Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5112/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3559/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5112/
Ședința publică din data de 14 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă SC SA (fostă SC SA) prin administrator judiciar Insolvency Specialists împotriva sentinței civile nr.278 din data de 18.02.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți și - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA prin administrator judiciar Insolvency Specialists prin apărător d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 11 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.83606/06.04.2004, lipsind intimații-reclamanți și .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Se prezintă în ședință publică recurenta-pârâtă prin avocat, care depune la dosar dovezi privind măsura insolveneței, respectiv certificat de grefă ce emană din partea Tribunalului București - Secția a VII a Comercială referitor la dosarul nr-, în care s-a pronunțat sentința comercială nr.1786/25.03.2009, din care rezultă faptul că asupra recurentei-pârâte s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr.85/2006 precum și confirmarea mandatului din partea administratorului judiciar.
Recurenta-pârâtă SC SA prin administrator judiciar Insolvency Specialists prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei-pârâte în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă SC SA, prin administrator judiciar Insolvency Specialists, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, concluzionând în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris, cu consecința modificării hotărârii judecătorești recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.278/18.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru primele solicitate aferente sărbătorilor de C pentru reclamantul și cele aferente sărbătorilor de Paști 2004 - 2005 și C 2004, în ceea ce-l privește pe reclamantul și a constatat acțiunea prescrisă pentru aceste drepturi.
A admis în parte acțiunea reclamanților și împotriva SC SA B; a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paște și C după cum urmează: către reclamantul - suma de 3776 lei reprezentând prime aferente sărbătorilor de Paște 2005, 2006 și 2007 și C 2005 și 2006; către reclamantul suma de 624 lei, reprezentând prime aferente sărbătorii de C 2005 conform perioadei efectiv lucrate, sumele urmând a fi actualizate cu indicele coeficientului de inflație la data plății efective.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei către Biroul de Expertiză Tehnică și Judiciară T, reprezentând onorariu expert pentru expert.
În considerente a reținut că potrivit prevederilor art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de SC privind perioada anilor 2003-2007, salariații societății, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază de mediu pe unitate.
Pârâta SC SA Bas usținut că sumele solicitate de către reclamanți, reprezentând suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și C pentru perioada 2003 -2005, au fost incluse în salariul de bază primit.
Or, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că, pentru perioada 2004-2007, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C nu au fost acordate suplimentările salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate, ci indexări salariale. Ca atare apărarea pârâtei nu poate fi primită, fiind lipsită de suport probator.
În privința cuantumului sumelor datorate de către pârâtă, nu poate fi însușit cel precizat prin raportul de expertiză, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, s-a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamanților pentru plata primei de Paști 2004 și C 2004 în privința reclamantului și pentru plata primei de Paști 2004-2005 și de C de 2004 pentru reclamantul; pentru reclamantul se va deduce din suma reprezentând totalul drepturilor de 5824 lei și suma reprezentând prima de C 2007, deoarece aceasta nu a fost solicitată de reclamant.
În considerarea celor menționate, s-a admis în parte acțiunea reclamanților, și a obligat pârâta să plătească reclamantului - suma de 3776 lei, reprezentând prime aferente Sărbătorilor de Paști 2005, 2006 și 2007 și 2005 și 2006; iar reclamantului, suma de 624 lei, reprezentând prime aferente sărbătorii de C 2005, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs SC SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului, a învederat greșita soluționare a cererii prin admitere, urmare a eronatei înțelegeri conceptuale a situației de fapt.
În martie 2003, sumele reprezentând primele pentru Paște și C au fost incluse in salariile de baza ale tuturor angajaților SC SA.
Ceea ce nu au înțeles instanțele de fond este faptul că, prin operațiunea de includere a primelor în salarii, a operat o abrogare implicită a dispozițiilor art. 168 alin. 1 din CCM, reclamanții nemaiavând astfel dreptul la primirea primelor, atât timp cât acestea au fost incluse în salariile de bază.
Existența sumelor/primelor în salariile angajaților și după includerea din 2003, mai exact în perioada 2004-2008, este atestată și de rapoartele de expertiza contabilă efectuate în dosarele SC SA.
Apărarea SC SA, susținută în fața tuturor instanțelor ce judecă astfel de cauze este după cum urmează:
salariate reprezentând primele pentru Paște și C au fost introduse în salariile de baza ale angajaților în martie 2003.
Pentru anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 nu au mai fost acordate prime, având în vedere că salariile angajaților (majorate în martie 2003) nu au fost diminuate, menținându-se în continuare sumele reprezentând primele pentru Paște si C ce au fost introduse în martie 2003.
Deși au fost dovedite pe deplin (prin înscrisuri și expertiză în dosarele unde s-au făcut efectiv verificări) apărările SC SA, doar prin depășirea puterii judecătorești, încălcându-se convenția părților și dispozițiile legale, instanța de fond a condamnat SC SA la plata suplimentarilor salariale solicitate de către intimați.
Recurenta solicită admiterea recursului, reținerea cauzei spre judecarea fondului și respingerea, ca neîntemeiată, a cererii introductive.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, pe de o parte, se reține că interpretarea literală a art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate valabile în perioada 2005-2007 nu autorizează concluzia potrivit căreia în toată această perioadă suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, dispoziția referindu-se exclusiv la anul 2003, iar cât privește teza potrivit căreia, pentru anii ulteriori, părțile au convenit să nici nu mai fie acordate prime cu ocazia sărbătorilor religioase, întrucât au fost încorporate în salariu, nici aceasta nu poate fi admisă, întrucât ar face caducă dispoziția expresă cuprinsă în art. 168 alin. 1 din același contract, care și-a păstrat valabilitatea până în anul 2007 inclusiv.
În consecință, în mod legal și temeinic a procedat prima instanță când a dispus ca, pentru verificarea faptului pretins, al includerii sumelor reprezentând prime de Paști și C în salariul de bază aferent perioadei 2005-2007, să se efectueze o expertiză contabilă; or, proba în discuție a statuat că nu se poate stabili că reașezarea salariilor în anul 2003 este urmarea încorporării în acestea a valorii primelor, nefiind identitate între suma cu care a crescut salariul și cea presupus inclusă.
Mai mult, o atare teză nu rezistă nici față de modalitatea de stabilire a valorii acestor sume prevăzută imperativ de art. 168 alin. 1 din CCM, respectiv prin negociere, începută cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment, cu privire la modalitatea de acordare, condiții, criterii, beneficiari, valoarea concretă, etc. în absența acestora societatea neputându-se prevala de culpa de a nu fi inițiat negocieri, salariații având însă acțiunea întemeiată direct pe contract pentru realizarea dreptului prevăzut de acesta.
În consecință, față de raționamentul juridic expus, statuările raportului de expertiză întocmit în cauză cu privire la valoarea drepturilor pretinse, reținând și că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, în condițiile art. 287 din Codul muncii, nu a făcut dovada fără echivoc, a plății drepturilor pretinse, neformulând nici obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză, în condițiile art. 212 pr. civ. situație în care nu mai poate pune în discuție statuările acesteia în recurs, prin urmare, Curtea apreciază legală și temeinică hotărârea primei instanțe, prin raportare la care recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA (fostă SC SA) prin administrator judiciar Insolvency Specialists, cu sediul în B -- BIS, sector 1 și cu domiciliul procesual ales la Societatea Civilă de Avocații " și Asociații" --, etaj 3,.7, sector 1 împotriva sentinței civile nr.278 din data de 18.02.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, cu domiciliul în V,-, jud. și, cu domiciliul în V, str. -,. 9,. C,. 32, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./01.09.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea