsura în care sporurile nu sunt astfel absorbite în salariu, ele se pot acorda în mod aparte și suplimentar. Prin urmare, conform art. 40 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și art. 51 alin. 6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, regula, în domeniu, este reprezentată de absorbția sporului de vechime în salariu, excepția fiind reprezentată de situația în care sporul de vechime se acordă separat.
Un alt motiv de recurs privește eronata interpretare dată de instanța de fond punctului IV din contractul individual de muncă al reclamantei, ca urmare a confundării salariului lunar cu salariul de bază.
Recurenta a mai arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de probă, și anume: procesul-verbal de control al ITM T nr.15359/12.12.2005, conform căruia "sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie", și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003, care la art. 27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat și care, deși nu a fost înregistrat, poartă semnătura părților ce l-au negociat și trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind.1 din Codul d e procedură civilă.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de către pârâtă ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că hotărârea recurată este temeinică și legală.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct.9 coroborate cu cele ale art.304 ind.1 din Codul procedură civilă, instanța constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin.1 lit. c din Codul muncii și ale art.11 alin.1 lit. c din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federație sau confederație patronală la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective.
Art. 238 alin. 2 din Codul muncii prevede că: "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă". Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză. Potrivit art. 247 din Codul muncii, "în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Prin urmare, dacă la nivelul angajatorului sau, eventual, a grupului de angajatori nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Recurenta susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă, și anume: contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003, care la art. 27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat și care, deși nu a fost înregistrat, poartă semnătura părților ce l-au negociat și trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Conform art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, "contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării". Pe cale de consecință, un contract colectiv de muncă neînregistrat în condițiile prevăzute de lege este inaplicabil părților semnatare, fiind inexistent din punct de vedere juridic, astfel încât nu poate fi privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă,
Întrucât, în speță, nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantei îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, aflate în vigoare în perioada iunie 2004 - aprilie 2006.
Deși art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator și angajat, prima instanță nu a depășit prerogativele puterii judecătorești și nu a intrat într-un domeniu rezervat exclusiv negocierii, așa cum susține recurenta, deoarece art. 51 alin.1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare prevede sporurile minime de vechime ce se acordă în condițiile acestui contract după cum urmează: spor de 5% pentru o vechime în muncă de 3-5 ani; spor de 10% pentru o vechime în muncă de 5-10 ani; spor de 15% pentru o vechime în muncă de 10-15 ani; spor de 20% pentru o vechime în muncă de 15-20 ani și un spor de 25% pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani. Ori, în cauză este aplicabil acest contract, conform art. 247 din Codul muncii. Față de prevederile art. 238 alin. 1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură poate conține dispoziții mai favorabile salariaților decât cel încheiat la nivel național.
Din cuprinsul contractului individual de muncă al reclamantei nu rezultă că, în perioada iunie 2004 - aprilie 2006, sporul de vechime cuvenit reclamantei, potrivit art. art. 51 alin.1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare și vechimii în muncă a acesteia, este conținut în salariul negociat de părți.
Procesul-verbal de control al ITM T nr.15359/12.12.2005, depus la dosar după prima zi de înfățișare și care reține că "sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie", nu indică temeiul pe baza căruia s-a ajuns la o asemenea concluzie, astfel încât nu poate justifica apărarea pârâtei, cu atât mai mult cu cât art. 287 din Codul muncii prevede că sarcina probei, în conflictele de muncă, revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Având în vedere probele administrate în cauză, și anume: înscrisurile, reprezentând contractul individual de muncă al reclamantei, contractele colective de muncă la nivel național și de ramură, precum și raportul de expertiză judiciară, Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptățită la aplicarea sporului de vechime pe perioada iunie 2004- aprilie 2006, acest drept fiind prevăzut de dispozițiile art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel național coroborate cu dispozițiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art.236 și următoarele din Codul Muncii.
Din cele expuse anterior rezultă că hotărârea recurată este temeinică și legală, nefiind incident motivul de recurs invocat de către pârâta-recurentă, respectiv cel reglementat de art. 304 pct. 9 coroborat cu prevederile art. 304 ind.1 din Codul d e procedură civilă.
În considerarea celor de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul declarat pârâta-recurentă SC " Romania" SRL T împotriva sentinței civile nr.2155/25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, ca neîntemeiat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâtă - recurentă, căzută în pretenții prin respingerea recursului, la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în sumă de 1.000 lei, către reclamanta - intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă C " Romania" SRL T împotriva sentinței civile nr.2155/25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată.
Obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 22 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. - - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /23.01.2008
Tehnored.: M/ 2 ex./23.01. 2008
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Florin Dogaru
