Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 52/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6227/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 52/
Ședința publică din data de 07 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, împotriva sentinței civile nr.836 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant UL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în numele membrilor de sindicat, -, G, și intimatul-pârât NSPECTORATUL ȘCOLAR Al JUDEȚULUI, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, a depus la dosar întâmpinare,prin serviciul registratură al acestei secții la data de 22.12.2009, precum și faptul că recurenții pârâți Consiliul Local al Comunei, Primăria Comunei - Instituția Primarului, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.836/30.04.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul Școlar al Județului T; a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T în numele membrilor de sindicat, -, G, împotriva pârâților Școala cu clasele I-VIII din comuna, județul T, Instituția Primarului comunei și Consiliul Local al comunei și a obligat pârâții la plata către fiecare membru de sindicat a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.220/2007 pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 20.07.2007 cu actualizare la data plății; a respins acțiunea față de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului T ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâții la 400 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local al comunei, Primăria Comunei - Instituția Primarului.
În motivarea recursului pârâtei Școala cu clasele I-VIII a comunei s-au arătat următoarele:
Se impune a se constata nulitatea acțiunii și lipsa calității de reprezentant legal a Sindicatului Învățământului Preuniversitar T, întrucât acțiunea nu este semnată de conducerea persoanei juridice a sindicatului în calitate de pretins reprezentant legal și nu s-a făcut dovada calității de membru de sindicat prin acte oficiale emanate de la persoana juridică a Sindicatului Învățământului Preuniversitar
Tabelul completat de reclamanți nu este actualizat la data acțiunii, purtând o dată cu aproximativ 1 an anterior.
Acțiunea nu este pornită de sindicatul persoană juridică din școală de la nivelul angajatorului, ci de un sindicat județean cu structura de federație, care nu poate formula în accepțiunea art.28 din Legea nr.53/2003, acțiuni revendicative derivate din contractele individuale de muncă încheiate cu angajatorul unitate școlară.
Pe fond, recurenta a arătat că motivarea primei instanțe nu este fundamentată legal. Conducerea unității școlare, Primarul localității și Consiliul Local au aplicat majorarea de 10% acordată personalului didactic gradul I, în mod corect, de la data intrării în vigoare a Legii nr.220/2007 și anume 20 iulie 2007, deoarece legea nu stipulează expres aplicarea retroactivă.
Mai arată recurenta că edificatoare sunt și prevederile Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă, modificate prin Legea nr.189/2004, în special cele ale art.10 și art.58.
Potrivit acestora, "dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază."
"de la data intrării în vigoare" se referă la noile prevederi ale Legii nr.220/2007 și nu cum greșit au înțeles reclamanții, de la data intrării în vigoare a OUG nr.11/2007. Faptul că noile prevederi modificatoare se încorporează în actul de bază nu conduce la concluzia că intrarea lor în vigoare este retroactivă, de la data publicării OUG în Monitorul Oficial.
Această concluzie este în concordanță și cu dispozițiile art.1 Cod Civil, care arată că legea civilă se aplică numai pentru viitor.
Cheltuielile de judecată s-au acordat reclamanților, folosindu-se în completare sintagma greșită prin reprezentantul lor legal, cunoscând faptul că Sindicatul nu are calitatea procesuală în cauză și nu își poate recupera cheltuielile făcute în numele membrilor săi de sindicat.
Pârâții Consiliul Local al comunei și Primăria comunei - Instituția Primarului au exprimat următoarele critici în motivarea recursurilor lor:
Prima instanță, interpretând greșit cauza dedusă judecății, a interpretat eronat prevederile art.25 alin.1 din HG nr.538/2001, potrivit cărora Ministerul Educației și Cercetării stabilește politicile de resurse umane, conform Legii învățământului nr.84/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ori, în conformitate cu prevederile art.1 alin.5 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu completările și modificările ulterioare, angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnată de inspectorul școlar general.
Practic, nu Primarul și Consiliul Local au calitatea de angajatori a persoanelor membre ale sindicatului, ci Școala cu clasele I-VIII și Inspectoratul Școlar Județean Drept urmare,apreciază recurenții, că în mod greșit instanța de fond și fără temei legal a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean T, având în vedere că această instituție deconcentrată a Ministerului Educației și Cercetării în județ stabilește politicile de resurse umane. Dimpotrivă, directorul școlii, ce are calitatea de conducător de unitate școlară, este și ordonator de credite.
În consecință, se apreciază că recurenții sus menționați nu au calitatea de angajatori și nu se află în raporturi juridice de muncă și fiscale cu reclamanții, nefiind nici ordonatori de credite, finanțatori sau plătitori ai drepturilor salariale ale personalului didactic de predare și conducere.
De altfel, nu trebuie nesocotit nici conținutul în date al următoarelor înscrisuri: adresa nr.9451/30.08.2006 a Inspectoratului Școlar Județean T, Hotărârea Consiliului Local nr.24/07.09.2006 și adresa nr.1812//07.03.2006, ce atestă faptul că ordonator de credite este directorul școlii. De aceea, se impune a se constata că unitatea școlară are contabilitate proprie, directorul școlii are calitatea de ordonator terțiar de credite, calculul drepturilor salariale se realizează de secretarul unității școlare, iar statele de funcții și toate drepturile salariale se aprobă de Inspectoratul Școlar Județean
Față de aceste considerente se invocă lipsa calității procesuale pasive a celor două autorități: Consiliul Local și primarul comunei, recurenți în prezenta cauză.
Se pretinde totodată și greșita soluționare a capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât Sindicatul Învățământului Preuniversitar T nu are calitate procesuală activă și nu i se pot acorda cheltuielile de judecată ocazionate de procesul în cauză. Avocatul apărător, reprezintă reclamanții persoane fizice și nu reprezentantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar
De asemenea, se susține în finalul recursului, că nu s-au avut în vedere apărările invocate prin întâmpinări, respectiv că în cererea de chemare în judecată se utilizează sintagma "membrii de sindicat, inserați în tabelul nominal anexat cererii", dar nu se anexează respectivul tabel.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondate recursurile, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Astfel, cât privește recursul pârâtei Școala cu clasele I-VIII a comunei, trebuie arătat că criticile exprimate în cuprinsul primului motiv de recurs nu pot fi primite. Susținerile prezentate în cadrul acestuia reprezintă, în realitate, o reluare a aspectelor prezentate în motivarea întâmpinării formulate în cursul judecății în fond de către intimatul-pârât Inspectoratul Școlar Județean T, întâmpinare prin care s-a invocat excepția nulității acțiunii și cea a lipsei calității de reprezentant a Sindicatului Învățământului Preuniversitar
Or, Tribunalul a analizat aceste aspecte în considerentele hotărârii recurate, respingând excepțiile respective.
În aceste condiții, reiterarea lor în recurs are un caracter pur formal și nu poate fi asimilată exprimării unor critici concrete în legătură cu sentința atacată, adică unor motive reale de recurs care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, câtă vreme prin intermediul lor doar se reproduc din nou susțineri pe care instanța de fond le-a înlăturat în mod argumentat din punct de vedere juridic.
Urmează a fi observat și faptul că acest prim motiv de recurs constă dintr-o succesiune de afirmații lipsite de fundament logico-juridic și care nu au nici o legătură cu motivele pentru care prima instanță a respins excepțiile nulității acțiunii și lipsei calității de reprezentant invocate în speță. Practic, nu se arată nici un element din care să reiasă care ar fi și în ce constau greșelile de judecată săvârșite de judecătorii care au soluționat pricina în fond, sub aspectul respingerii celor două excepții.
Oricum, față de conținutul documentelor aflate la filele 2-15 dosar fond, concluzia care se impune este aceea că în mod corect au fost respinse excepția nulității acțiunii și cea a lipsei calității de reprezentant, neputându-se vorbi despre existența vreunuia dintre viciile prevăzute de art. 133. proc. civ. ori despre faptul că autorul acțiunii nu ar fi făcut dovada calității sale de reprezentant conform art.161 Cod pr.civilă. La dosar există tabel cu numele și prenumele membrilor de sindicat în interesul cărora a fost formulată acțiunea, adeverință eliberată de angajator (recurenta-pârâtă Școala cu clasele I-VIII a comunei ) că aceștia sunt membrii sindicatului reclamant, precum și împuternicirea avocațială a apărătorului ales care a semnat cererea introductivă de instanță. Rezultă că acțiunea cuprinde numele și prenumele reclamanților, adică a celor reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, este semnată și, în plus, este însoțită de dovada calității de reprezentant a persoanei care a formulat acțiunea.
Trebuie arătat și faptul că nu există nici o normă juridică procesuală care să reglementeze așa numita "excepție a lipsei calității de reprezentant", acesta fiind un argument în plus pentru ca ea să nu fie luată în seamă în pricina de față. Art.161 Cod pr.civilă vorbește despre lipsa dovezii calității de reprezentant și nu despre lipsa calității de reprezentant. În plus, prevederile art.222 din Codul Muncii coroborate cu cele ale art.28 din Legea nr.54/20004, permit sindicatelor să promoveze cereri de chemare în judecată în numele și interesul membrilor lor (cerință respectată în cauză), fără a distinge între sindicatele de la nivelul angajatorului și cele cu caracter de federație ori confederație sindicală. Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu trebuie să distingă.
Și cel de-al doilea motiv al aceluiași recurs, apare ca nefondat întrucât Tribunalul a procedat corect admițând în parte pretențiile deduse judecății în sensul menționat prin dispozitivul hotărârii atacate.
Este adevărat că prin Legea nr.220/2007 a fost aprobată OG nr.11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Însă, Legea nr.220/2007 a fost doar una de aprobare a OG nr.11/2007, și nu una de modificare a acestei ordonanțe guvernamentale, iar prin intermediul ei nu s-a adus absolut nicio schimbare dispozițiilor art.9 din OG nr.11/2007, acestea fiind păstrate în forma lor inițială și având următorul conținut "prevederile prezentei ordonanțe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007".
Or, faptul că Legea nr.220/2007 a aprobat OG nr.11/2007 și a păstrat nemodificat art.9 din ordonanță, conduce la concluzia că voința legiuitorului a fost aceea ca dispozițiile legii de aprobare să producă efecte începând cu luna ianuarie 2007, inclusiv în ce privește anexele în care se prevăd coeficienții de multiplicare pentru personalul din învățământ.
În titlul Legii nr.220/2007 nu se menționează faptul că ar fi vorba de o lege de modificare a OG nr.11/2007 ori de aprobare cu modificări a acesteia din urmă. În plus, art.9 din ordonanță a fost menținut în totalitate.
Dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca anexele din lege în care se prevăd coeficienții de multiplicare pentru personalul din învățământ să fie aplicate de la un alt moment decât cel prevăzut de art.9 din ordonanță, ar fi prevăzut expres acest aspect în conținutul legii sau ar fi adus modificări prevederilor acestui text.
Referitor la ultimul motiv al recursului unității școlare, și acesta va fi înlăturat ca neîntemeiat, deoarece prima instanță a făcut o justă aplicațiune în cauză a dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă.
Din examinarea conținutului acestui text legal rezultă că obligarea la plata cheltuielilor de judecată se dispune față de partea care a căzut în pretenții (a pierdut procesul), la cererea părții adverse care, totodată, dovedește existența și cuantumul cheltuielilor pe care le-a efectuat pe parcursul procesului.
Din acest punct de vedere trebuie arătat că recurenții-pârâți au căzut în pretenții, în sensul că au fost obligați să plătească reclamanților, în aplicarea dispozițiilor Legii nr.220/2007, diferența dintre drepturile salariale cuvenite pentru timpul efectiv lucrat pe perioada ianuarie-20 iulie 2007 și cele efectiv încasate în aceeași perioadă, diferențe actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, autorii acțiunii au solicitat cheltuieli de judecată și au făcut dovada existenței și cuantumului acestora, depunând la dosar chitanța nr.380/31.03.2009 seria - nr. -, din care rezultă că s-a plătit suma de 400 lei cu titlu de onorariu cuvenit apărătorului ales.
Recursul formulat de recurenții-pârâți Consiliul Local al comunei și Instituția Primarului comunei este de asemenea nefondat.
Având în vedere prevederile art.13 alin.1 din OUG nr.32/2001 și cele ale art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995 cu modificările ulterioare, concluzia care se impune este aceea că recurenții-pârâți Consiliul Local al comunei și Instituția Primarului comunei au legitimare procesuală pasivă în speță, ținând seama de atribuțiile date acestora prin anterior amintitele texte legale, respectiv de a asigura finanțarea unităților din învățământul de stat și de a repartiza fondurile în acest scop, sens în care Consiliul Local va adopta o hotărâre în calitate de autoritate administrativă deliberativă potrivit Legii nr.215/2001, iar primarul localității va aduce la îndeplinire dispozițiile acestei hotărâri, ținând seama că este și ordonator de credite.
Câtă vreme dispozițiile legale precitate stabilesc expres că finanțarea unităților din învățământul preuniversitar de stat și repartizarea fondurilor în acest scop sunt în sarcina consiliilor locale, făcându-se din bugetele unităților administrativ-teritoriale, este evident că aceste entități trebuie să figureze în calitate de pârâți în procese precum cel de față, tocmai pentru ca hotărârea judecătorească să le fie opozabilă și să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin în acest domeniu sub aspectul asigurării resurselor bănești necesare satisfacerii pretențiilor deduse judecății.
Aceeași concluzie se impune și în ce-l privește pe primarul localității, având în vedere obligația legală a acestuia de a pune în aplicare hotărârile consiliului local.
Oricum, recurenții-pârâți au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât sunt implicați în procesul care se finalizează prin actul decizional în baza căruia se asigură finanțarea unităților din învățământul preuniversitar de stat. Dacă nu s-ar reține legitimarea procesuală pasivă a acestora, iar hotărârea judecătorească nu le-ar fi opozabilă, s-ar ajunge în situația în care nu s-ar mai putea plăti drepturile bănești pretinse prin acțiune, drepturi care beneficiază de fundament legal pentru a fi acordate așa cum s-a demonstrat mai sus.
Raportat la aceste considerente nu are relevanță în cauză apărarea recurenților sus citați, în sensul că în conformitate cu prevederile art.25 alin.1 din HG nr.538/2001, Ministerul Educației și Cercetării stabilește politicile de resurse umane, conform Legii învățământului nr.84/1995 republicată și că angajarea pe post se realizează de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnată de Inspectoratul Școlar.
Chiar dacă directorul școlar are calitate de ordonator terțiar de credite, iar unitatea școlară are contabilitate proprie, realizând calculul drepturilor salariale și plata acestora conform aprobării date de Inspectoratul Școlar, este evident că finanțarea unităților de învățământ și repartizarea fondurilor în acest scop, revine cum de altfel s-a mai arătat, conform Legii nr.215/2001 recurenților Consiliul Local al comunei și Primarului comunei, ce au atribuții în acest sens. Calculul și plata drepturilor salariale de către unitatea școlară prin ordonatorul său de credite nu este posibilă, în lipsa finanțării unității școlare de către recurenții ce au atribuții în acest sens.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursurile ca nefondate, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu respectarea normelor de drept aplicabile în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII, împotriva sentinței civile nr.836 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant UL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR în numele membrilor de sindicat, -, G, și intimatul-pârât NSPECTORATUL ȘCOLAR Al JUDEȚULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LU.
Dact.LG/2 ex./20.01.2010
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
