Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4276/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4276

Ședința publică din data de 24 Iunie 2009

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.7918/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat, lipsind intimata reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că s-a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părții prezente.

Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.7918/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de petentul, împotriva intimatei SA

S-a dispus obligarea intimatei să plătească petentului drepturile banesti reprezentand diferenta de plati compensatorii, dintre cele incasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data incetarii contractului individual de munca, actualizate la data platii efective.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Petentul a fost concediat în temeiul art.65 și art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din anul 2008.

In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat, de altfel, și de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere.

S-a menționat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.

Conform Planului Social susmenționat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Potrivit art.7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."

Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.

Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007,prevederile domeniului vizat în prezentul articolse completeazăcu prevederile planului social însuși de părți."

Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.

Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art.31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând- atât cu privire la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, cât și cu privire la modul de soluționare al cauzei pe fond.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune precizează că, indemnizația de concediere a fost stabilită prin decizia de concediere ce trebuia contestată în ternen de 30 zile de la data comunicării.

Întrucât în acțiunea introductivă a fost invocat ca temei CCM,acțiunea este prescrisă în momentul formulării sale,deoarece potrivit art.283 alin.1 litera e din termenul de prescripție este de 6 luni.

Pe fondul cauzei învederează că, planul social și amendamentele sale prevedeau că salariul mediu brut pe care va fi luat în considerare pentru stabilirea indemnizației de concediere ser va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior disponibilizării.

Reclamantului i s-a acordat o indemnizație de concediere, ținând cont de vechimea în, sumă calculată în conformitate cu dispozițiile Planului social și amendamentelor sale.

Recurenta anexează la dosar concluzii scrise și înscrisuri în susținerea motivelor de recurs.

Intimatul depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Curtea constată a fi fondat recursul doar cu privire la modul de soluționare al acțiunii pe fond.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:

Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la litera a (de 30 de zile) de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea,executarea,modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;la litera c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție -30 de zile sau 6 luni invocate de recurentă, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.

Este adevărat că drepturile bănești reprezentând indemnizația de concediere solicitată de reclamant au fost stabilite prin decizia de concediere,însă pentru a fi aplicabil termenul de prescripție de 30 de zile, conflictul de muncă trebuie să aibă ca obiect contestarea deciziei de concediere referitoare la încheierea,executarea.modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

În raport de petitul cererii de chemare în judecată,este evident că reclamanta nu a înțeles să conteste decizia de concediere și nu invocă aspecte legate nerspectarea contractul individual de muncă.

De asemenea nici împrejurarea că această indemnizație a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).

În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul salariaților la protecție în caz de concediere iar dispozițiile art. 67 din CM instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua astfel de măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.

Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați concediați din motive care nu țin de persoana lor, rezultă că drepturile bănești solicitate de reclamanți au natura juridică a unor despăgubiri.

În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata acestor despăgubiri, iar termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.

Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.

Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.

Prin Planul social/21.04.2005 s-a stabilit că în funcție de vechimea în angajații vor primi anumite pachete financiare iar pentru anul 2005 salariul mediu brut din ce se va lua în calcul la stabilirea indemnizației de concediere este cel din 2004( majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în CCM).

În Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.

Întrucât, la data concedierii reclamantului 1.03.2008, era în vigoare amendamentul la Planul social încheiat la 9 ian. 2006 care modifica pct.4 al Planului social inițial, indemnizația de concediere pe care trebuia s-o primească în raport de vechimea în s-a calculat în mod corect, salariul mediu brut pe ce constituia baza de calcul a acestei indemnizații fiind stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate de în anul anterior celui în care aceasta a primit indemnizația, respectiv 2007.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312.pr.civilă va admite recursul și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.7918/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Modifică sentința.

Respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 24.06.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Tehn./Ex.2/17.07.2009

/St. și

M:

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4276/2009. Curtea de Apel Craiova