Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5409/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5409
Ședința publică de la 13 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.3694/26.05.2008. pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL BIHOR, CURTEA DE APEL ORADEA și intimata reclamantă, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederându-se că, părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 Pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.3694 din 26.05.2008. pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei o despăgubire în sumă brută de 1700 RON, egală cu stimulentul financiar acordat judecătorilor și procurorilor cu vechime între 0 - 3 ani prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921 /C/ 2005 sumă ce se va reactualiza de la data scadenței la momentul plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de câte 1700 RON doar judecătorilor din cadrul judecătoriilor care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani.
Prin hotărârea nr.15 din 23.01.2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că acordarea de stimulente de câte 1700 RON de către Ministerul d e Justiție prin ordinul nr.1921/C/15 12 2005 pentru fiecare judecător de la judecătorii care au vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani, constituie acte de discriminare conform art.2 alin 1 și 2, art.6 lit c, art.8 alin 3 și art.19 alin 4 din OG nr.139 /2000 cu modificările și completările ulterioare la punctul nr.2, s-a prevăzut că eliminarea discriminării se va realiza prin mediere.
Deoarece Ministerul d e Justiției nu a eliminat discriminarea prin mediere, reclamantei i s-a deschis calea unei acțiuni pentru neacordarea stimulentelor prin Ordinul nr 1921/C/ 2005.
Potrivit art.21 alin 1 din OG nr.137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Conform alin 4, persoana interesată are obligația de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Tribunalul a observat că existența discriminării prin acordarea de stimulente financiare numai judecătorilor din cadrul Judecătoriilor care au o vechime între 0 și 3 ani în funcția de judecător, a fost constatată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.15/23.01.2006, care a hotărât că acordarea preferențială a stimulentelor financiare numai judecătorilor cu o vechime între 0 și 3 ani în funcția de judecător, constituie acte de discriminare conform art.2 alin 1 și 2, art.6 lit c, art.8 alin 3 și art.9 alin 4 din OG nr.137/2000.
Față de considerentele expuse, Tribunalul apreciat că au fost încălcate prevederile art.5 alin 1 și 4, art.6 alin 2 din Codul Muncii și prev.art.12 din PG 137/2000, iar această încălcare i-a produs reclamantei un prejudiciu egal cu stimulentele financiare în sumă de 1700 RON.
Potrivit art.269 din Codul Muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Astfel că instanța a admis cererea și a obligat pe pârâții să plătească reclamantei o despăgubire în sumă brută de 1700 RON, egală cu stimulentul financiar acordat judecătorilor și procurorilor cu vechime pentru 0 - 3 ani prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, sumă ce se va reactualiza cu indicele de inflație, dată începând cu decembrie 2005 și până la data plătii efective.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Justiției,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurentul a susținut că prin Ordinul ministrului justiției nr.1921/C/15 12 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției respectiv pentru funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, in sumă de 401.571 RON (fond stimulente 375,300 RON și contribuția CASS de 7% - 26.271 RON, personalul contractual, din cadrul instanțelor judecătorești, in sumă de 493.805 RON (fond stimulente 461.500 RON și contribuția CASS de 7% - 32.305 RON);
Pentru personalul instanțelor judecătorești, s-a propus o valoare individuală medie a stimulentelor in sumă brută, diferențiată pe categorii de personal (judecători - 1.700 RON, consilieri de reintegrare socială și supraveghere - 500 RON, funcționari publici - 900 RON, personal contractual - 500 RON), urmând ca ordonatorul de credite de la nivelul instanțelor să stabilească valoarea reala individuală a stimulentului, in funcție de categoriile menționate mai sus și de aportul fiecărui angajat pentru îndeplinirea atribuțiilor instituției.
A mai arătat recurentul că potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată in Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale (care sunt suportate de parte sau de alți participanți la proces), precum și din amenzile judiciare (25% din sumele respective devin venituri la bugetul statului).
Conform alin.(3) al art. 25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face in baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind in vigoare Ordinul ministrului justiției nr. 2404/C/2004 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Din analiza dispozițiilor cuprinse in Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ dar nu limitativ, ceea ce înseamnă ca ordonatorul de credite este îndreptățit să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat in politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art. 4 alin. 3).
A mai susținut recurentul că in conformitate cu art. 1 Normele aprobate prin nr. (1) Fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, in conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1996 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, se constitute din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuielile judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum i din amenzile judiciare.
(2) Din veniturile realizate potrivit alin.- (1) ministrul justiției repartizează prin ordin, pentru stimularea personalului, un procent de 1% pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, 3% pentru parchete și 1% pentru Consiliul Superior al Magistraturii." Ca stare, fiecare ordonator principal de credite emite ordine pentru repartizarea fondurilor pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Ceea ce nu s-a analizat este natura acestor stimulente, precum și obligativitatea recompensărilor tuturor judecătorilor in același timp.
In conformitate cu dispozițiile art. 41 din Constituție,Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tară repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii in condiții deosebite sau special, formarea profesionala, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege."
Potrivit art. 155 din Codul muncii,Salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri."
Principiul egalității intre cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate in special in exercitarea următoarelor drepturi: (. ) (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000.
Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii, in schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților in funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004 în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. (2) se au in vedere obiectivele propuse, importanta acestora pentru promovarea obiectivelor generate ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective in termenele stabilite, precum și sărbătorile legate aprobate prin acte normative."
Ca stare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confund6 cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existenta însăși a unei sume (având in vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmate de Ministerul Justiției, la un moment dat, in politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performante individuale), criterii de performante apreciate ca prioritare. Existenta acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului ii conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel incit nu putem vorbi de un drept creanță, lichidă, exigibili. (cauza Kopecky Slovaciei, hot5rArea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004-IX, paragraf 52, cauza Raflhărfile și Stratis Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. -B, p. 84, paragraf 59).
De asemenea, nu putem vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești in același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, si este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici in sensul stabilirii in sistem și îmbunătățirii performantelor profesionale (cum a fost situația celor cu o vechime la 3 ani) nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a educe atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau in criteriile stabilite de ordonator in temeiul Normelor, așadar tuturor celor care se aflau in situații similare.
Prin urmare, ținând seama de faptul că repartizarea stimulentelor s-a făcut in conformitate cu Normele Interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004, care enumera exemplificativ criteriile ce pot fi luate in considerare la repartizarea stimulentelor, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din tară criteriile reținute de ordonatorul principal de credite prin Ordinul nr. 1921/C/2005 având caracter de recomandare, iar acordarea stimulentului financiar fiind determinate de o multitudine de factori, fără a avea caracterul unui drept exigibil, motivarea reclamantei nu subzistă, cu atât mult cu cat toți magistrații din cadrul instanțelor care îndeplineau criteriile stabilite, au beneficiat de stimulente financiare.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi in favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut in vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea urm6toarelor drepturi- art.1 alin. (2),exercitarea drepturilor enunțate" - art.1 alin. (3), restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art.2 alin.(1),comportament discriminatoriu,persoana care se consideră discriminate poate sesiza Consiliul termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei etc.
In mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicarea a unor dispoziții legale care institute acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
In afara legii, nu putem vorbi de discriminare, in sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi in favoarea unor categorii profesionale in mod diferit fată de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
In măsura in care o dispoziție cuprinsă intr-o lege sau ordonanță in vigoare este in contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca intr-un litigiu de competenta instanțelor judecătorești cei interesați au posibilitatea să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Precizăm totodată că stimulentele nu se confundă nici cu salariul care se cuvine oricărei persoane care prestează o muncă, acestea fiind drepturi suplimentare.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimata, deși legal citată, nu a depus întâmpinare în cauză.
Examinând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, văzând și prevederile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de câte 1700 RON doar judecătorilor și procurorilor din cadrul judecătorilor și din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii,care aveau o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani.
Prin hotărârea nr 15/23 01 2006 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că acordarea de stimulente de câte 1700 RON de către Ministerul d e Justiție prin Ordinul nr 1921/C/15 12 2005 pentru fiecare judecător de la judecătorie care are o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani și pentru fiecare procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, constituie acte de discriminare conform art 2 alin 1 și 2, art 6 litera c, art 8 alin 3 și art 19 alin 4 din OG nr 139/2000 cu modificările și completările ulterioare.
La punctul nr 2,s-a prevăzut că eliminarea discriminării se va realiza prin mediere.
Deoarece Ministerul d e Justiție nu a eliminat discriminarea prin mediere, reclamantei i s-a deschis calea unei acțiuni pentru acordarea unor despăgubiri egale cu contravaloarea stimulentelor prevăzute de Ordinul nr 1921 /C/2005.
Potrivit art 21 al 1 din OG nr 137/2000 persona care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Conform alin 4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminări directe sau indirecte,iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.Curtea observă că existenta discriminării prin acordarea de stimulente financiare numai judecătorilor din cadrul judecătoriilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii care au o vechie între 0 și 3 ani în funcția de judecător sau de procuror a fost constatată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr 15/23 01 2006, care a stabilit că acordarea preferențială a stimulentelor financiare numai judecătorilor și procurorilor cu o vechime între 0 și 3 ani în funcția de judecător sau de procuror constituie acte de discriminare conform art 2 alin 1 și 2, art 6 litera c,art 8 alin 3 și art 19 alin 4 din OG nr 137/2000.
Potrivit art 269 din Codul Muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că au fost încălcate prevederile art 5 alin 1 și 4, art 6 alin 2 din Codul Muncii și prevederile art 12 din OG 137/2000, iar această încălcare i-a produs intimatei un prejudiciu egal cu contravaloarea stimulentului financiar în sumă de 1700 RON.
Pentru aceste aspecte,Curtea urmează să respingă recursul formulat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI,ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.3694/26.05.2008. pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL BIHOR, CURTEA DE APEL ORADEA și intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
02.11.2009
Red.jud.-
2 ex./AS
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu