Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4783/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1837/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4783/
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții reclamanți, C, -, împotriva sentinței civile nr.46 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(7694/2008), în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL TELEORMAN, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect - drepturi bănești, spor de 10%.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul pârât Ministerul Justiției și Libertăților, a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei secții, la data de 22.06.2009, precum și faptul că recurenții reclamanți au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 46/16.01.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și alții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL TELEORMAN, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI și expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acțiune prin care s-a solicitat obligarea pârâților la calcularea și plata de despăgubiri în favoarea fiecărui reclamant, echivalente cu drepturile salariale rezultate din cuprinderea în baza de calcul a majorării de 10% a indemnizației de încadrare brută lunară, obținută prin hotărâre judecătorească, în funcție de care să se calculeze și să se achite diferența de spor de vechime, fidelitate, condiții grele, prime de 2% (respectiv taxă de timbru), salariul de merit, prime de vacanță, al 13-lea salariu, indemnizația de conducere, începând cu 01.09.2004 până la zi și în continuare; obligarea pârâților la plata actualizată a sumelor datorate, prin aplicarea coeficientului de inflație de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă; obligarea pârâților la achitarea dobânzii legale aferente pe toată perioada până la plata integrală a drepturilor; obligarea Tribunalului Teleorman la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al reclamanților; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate.
Reclamanții au declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, condiția suspensivă s-a realizat la 15.04.2008, prin publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 97/2008 privind aprobarea OUG nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul justiției, efectele producându-se retroactiv potrivit art. 1015 Cod Civil. Cum prescripția începe să curgă numai de la data împlinirii condiției, cererea nu este prescrisă.
2. Greșit s-a reținut de către instanță că nici o prevedere din cuprinsul actelor normative de salarizare ale personalului auxiliar de specialitate nu stabilește că indemnizația de 10% face parte din salariul de bază la care se calculează celelalte sporuri și drepturi prevăzute de lege.
Prin OG nr. 8/2007 s-a reglementat această discriminare, iar sporul de insolvență de 10% acordat grefierilor care efectuau lucrări în dosare de faliment, a fost prevăzut și în favoarea celorlalți grefieri, prin includerea în baza de calcul a salariului și creșterea coeficientului de multiplicare cu 10%.
În același sens a se vede Legea nr. 97/2008 privind aprobarea OUG nr. 100/2007, art. VI/2.
Rezultă că această majorare de 10% este inclusă în salariul de încadrare la care se raportează toate celelalte sporuri și nu este evidențiat și calculat separat.
Din fluturașii ce aparțin grefierilor din cadrul mai multor secții diferite reiese același lucru, și anume că majorarea de 10% este inclusă în baza de calcul și nu reprezintă un spor separat, astfel încât hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.
Prin întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Justiției, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în motivarea recursului nu pot fi primite și urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate.
Astfel, cât privește susținerile din cadrul primului motiv de recurs, trebuie arătat că instanța de fond a procedat corect admițând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile bănești anterioare datei de 12.06.2005, întrucât din acest punct de vedere în speță sunt aplicabile prevederile art. 1, 3, 7 și 12 din Decretul nr. 167/1958, dar și cele ale art. 166 și 283 lit. b din Codul Muncii.
Din interpretarea tuturor acestor texte legale se desprinde concluzia că drepturi salariale de natura celor pretinse de recurenții-reclamanți, pot fi cerute pe cale de acțiune în justiție, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data la care drepturile salariale în discuție trebuiau plătite. În speță, recurenții-reclamanți au introdus cererea de chemare în judecată la data de 12.06.2008, însă au pretins drepturi salariale începând cu septembrie 2004. Or, ei puteau solicita aceste drepturi pe o perioadă de cel mult 3 ani anterior introducerii acțiunii, dat fiind termenul prevăzut de textele legale anterior enumerate. Ca atare, pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 12.06.2005 (trei ani înainte de introducerea acțiunii) apar ca fiind prescrise extinctiv, cum just a reținut și prima instanță.
Nu este fondată nici afirmația recurenților potrivit căreia condiția suspensivă s-a realizat la 15.04.2008, prin publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 97/2008 privind aprobarea OUG nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul justiției, efectele producându-se retroactiv potrivit art. 1015 cod civil și că întrucât prescripția începe să curgă numai de la data împlinirii condiției, cererea nu este prescrisă.
Publicarea în Monitorul Oficial a unei legi nu este și nu poate fi asimilată în cauza de față cu îndeplinirea unei condiții suspensive. Potrivit dispozițiilor Codului civil (art. 1004 și urm.), condiția este, din punct de vedere al naturii juridice, o modalitate a unui act juridic civil și este definită ca un eveniment viitor și incert ca producere, de care depinde nașterea sau stingerea unui raport juridic civil. Or, în speță nu se pune o asemenea problemă. În plus, nu s-a făcut dovada existenței vreuneia dintre cauzele de suspendare sau întrerupere ale curgerii termenului de prescripție extinctivă prevăzute de Decretul nr. 167/1958, care ar fi putut avea ca efect neîmplinirea termenului de prescripție și ar fi dus la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada de dinainte de 12.06.2005.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat. Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 97/2008 privind aprobarea OUG nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul justiției, nu a existat nici un text legal din care să reiasă că indemnizația de 10%, despre care vorbesc recurenții, ar face parte din salariul de bază la care se calculează celelalte sporuri și drepturi prevăzute de lege.
Dimpotrivă, date fiind prevederile art. 19 din Legea nr. 50/1996 și ulterior cele ale art. 3 alineatul 8 din OG nr. 8/2007, concluzia care se impune este aceea că indemnizația în discuție avea caracterul unui spor salarial, nefiind inclusă în salariul de bază brut lunar, în raport de care se calculau celelalte drepturi salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate.
Iar de la data intrării în vigoare a Legii nr. 97/2008, recurenții-reclamanți beneficiază de prevederile acesteia și au obținut drepturile salariale pe care le pretind prin acțiune, majorându-li-se baza de calcul a drepturilor salariale cu 10%, prin includerea acestui spor în baza de calcul a salariului și creșterea coeficientului de multiplicare cu 10%. Aceasta înseamnă că după intrarea în vigoare a Legii nr. 97/2008 nu mai sunt îndreptățiți să pretindă drepturile solicitate prin acțiune (căci le-au încasat deja în baza acestei legi), iar pentru intervalul anterior nu au beneficiat de un text legal în acest sens.
Pentru această ultimă situație trebuie avut în vedere că în cauză este întrutotul aplicabilă Decizia nr. 1325/04.12.2008 a Curții Constituționale, obligatorie pentru instanțele judecătorești conform art. 31 din Legea nr. 47/1992. Prin această decizie s-a statuat că "dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."
În raport de conținutul explicit al considerentelor și dispozitivului acestei decizii, înseamnă că într-o situație precum cea din speță, nici o instanță de judecată din România nu este îndreptățită să procedeze la crearea de norme pe cale judiciară sau la aplicarea unor dispoziții cuprinse în alte acte normative, pentru a acorda drepturi salariale categoriilor profesionale în privința cărora nu există un text legal expres care să le confere atare drepturi. Rezultă că recurenții-reclamanți nu sunt îndreptățiți să li se achite sumele de bani pretinse prin cererea de chemare în judecată.
În sfârșit, nu trebuie pierdut din vedere faptul că prin Decizia nr. 24/12.05.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, obligatorie pentru instanțele judecătorești conform art. 329. proced. civ. s-a stabilit că prevederile art. 19 alineatul 3 din Legea nr. 50/1996 republicată și ale art. 3 alineatul 8 din OG nr. 8/2007 se interpretează în sensul că indemnizația lunară de 10% din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, C, în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, TRIBUNALUL TELEORMAN, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI și expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinței civile nr. 46/16.01.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./23.07.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
