Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4221/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1854/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4221/
Ședința publică de la 10 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Direcția de Sănătate Publică a Județului, împotriva sentinței civile nr.38 din data de 19.01.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (3289/C/2008), în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenta Direcția de Sănătate Publică a Județului C și intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 04.06.2009, întâmpinare din partea intimatei.
Curtea, având în vedere împrejurarea că ambele părți în cauză prin cererile formulate au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.38 din data de 19.01.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, s-a admis acțiunea reclamantei, împotriva pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică a Județului C și s-a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1504 lei, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, pe perioada decembrie 2005-septembrie 2006, sumă actualizată în funcție de indicele de inflație până la data pronunțării hotărârii.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, este adevărat că actul normativ care consacră dreptul salariaților la tichete de masă este o normă de recomandare, iar dreptul instituit prin acest act normativ (Legea 142/1998) este condiționat de limita bugetului alocat.
Cu toate acestea, s-a constatat că în condițiile aderării României la Uniunea Europeană toată legislația acesteia care contravine normelor dreptului comunitar se consideră modificate în așa fel încât ele să producă efecte juridice sinonime dreptului european și s-a apreciat că există clar text constituțional care consacră prioritatea dreptului internațional și european față de dreptul intern.
Prin urmare, instanța de fond examinând prevederile Legii 142/1998 în lumina dreptului european și mai ales din prisma drepturilor fundamentale ale cetățeanului consacrate de normele europene și Constituția României, a considerat că acceptând caracterul de recomandare al normelor acestui act normativ intervine în societatea românească o discriminare crasă și vădită între salariați.
Având în vedere că tichetele de masă așa cum sunt ele definite în actul normativ ce le consacră sunt o alocație individuală de hrană și că acest drept nu este condiționat și nu poate fi, de calitatea ori proveniența salariatului, de vreme ce toate categoriile de personal au nevoie de alocație de hrană, toți salariați se hrănesc.
S-a avut în vedere că, acordarea acestui drept doar unor categorii de salariați în condițiile în care toți au nevoie de supliment alimentar (alocație de hrană) înseamnă o discriminare vădită și că salariații, entități analoage comparabile se află în asemenea situații și toți au acest drept.
De asemenea, a mai arătat prima instanță că, din economia textului Legii 142/1998 dreptul solicitat nu este condiționat decât de limita bugetelor și s-a considerat că această condiție este contrară dreptului european și creează inegalitatea salariaților în fața legii și inegalități între cetățeni și prin urmare ea (condiția) este caducă, dreptul consacrat fiind prin urmare necondiționat, iar mai ales în cadrul instituțiilor bugetare neacordarea lor decât unor anumite categorii constituie o vădită discriminare.
S-a adăugat că pârâta, în cuprinsul adresei 11034/09.12.2008 arată că reclamanta are dreptul la tichete de masă pentru perioada invocată. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Direcția de Sănătate Publică a Județului C, criticând soluția pentru nelegalitate, întrucât instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1(1) și alin 2 din Legea 142/09.07.1998 privind acordarea tichetelor de masă.
Astfel, s-a susținut că aceste prevederi legale reținute de altfel și de către instanța de fond, consacră dreptul salariaților la tichete de masă ca o normă de recomandare, iar acest drept este condiționat de limita bugetului de stat.
S-a învederat că atâta timp cât legiuitorul român a condiționat acordarea unor drepturi salariale în sistemul bugetar de limitele bugetului de stat, o astfel de prevedere legală (bună sau rea) este în vigoare și ea nu poate fi anulată și considerată caducă de către instanța judecătorească care nu are această calitate stabilită printr-o lege de procedură sau specială.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a interpretat și aplicat eronat prevederile legale în materie, respectiv art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, care stipulează că "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator."
Curtea reține că text de lege amintitnu este imperativ, aceasta dispunând că salariații pot primi tichete de masă, acordarea acestui drept fiind, așadar o opțiune a angajatorului în limita stabilită de prevederile bugetare de stat sau, după caz, locale, iar nu o obligație.
De amintit că prin Decizia nr.297/11.03.2008, Curtea Constituțională a României a reținut că art.1 din Legea nr.142/1998 instituie doaro posibilitatepentru o anumită categorie de personal de a primi alocație individuală de hrană, acordată în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligație legală a angajatorilor.
Aceeași condiție este înscrisă și în art.1 alin.2 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, care prevede expres că "tichetele de masăse acordăîn limitaprevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
În cauza dedusă judecății, prima instanță a reținut greșit existența unei discriminări, de vreme ce încălcarea principiului egalității și nediscriminării ar putea fi constată doar în cazul în care se aplică un tratament juridic diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
În acest sens este și practica instanței de contencios european al drepturilor omului, dată în aplicarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, cât și a jurisprudența Curții Constituționale, care a reținut în mod constant că dispozițiile art.16 alin. 1 din Constituția României vizează egalitatea în drepturi a cetățenilor în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparație cu alta.
Cele arătate nu contravin documentelor internaționale privind drepturile omului, la care România este parte și care, potrivit prevederilor art. 11 și 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern, nefiind încălcat în cauză nici unul dintre criteriile nediscriminării, conținute de Carta socială europeană revizuită Partea a V-a - Nediscriminarea - art. E, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996 și ratificată de România prin Legea nr.74/1996.
De adăugat că Anexa la Carta socială europeană revizuită, intitulată "Câmpul de aplicare în privința persoanelor protejate", prevede că "o diferență de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată discriminatorie".
Curtea reține că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, apreciind că pentru a putea fi reținut tratament nediferențiat injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă, or în speță nu s-a probat existența unei astfel de situații.
De adăugat că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 invocate de către reclamant au fost declarate neconstitutionale astfel cum rezultă din Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, pronunțată la 3 iulie 2008, publicată în MO nr.537/16.07.2008, obligatorie potrivit art.147 alin.4 din Constituție.
Astfel, prin decizia amintită s-a reținut că art.1 din OG nr.137/2000 "nu instituie privilegii sau discriminării între cetățeni, nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățeni aflați în situații identice."
Totodată, s-a constatat că unele dispoziții ale OG nr.137/2000 și anume prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative implicabile în cauzele deduse judecății.
S-a mai reținut că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se deprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În concluzie, Curtea apreciază că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale, cum este și cazul tichetelor de masă, în limita bugetelor alocate cu această destinație, excede cadrului legislativ stabilit prin OUG nr.137/2000, iar instanța de judecată este ținută să aplice legea, iar nu să o înlăture de la aplicare sau să o suplinească, pe motiv că este inechitabilă sau discriminatorie.
Prin urmare, de vreme ce pe perioada în litigiu, nu s-au prevăzut și nici nu s-au alocat sume pentru achiziționarea și acordarea tichetelor de masă, Curtea reține că intimata reclamantă, personal contractual al Autorității de Sănătate Publică a județului C, nu este îndreptățită la plata tichetelor de masă solicitate prin acțiunea introductivă, în lipsa finanțării recurentei de la bugetul de stat.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în tot, sentința recurată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta Direcția de Sănătate Publică a Județului, împotriva sentinței civile nr.38 din data de 19.01.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (3289/C/2008), în contradictoriu cu intimata.
Modifică, în tot, sentința recurată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,
Dact.: /2ex.
13.07.2009
Jud. fond.: G;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu