Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 4920/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4920
Ședința publică de la 28 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
Judecător -- -
Grefier -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1568/16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă SC SA reprezentată de avocat cu delegație de substituire, a lipsit recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentanta intimata pârâtă SC SA, solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1568 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj invocată de pârâtă, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârât prin întâmpinare.
S-a respins acțiunea precizată privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - MEMBRU - COMBINATUL
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:
Excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, a fost respinsă întrucât potrivit art. 284 alin. 1 Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform codului d e procedură civilă, iar alin. 2 din același articol stabilește că "cererile referitoare la cauzele prevăzute în alin. 1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, după caz, sediul".
Soluția instituită de art. 284 alin. 2 din Codul Muncii derogă de la regula generală stabilită prin art. 5 din Codul d e procedură civilă, în care se stabilește competența teritorială la instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința pârâtul, precum și de cea prevăzută în art. 72 din Legea 168/1999, care utilizează drept criteriu de determinare a competenței teritoriale sediul angajatorului.
A fost respinsă și excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece drepturile solicitate fiind de natură salariale, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."c" Codul Muncii, care prevede termenul de 3 ani.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că punctul 4 din Planul social a fost modificat prin amendamentul din 9.01.2006, iar indemnizația de concediere a fost calculată de către pârâtă în mod corect, raportat la cele două amendamente la planul social.
Reclamantul a fost concediat în temeiul art. 66 din Codul Muncii la 22.10.2006, iar în conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de Muncă al Societății înregistrat sub nr. 2643/11.05.2005 pct. 4 - "angajații disponibilizați sunt îndreptățiți de a beneficia în funcție de vechimea în de indemnizații de concediere care vor fi calculate" - pentru 2005. Salariul mediu brut din pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional cu același punctaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul de muncă).
Amendamentul la planul social din 13.09.2006 și 09.01.2006 a modificat punctul 4 din Planul Social, în sensul că indemnizația de concediere va avea la bază "Salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui care se acordă respectiva indemnizație.
Tot prin aceste amendamente s-a stabilit că indemnizația de concediere stabilită în art. 50 alin. 1 din CCM, nu se poate cumula cu indemnizația de concediere acordată în baza Planului social.
Textul art. 176 din CCM ramură, califică plata contravalorii unei cote de gaze naturale determinate ca fiind un ajutor social care nu poate fi inclus în categoria despăgubirilor ci, mai degrabă, în categoria "alte adaosuri", așa cum prevede art. 155 din Codul Muncii.
Calificând natura juridică a acestor drepturi bănești, instanța a apreciat că termenul de prescripție pentru exercitarea acțiunii este cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c și nu art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, fiind de 3 ani de la nașterea dreptului.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâtă a fost respinsă, cu următoarea motivare:
Dreptul pentru suplimentarea salarială de aprovizionare toamnă - iarnă s-a născut în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. (1) din CCM pe anul 1997.
Reglementarea a fost negociată de părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă, sindicat și patronat, iar acest lucru rezultă și din adresa nr. 2412/29.05.1998 depusă de pârâtă la dosar, dar și din actele adiționale adoptate în continuare sau în CCM la nivel inferior, care nu au mai modificat condițiile și criteriile de acordare a acestui drept salarial, asemenea negocierii având loc chiar și în ipoteza în care a fost fixat criteriul minimal de premiere la un salariu minim pe ramură conform CCM pe ramură.
Lipsa acestor negocieri, în concret, nu atrage lipsa dreptului reclamantului, pentru a promova asemenea acțiuni.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că, potrivit art. 168 alin. 3 CCM - RA 1997 "Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă - iarnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".
Art. 176 alin. 1 din același CCM a stabilit că "Începând cu 01.06. 1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".
Adresele nr. 2412/28.05.1998, 2520/03.06.1998, 1956/18.07.1997, 1738/21.07.1997, 1818/04.08.1997, confirmă stabilirea modului de calcul pentru aplicarea acestor articole în ceea ce privește includerea acestor drepturi în salariul de bază.
Pentru aceste motive părțile semnatare, sindicat și patronat, au prevăzut în continuare în contractele colective ce s-au încheiat ca " Fiecare din suplimentările salariale de la alin.1 se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr. 130/1996 republicată, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază".
De asemenea, aceeași precizare este prevăzută și pentru contravaloarea unei cote de gaze naturale determinată, în sensul că aceasta se acordă numai dacă acest drept nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Astfel începând cu data de 1 iulie 1997, de comun acord cu sindicatul, salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil, incluzând suplimentarea aprovizionarea toamnă - iarnă și ajutorul reprezentând cota de gaze, salariile fiind majorate în procente diferite, iar ele au fost evidențiate în cărțile de muncă ale salariaților.
Pentru că au existat interpretări diferite în această perioadă prin contractul colectiv de muncă în vigoare de la 22.02.2008, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă - iarnă nu mai este prevăzută, iar art. 176 alin. 1 confirmă că "Ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997.
Prin urmare, începând cu anul 1997, prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere faptul că acest ajutor nu se acordă salariaților, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel".
Împotriva acestei sentințe, în termen legal declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susțin că în mod greșit s-a aplicat termenul de prescripție de 6 luni de zile, în cauză drepturile solicitate având natura juridică a unei despăgubiri, astfel încât se aplică termenul de prescripție de 3 ani de zile, prevăzut de art. 283 lit."c" din Codul Muncii.
Se susține de către recurent că este neîntemeiată constatarea primei instanțe privind includerea aprovizionării toamnă - iarnă precum și a cotei de gaze naturale, contravaloarea acestora în salariul de bază, atâta timp cât aceste drepturi nu se regăsesc în salariu.
Ultimul motiv de recurs se referă la indemnizația de concediere. Susține că instanța de fond greșit a respins acțiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Susține, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Recursul se respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Privitor la natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune și la excepția prescripției extinctive, se reține că dispozițiile art. 283 alin. 1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit."c", termenul de 3 ani, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale salariaților față de angajator și termenul de 6 luni menționat la art. 283 lit."e" Codul Muncii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține aplicabilitatea unuia din cele două termene de prescripție, de 3 ani sau de 6 luni, trebuie clarificată natura juridică drepturilor solicitate prin acțiune.
Curtea apreciază că drepturile ce fac obiectul acțiunii introductive au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate. Prin urmare, termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prev.de art. 283 lit."c" Codul Muncii.
Potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de A, rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între A și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.
Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe A, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.
Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.
Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.
Referitor la capătul de cerere ce vizează drepturile salariale reprezentând aprovizionarea toamnă iarnă Curtea reține că potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.
Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală " " Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul SC 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.
In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.
În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la indemnizația de concediere, Curtea reține că potrivit art.50 din CCM, încheiat între SA și salariați, reprezentați de pentru anul 2005, la concedierile individuale din motivare care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestora indemnizație minimă de concediere: de la 0 - 3 ani - 1,5 salarii medii nete; 3 - 10 ani - 3 salarii medii nete; peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
În cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
4 al articolului arată că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează prevederile planului social însușit de părți, astfel reținându-se că acestea doar se completează și nu adaugă în plus la textul de lege vizat.
Față de considerentele arătate mai sus, se constată că prin inserarea acestui articol în CCM, s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.
Fiind, însă, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul aceleiași unități și ca urmare, și măsurile de protecție negociate privesc decât această activitate.
A interpreta că cele două noțiuni sunt distincte și privesc vechimea în muncă în general, conform art.50 din CCM, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că, în Amendamentul la Planul Social din 09 ianuarie 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlul de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordată se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, aceleași părți înțelegând să lămurească același aspect și prin Amendamentul la Planul Social din 13 septembrie 2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1568/16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Iulie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.Judec.-
Red.IC/2 ex.
Jud.fond
.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Adina Calotă Ponea
