Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4259/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA a II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4259
Ședința publică din data de 23 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2009, privind recursurile declarate de pârâtele Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Județean de Urgență Tg.J, Ministerul Sănătății Publice și Casa de Asigurări de Sănătate G, împotriva sentinței civile nr. 5555/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.06.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.06.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 5555 din 23 octombrie 2008, Tribunalul Gorj, a admis în parte acțiunea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimații Spitalul de Pneumoftiziologie, J, Ministerul Sănătății Publice și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate
S-a respins exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive si lipsei obiectului cererii invocate de intimata Ministerul Sanatatii Publice
Au fost obligați intimatii la plata către petenta a sporului de 5% din salariul de bază începând cu luna ianuarie 2007 până la data de 06.06.2008, suma urmând a fi actualizată la data plății.
Au fost obligați intimații la plata către petenta a primei de vacanță pe perioada 2005-2006, primă constând într-un salariu brut din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.
S-a respins cererea privind plata sporului de 5% pentru viitor ca prematur introdusa.
S-a constatat prescrisa cererea privind plata primei de vacanță pentru perioada 2001-2004.
Au fost obligați intimații la plata către petenta a sumei de 30 de lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Petenta a fost angajata cu contract individual de muncă in structura Spitalului Județean G ca medic până la data de 08.01.2007 când, prin Protocolul nr. 407/141 a fost transferat în structura Spitalului de Pneumoftiziologie din Comuna.
Până la data transferului, petenta beneficiat de sporul de 5% din salariul de bază prevăzut la punctul 2 din anexa 3 Regulamentului din 07.07.2005 privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile art. 13 din nr.OUG115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005.
După realizarea transferului, petentei nu i s-a mai acordat acest spor, încălcându-se astfel de către angajator dispozițiile art. 169 din Codul Muncii, conform căruia salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii.
Aceleași dispoziții legale precizează că drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr-un contract sau raport de muncă, existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.
Instanța a admis astfel capătul de cerere privind plata sporului de 5% din salariul de bază, și a obligat intimatii, la plata către petenta a acestui spor începând cu luna ianuarie 2007, până la data de 06.06.2008, suma fiind reactualizată la data plății efective.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect obligarea intimaților la plata primei de vacanță pe perioada 2001-2006, instanța a admis în parte pentru perioada 2005-2006, prima constând într-un salariu brut din luna anterioară plecării în concediu de odihnă.
Astfel, potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul Spitalului Județean Tg-J pe perioada 2006-2007, drepturile salariale ale angajaților cuprind și prima de vacanță, așa cum se prevede în art. 93 alin.2 lit.
De asemenea, prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007 s-a prevăzut acordarea primei de vacanță, cu completarea că prima de vacanță s-a acordat odată cu modificarea legislației.
Prin Ordonanta de urgenta din - nr. 146/2007 pentru aprobarea platii primelor de concediu de odihna suspendate in perioada 2001-2006. se prevede la art. 1alin (2) că intra in categoria personalului caruia ii sunt aplicabile prevederile prezentei ordonante de urgenta, conform alin. (1), functionarii publici, functionarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justitiei, membrii corpului diplomatic si consular al Romaniei, precum si alte categorii de personal care beneficiaza de prima de concediu de odihna in baza legilor speciale.
Întrucât dispozițiile legale nu disting, sintagma " alte categorii de personal" face referire și la personalul bugetar din sistemul sanitar, o altă interpretare constituind o discriminare în materia salarizării.
Pentru perioada 2001-2004, instanța a respins cererea de acordare a acestei prime, acțiunea fiind prescrisă conform dispozițiilor Decretului 167/1958 coroborate cu disp. art 283 alin.2 din Codul Muncii.
Cat priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de Ministerul Sanatatii Publice precum si exceptia lipsei obiectului cererii, s-a respins, întrucât spitalele chiar daca potrivit legii au personalitate juridica, se afla in subordinea ministerului d e resort, in speta Ministerului Sanatatii Publice, acesta fiind ordonator principal de credite iar lipsa de obiect intemeiata pe lipsa prevederii exprese a categoriei respective de salariati in OUG 146/2007 ca beneficiari ai primei de vacanta nu s-a reținut motivarea fiind expusa mai sus pe fondul cauzei.
Cererea privind acordarea sporului de 5% pentru viitor a fost respinsă ca fiind prematur introdusa, dreptul de a se face plata acestui spor nefiind nascut si actual.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Județean de Urgență Tg.J, Ministerul Sănătății Publice și Casa de Asigurări de Sănătate
1. Recurentul Spitalul de Pneumoftiziologie a arătat, în esență, că, in conformitate cu prevederile art. 172 pct. b, f din 95/2006, unitatea recurenta este considerata spital de specialitate. In consecința, nu se poate acorda un spor un spor care este prevăzut strict pentru spitalele județene.
A mai arătat că potrivit art. 13 din OUG nr.115/2004 acordarea sporurilor in unitățile sanitare publice se face in raport cu condițiile in care isi desfasoara activitatea si in conformitate cu dispozițiile contractului colectiv de munca.
2. Recurentul Spitalul de Urgenta Tg. J invocă, în esență, prin motivele de recurs următoarele: Drepturile salariale sunt reglementate prin OUG 115/2004, care nu prevede acordarea primei de vacanta. În ceea ce privește prevederile din contract colectiv de munca la nivel de unitate, acordarea primei de vacanta este condiționata de modificarea legislației in vigoare.
3. Recurentul Ministerul Sănătății Publice invoca următoarele: instanța de fond a omis sa se pronunțe asupra excepțiilor si apararilor de fond invocate; intre reclamant si recurent nu exista nici un fel de raporturi de munca si nici o dispoziție legala care sa oblige recurentul sa plătească salariile personalului din unitățile sanitare; în conformitate cu prevederile 95/2006, spitalele sunt unitati sanitare publice cu personalitate juridica finanțate integral din venituri proprii si funcționează pe principiul autonomiei;
În ceea ce privește primele de vacanta, dispozițiile OUG 146/2007 se aplica unor categorii speciale de salariați si nu personalului sanitar, in cazul reclamantei drepturile salariale fiind stabilite prin lege. Ca sporul de 5% este un spor special, acordat personalului de specialitate medico-sanitar din spitalele județene, altele decât cele clinice. Ca începând cu data de 08.01.2007, reclamanta nu mai face parte din categoria personalului angajat in cadrul unui spital județean, ci in cadrul unei unitati spitalicești ai cărei salariați beneficiază de sporuri specifice.
4. Recurenta Casa de Asigurări de Sănătate Gas olicitat admiterea recursului, arătând că, deși în dispozitivul sentinței recurate s-a făcut mențiunea că se respinge acțiunea față de CAS G, a fost admisă și excepția lipsei calității procesuale pasive a aceluiași pârât.Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:
Referitor la recursul Ministerului Sănătății Publice, Curtea reține următoarele:
Reclamanta salariata a fost inițial angajata Spitalului Județean G, pentru ca începând cu data de 08.01.2007, sa fie transferat in cadrul Spitalului de Pneumftiziologie. Face parte din categoria personalului contractual, ale căror raporturi de munca, bazate pe contract individual de munca, sunt încheiate cu unitățile sanitare. Potrivit art. 39 (1) lit. a Codul Muncii, salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă. De asemenea, potrivit art. 40(2) lit. c Codul Muncii, angajatorului în revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă; Art. 165(1) din 95/2006 definește noțiunea de "spital" ca fiind unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale. Potrivit art. 197(1) din 95/2006, salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii. In consecința, raportul de munca ia naștere intre unitatea sanitara angajatoare si salariat, drepturile si obligațiile corelative derulându-se intre cele doua persoane. Ca atare si obligația de plata a drepturilor salariale revine in exclusivitate unitații sanitare angajatoare si nu Ministerului Sanatatii cu care salariații nu au raporturi de munca. In aceste condiții Ministerului Sanatatii nu-i revine obligația de plata a drepturilor salariale.
In consecința, in mod netemeinic si nelegal, instanța de fond a dispus obligarea Ministerul Sănătății Publice la plata drepturilor salariale respective, sub acest aspect motivele de recurs, privind lipsa calității procesuale pasive, justificate pe lipsa raporturilor de munca, fiind întemeiate, cu privire la acest recurent, Curtea urmând sa respingă acțiunea ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Cu privire la Recursul Spitalului de Urgenta Tg. J, se rețin următoarele:Așa cum s-a menționat anterior, intimata reclamanta a fost salariatul recurentei la data de 08.01.2007. Intimata, prin acțiunea formulata, a solicitat acordarea primei de vacanta, invocând ca temei legal contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara si dispozițiile OUG 146/2007.
Potrivit art. 157(2) Codul Muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative. Salarizarea intimatului recurent este stabilita prin prevederile OUG 115/2004, prin art. art. 1 (1) prevăzându-se ca dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică personalului din unitățile sanitare finanțate după cum urmează: a) integral de la bugetul de stat; b) integral din venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate; c) din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat; d) integral din venituri proprii. (2) de prevederile prezentei ordonanțe de urgență personalul contractual care prestează activitate în funcții de execuție și de conducere.
Potrivit art. 94(2) din contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara 2005-2007, drepturile salariale cuprind: f) primă de vacanță*). *) Se va acorda odată cu modificarea legislației.
Potrivit contractului colectiv de munca la nivelul unitații 2006-2007, art. 93 alin. 2(f), drepturile salariale cuprinde si prima de vacanta, care se va acorda odată cu modificarea legislației.
Potrivit rt. 1 (1) din OUG 146/2007, prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006. (2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare. Așa cum se observa din dispozițiile legale mai sus menționate, salarizarea intimatului reclamant este realizata prin lege speciala, lege care nu prevede acordarea primei de vacanta acestei categorii de salariați. Dreptul la prima de vacanta, prevăzut in contractul colectiv de munca, este unul condiționat de modificarea legislației, in sensul prevederii in lege a dreptului. Aceasta este consecința a principiului prestabilirii salariilor personalului din instituțiile publice prin lege, principiu reglementat prin prevederile art.157(2) Codul Muncii. Nefiind prevăzut in lege, nu exista un temei juridic pentru acordarea acestuia, in mod temeinic unitatea spitaliceasca neacordând aceste drepturi. Nu pot fi reținute ca temei prevederile OUG 146/2007, personalul care beneficiază de prevederile acestui text normativ fiind stabilit prin dispozițiile alin. 1 si 2 din ordonanța si anume, salariații care aveau dreptul la acordarea primelor în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, categoriile de personal fiind enumerate in alin. 2. Intimata reclamanta nu face parte din personalul căruia i se aplica prevederile ordonanței.Ca urmare, in mod greșit instanța de fond a reținut ca temei de acordare a drepturilor respective contractul colectiv de munca si dispozițiile ordonanței invocate, situație in care, consecința a admiterii recursului, urmează a fi respins acest capăt de cerere.Cu privire la recursul formulat de Spitalul, se rețin următoarele:Urmare a Protocolului din ianuarie 2007, începând cu data de 08.01.2007 Dispensarul TBC si Laboratorul BK din structura organizatorica a Spitalului Județean Tg. Jat recut in structura organizatorica a Spitalului de Pneumoftiziologie. Odată cu aceasta modificare a fost preluat si personalul ce funcționa in cadrul celor doua servicii, aceștia devenind salariați ai noii unitati spitalicești. la data de 08.01.2007 reclamantul intimat a beneficiat de sporul prevăzut in anexa 3 lit. D din. 721/2007 si anume spor de 5% din salariul de bază acordat personalului de specialitate medico-sanitar din spitalele județene, altele decât cele clinice, și din Spitalul Municipal Acest spor a fost acordat avându-se in vedere calitatea de salariat al Spitalului Județean Tg. J, fiind un spor specific personalului de specialitate medico-sanitar angajat al spitalelor județene.
Prin urmare, criteriul de determinare al persoanelor care beneficiază de sporul respectiv este obiectiv, rezultând din tipul de spital angajator si nu de persoana salariatului, acest spor acordându-se întregului personal de specialitate ce funcționează in cadrul spitalului județean.
Prin consecința, pierderea calității de salariat al acestui tip de spital duce si la pierderea sporului respectiv. Începând cu data de 08.01.2007, intimata reclamanta prin schimbarea locului de munca a devenit salariata recurentului Spitalul de Pneumoftiziologie. Prin dispozițiile art. 13 din OUG 115/2004, legiuitorul a prevăzut ca sporurile prevăzute la pct. a) - h), se acorda in raport cu condițiile in care se desfasoara activitatea. Potrivit rt. 11 din Ordin, ersonalul p. altor unități, precum și personalul din alte compartimente din aceeași unitate, care își desfășoară activitatea la unul dintre locurile de muncă prevăzute în prezentul regulament, beneficiază de sporul prevăzut la locurile de muncă respective, proporțional cu timpul cât prestează activitate la aceste locuri de muncă. Ca atare urmare a stabilirii noului raport de munca cu noul angajator, sporul de 5%, specific fostului loc de munca nu mai poate fi acordat intimatului recurent, acesta beneficiind de sporurile specifice noului loc de munca. Instanța de fond a admis acest capăt de cerere si a acordat sporul, întemeindu-si hotărârea pe dispozițiile art.169 Codul Muncii. Potrivit rt. 169 - (1) Salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii. (2) Drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului. (3) Transferul întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaților de către cedent ori de către cesionar.
Aceste dispoziții trebuie analizate prin raportare la prevederile 67/2006, privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, legea cadru in materie. Potrivit art. 1 din 67/2006, revederile p. prezentei legi reglementează condițiile în care se realizează protecția drepturilor de care beneficiază salariații, prevăzute în contractele individuale de muncă și în contractul colectiv de muncă aplicabil, în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni, potrivit legii. Potrivit rt. 5(1), din lege, drepturile și obligațiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncă și din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului. Prin urmare, dispozițiile legale menționate sunt aplicabile in situația acelor drepturi care isi au izvorul in contractele individuale si colective de munca si nu cele care isi au izvorul in dispoziții legale si pentru care legiuitorul a prevăzut criterii obiective de acordare legate, cum este in cauza de fata, de tipul locului de munca in care se desfasoara activitatea salariații.
În consecința, in mod nelegal, instanța de fond a dispus acordarea sporului respectiv, considerând ca in cauza a operat un transfer al dreptului respectiv, recursul formulat in cauza fiind temeinic si legal, motiv pentru care, urmare a admiterii acestuia va fi respins si acest capăt de cerere.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041cod. pr. civ. Curtea urmează a admite recursurile menționate anterior precum șirecursul formulat de Casa de Asigurări de Sănătate G,reținând, pentru aceasta din urmă, că, în propria cale de atac, nu i se înrăutățește situația atâta timp cât se va respinge acțiunea ca nefondată.
Față de cele arătate anterior, admițându-se recursurile formulate în cauză, se va modifica sentința în sensul respingerii, în totalitate, a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul Județean de Urgență Tg.J, Ministerul Sănătății Publice și Casa de Asigurări de Sănătate G, împotriva sentinței civile nr.5555/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința în sensul că, respinge în tot acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./ 2 ex./ 14 iulie 2009
Tehn./Ex.2
St. și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria