Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 476/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 476
Ședința publică din data de 11 martie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta recurentă SC SA B împotriva sentinței civile nr. 2115/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 10 martie 2009, intimatul a depus întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. 15/10.03.209 în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Avocat învederează instanței că nu are mandat de reprezentare în prezenta cauză și că din eroare a depus prin registratura instanței, completarea motivelor de recurs și solicită restituirea acestora.
Reprezentantul reclamantului intimat este de acord cu restituirea motivelor de recurs solicitate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S la 1 august 2008 sub nr. 2186/109, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA - membru Grup solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata drepturilor salariale în sumă de 6.000 lei, constând în Primă de Paști pentru perioada 2005 - aprilie 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, arată că în calitate de angajat al societății pârâte beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, însă, începând cu 2004 angajatorul nu și-a mai respectat această obligație.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării pârâta a invocat excepția prescripției extinctive conform dispozițiilor art. 283 alin. 1 din codul muncii și având în vedere termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului. De asemenea pârâta a mai invocat și prematuritatea acțiunii în raport cu prevederile contractuale.
Pe fond, pârâta a arătat că până în anul 2003 salariații au beneficiat de prime de Paști și de C, plătite în sume globale cu ocazia acestor sărbători.
De asemenea, pârâta a susținut ca în anul 2003 aceste suplimentări au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, deci și al reclamantului, fapt ce a condus la beneficiul unei creșteri lunare salariale cu 1/12 din cumulul celor două prime, aceeași situație păstrându-se și în anii care au urmat.
Pârâta a invocat în apărarea ei și decizia comisiei paritare, înregistrată cu nr. 3793/18.06.2007, prin care s-a stabilit că intenția comună a părților CCM a fost includerea primelor de Paști și de C in salariul de bază atât pe anul 2003 dar și în anii următori.
Prin sentința civilă nr. 2115 pronunțată la 24 noiembrie 2008 de Tribunalul C-S în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâtei SC SA B, a fost obligată pârâta să-i calculeze și să-i plătească reclamantului suplimentările salariale cuvenite și neacordate reprezentând prime de Paști pentru anii 2005 și 2006 și de C pentru anul 2005, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe unitate, sumă reactualizată cu rata inflației la data plății efective și cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că o acțiune este prematură dacă un act normativ, convenția părților sau o hotărâre judecătorească prevăd un termen la a cărui împlinire poate fi exercitat un drept, iar titularul acestuia formulează o cerere de chemare în judecată înăuntrul termenului.
Astfel, potrivit art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. Art. 128 al.2 din prevede că salariul este format din salariul de bază, indemnizații, sporuri și alte adaosuri și suplimentări acordabile, conform
Dreptul invocat de reclamant este, așa cum chiar o arată, o "suplimentare", fiind circumscris noțiunii de salariu definită de același contract.
Totodată, ceea ce se suplimentează, sunt drepturile salariale, de unde decurge legătura intrinsecă între noțiunile de "suplimentări" și "salariu".
A mai reținut că pârâta nu a făcut dovada includerii acestor drepturi în salariu și nici nu a oferit instanței un calcul al acestor drepturi salariale sau o expertiză de specialitate, deși instanța a pus în discuția părților oportunitatea administrării și acestei probe.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a apreciat că, în speță, sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c coroborate cu cele ale art. 166 din Codul muncii, astfel încât, raportat la data introducerii acțiunii și natura obiectului litigiului, dreptul material la acțiune al reclamantei nu s-a prescris. Cu referire la excepția prematurității cererii s-a arătat că prevederile art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă nu sunt aplicabile în cauză, deoarece nicio dispoziție legală nu prevede vreo procedură prealabilă sesizării instanței.
Instanța de fond a reținut că în speță, printre alte drepturi salariale, reclamantul este beneficiar al primelor de Paști prevăzute la art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2003 care prevede că,cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu", reclamantul fiind salariatul societății pârâte până la data de 17.11.2006.
Coroborând dispozițiile art. 168 alin. din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2003 cu dispozițiile art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă pentru anii următori, instanța a apreciat că părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin. 1 art. 168 din Contractul colectiv de muncă și în cursul acestor ani, respectiv 2004, 2005, 2006 și 2007.
Această dispoziție, clauză contractuală, reprezintă voința părților la semnarea contractului colectiv de muncă și s-a menținut în continuare pe anii următori.
și în legislația muncii principii ce derivă din natura de act juridic bilateral a contractului colectiv de muncă, art. 31 din Legea nr. 130/1999 conferă posibilitatea modificării clauzelor numai prin convenția părților și doar până la momentul încetării efectelor acestuia, exigențele cerute pentru modificarea contractelor fiind necesar a fi respectate și în situația interpretării contractului de către părți.
Angajatorul nu a probat susținerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2005 - 2007 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.
În fine, a concluzionat tribunalul că nu sunt întemeiate susținerile pârâtei, potrivit cărora drepturile salariale ce fac obiectul prezentului proces ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților începând cu anul 2003 iar în speță nu s-a făcut dovada înregistrării anexei la contractul colectiv de muncă și astfel, acest act nu produce efecte juridice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, în esență, următoarele motive de recurs și anume:
- referitor la drepturile suplimentare solicitate prin acțiune, nu au caracter de drepturi salariale, neavând caracter permanent, reglementarea acestora găsindu-se la Capitolul VI din CCM, intitulat,Protecția Socială a Salariaților și alte Drepturi", care conțin norme privind acordarea unor drepturi fără caracter periodic, tinzând spre rezolvarea unor aspecte de ordin social, în strânsă legătură cu persoana salariatului și familia sa.
Dacă aceste prime ar fi fost drepturi salariale, ar fi fost cuprinse în Capitolul V din CCM, intitulat,Salarizarea", ori având în vedere sfera de cuprindere a noțiunii de, salariu", dedusă din normele CCM, se impune concluzia că primele de C și de Paști solicitate prin acțiune, nu sunt drepturi salariale în înțelesul art. 128 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, ci sunt drepturi fără caracter periodic. Mai mult, și în CCM la nivel în versiunea 2008, dispozițiile art. 168 se regăsesc reglementate în același capitol, Capitolul VI. De asemenea, s-a convenit cu Sindicatul ca acestea să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce a căpătat o formă juridică obligatorie în art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă și pentru anii la care se referă acțiunea promovată de reclamant, situație confirmată și de versiunea art. 168 din contractul colectiv de muncă din anul 2008.
- având în vedere că primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor intrate în sfera noțiunii de,salariu", dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept
- a fost respinsă greșit de instanță și excepția prescripției dreptului la acțiune, cu încălcarea dispozițiilor "art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii", chiar și termenul de 3 ani fiind împlinit pentru solicitarea sumelor reprezentând primele de Paști 2004 și C 2004.
- instanța a respins în mod greșit "excepția prematurității acțiunii" fiind de principiu în opinia recurentei că salariații nu beneficiază din oficiu de plata drepturilor suplimentare salariale de C și de Paști, ci ca urmare a "negocierilor purtate", ori motivul pentru care aceste negocieri nu au mai avut loc este acela că, după cum s-a stabilit de către Comisia Paritară formată din reprezentanții Sindicatului și ai Patronatului, primele de C și de Paști au fost incluse în salariul de bază atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.
- s-a înființat o Comisie paritară pentru rezolvarea amiabilă a "eventualelor diferende rezultate din interpretarea și aplicarea" Contractul colectiv de muncă, ale cărei decizii, de asemenea nu au fost avute în vedere de instanță, la rezolvarea litigiului prin sentința recurată, instanța de fond nerecunoscând caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei Paritare nr. 3793/18.06.2007.
- au fost acordate greșit sumele solicitate - calculate la nivelul salariului mediu brut la nivel de unitate, făcându-se în acest fel interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor Codului Muncii privitoare la noțiunile de salariu de bază șui de salariu brut, care nu sunt identice.
- în mod greșit prima instanță a dispus acordarea unei despăgubiri constând în actualizarea sumei acordate cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede OG9/2000.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9, 3041Cod procedură civilă.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, deoarece dreptul reclamantului la acordarea suplimentărilor salariale cuvenite intră în categoria mai largă a "drepturilor salariale neacordate sau despăgubiri către salariat" avute în vedere de art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, nefiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii, așa cum susține recurenta.
Totodată, susține că excepția prematurității acțiunii este nefondată, întrucât inițiativa negocierilor trebuia să aparțină angajatorului, care nu se poate apăra invocând propria culpă în favoarea sa.
Cu privire la fondul cauzei susține că prevederile art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu necesită vreo interpretare. Interpretarea dată de Comisia paritară art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu poate fi luată în considerare, deoarece intervine după ce unii angajați au solicitat instanțelor judecătorești obligarea societății pârâte la plata suplimentărilor salariale reglementate de acest text, iar în înscrisurile ce provin de la Comisia paritară nu se menționează calitatea persoanelor fizice semnatare ale acestora, respectiv dacă au calitatea de reprezentant legal al părților și mandatul necesar pentru a semna astfel de înscrisuri. Din interpretarea gramaticală a acestei clauze contractuale rezultă că suplimentările salariale, solicitate prin acțiunea pendinte, au fost incluse în salariu doar în anul 2003.
Calculul pretențiilor deduse judecății a avut la bază adresele societății pârâte către toate structurile teritoriale, prin care se indica cuantumul salariului mediu pe unitate pentru anii 2003-2006, acestea fiind singurele sume care se referă la salariul mediu pe unitate, comunicate de pârâtă, în perioada 2003-2006, astfel încât motivația recurentei referitoare la greșita calculare a pretențiilor deduse judecății apare ca neîntemeiată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată, întrucât obiectul acțiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit și neachitat reclamantei, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii.
Din coroborarea dispozițiilor art. 283 lit. c din Codul muncii cu cele ale art. 166 din Codul muncii, rezultă că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de trei ani, conform art. 283 lit. c din Codul muncii. În speță, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție reglementat de art. 283 lit. c din Codul muncii.
În speță, sunt aplicabile prevederile art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii.
Conform art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă,"în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unor proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege".În mod corect, instanța de fond a apreciat că excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta-recurentă, nu este fondată prin raportare la prevederile art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, deoarece nu există nicio dispoziție legală sau contractuală care să oblige reclamanta să urmeze o procedură prealabilă sesizării instanței de judecată cu privire la litigiul pendinte.
Împrejurarea că nu au avut loc negocieri pentru punerea în executare a obligației prevăzută de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă nu poate fi interpretată în sensul că nu s-ar fi născut dreptul la acțiune, ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, așa cum pretinde pârâta-recurentă.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea apreciază că sentința recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, fără ca ele să fie contradictorii sau străine de natura pricinii ori rezultatul unei greșite interpretări a unui act juridic dedus judecății. Totodată, această hotărâre a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, astfel încât este temeinică și legală, nefiind aplicabile motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.7, pct. 8 și pct. 9 coroborate cu dispozițiile art. 3041Cod de procedură civilă.
Așa cum a reținut și instanța de fond, art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând următoarele: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe ""SA.Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2004 dispune că: "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu I ". Același articol din contractele colective de muncă pe anii 2005-2006 prevede că: "în anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004 - 2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.
De altfel, salariul de bază mediu pe SA, la care se referă art. 168 alin. 1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006.
Angajatorul nu a probat susținerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.
Această dovadă putea fi făcută cu statele de plată ale salariaților și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiza judiciară în acest scop, date fiind și prevederile art. 286 alin. 1 din Codul muncii.
Adresa nr. 3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară a C" " SA, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu menționează ce calitate au persoanele fizice semnatare ale acesteia, respectiv dacă au calitate de reprezentant legal al părților și mandatul necesar pentru a semna această adresă.
"Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul Colectiv de Muncă alA", înregistrată la Comisia Paritară a SA sub nr. 22/31.08.2007, nu poate fi luată în considerare, deoarece nu îmbracă forma unui act adițional la contractul colectiv de muncă ce a necesitat interpretarea prin consens a clauzelor sale neclare, în condițiile în care o astfel de interpretare exprimă acordul de voință al părților contractante
Prin urmare, instanța de fond, a interpretat corect dispozițiile art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil.
Susținerea recurentei că instanța de fond a acordat greșit sumele solicitate de către reclamantă, deoarece nu a distins între "salariul mediu brut" pe și "salariul de bază mediu" la nivel de, ale căror valori la nivelul anilor 2004 -2007 au fost diferite, este nefondată.
Susținerile pârâtei-recurente nu sunt fondate în ceea ce privește greșita stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate, deoarece nu a probat că adresele depuse de reclamantă nu au în vedere salariul de bază mediu pe unitate, or sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 Codul muncii.
Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă C "" SA B ca nefondat.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă, va obliga recurenta la plata către intimat a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 2115/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Obligă pârâta recurentă la 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamantul intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. - - - - - -
GREFIER
- -
Red. /9.06. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./9.06. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
