Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5176/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1883/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5176R
Ședința publică de la 28 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenta-intimată Agenția Domeniilor Statului, împotriva sentinței civile nr.85 din 07.01.2009 și a încheierii din 25.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12140/3/LM/2008, precum și de recurentul-intimat Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și recurenții-reclamanți, a, a, G, B, OUG, u, a, G, a, C, R, a, împotriva sentinței civile nr.85 din 07.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12140/3/LM/2008, având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-intimat Ministerul Agriculturii, Pădurilor Și Dezvoltării Rurale, prin consilier juridic cu delegație la dosar și recurenții - reclamanți prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind recurentul - intimat Agenția Domeniilor Statului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Se învederează faptul că la dosar recurentul - intimat Agenția Domeniilor Statului a depus prin serviciul registratură la data de 19.08.2009 întâmpinare în 3 exemplare.
Se comunică părților prezente câte un exemplar al întâmpinării.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenții-reclamanți, prin avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, susținând oral motivele de recurs. Depune concluzii scrise și practică judiciară.
Recurentul-intimat Ministerul Agriculturii, Pădurilor Și Dezvoltării Rurale, prin consilier juridic solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și respingerea recursului formulat de recurenții-reclamanți.
Recurenții-reclamanți, prin avocat solicită respingerea recursurilor formulate de recurenții-intimați împotriva sentinței civile, iar în ceea ce privește recursul formulat recurentul - intimat Agenția Domeniilor Statului împotriva încheierii de ședință, solicită admiterea acestuia.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.85 din 07.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12140/3/LM/2008, astfel cum a fost îndreptară prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 25.02.2009, a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție,
A luat act, în temeiul art.246 alin.1 pr.civ. de renunțarea reclamantei, la judecarea cauzei,
A admis, în parte acțiunea privind pe reclamanții; a;, R, a, G, O, B, OUG, u, a, G, a, C, R, a, în contradictoriu cu pârâții Agenția Domeniilor Statului, și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
A obligat pârâții la plata către reclamanți a diferenței de 42% din cele 12 salarii compensatorii cu aplicarea indicelui de inflație de la data scadenței până la data achitării integrale,
A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata drepturilor bănești pentru perioada de preaviz și,
A obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 12.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamanții au fost angajați cu contractele individuale de muncă la Compania Națională de Administrare a Fondului, până la data de 10 martie 2008, conform deciziilor aflate în dosar, când a intrat în vigoare OUG nr.23/2008, care a abrogat Legea nr.192/2001, cu consecința desființării Companiei, moment la care s-a considerat că salariații urmează a fi disponibilizați, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens.
Prin abrogarea Legii nr.192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura, republicată cu modificările și completările ulterioare, de înființare și organizare a Companiei Naționale de Administrare a Fondului, în baza dispozițiilor art.70 din OUG nr.23/2008, aceasta instituție și-a încetat activitatea, urmarea fiind disponibilizarea salariaților potrivit art.65 Codul muncii, contractele individuale de muncă încetând, urmare desființării locurilor de muncă.
Concedierea reclamanților are consecință plata salariilor compensatorii, fiind o concediere care nu ține de persoana salariatului, astfel că în temeiul prevederilor art.54 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la data de 10 martie 2008, fiecare disponibilizat are dreptul la 12 salarii compensatorii stabilite la salariul de bază brut la care se adaugă indemnizația de conducere acolo unde este cazul.
Astfel, potrivit art.67 din Codul muncii, salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Prin contractul colectiv de muncă aplicabil, înregistrat sub nr.5140/30.08.2006 la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Municipiului B, în vigoare la data de 10 martie 2008, părțile au stabilit la art.54 ca fiecare disponibilizat să beneficieze de 12 salarii compensatorii stabilite la salariul de bază lunar brut la care se adaugă indemnizația de conducere, care face parte din salariul de bază al fiecărui salariat, cu condiția ca salariatul să aibă o vechime de cel puțin 12 luni în cadrul Companiei.
Din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că reclamanții se încadrau în situația reglementată de Contractul colectiv de muncă, astfel încât angajatorul era obligat să plătească salariile compensatorii stabilite de comun acord, obligativitate instituită de art.236 alin.4 Codul muncii.
Având în vedere că Agenția Domeniilor Statului a preluat patrimoniul, preluând odată cu patrimoniul și drepturile și obligațiile Companiei Naționale de Administrare a Fondului prin protocol, urmând a se modifica corespunzător bugetul de venituri și cheltuieli aferent, instanța nu poate reține apărările pârâtei Agenția Domeniilor Statului în sensul că a preluat doar anumite contracte, eronat susținând că prin "alte tipuri de contracte" nu se înțelege și contractul colectiv de muncă.
Mai mult, potrivit art.40 alin.2 lit.c, angajatorul este obligat să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
de motivele de fapt și de drept invocate, instanța a apreciat cererea privind plata diferenței de 42% din cele 12 salarii compensatorii ca întemeiată.
Având în vedere că neplata la timp a salariilor compensatorii a provocat în patrimoniul reclamanților un prejudiciu care se impune a fi reparat, instanța a dispus aplicarea indicelui de inflație la sumele ce urmează a fi achitate, la data plății efective, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piața și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.
În ceea ce privește capătul doi din cerere astfel cum a fost completată și precizată, instanța a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art.74 alin.2 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la Nivel Național pe anii 2007-2010, având în vedere că pe perioada preavizului contractul individual de muncă se execută în toate elementele sale, inclusiv prezența la locul de muncă potrivit prevederilor alin.3 al aceluiași articol, conform căruia "în perioada preavizului, salariații au dreptul să absenteze patru ore pe zi de la programul unității, pentru a-și căuta un loc de muncă, fără ca aceasta să afecteze salariul și celelalte drepturi. absentate se pot acorda prin cumul, în condițiile stabilite de angajator".
În speță, reclamanții au solicitat plata contravalorii a 20 zile de preaviz astfel cum sunt prevăzute de art.74 alin.2 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la Nivel Național pe anii 2007-2010, începând cu data încetării raporturilor de muncă prin actul normativ menționat anterior, respectiv cu data de 10 martie 2008, capăt de cerere care a fost respins ca neîntemeiat, iar acțiunea admisă doar în parte.
S-a constatat inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție formulată în cadrul unui litigiu de muncă de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva chematului în garanție, pe care instanța a respins-
Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 25.02.2009, s-a dispus admiterea cererii de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.85 din 7.01.2009 formulată de, a, I, R, a, tbabea, G,., B, G, OUG, u, a, G, a, Constanta, a, în contradictoriu cu pârâții Agenția Domeniilor Statului și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în sensul că s-a admis, în parte, și cererea formulată de reclamanții și, prin care pârâții au fost obligați la plata diferenței de 42% din cele 12 salarii compensatorii cu aplicarea indicelui de inflație de la data scadenței până la data achitării integrale,
A dispus îndreptarea erorilor materiale în ceea ce privește numele următorilor reclamanți:, nominalizată eronat Damina, lonescu, nominalizat eronat lonescu, nominalizată eronat a, nominalizat eronat, nominalizat eronat, nominalizat eronat,
A dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că s-a dispus obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și nu a pârâtei, cum s-a precizat eronat.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a constat că din eroare în sentința civilă nr.85 din 7.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr-, s-a omis a se menționa reclamanții, iar numele următorilor reclamanți au fost consemnate greșit după cum urmează:, fiind consemnat în mod greșit Damina, lonescu, fiind consemnat greșit lonescu, fiind consemnat în mod greșit a, fiind consemnat în mod greșit;, fiind consemnat în mod greșit, fiind consemnat în mod greșit.
De asemenea, s-a constatat că eronat s-a consemnat că obligă pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată, corect fiind "obligă pârâții, sens în care urmează a admite cererea și s-a dispune îndreptarea erorilor materiale.
Împotriva sentinței civile nr.85 din 07.01.2009 și a încheierii din 25.02.2009, pronunțate de Tribunalul București, a formulat recurs pârâta Agenția Domeniilor Statului, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
De asemenea au formulat recurs împotriva sentinței civile nr.85 din 07.01.2009, pronunțată de Tribunalul București pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și reclamanți, a, a, G, B, OUG, u, a, G, a, C, R, a,.
În motivarea recursului, formulat împotriva sentinței și întemeiat în drept pe dispozițiile art.299, și urm. și art.3041civ Cod Penal, recurenta Agenția Domeniilor Statului a criticat-o, în principal, sub următoarele aspecte:
Agenția Domeniilor Statului este terță parte față de contractul colectiv de muncă, încheiat între reclamanți și fosta conducere a instituției, contract înregistrat sub numărul 5.140/30.08.2006 la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Municipiului B; iar OUG nr.23/2008 nu conține nici o prevedere care să reglementeze situația angajaților din companie, în sensul substituirii recurentei în contractul colectiv de muncă sau a preluării contractelor individuale, ceea ce semnifică că, plata sumelor compensatorii nu se poate face de către Agenția Domeniilor Statului.
Mai mult, conform art.69, alin.1 din OUG nr.23/2008, Agenția Domeniilor Statului se Companiei Naționale de Administrare a Fondului în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens, iar conform art.69 alin.3 din OUG nr.23/2008 în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția Domeniilor Statului preia patrimoniul Companiei Naționale de Administrare a Fondului, arhivele și documentația aferente acestuia, pe baza situației financiare întocmite la data preluării. Patrimoniul se preia pe bază de protocol, modificându-se corespunzător bugetul de venituri și cheltuieli aferent.
Având în vedere prevederile legale de mai sus, rezultă în mod evident că, ADS nu poate fi obligată la plata salariilor compensatorii foștilor angajați ai întrucât, subscrisa prin preluarea patrimoniului nu a preluat și contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul și implicit nu a preluat nici obligația de plată a salariilor compensatorii către foștii salariați ai. Contractele preluate de recurentă de la Compania Națională de Administrare a Fondului sunt cele ce privesc exploatarea și administrarea amenajărilor piscicole, de către diverși agenți contractanți, a căror mod de îndeplinire a obligațiilor asumate vor fi urmărite în continuare de către Agenția Domeniilor Statului, prin încheierea în acest sens de acte adiționale.
Recurenta a preluat drepturile și obligațiile Companiei Naționale de Administrare a Fondului stipulate în contractele de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte, ce privesc amenajările piscicole și nicidecum drepturile și obligațiile companiei inserate în contractele individuale sau colective de muncă. Dispozițiile art.69, alin.1 din OUG nr.23/2008 trebuie interpretate în sensul de mai sus, iar orice extindere a sferei de aplicare a acestor norme legale și cu privire la contractele de muncă, fie individuale sau colective, este netemeinică și nelegală.
II. Aprecierile instanței de fond, conform cărora Agenția Domeniilor Statului trebuie să achite salariile compensatorii către reclamanți, deoarece a preluat prin Protocol, patrimoniul, și odată cu acesta, drepturile și obligațiile Companiei Naționale de Administrare a Fondului, sunt preluate întocmai din cererea de chemare în judecată a reclamanților. Această logică este greșită, întrucât consecința preluării patrimoniului de către ADS nu ar trebui să fie cea arătată de tribunal și intimați, ci derularea în continuare a contractelor individuale sau colective de muncă, prin substituirea subscrisei în locul fostei. Or, în această situație, foștii salariați ai nu sunt îndreptățiți să solicite plata salariilor compensatorii, ci, eventual, anularea deciziilor de disponibilizare și continuarea de către ADS a raporturilor de muncă.
Acest mod de interpretare a prevederilor art. 69, alin 3 din OUG nr. 23/2008 a fost aplicat deja de Tribunalul Cluj și S M, care prin mai multe decizii, au dispus nulitatea absolută a deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă nr. 74/09.04.2008, nr. 93/09.04.2008 și nr. 112/09.04.2008, emise de Compania Națională de Administrare a Fondului pentru și, foști reclamanți și în prezenta cauză, a căror cereri au fost disjunse, respectiv B, de asemenea reclamant. Acțiunile formulate de aceștia, admise în fond de către Tribunalul Cluj și S M, precum și sentința Tribunalului București, pun Agenția Domeniilor Statului în situația inedită de a pune în aplicare două măsuri, care se exclud reciproc și fac dovada modului în care instanțele judecătorești pot comite erori, cu ocazia analizării unei situații identice.
Derularea pe mai departe de către ADS a contractelor individuale de muncă, cu achitarea tuturor drepturilor salariale către și, conform sentinței civile nr.2338/08.12.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, exclude varianta plății salariilor compensatorii, întrucât prima situație, presupune inexistența bazei legale pentru cea de-a doua măsură. De asemenea, în ceea ce privește intimatul B, acesta se găsește în prezent în cea mai fericită situație, întrucât Tribunalul Satu Mare, prin pronunțarea sentinței civile nr.8/D/12.01.2009, în dosarul nr-, a constatat nulitatea absolută a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 112/09.04.2008 și a obligat ADS la plata drepturilor salariale, pe perioada cât această decizie și-a produs efecte, iar Tribunalul București, în prezentul dosar, i-a acordat și salarii compensatorii.
III. În ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție formulată de ADS în contradictoriul cu, cerere prin care se solicitase obligarea celui chemat în garanție, care a exercitat funcția de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General al Companiei Naționale pentru Administrarea Fondului să restituie sumele ce trebuie achitate de recurentă, în cazul în care se va admite cererea de desdăunare a reclamanților, și că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.
Aceasta consideră că, o cerere de chemare în garanție în cadrul unul litigiu de muncă în general, dar și în cadrul prezentului litigiu este inadmisibilă, întrucât raportul juridic între reclamanții și pârâtă este diferit de raportul dintre pârâtă și chematul în garanție. Recurenta a solicitat chemarea în garanție a numitului întrucât, din vina sa, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General al Companiei Naționale pentru Administrarea Fondului, foștii salariați nu au putut beneficia de plata salariilor compensatorii stabilite în CCM.
Așa cum s-a arătat și la instanța de fond, chematul în garanție a asigurat, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General, conducerea executivă a Companiei Naționale pentru Administrarea Fondului, pe perioada cuprinsă între data semnării Contractul colectiv de muncă, înregistrat sub nr.5.140/30.08.2006 la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Municipiului B și data desființării instituției, conform OUG nr. 23/2008. Potrivit art. 54 din contract, conducerea și-a asumat obligația plății a unui număr de 12 salarii compensatorii, stabilite la salariul de bază brut, la care se adaugă indemnizația de conducere, acolo unde este cazul, către salariații cu o vechime de cel puțin 12 luni, în cadrul, disponibilizați ca urmare a încetării activității prin desființarea (dizolvarea), lichidarea judiciară, falimentul, reorganizarea, restructurarea etc. instituției.
nexistența fondurilor necesare pentru îndeplinirea obligației prevăzute de art. 54 din contractul colectiv de muncă se datorează culpei celui care a exercitat conducerea executivă a, întrucât acesta trebuia să asigure permanent un fond de salarii, care să ofere protecția socială a salariaților, în caz de desființare a locurilor de muncă. Agenția Domeniilor Statului nu are nici o culpă că foștii salariați ai companiei se găsesc în imposibilitatea de a-și primi drepturile bănești, datorat faptului că, persoana care trebuia să se asigure că sunt fondurile necesare (chematul în garanție ), nu a efectuat toate demersurile în acest sens.
Nu există nici o prevedere legală care să instituie inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție în cadrul litigiilor de muncă. Prevederile art.60 - 63 pr.civ. au caracter general, cu aplicabilitate inclusiv în ceea ce privește litigiile de muncă. Prin urmare, având în vedere cele menționate, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 - 63 pr.civ. iar instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție ca inadmisibilă.
IV. Admiterea acțiunii, în ceea ce privește pe I, llașcu, și, este neîntemeiată, întrucât aceștia sunt angajați ai Agenției Domeniilor Statului. Conform prevederilor Codului muncii, salariile compensatorii reprezintă măsuri active de combatere a șomajului, menite să ajute persoanele disponibilizate, în intervalul de timp în care acestea nu au calitatea de salariați. Întrucât recurenta a încheiat, ulterior desființării -ului, cu persoanele menționate contracte individuale de muncă, pe perioadă determinată, iar ulterior organizării examenului, conform art.12, alin.1 coroborat cu art. 30 din Codul muncii, acestea s-au modificat pe perioadă nedeterminată.
În ceea ce privește pe, facem precizarea că acesta a încheiat cu Agenția Domeniilor Statului contractul de muncă nr. 726/21.04.2008, pe perioadă determinată de 3 luni, însă urmare a cererii sale, înregistrată la ADS cu 2.241/12.05.2008, contractul a încetat prin acordul părților la această dată.
De asemenea, în motivarea recursului împotriva încheierii din data de 25.02.2009, pârâta Agenția Domeniilor Statului a arătat că -, și au figurat inițial ca reclamanți în dosarul nr-, însă la termenul din data de 07.01.2009, acțiunea acestora a fost disjunsă, în temeiul art.165 pr.civ. motivat de faptul că, nu s-au prezentat la termen, pentru a semna cererea de chemare în judecată, în acest constituindu-se dosarul nr-, pe rolul aceleași instanțe. Prin urmare, aceste persoane și-au pierdut calitatea de a formula cerere de îndreptare a erorii materiale, strecurate în: dispozitivul sentinței civile nr.85/07.01.2009 și în mod eronat figurează în dispozitivul încheierii.
În motivarea recursului, formulat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. susținând că n mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, obligând în solidar pârâții și Agenția Domeniilor Statului la plata către reclamații a diferenței de 42% din cele 12 salarii compensatorii cu aplicarea indicelui de inflație de la data scadenței până la data achitării integrale, motivat de faptul că are calitatea de ordonator principal de credite.
Art.20 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice prevede faptul că directorii "instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz", iar art.21 alin.3 ca "Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale".
Agenția Domeniile Statului, potrivit Legii nr.268/2001 modificată, este o instituție de interes public, cu personalitate juridică, cu caracter financiar și comercial, în subordinea, finanțată din surse extrabugetare.
Așadar, cum reiese din coroborarea celor două texte de lege, nu are calitatea de ordonator principal de credite cum eronat reține instanța de fond, întrucât aceasta presupune ca ordonatorului terțiar să-i fie asigurate fondurile de ordonatorul principal. Or, ADS este finanțată din surse extrabugetare.
Cum prin această acțiune se urmărește valorificarea dreptului de a obține salarii compensatorii, care este corelativ obligației ce izvorăște din contractul colectiv de muncă al (art.54), înseamnă că legitimare procesuală pasivă are persoana care a preluat patrimoniul. respectiv Agenția Domeniile Statului.
Potrivit art.69 din OUG nr.23/2008, ADS a preluat patrimoniul, arhivele și documentația aferente acestuia pe bază de protocol, modificându-se corespunzător bugetul de venituri și cheltuieli aferent. Printre atribuțiile ADS, astfel cum sunt enumerate în art.4 din Legea nr.268/2001, este și aceea de gestionare și exploatare a prerogativelor dreptului de proprietate asupra patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este. Or, fondul piscicol aparține domeniului public al statului. fiind înființată în vederea administrării acestuia.
Atâta vreme cât nu a fost parte contractantă în contractul colectiv de muncă încheiat de către reclamanți cu și nici parte în protocolul prin care a fost preluat patrimoniul companiei, reclamanții nu dovedesc existența calității procesuale pasive a, deși aveau această obligație.
este terț în raportul de serviciu existent între reclamanți și pârâta, contractul de muncă al reclamanților nefiindu-i opozabil deoarece, pe de o parte nu este semnatarul acestuia, iar pe de altă parte nefiind înregistrat nu poartă dată certă pentru opozabilitate.
Pârâta ADS, în calitate de instituție care a preluat patrimoniul companiei în cadrul căreia erau încadrați reclamanții, cu buget propriu, este competentă să negocieze, să stabilească și să acorde salariile compensatorii solicitate. În acest sens sunt și dispozițiile art.13 alin.3 din HG nr.626/2001 prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, printre cheltuielile ADS fiind și cheltuielile proprii de organizare și funcționare, efectuate în scopul privatizării, concesionării sau arendării: cheltuieli de personal, cheltuieli materiale și servicii", cheltuieli de capital.
În motivarea recursului, recurenții, a, a, G, B, OUG, u, a, G, a, C, R, a, au arătat că otărârea este greșita sub aspectul neacordării drepturilor salariale aferente preavizului pentru perioada 10.04.2008 -07.05.2008.
Este adevărat ca reclamanții au încetat a se mai prezenta la locul de munca începând cu data de 10.04.2008, însă, in măsura in care operează o concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, persoanele concediate beneficiază de dreptul de preaviz.
Dreptul la preaviz constituie un drept câștigat, potrivit dispozițiilor art.73 Codul muncii, și ale art.74 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 ce prevede că "în cazurile în care unitatea este obligată, potrivit legii, să acorde un preaviz la desfacerea contractului de muncă, durata preavizului va fi de 20 de zile lucrătoare".
Fiind vorba despre un drept câștigat, obligația angajatorului este de a-l acorda, cele 20 de zile lucrătoare fiind remunerate potrivit contractului individual de munca încheiat intre fiecare angajat si angajator.
Chiar în măsura in care concedierea se face cu nerespectarea acestei dispoziții legale, neacordându-se preavizul de 20 de zile, fiind vorba despre un drept câștigat, subzista obligația angajatorului de plata a acestei perioade.
Potrivit dispozițiilor Codului muncii, acordarea preavizului si remunerarea acestei perioade sunt doua drepturi distincte.
Faptul ca angajatorul a încălcat aceasta obligație (acordarea preavizului) nu-l exonerează de la plata perioadei aferente preavizului.
Recurenții au mai arătat că altfel s-ar afla în prezența a doua încălcări a dispozițiilor legale: pe de o parte neacordarea preavizului (care potrivit Codului muncii are un scop bine determinat) iar pe de alta parte neremunerarea perioadei aferente acestuia, acest text rămânând lipsit de eficienta: angajatorul încalcă dreptul salariatului prin neacordarea preavizului, perioada in care acesta are posibilitatea de a-si caută un alt loc de munca, dar totuși nu suporta nicio sancțiune.
Fiind în prezenta a doua drepturi distincte, indiferent daca se acorda sau nu preavizul, plata celor 20 de zile prevăzute prin CCM la nivel național subzistă, perioada pentru care consideram ca trebuia acordat preaviz, perioada ce trebuia remunerata, este 10.04.2008 - 07.05.2008.
Prin întâmpinarea formulată recurenta Agenția Domeniilor Statului a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a recurenților-reclamanți, ca nefondate.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază ca fondat recursul formulat pentru considerentele următoare:
Astfel, în ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului, împotriva sentinței civile în discuție, Curtea îl apreciază ca nefondat, reținând că în mod corect instanța fondului, făcând aplicarea dispozițiilor art.69 alin.1 și 3 ale OUG nr.23/2008, a apreciat că recurenta-pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport de calitatea acesteia de succesor cu titlu universal al fostului angajator al recurenților-reclamanți.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art.69 alin.1 și 3 ale OUG nr.23/2008, recurenta-pârâtă a preluat patrimoniul fostului angajator și arhiva cestuia și s-a subrogat în drepturile și obligațiile ce, rezultând din contractele încheiate de acesta din urmă cu persoanele având în administrare și exploatare amenajările piscicole, însă patrimoniul persoanei juridice este alcătuit din pasiv și activ, respectiv din totalitatea drepturilor și obligațiilor fostei, printre obligațiile patrimoniale ale acesteia aflându-se și cele ale fostului angajator față de foști săi salariați izvorâte din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității și din Contractul colectiv de muncă la nivel național astfel încât nu pot fi primite susținerile privind inexistența unei prevederi ale OUG nr.23/2008, care să reglementeze expres situația angajaților și nici susținerile referitoare la inopozabilitatea Contractului colectiv de muncă al recurentului-pârât, astfel încât corect a reținut prima instanță calitatea procesuală pasivă a recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului.
Nefondate sunt și susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora consecința preluării patrimoniului fostei de către recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului ar fi continuarea executării Contractelor individuale de muncă și ale Contractelor colective de muncă încheiate cu foștii salariați ai companiei ce ar fi îndreptățiți doar să solicite constatarea nulității deciziilor de disponibilizare, câtă vreme potrivit dispozițiilor art.69, art.70 și art.71 ale OUG nr.23/2008, interpretate gramatical și logic, la data intrării în vigoare a acestui act normativ se abrogau dispozițiile Legii nr.192/2001, ce reglementau organizarea și funcționarea, această din urmă instituție fiind prin urmare desființată la data de 13.03.2008, cu consecința desființării locurilor de muncă al foștilor salariați în conformitate cu dispozițiile art.65 din Codul muncii; nu are relevanță sub acest aspect modul de interpretare al sus menționatelor dispoziții de către Tribunalele C, S M și B, câtă vreme în sistemul de drept român jurisprudența nu constituie izvor de drept.
Nici împrejurarea potrivit căreia intimații, și B au continuat raporturile de muncă cu recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului în temeiul unor sentințe ale C, S M și B, nu pot fi avute în vedere, câtă vreme acest aspect nu a fost dovedit de recurentul-pârât căreia îi revenea sarcina probei potrivit dispozițiilor art.287 din Codul muncii, iar pe de altă parte, salariații menționați mai sus și nu nu au calitatea de părți reclamante în cauză câtă vreme prin partea introductivă a sentinței recurate s-a dispus disjungerea cererii formulate de aceștia de cererea de chemare în judecată principală; nu are relevanță nici împrejurarea obligării recurentei-pârâte la diferența de salarii compensatorii acordate reclamantului B întrucât acesta a fost concediat de către fostul său angajator continuând relațiile de muncă cu recurenta-pârâtă.
Nefondate sunt și susținerile recurentei-pârâte Agenția Domeniilor Statului referitoare la eronata sa obligare de către instanța fondului la plata salariilor compensatorii către intimații-reclamanți I, llașcu, și, câtă vreme chiar dacă ulterior concedierii acestora potrivit dispozițiilor art.65 din Codul muncii de la aceștia au fost angajați de către Agenția Domeniilor Statului, dreptul acestora la salarii compensatorii întemeindu-se pe încetarea contractului individual de muncă cu fostul lor angajator, nu exonerează pe recurenta-pârâtă de plata salariilor compensatorii chiar dacă aceasta ulterior concedierii i-a angajat pe aceștia potrivit propriilor susțineri.
Vor fi respinse și criticile recurentei-pârâte Agenția Domeniilor Statului referitoare la nelegala respingere a cererii de chemare în garanție formulate de aceasta împotriva intimatului reținând că potrivit dispozițiilor art.60 și urm. pr.civ. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire; însă, în condițiile în care prin cererea în discuție s-a solicitat obligarea chematului în garanție la plata diferenței de salarii compensatorii și a contravalorii preavizului datorat de recurentul-pârât foștilor salariați ca urmare a împrejurării că prin Contractul colectiv de muncă fosta conducere și-a asumat obligații imposibil de îndeplinit în lipsa unor fonduri financiare, iar raportul juridic dedus judecății prin cererea de chemare în garanție este de natură comercială invocându-se neîndeplinirea unor obligații ale intimatului asumate în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General, în mod corect a reținut prima instanță inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție nefiind fondate nici aceste critici.
Mai mult, în litigiile de muncă chiar în situația inexistenței unor prevederi legale referitoare la inadmisibilitatea cererilor de chemare în garanție, dat fiind specificul relațiilor de muncă nu poate fi analizată răspunderea comercială a chematului în garanție care exercitându-și defectuos atribuțiile de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General a prejudiciat pe recurentul-pârât.
În ceea ce privește recursul formulat de către recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului, împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 25.02.2009, Curtea îl constată fondat, reținând că la ultimul termen de judecată așa cum s-a menționat în partea introductivă a sentinței s-a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanții, G, și și formarea unui nou dosar în privința acestora, având numărul de înregistrare -; cu toate acestea, prin încheierea recurată instanța fondului a admis cererea de rectificare a unor erori materiale strecurate în dispozitivul sentinței 85/2009, cerere formulată de reclamanții a căror cerere fusese disjunsă deși aceștia prin măsura amintită erau străini de cauză.
Trecând la analiza recursului formulat de recurenții reclamanți, Curtea îl apreciază ca fondat, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art.74 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național aferent anilor 2007-2010, în privința acestora, în calitate de foști salariați concediați, în temeiul dispozițiilor art.65 din Codul muncii, de la fosta, după cum rezultă din cuprinsul deciziilor de concediere 60-198 din 9.04.2009, aflate la dosarul primei instanțe.
Astfel, art.74 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevede că: "în cazurile în care unitatea este obligată, potrivit legii, să acorde un preaviz la desfacerea contractului de muncă, durata preavizului va fi de 20 de zile lucrătoare"; în cauză chiar dacă potrivit dispozițiilor art.74 alin.3 ale aceluiași contract în perioada preavizului salariații au obligația să presteze muncă în favoarea angajatorului, 4 ore pe zi, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat datorita desființării prin dispozițiile OUG nr.23/2008 ce a abrogat Legea nr.192/2001, la data de 13.03.2008, această împrejurarea nu exonerează pe recurentul-pârâta Agenția Domeniilor Statului, în calitate de succesor al fostului angajator, de obligația achitării acestui drept bănesc, câtă vreme neîndeplinirea obligației salariaților nu s-a datorat culpei acestora ci desființării locului lor de muncă; prin urmare recurentei-pârâte îi revine obligația achitării contravalorii dreptului de preaviz de 20 de zile lucrătoare aferent perioadei 13.03.2008 (data desființării companiei angajatoare) - 10.04.2008 (data încetării raporturilor de muncă cu recurenții-reclamanți), iar nu în perioada 10.04.2008 - 7.05.2008, după cum greșit susțin aceștia din urmă.
Mai mult, chiar dacă în cauză, în concret recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului nu ar fi acordat termenul de preaviz prevăzut de dispozițiile Contractului colectiv de muncă unic a nivel național, în sarcina autorului fostului angajator s-ar menține obligația achitării echivalentului bănesc ar drepturilor solicitate corespunzător preavizului aferent perioadei 13.03.2008 - 10.04.2008, având în vedere scopul acestei instituții prevăzute de Codul muncii, neputându-se primi susținerile contrare ale Agenției Domeniilor Statului.
În privința recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Curtea reține ca fondate criticile formulate de acesta referitoare la eronata respingere de către instanța fondului a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei părți; astfel, în condițiile în care obiectul acțiunii introductive deduse judecății primei instanțe l-a constituit plata diferenței dintre salariile compensatorii achitate reclamanților, în calitate de salariați concediați, și cele efectiv achitate și a contravalorii perioadei de preaviz nu există identitate între persoana acestui pârât și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.
Chiar dacă potrivit dispozițiilor Legii nr.192/2001 modificată pârâta Agenția Domeniilor Statului, ca succesor al angajatorului reclamanților, este subordonată Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ce are rolul de ordonator principal de credite al primei instituții, nu există identitate cu subiectul pasiv obligat la plata drepturilor pretinse prin acțiune, legitimare procesuală pasivă în cauză având-o angajatorul, astfel încât recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă fiind fondate sub acest aspect criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la adresa sentinței recurate.
Mai mult, Curtea reține că recurentul-pârât este terț în raportul de muncă dedus judecății fiind cu atât mai evidentă lipsa calității sale procesuale pasive.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de recurenta Agenția Domeniilor Statului, împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 25.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12140/3/LM/2008; va modifica, în parte, încheierea atacată în sensul că, respinge, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială formulată de, și; va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
De asemenea, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Agenția Domeniilor Statului, împotriva sentinței recurate și va admite recursurile formulate de recurentul-intimat Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și recurenții-reclamanți, a, a, G, B, OUG, u, a, G, a, C, R, a, împotriva sentinței civile nr.85 din 07.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12140/3/LM/2008.
Va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și, în consecință, și, în consecință, va respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive, va obliga pârâta Agenția Domeniilor Statului la plata către reclamanți a drepturilor salariale aferente perioadei de preaviz de 20 de zile lucrătoare și va menține celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta Agenția Domeniilor Statului, împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 25.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12140/3/LM/2008.
Modifică, în parte, încheierea atacată în sensul că, respinge, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială formulată de, și.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta Agenția Domeniilor Statului, împotriva sentinței civile nr.85 din 07.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12140/3/LM/2008.
Admite recursurile formulate de recurentul-intimat Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și recurenții-reclamanți, a, a, G, B, OUG, u, a, G, a, C, R, a, împotriva sentinței civile nr.85 din 07.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12140/3/LM/2008.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și, în consecință, respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.
Obligă pârâta Agenția Domeniilor Statului la plata către reclamanți a drepturilor salariale aferente perioadei de preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
14.09.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
