Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5278/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5278
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 737/24.04.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimații reclamanți, A, R, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a reținut pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr.737 din 24 aprilie 2009, Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, A, R, împotriva pârâților Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinți, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
A obligat pârâții să acorde reclamanților, R, A, și sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 3.02.2006 și până în prezent, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.A obligat pârâții la acordarea acestui spor și pentru viitor.
A obligat pârâții să plătească reclamanților și spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară începând cu data de 3.02.2006 și până la data de 1.07.2008, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective și a respins capătul de cerere referitor la acordarea acestui spor pentru viitor.
A respins acțiunea formulată de reclamanta.
A obligat pârâții să plătească reclamantei sporul de confidențialitate de 15% la indemnizația brută lunară începând cu data de 3.02.2006 și până la data de 6 aprilie 2009, dată la care a încetat activitatea prin pensionare, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâții să-i plătească reclamantului sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară începând cu data de 13.12.2007 și până în prezent, sumă ce va fi actualizată la data plății efective.A obligat pârâții la acordarea acestui spor și pentru viitor.
A obligat pârâții să-i plătească reclamantei - sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară începând cu data de 1.03.2006 și până în prezent, sumă ce va fi reactualizată la data plății, precum și pentru viitor.
A obligat pârâții să-i plătească reclamantei sporul de 15%, spor de confidențialitate calculat la indemnizația brută lunară începând cu data de 15.01.2008 și până în prezent, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la zi și pentru viitor.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară începând cu data de 1.08.2008 și până în prezent sumă ce va fi actualizată la data plății, precum și pentru viitor.
A fost obligat Tribunalul Mehedinți să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamanții au invocat o faptă discriminatorie, urmare a situației existenței mai multor acte normative prin care se acordă sporul de confidențialitate unor categorii profesionale care au acces la un anumit gen de informații, reclamantul susținând că deși, în calitatea sa de judecător, prin activitățile desfășurate are acces la informații confidențiale, fiind chiar obligat, conform art.15 din Hot. Consiliului Superior al magistraturii nr. 328/2005 să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în această calitate, iar prin art. 91 din leg. Nr.303/2004 fiind obligat să păstreze secretul profesional, în mod neechitabil și nejustificat nu primesc sporul de confidențialitate.
Instanța a constatat că în sporul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate în legislația națională au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații. Astfel, prin art.3 din legea nr.444/2006, pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, s-a prevăzut ca " pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul-avizul de securitate deținut,cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe baza de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica și siguranța naționala, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin dispozițiile art.15 alin. (1 ) din nr.OG 6/2007, privind unele măsuri de reglementate a drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2006, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Însăși OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art. 30 alin. (3), acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
Conform art.13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. (3) din nr.OG
137/ 2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. (1) din nr.OUG 123/2003, art.3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. (1) din nr.OG 6/2007, art.20 alin. (3) din legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art.13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plata a acestui spor salarial.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate al reclamanților, instanța reține că, față de obligația de confidențialitate pe care trebuie să o respecte (" să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistratsă păstreze dosarele cu caracter confidențial în incinta instanțeisă nu permită consultarea lor"-art.15 alin.1 și 2 din Hot. Nr.328/2005 a: să" păstreze secretul profesional"-art.91 alin.1 din. Nr.303/2004) aceasta fiind o clauză legală a raportului de muncă al acestuia, o clauză obligatorie ( iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii), însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu pentru munca prestată ( potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul Muncii ).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă al funcției deținute.
Însă, este de remarcat că reclamanții deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea lor judecători, fiind debitor al acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest în spor salarial și pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale ( deci, indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin. (1)-(3), art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor ( condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate) ci sub pretextul că aparține unei alte categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu ( art. 2 alin. (1) din nr.OG 137/2000).
Prin art.2 alin. (1) nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. (3) din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1 ), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională,criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare fiind absurd și de neconceput a se accepta ca obligația legală de confidențialitate se execută doar raportat la o anumită profesie, iar la alta, nu.
Potrivit art.2 pct. (1) din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
În conformitate cu prevederile art.14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, purtând titlul "Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, " lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare " protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art.16, " Egalitatea în drepturi ", din Constituția României, potrivit cu care: "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuia ca și magistrații să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
Curtea a reținut că deși au fost pronunțate deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 03 iulie 2008, publicate în nr.537/15 iulie 2008, prin care sunt declarate neconstituționale anumite articole din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în cauză au aplicabilitate dispozițiile dreptului comunitar al muncii, acestea având caracter prioritar față de dispozițiile naționale, și anume prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în oficial al Comunităților Europene nr.L 180 din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000.
Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Instanța a reținut că acordarea acestui spor de confidențialitate doar pentru anumite categorii de personal ținute de obligația de confidențialitate s-a realizat fără arătarea scopului urmărit și a rațiunii legii, conducând la crearea unui tratament diferențiat ce nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie justificat rațional, cu respectarea principiului egalității cetățenilor.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situație asemănătoare sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conform Directivei 200/EC/78 - legislație comunitară în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
În speță, reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă specială și specifică, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale - unele chiar clasificate sau secrete de serviciu - constând de exemplu, în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor, secretul bancar, secretul economic.
Din actele existente la dosarul cauzei, respectiv relațiile comunicate de Tribunalul Mehedinți cu adresa nr. 116/26.03.2009 reiese că reclamanții, R, A, și activează și în prezent ca judecători la Judecătoria Dr.
Reclamanții și au încetat raporturile de serviciu cu Tribunalul Mehedinți la data de 01.07.2008, iar reclamanta a încetat raporturile de serviciu cu Tribunalul Mehedinți la data de 1.05.2004.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal și motivat pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice M în numele Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în numele Ministerului Finanțelor Publice a criticat sentința pentru faptul că nu există nici un fel de raporturi juridice între reclamanți - ca salariați ai Tribunalului Mehedinți și Ministerul Finanțelor Publice. Ca atare, față de Ministerul Finanțelor Publice acțiunea trebuia respinsă pentru lipsa calității procesuale.
A mai arătat recurenta că sentința este lipsită de temei legal - încadrându-se și la art. 304 alin.1 pct.9 Cod pr.civilă, având în vedere dispoz. art.1 din OG 22/2002.
Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct.4 pr.civ. conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Instituirea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare.
Al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art.304 punctul 9.pr.civ. potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal. Dreptul la sporul de confidențialitate nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare.
Legal citați intimații nu au depus întâmpinare la dosar.
Recursul formulat de DGFP M în numele MFP este fondat.
In ceea ce privește motivul de recurs de ordin procedural, invocat de pârâtul DGFP M în numele Ministerului Finanțelor Publice, se constată că este fondat, acesta neavând calitate procesuală pasivă, în condițiile în care nu există raporturi juridice între părți.
Recursul formulat de Ministerul Justiției este nefondat.
Primul motiv de recurs nu este întemeiat întrucât prima instanță a admis în parte acțiunea, obligând pârâții la plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate pe considerentul că atâta timp cât există obligația de confidențialitate, reclamanta este afectată de tratamentul mai puțin favorabil și discriminatoriu în condițiile în care acesteia nu i se acordă dreptul ce însoțește obligația principală.
Așadar, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci a constatat existența unei discriminări în conformitate cu dispozițiile Directivei Consiliului Europei 2000/78/CE/21.11.2000 pentru crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, interzicând orice fel de discriminare inclusiv în materia salarizării.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a invocat o faptă discriminatorie, urmare a situației existenței mai multor acte normative prin care se acordă sporul de confidențialitate unor categorii profesionale care au acces la un anumit gen de informații, reclamanta susținând că deși, în calitatea sa de judecător, prin activitățile desfășurate are acces la informații confidențiale, fiind chiar obligat, conform art.15 din Hot. Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005 să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în această calitate, iar prin art. 91 din leg. Nr.303/2004 fiind obligat să păstreze secretul profesional, în mod neechitabil și nejustificat nu primesc sporul de confidențialitate.
Potrivit art.2 pct. (1) din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, DO. prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
În conformitate cu prevederile art. 14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, purtând titlul " Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, " lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare " protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art. 16, "Egalitatea în drepturi" din Constituția României, potrivit cu care: "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuia ca și magistrații să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
Conform Directivei 2000/EC/78 - legislație comunitară în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
În speță, reclamantei i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă specială și specifică, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Nu este fondată nici cea de a doua critică din recurs întrucât prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, reținându-se că în ceea ce privește sporurile la salariul de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective - acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate.
Potrivit art. 329 al. 3.pr.civ. soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus Curtea reține că recursul formulat de DGFP M în numele MFP este fondat și va fi admis, modificată sentința în sensul că se va respinge acțiunea față de acesta, iar recursul formulat de Ministerul Justiției nu este fondat, astfel că în baza ar.312 pr.civ. urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 737/24.04.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimații reclamanți, A, R,.
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea față de acesta.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 2: Doina Vișan - - | JUDECĂTOR 3: Marin Panduru - - |
Grefier, - - |
14.10.2009
Red.jud.-
3 ex./AS
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marin Panduru
