Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 437/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 437

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ligia Epure

JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu

Grefier - -

**********

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2010, privind recursul declarat de reclamantul prin SINDICATUL C, împotriva sentinței civile nr. 1487 din 14.04.2009, completată prin încheierea de ședință din 02.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SC C SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.

Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.01.2010, care face parte integrantă din prezenta decizie și când având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, instanța în conformitate cu prevederile art 260 pr.civ a amânat pronunțarea la data de 22.01.2010.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Dolj prin sentința nr.1487 de la 14.04.2009 a respins excepțiile inadmisibilității, prematurității formulării cererii și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâta Energetic C

A respins cererea, formulată de reclamantul Sindicatul pentru salariatul, în contradictoriu cu pârâta C

A obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 02.06.2009, s-a dispus a se menționa corect "obligă reclamantul să plătească pârâtei 320 lei cheltuieli de judecată" în loc de "obligă reclamantul să plătească pârâtei 200 lei cheltuieli de judecată".

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul este angajat al unității pârâte cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

Prin prezenta acțiune astfel cum a fost precizată, reclamantul solicită prima de vacanță prevăzută de art. 123 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze, valabile pe anii 2005 - 2007 și primele de Paști, de C, de ziua Meseriei și de aprovizionare toamnă-iarnă prevăzute de art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze,valabile pe anii 2005 - 2007, drepturi aferente anilor 2005 - 2007.

Potrivit art. 123 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură " Pe lângă indemnizația aferentă concediului de odihnă, salariații vor primi o primă de vacanță de minimum 75% din indemnizația brută de concediu de odihnă, astfel încât acest ajutor în valoare netă să nu reprezinte mai puțin de 75% din indemnizația de concediu în valoare netă", iar potrivit art. 176 alin. (1) "Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă".

Cu privire la excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă, determinată de faptul că nu s-a procedat mai întâi la încercarea de soluționare pe cale amiabilă în comisia mixtă patronat-sindicat, procedură prevăzută de art. 5 pct. 30 din CCM la nivel de unitate ca fiind obligatorie, instanța reține că este neîntemeiată deoarece nu se poate îngrădi accesul reclamanților la justiție, nu se poate încălca dreptul reclamanților de a se adresa instanței, drept garantat de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța apreciind că procedura soluționării pe cale amiabilă a fost prevăzută în favoarea salariaților pentru a le garanta o rapidă soluționare a nemulțumirilor și nicidecum ca o sancțiune împotriva acestora, ca o măsură ce le-ar interzice posibilitatea de a se adresa instanței.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, întemeiată pe dispozițiile art. 283 lit. e din Codul muncii, potrivit căruia cererile ce au ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia se pot formula în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, instanța constată că este neîntemeiată deoarece drepturile solicitate de reclamanți au natură patrimonială și izvorăsc din raportul de muncă, termenul de prescripție aplicabil fiind de 3 ani în conformitate cu prevederile art. 283 lit. c din Codul Muncii.

Asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, instanța constată că este neîntemeiată deoarece chiar dacă contractul colectiv de muncă pentru anii 2005 - 2007 pe care își întemeiază reclamanții pretențiile nu mai este în vigoare, drepturile salariaților născute în baza acestora pot fi solicitate în termenul de prescripție astfel cum este reglementat prin disp.art.283 C muncii.

Față de aceste considerente, instanța de fond va respinge excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat din probele administrate că pârâta a acordat reclamanților drepturile solicitate prin includerea lor în salariul de bază și nu se face vinovată de încălcarea vreunei prevederi legale sau contractuale.

Astfel, din raportul de expertiză întocmit de comisia formată din trei experți contabili rezultă că drepturile salariale reclamate de angajații unitații au fost introduse in salariul de bază de-a lungul anilor prin negocieri directe intre administrate și sindicate.

S-a reținut astfel ca introducerea acestor drepturi salariale in salariul de baza au avut ca suport legal art. 137 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura, care prevedea că " prin contractele colective de munca incheiate la nivel de agent economic, unele sporuri și/sau adaosuri pot fi incluse in salariul de baza".

De asemenea în același contract incheiat la nivel de ramura se prevedea la art. 176 alin. (6) că " fiecare din adaosurile de mai sus( de Pasti, Ziua, C și in luna octombrie) se acorda in conditiile in care prin contractele colective de munca incheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui in salariul de bază".

mixte administratie - sindicate nu pot fi trecute cu vederea chiar daca au fost facute pe perioada cand unitatea avea alta denumire, deoarece prin Hotararile de Guvern prin care aceasta și-a schimbat denumirea s-a stipulat clar ca unitatea nou inființata prin reorganizarea celeilalte preia toate drepturile și vor fi ținute de toate obligațiile fostei unitați, iar personalul angajat al fostei unitaji se redistribuie noii societăți și se consideră transferat.

Drepturile prevazute de art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă, respectiv suplimentarea drepturilor salariale sub forma unui adaos in suma fixă in luna octombrie au fost introduse in salariul de bază incepând cu 01.05.1994 cand unitatea purta titulatura de RENEL, în urma negocierii mixte administratie - sindicat.

Astfel în Contractul Colectiv de Munca pe anul 1992-1993 la art. 57 era prevăzut că Pentru asigurarea aprovizionarii de toamna- iarna se va acorda fiecarui salariat un ajutor material echivalent clasei 4 de salarizare din grila RENEL din luna in care se platește. Ajutorul se va acorda in prima jumatate a lunii octombrie iar începand cu anul 1994 in Contractul Colectiv de munca incheiat la nivel de unitate la art. (7.20) nu mai este menționat acest drept salarial.

Prin nr.HG 365/1998 RENEL s-a transformat in prin reorganizare. In urma acestei hotarari toate drepturile castigate de personal au fost pastrate la noua umitate. In carțile de munca ale angajatilor apar aceste negocieri salariale care se pastrează in continuare, salariul de baza nemaifiind modificat de atunci decât în sensul creșterii.

In anul 2000 prin HG 627 s-a transformat in SC SA Prin acesta restructurare toate drepturile salariale castigate anterior s-au pastrat in continuare conform art. 36 alin (1) și a art. 43 alin (1).

In anul 2002 cu procesul verbal nr. 11/20.12.2002 privind negocierea la nivel de unitate pe anul 2003 dintre administrație si organizațiile sindicale ale unitații Federația energetica si Federația termoF. au stabilit introducerea in salariile de baza a urmatoarelor adaosuri in suma fixa existente in contractul colectiv de munca al SC SA incepand cu 01.01.2003: ontravaloarea unei cote de energie conform. Art. 4.90 din CCM; daosul pentru Paste conform. Art. 4.88 (1) lit. a; adaosul pentru ziua energeticianului conform. Art. 4.88 (1) lit. b; adaosul pentru C conform. Art. 4.88 (1) lit. c; rima p. de vacanta.

Incepand cu 01.01.2003 s-a trecut de la 49 clase de salarizare cu trepte de la la K, la 53 clase de salarizare cu trepte de la la

In anul 2003 s-a negociat CCM care este valabil doi ani, adica 2003 si 2004.

La 18.02.2004 a aparut HG. nr. 103/2004 care desființeaza SC SA si inființeaza noua unitate SC Energetic C SA. căreia i s-a aplicat contractul colectiv de muncă al aprobat prin act adițional la CCM din anul 2003 inregistrat Direcția Generală de Munca si Protectie Sociaia cu numarul 4442/06.07.2004. Prin aceasta prelungire cu act adițional a CCM 2003 al SC SA cele doua confederații sindicale care au semnat impreuna cu administrația acest act adițional au recunoscut continuitatea ințelegerilor avute impreuna sub o altă denumire a unității.

In anul 2005 avut loc o noua negociere a Contractului Colectiv de Munca. La art. 1.2 s-a prevăzut " Contractul colectiv de munca SC Energetic C SA are la baza: CCM la nivel national, CCM la nivel de ramura, CCM la nivel SC SA și legislatia in vigoare". La art. 4.86 s-a stabilit că reprezintă vechime neintrerupta in SC Energetic C, inclusiv vechimea in fostele unitați, RENEL, SC SA. ceea ce inseamna ca și negocierile salariale obținute sub diverse titulaturi s-au pastrat.

In carțile de munca ale salariaților sunt evidențiate aceste negocieri salariale care s-au pastrat pana in present, singurele modificari fiind cele de indexare a grilei de salarizare cu coeficientul de crestere salariala negociat. Daca aceste drepturi salariale nu ar fi fost păstrate ar fi trebuit să se micșoreze aceste salarii de baza ceea ce nu s-a intamplat de la înfiintarea RENEL și pana in prezent.

Din grilele de salarizare aferente anilor 2003 - 2007 rezultă că în anul 2003 drepturile solicitate au fost incluse în salariul de bază lunar, acesta devenind mai mare.

La acest salariu, care cuprindea și drepturile solicitate s-au aplicat în anii următori creșterile salariale acordate prin Hotărâri de Guvern - indexări. Niciodată salariile nu au mai fost diminuare cu sumele ce ar reprezenta prima de vacanță și primele de Paști, C, Ziua Meseriei și aprovizionare toamnă-iarnă.

Susținerea reclamantei că pârâta încalcă prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură nu poate fi reținută de instanță deoarece potrivit art. 137 din contractului colectiv de muncă la nivel de ramură s-a prevăzut că "prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, unele sporuri și/sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază", iar potrivit art. 176 alin. 6 din contractului colectiv de muncă la nivel de ramură se prevede că "fiecare din adaosurile prevăzute de acest articol se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".

Având în vedere că drepturilor salariale sub forma unui adaos in suma fixă reprezentând prima in luna octombrie au fost introduse in salariul de bază incepând cu 01.05.1994, iar drepturilor salariale sub forma unui adaos in suma fixă reprezentând ontravaloarea unei cote de energie conform. Art. 4.90 din CCM; daosul pentru Paste conform. Art. 4.88 (1) lit. a; adaosul pentru ziua energeticianului conform. Art. 4.88 (1) lit. b; adaosul pentru C conform. Art. 4.88 (1) lit. c; rima p. de vacanta au fost introduse in salariul de bază incepand cu 01.01.2003 instanța a constatat că nu mai pot fi acordate încă odată motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Pe de alta parte, tribunalul a constatat ca sustinerile reclamantilor vin in contradictie cu faptele si imprejurarile consemnate in Procesul verbal de negociere al CCM pe anul 2008.Potrivit acestui inscris "toate celelalte revendicari solicitate prin Adresa Sindicatului nr. 345/20.02.2008 catre D, cat si cele consemnate in procesul-verbal de conciliere anterioare prezentului (revendicari ce constituie si obiectul prezentei cauze- nota instantei)sunt declarate de catre ambele parti implicate in conflictul de interese, fara obiect si nu se justifica".

Împotriva acestei sentințe, completată prin încheierea de ședință din 02.06.2009, a formulat recurs Sindicatul C pentru reclamant, criticând sentința pentru faptul că instanța de fond nu motivează de ce expertiza omologată în cauză este concludentă față de cele care dau dreptate salariaților,fiind înlăturată apărarea lor în sensul că începând cu data înființării unității prin HG nr. 103/2004,salariatul nu a mai primit drepturile bănești pentru perioada 2005-2007.

În schimb instanța face trimitere la modul de calcul al drepturilor salariale solicitate începând cu 1992-1994 când nu exista SC Energetic C SA.

Astfel concluzia că drepturile salariale au fost incluse în salariul de bază este eronată deoarece perioada în discuție este alta decât cea analizată de instanță și anume 2005-2007.

O altă critică vizează faptul că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 287 codul muncii referitoare la sarcina probei ce revenea pârâtului și care nu a făcut nici o dovadă a susținerilor sale cu acte scrise.

Astfel, angajatorul nu a dovedit pentru fiecare angajat cum a făcut calculul salariului de bază, adaosurilor pretinse de salariați și includerii acestora în salariul de bază.

Instanța nu a aplicat dispoz. art. 176 alin.1 din CCM la nivel de ramură energie electrică, gaze și petrol pe anii 2005-2007 potrivit cu care salariații beneficiau de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă și de asemenea nu a analizat nici dacă intimata a respectat dispoz. art.8 alin.2 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă care dispune că, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele de muncă încheiate la nivel superior.

O altă critică a vizat faptul că au fost nesocotite dispoz. art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât singura probă din dosar este expertiza contabilă ce nu i-a fost favorabilă dar este în contradicție cu alte lucrări de specialitate,inclusiv cu expertiza multiplă întocmită în cauză și practic instanța nu a rezolvat litigiul.

Referitor la cheltuielile de judecată acordate ca urmare a cererii de îndreptare eroare materială formulată de pârâtă, consideră că în condițiile art.304 pct.9 pr.civ. încheierea este nelegală, instanța de fond apreciind greșit dispozițiile art.281 alin.1 și 2812alin.2 pr.civ. considerând că a făcut un calcul greșit al cheltuielilor de judecată, deși a acordat cheltuieli de judecată în cuantumul solicitat de pârâtă.

Deși instanța de fond nu motivează, suma acordată prin încheiere nu a fost cerută la judecarea fondului, neexistând o altă cerere conexă sau incidentală, iar pentru pretenții derivate din cheltuielile de judecată care nu au fost solicitate la judecata fondului, se impunea o acțiune separată.

Intimata depune la dosar înscrisuri și întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv de recurs invocat de reclamant, se constată că instanța a avut în vedere toate probele administrate în cauză, nu numai raportul de expertiză la care face referire recurenta.

Spre deosebire de experți, care fac simple verificări de fapt, instanța de judecată este aceea care, în final, dezleagă problemele de drept ridicate, stabilind, în raport de întreg probatoriul administrat, dacă aceste drepturi au fost sau nu acordate, dacă au fost incluse în salariul de bază și, în caz afirmativ, de la ce dată și dacă au rămas, sau nu, incluse în salariu.

Prima instanță, ținând seama de disp.art.287,pe baza înscrisurilor depuse la dosar în apărare de către pârâtă și a concluziilor expertizelor, expune argumentele de fapt și de drept în raport de care consideră că acțiunea reclamantului este nefondată.

Sub acest aspect, Curtea constată că prima instanță a reținut corect că, din moment ce aceste drepturi au fost incluse în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1994 și respectiv 2003, ele au rămas incluse în salariu și pentru perioadele ulterioare, inclusiv cea menționată în acțiune, nemaifiind necesară evidențierea lor separată.

Nu are relevanță, din acest punct de vedere, împrejurarea că SC Energetic s-a înființat în 2004 (ulterior datei includerii în salariul de bază a acestor drepturi), atâta timp cât, la momentul înființării, au fost menținute toate drepturile rezultate din negocierile anterioare, salariații păstrându-și toate drepturile și obligațiile din contractele colective anterioare care s-au transmis de la o formă de organizare la alta(art.17 din HG nr.103/2004).

Este nefondată și critica privind nerespectarea dispozițiile art. 176 alin. 1 din CCM pe ramură, atâta timp cât alin. 6 al aceluiași articol stabilește că "fiecare din adaosurile indexate, se acordă în unitățile în care prin CCM încheiat la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lor în salariul de bază".

De asemenea, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că aceste drepturi salariale au fost cuprinse în salariul de bază, constatarea instanței de fond fiind corectă și prin prisma dispozițiilor art. 137 din CCM pe ramură.

Se constată a fi nefondată și critica referitoare la nesocotirea disp.art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,întrucât instanța de fond nu-și motivează hotărârea doar pe concluziile raportului ce expertiză contabilă ci și pe înscrisurile depuse în apărare de pârâtă,rezolvând pe fond litigiul.A fost astfel respectat dreptul reclamantului la judecarea în mod echitabil,în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege.

Curtea constată că prima instanță a făcut o aplicare corectă și a disp.art.281 pr.civilă în condițiile în care pârâta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată fără a preciza cuantumul acestora.

Este nefondată cererea intimatei prin care solicită acordarea cheltuielilor de judecată în această fază a procesului,întrucât nu a probat cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

În raport de aceste argumente, Curtea, în baza art.312 pr.civ. va respinge recursul reclamantului și cererea intimatei privind cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul prin SINDICATUL C, împotriva sentinței civile nr. 1487 din 14.04.2009, completată prin încheierea de ședință din 02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SC C SA.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-/2.02.2010

/

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 437/2010. Curtea de Apel Craiova