Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4734/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4734
Ședința publică de la 09 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE- - --Președinte Secție
-- -- Judecător
-- - - Judecător
Grefier -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 158/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC SA- GRUP reprezentată de avocat cu delegație de substituire și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra cauzei de față
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 158 din 20 ianuarie 2009, respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocată de pârâtă.
A admis in parte actiunea formulata de reclamantul in contradictoriu cu parata
A obligat pârâta către reclamant la plata drepturilor bănesti corespunzătoare sărbătorilor de Paște pe anul 2006 si de C pe anul 2005, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate, corespunzător cu activitatea desfăsurată in societate, drepturi actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei nationale de la data nașterii până la data plătii efective.
A respins capătul de cerere privind plata drepturilor bănesti corespunzătoare sărbătorilor de Paște pe anul 2005 si de C pe anul 2006.
A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănesti prev. de art. 50 al. 1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate reprezentând indemnizatie de concediere in raport de vechimea in muncă.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, potrivit art.50 alin 1din contractul colectiv de muncă angajatorul, la concedierea din motive care nu țin de persoana salariatului, îi plătește salariatului o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea acestuia, iar potrivit alin 4 al aceluiași articol, prevederile menționatese completeazăcu prevederile Planului Social însușit de părți.
Această dispoziție presupune că suportul financiar reglementat de Planul Social pct. 4 sub denumirea de " Financiare" in funcție de vechimea in, se adaugă la indemnizația prevăzută de Contractul Colectiv de muncă-art. 50 al. 1.
Pârâta nu a făcut dovada achitării indemnizației de concediere prev. de art.50 alin1 din contractul colectiv de muncă, indemnizație care, din analiza unitară a disp.art 50 în integralitatea sa, este distinctă de cea acordată, motiv pentru care instanța a apreciat această solicitare a reclamantului ca fiind întemeiată.
In favoarea acestei interpretări pledează mai multe argumente:
- La pct. 5 din Planul social se califică pachetele financiare de la pct. 4 ca fiind suport financiar, ceea ce presupune că s-a urmărit a se reglementa un nou ajutor financiar care se adaugă la drepturile reglementate de Contractul Colectiv la nivel de unitate, iar nu la eliminarea dreptului la indemnizația de concediere de la 1 până la 4 salarii medii nete in funcție de vechimea in muncă;
- La art.8 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 s-a prevăzut la al. 1 că "părțile se obligă ca, in perioada de aplicare a prezentului contract colectiv de muncă, să nu promoveze si să nu susțină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din prezentul contract colectiv de muncă".
Dacă s-ar adopta soluția contrară s-ar ajunge la anularea drepturilor reglementate prin contractul colectiv de muncă pe anul 2004 înregistrat la cu nr. 2714/16.04.2004, printr-un act - Planul social adoptat ulterior la 21.04.2005, încălcându-se astfel dispoziția expresă reglementată de art. 8 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007, de a nu se diminua drepturile ce decurg din contractele colective de muncă prin acte ulterioare.
- La art. 7 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 la al. 1si 2 s-a prevăzut că "drepturile salariaților prevăzute de prezentul contract colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea"
In contractul colectiv de muncă pe anul 2002 s-a prevăzut la al. 1 acordarea indemnizației de concediere in raport de vechimea in muncă, iar la al. 2 s-a prevăzut că dacă există reglementări mai favorabile se aplică si acestea.
In contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 50 valoarea indemnizației de concediere in raport de vechimea in muncă, iar la al. 4 s-a prevăzut că dacă există reglementări mai favorabile, se aplică si acestea.
In Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 nu s-a mai menționat prevederea de la al. 4, fiind înlocuită cu mențiunea completării cu prevederile Planului Social.
Insă, așa cum s-a mai arătat, nu se pot încălca disp. art. 7 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 care prevăd la al. 1si 2 că "drepturile salariaților prevăzute de prezentul contract colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea";
- art. 9 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 prevede că "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, in favoarea salariatului."
A interpreta dreptul dedus judecații in sensul că salariații beneficiază doar de suportul financiar potrivit Planului Social, fără a beneficia de indemnizația de concediere reglementată de art. 50 al. 1 din contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007, ar însemna a se interpreta această clauză in defavoarea salariaților.
Împotriva sentinței declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul Muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.
Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.
Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.
Cu adresa nr. 29119/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere care privește indemnizația de concediere prevăzută de art. 50 alin. 1 CCM, susține că activitatea desfășurată de reclamant a fost supusă reorganizării, toți salariații beneficiind de pachetele financiare prevăzute în Planul Social, anexă a contractului colectiv de muncă, astfel cum a fost completat prin.
Că, reclamantul a primit la data concedierii indemnizație de concediere care reprezintă mai mult decât pachetul prevăzut de art. 50 din CCM și anume doar 4 salarii medii nete pe.
Mai mult, societatea a calculat și contravaloarea contribuțiilor datorare bugetului de stat aferente indemnizațiilor nete acordate reclamantului, pe care le- virat separat de suma amintită, astfel ca reclamantul să beneficieze de indemnizația netă în cuantumul stabilit prin Planul Social.
Învederează instanței că reclamantul nu mai putea beneficia și de prevederile art. 50 din CCM, atâta timp cât părțile semnatare ale Planului Social și ale lor care l-au modificat, au statuat că cele două categorii de măsuri financiare nu pot fi cumulate.
Recursul este fondat.
Obiectul acțiunii introdusă se reclamant îl constituie plata unei indemnizații de concediere reglementată de art. 50 alin.1 din CCM. În fața instanței de fond pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune întemeiată pe dispoz. art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, excepție respinsă de către instanța de fond, cu motivarea că sunt aplicabile dispoz. art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii, text care se referă la drepturi salariale neacordate, iar indemnizația de concediere fiind calculată prin raportare la salariul mediu net face parte din acestea, venitul salarial constituind în opinia instanței orice câștig în bani sau în natură primit de la angajator în temeiul calității de salariat ca plată a muncii lui.
Soluția instanței este greșită.
Într-adevăr, potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii - cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Textul de lege respectiv și invocat de către instanța de fond vorbește așadar de drepturi salariale și nu de venit salarial, așa cum este el reglementat de către art. 55 din Codul fiscal.
În concepția Codului muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă, așa cum arată dispoz. art. 154 alin.1 din Codul Muncii.
Art. 155 din același cod prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Prin indemnizații, sporuri, precum și alte adaosuri se înțeleg acele componente care se raportează la salariul individual pe care îl primește salariatul, și care însoțesc acest salariu și fac parte din el.
Indemnizația solicitată de către reclamant este un ajutor pe care acesta avea dreptul să-l primească la încetarea contractului individual de muncă, stabilit în baza contractului colectiv de muncă și nu este în nici un caz o plată primită pentru munca prestată așa cum a reținut instanța de fond, acest fapt reieșind și din însăși denumirea acesteia de indemnizație de concediere.
Reiese deci că indemnizația de concediere nu poate fi considerată ca un drept salarial, iar în cauză nu sunt aplicabile dispoz. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, ci dispoz. art. 283 alin.1 lit. e din același cod potrivit cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data de 11 07. 2006 odată cu încetarea contractului de muncă, iar acțiunea a fost formulată la 14.10.2008 cu mult peste termenul de 6 luni fiind în acest fel prescrisă.
Pentru aceste considerente în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă și 312 Cod pr.civilă va fi admis recursul formulat de pârâtă și va fi modificată sentința în sensul că va fi respinsă cererea de acordare a plăților compensatorii, va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 158/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge cererea de acordare a plăților compensatorii.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2009.
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri - - | JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen - - |
Grefier, |
Red.
Tehn. Red.
2 ex. 27.07.2009
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Ioana Bodri, Tamara Carmen
